„Ne-am lucrat teritoriul de multe ori!“
1 V-aţi gândit vreodată că teritoriul vostru este atât de lucrat, încât nu veţi mai găsi persoane asemănătoare oilor? Poate că v-aţi spus: „Ştiu cum vor reacţiona oamenii. De ce să mă întorc la cei care nu sunt interesaţi?“ Este adevărat că multe teritorii sunt lucrate frecvent. Cu toate acestea, acest aspect ar trebui privit în mod pozitiv, nu negativ. De ce? Remarcaţi cele patru motive menţionate mai jos:
2 Rugăciunile noastre au fost ascultate: Isus a spus: „Secerişul, într-adevăr, este mare, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Stăpânul secerişului să facă să iasă lucrători la secerişul său“ (Luca 10:2). Timp de decenii l-am implorat pe Iehova pentru mai mult ajutor. Acum, în multe locuri avem lucrătorii necesari şi putem parcurge teritoriul mai des. Nu ar trebui să ne bucurăm că Iehova ne-a răspuns la rugăciuni?
3 Perseverenţa aduce roade excelente: Unii oameni chiar din teritoriile lucrate frecvent reacţionează la mesajul Regatului şi ajung să cunoască adevărul. Prin urmare, trebuie să continuăm să parcurgem teritoriul, cu speranţa de a găsi mai multe persoane interesate (Is. 6:8–11). La fel cum au făcut primii discipoli ai lui Isus, să mergem „încontinuu“ la oamenii din teritoriul repartizat, străduindu-ne să le trezim interesul faţă de Regatul lui Dumnezeu. — Mat. 10:6, 7.
4 În Portugalia, multe congregaţii îşi parcurg teritoriul în fiecare săptămână, şi încă se mai găsesc persoane asemănătoare oilor. O soră este foarte optimistă. Ea spune: „În fiecare dimineaţă, înainte de a ieşi în minister, îl rog pe Iehova să mă ajute să găsesc o persoană care să dorească să studieze Biblia“. Într-o zi, ea a iniţiat un studiu cu angajatele de la o frizerie. Însă, mai târziu, numai o persoană a venit la studiu. Aceasta a spus: „Celelalte nu sunt interesate, dar eu sunt“. După numai o lună, această persoană conducea, la rândul ei, două studii biblice. La puţin timp după aceea, ea s-a botezat şi a început serviciul de pionier!
5 Se efectuează lucrarea prezisă de Isus: Vestea bună este predicată exact aşa cum a prezis Isus (Mat. 24:14). Chiar şi în locurile în care oamenii nu ‘vor să asculte’, ei sunt avertizaţi prin intermediul lucrării de predicare. Ne aşteptăm ca unii să nu fie receptivi şi chiar să se împotrivească adevărului. Însă aceştia trebuie să fie avertizaţi în mod corespunzător cu privire la viitoarea judecată a lui Iehova. — Ezec. 2:4, 5; 3:7, 8, 19.
6 Noi nu am încheiat încă lucrarea: Nu noi suntem cei care decidem când va fi terminată lucrarea de predicare. Iehova cunoaşte cu exactitate momentul în care aceasta trebuie să se încheie. El ştie dacă există oameni în teritoriul nostru care vor reacţiona totuşi la vestea bună. Astăzi, unii oameni spun că nu sunt interesaţi, dar schimbările radicale din viaţa lor, cum ar fi pierderea locului de muncă, o boală gravă, moartea unei persoane dragi, îi pot face mai receptivi cu altă ocazie. Din cauza prejudecăţilor sau pentru că pur şi simplu sunt prea ocupaţi ca să asculte, în realitate, mulţi oameni nici nu au auzit mesajul predicat de noi. Vizitele repetate şi o atitudine prietenoasă le pot reţine atenţia şi îi pot face să asculte.
7 Cei mai tineri care şi-au întemeiat o familie îşi iau acum mai în serios viaţa şi îşi pun întrebări la care numai Cuvântul lui Dumnezeu poate să răspundă. O mamă tânără le-a invitat în casa ei pe două Martore şi le-a spus: „Când eram mică, nu am putut să înţeleg niciodată de ce îi refuza mama pe Martori şi le spunea că nu o interesează, când tot ceea ce doreau ei era să vorbească despre Biblie. Mă gândeam că, atunci când voi fi mare, şi când mă voi căsători şi voi avea casa mea, îi voi invita pe Martorii lui Iehova înăuntru ca să-mi explice Biblia“. Spre bucuria Martorelor care au vizitat-o, exact aşa a şi făcut.
8 Puteţi fi mai eficienţi? Poate că nu întotdeauna oamenii pe care-i vizităm sunt cei care fac să pară că e greu să lucrăm mereu acelaşi teritoriu. Uneori suntem chiar noi înşine. Pornim în lucrare cu gânduri negative? Acest lucru ne poate influenţa atitudinea şi probabil tonul vocii şi expresia feţei. Trebuie să avem un spirit pozitiv şi o înfăţişare plăcută. Încercaţi o nouă abordare. Folosiţi mai multe introduceri şi străduiţi-vă să le îmbunătăţiţi. Aţi putea să schimbaţi întrebarea introductivă sau să folosiţi alt verset în conversaţie. Întrebaţi-i pe ceilalţi fraţi şi pe celelalte surori ce metode li s-au părut mai eficiente când au lucrat teritoriul. Colaboraţi cu mai mulţi vestitori şi pionieri şi observaţi ce îi ajută să aibă succes în minister.
9 Lucrarea de predicare a Regatului are aprobarea şi binecuvântarea lui Iehova, iar prin participarea noastră la ea ne demonstrăm iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni (Mat. 22:37–39). Să ducem la îndeplinire această lucrare, lucrând teritoriul de repetate ori!