Învăţătura divină exercită o influenţă puternică
1 Cât de privilegiaţi suntem că primim îndrumare de la Cel Divin, Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu (Ps. 50:1; Is. 30:20b)! Astăzi, din toate naţiunile, mulţimi se revarsă spre muntele închinării pure pentru a fi instruiţi de el (Mica 4:2). Alte milioane se înscriu în şcoli care elogiază gândirea omenească şi înţelepciunea lumească. Însă, înţelepciunea care îl ignoră pe Iehova şi Cuvântul său scris este nebunie în ochii lui Dumnezeu, iar cei care se lasă conduşi de ea devin stupizi. — Ps. 14:1; 1 Cor. 1:25.
2 La congresul de district din această vară am simţit într-un mod unic puterea învăţăturii divine. Tema, „Învăţătura divină“, a străbătut întregul program. Am învăţat faptul că Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu spiritul său ne ţin uniţi într-o fraternitate mondială, ne modelează personalitatea, ne feresc de învăţăturile demonilor şi ne instruiesc pentru a deveni miniştri mai eficienţi. Cum aţi beneficiat personal de învăţătura divină?
3 Efectul asupra vieţii de creştin: Învăţătura divină ne ajută să ne modelăm conştiinţa. Fiecare s-a născut cu o conştiinţă însă pentru ca aceasta să ne îndrume pe calea dreptăţii şi într-un serviciu care îi este plăcut lui Iehova, trebuie să fie instruită (Ps. 19:7, 8; Rom. 2:15). Oamenii din această lume nu şi-au modelat gândirea conform Cuvântului lui Dumnezeu şi, din această cauză, sunt dezorientaţi şi nu pot distinge cu exactitate ceea ce este corect de ceea ce este greşit. Din cauză că fiecare se încăpăţânează să facă ceea ce este drept în propriii lui ochi se nasc divergenţe privitoare la unele chestiuni de natură morală şi etică. Majoritatea doresc ca să aibă libertatea deplină de a-şi alege propriul mod de viaţă. Ei refuză să ia în considerare singura sursă a adevăratei înţelepciuni (Ps. 111:10; Ier. 8:9; Dan. 2:21). Însă, în ceea ce ne priveşte, învăţătura divină a rezolvat asemenea probleme, iar noi, cei care facem parte din casa lui Dumnezeu, rămânem uniţi deoarece noi suntem învăţaţi de el. Datorită unei conştiinţe curate noi privim plini de încredere în viitor, în timp ce ne menţinem angrenaţi în minister.
4 Învăţătura divină ne ajută să ne împotrivim ‘oricărui vînt de învăţătură’ (Ef. 4:14). Noi nu suntem fascinaţi de studierea filozofiei, care îi determină pe oameni să fie critici şi sceptici, încurajează independenţa şi conduce la degradare morală. Ne face plăcere să fim instruiţi de Iehova, şi astfel evităm suferinţa şi dezamăgirea de care au mulţi parte. Legile şi avertismentele lui Iehova sunt ca ‘un cuvânt în urma noastră’ care zice: „Iată calea. Umblaţi pe ea“. — Is. 30:21, NW.
5 Întrunirile şi ministerul nostru: Noi considerăm textul din Evrei 10:23–25 drept o poruncă din partea lui Dumnezeu. La întrunirile congregaţiei noi suntem învăţaţi de Iehova. Faptul de a fi întotdeauna prezenţi la întruniri a devenit o obişnuinţă pentru noi, sau considerăm că a asista la ele este de mică însemnătate? Să nu uităm, faptul de a ne întruni constituie o componentă integrantă a închinării noastre. Acest lucru nu trebuie privit ca fiind ceva facultativ. Noi nu ne putem permite să lipsim de la programul de hrănire spirituală pe care Iehova l-a pregătit pentru noi.
6 Moise s-a rugat lui Dumnezeu astfel: „Învaţă-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă“ (Ps. 90:12). Ne rugăm şi noi în acest mod? Apreciem noi la justa ei valoare fiecare zi preţioasă? Dacă da, atunci „căpătăm o inimă înţeleaptă“ prin faptul că petrecem fiecare zi într-un mod care merită efortul, spre gloria Marelui nostru Instructor, Iehova Dumnezeu. Învăţătura divină ne va ajuta să realizăm lucrul acesta.