Site-ul nostru oficial — Conceput atât pentru noi, cât şi pentru cei care nu sunt Martori
Isus ne-a poruncit să predicăm vestea bună despre Regat „pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile“ (Mat. 24:14). Un ajutor pentru a ne ‘înfăptui pe deplin serviciul’ este noul site jw.org, rezultat în urma fuzionării celor trei site-uri ale noastre: watchtower.org, jw-media.org şi jw.org (2 Tim. 4:5).
„Tot pământul locuit“: Aproximativ o treime din populaţia pământului foloseşte internetul. Acesta a devenit principala sursă de informare, în special pentru tineri. Pe site-ul nostru, utilizatorii de internet pot găsi răspunsuri demne de încredere la întrebări biblice. De asemenea, pot să afle mai multe informaţii despre organizaţia lui Iehova şi să solicite mai uşor un studiu biblic gratuit la domiciliu. Cu ajutorul site-ului, vestea bună poate ajunge în zone unde oamenii au rareori ocazia de a auzi mesajul despre Regat.
„Toate naţiunile“: Pentru a putea depune mărturie oamenilor din „toate naţiunile“, trebuie să prezentăm adevărul Bibliei în diferite limbi. Vizitatorii site-ului jw.org pot găsi cu uşurinţă informaţii în aproximativ 400 de limbi. Niciun alt site nu oferă informaţii în atât de multe limbi.
Folosiţi-l cu eficienţă: Noul site jw.org nu a fost creat doar pentru a le depune mărturie oamenilor, ci şi pentru a fi folosit de Martorii lui Iehova. Dacă aveţi acces la internet, vă îndemnăm să vă familiarizaţi cu site-ul jw.org. În continuare sunt prezentate câteva sugestii de utilizare.
[Diagrama de la pagina 3]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
Sugestii de utilizare
1 Introduceţi www.jw.org în câmpul pentru adresă al programului cu care navigaţi pe internet.
2 Exploraţi site-ul făcând click pe secţiunile din antet, pe opţiunile din meniu şi pe linkuri.
3 Puteţi accesa site-ul jw.org de pe un dispozitiv mobil conectat la internet (de exemplu, tabletă sau smartphone). Modul de afişare a paginii se adaptează pentru ca site-ul să fie uşor de navigat pe dispozitivele cu ecrane mici, informaţia rămânând aceeaşi.