Învierea: o speranţă pentru cei morţi
Crezi în promisiunea Bibliei că morţii vor învia?a Ar fi minunat să-i putem revedea pe cei dragi care au murit. Dar este realistă această speranţă? Să vedem care au fost convingerile apostolilor lui Isus Cristos cu privire la înviere.
Apostolii au crezut cu tărie în înviere. Speranţa lor se baza pe faptul că însuşi Isus înviase. Apostolii şi „peste cinci sute de fraţi odată” l-au văzut pe Isus după ce înviase (1 Corinteni 15:6). În plus, după cum se arată în cele patru evanghelii, învierea lui Isus a fost confirmată şi recunoscută de multe persoane (Matei 27:62–28:20; Marcu 16:1-8; Luca 24:1-53; Ioan 20:1–21:25).
De asemenea, apostolii asistaseră la cel puţin trei învieri înfăptuite de Isus, mai întâi în Nain, apoi în Capernaum şi, la urmă, în Betania (Luca 7:11-17; 8:49-56; Ioan 11:1-44). Ultima dintre aceste învieri, menţionată într-un articol anterior, a avut loc într-o familie la care Isus ţinea foarte mult. Să vedem ce s-a întâmplat atunci.
„EU SUNT ÎNVIEREA”
Isus i-a spus Martei, al cărei frate murise de patru zile: „Fratele tău se va scula din morţi”. La început, Marta n-a înţeles ce a vrut să spună Isus. De aceea, i-a răspuns: „Ştiu că se va scula din morţi”, gândindu-se însă la un moment din viitor. După ce i-a zis Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa”, Isus i-a înviat fratele. Imaginează-ţi cât de uimită a fost Marta atunci! (Ioan 11:23-25)
Unde s-a aflat Lazăr în cele patru zile după ce a murit? Lazăr n-a lăsat să se înţeleagă că trăise undeva. El n-a avut un suflet nemuritor care să urce la cer. Înviindu-l pe Lazăr pe pământ, Isus nu l-a luat de lângă Dumnezeu, privându-l de fericirea cerească. Atunci, unde a fost Lazăr în cele patru zile? A dormit în mormânt (Eclesiastul 9:5, 10).
Să ne aducem aminte că Isus a comparat moartea cu un somn din care cineva se trezeşte prin înviere. Relatarea spune: „«Lazăr, prietenul nostru, se odihneşte, dar mă duc acolo să-l trezesc din somn». Discipolii i-au zis: «Doamne, dacă se odihneşte, se va vindeca». Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbea despre odihna prin somn. Atunci Isus le-a spus deschis: «Lazăr a murit»” (Ioan 11:11-14). Prin înviere, Isus l-a readus la viaţă pe Lazăr şi l-a redat familiei sale. Ce cadou minunat i-a făcut Isus acestei familii!
Învierile înfăptuite de Isus când a fost pe pământ sunt o prefigurare a ceea ce va face el în viitor ca Rege al Regatului lui Dumnezeu.b Când va domni din cer peste pământ, Isus îi va readuce la viaţă pe cei ce dorm în mormântul comun al omenirii. De aceea, el a spus: „Eu sunt învierea”. Gândeşte-te câtă bucurie vei simţi când îi vei revedea pe cei dragi care au murit! Gândeşte-te şi cât de bucuroşi vor fi cei înviaţi! (Luca 8:56)
Gândeşte-te câtă bucurie vei simţi când îi vei revedea pe cei dragi care au murit!
CREDINŢĂ PENTRU VIAŢA VEŞNICĂ
Isus i-a spus Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine manifestă credinţă în mine, chiar dacă moare, va reveni la viaţă şi oricine trăieşte şi manifestă credinţă în mine nu va muri niciodată” (Ioan 11:25, 26). Cei pe care îi va învia Isus în timpul domniei sale de o mie de ani vor avea perspectiva de a trăi veşnic, condiţia fiind să creadă în el.
„Cine manifestă credinţă în mine, chiar dacă moare, va reveni la viaţă.” (Ioan 11:25)
După ce a rostit aceste cuvinte memorabile despre înviere, Isus i-a pus Martei o întrebare personală: „«Crezi tu lucrul acesta?» Ea i-a zis: «Da, Doamne, eu am crezut că tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu»” (Ioan 11:26, 27). Ai vrea să crezi în înviere la fel de mult ca Marta? Dacă da, trebuie ca, mai întâi, să cunoşti scopul lui Dumnezeu cu privire la omenire (Ioan 17:3; 1 Timotei 2:4). Această cunoaştere stă la baza credinţei. Roagă-i pe Martorii lui Iehova să-ţi arate ce spune Biblia în legătură cu acest subiect. Ei vor fi bucuroşi să discute cu tine despre minunata speranţă a învierii.
a Vezi articolul „Moartea nu pune capăt definitiv vieţii!”, de la pagina 6 a acestei reviste.
b Pentru mai multe informaţii privind promisiunea Bibliei că morţii vor învia, vezi capitolul 7 din cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicată de Martorii lui Iehova. Disponibilă şi online pe www.jw.org.