Ce reprezintă fiara de culoare stacojie din capitolul 17 al cărții Revelația?
Răspunsul Bibliei
Fiara de culoare stacojie, descrisă în capitolul 17 al cărții Revelația, simbolizează organizația al cărei scop este acela de a uni și de a reprezenta națiunile lumii. Inițial a existat sub numele de Liga Națiunilor, iar în prezent este cunoscută ca Organizația Națiunilor Unite.
Cum poate fi identificată fiara de culoare stacojie
Este o entitate politică. Fiara de culoare stacojie are „șapte capete”, despre care se spune că reprezintă „șapte munți” și „șapte regi”, sau puteri conducătoare (Revelația 17:9, 10). În Biblie, munții și fiarele sunt folosite ca simboluri pentru guvernări (Ieremia 51:24, 25; Daniel 2:44, 45; 7:17, 23).
Este o reprezentare a sistemului politic mondial. Fiara de culoare stacojie se aseamănă cu fiara cu șapte capete din capitolul 13 al cărții Revelația care reprezintă sistemul politic mondial. Ambele fiare au șapte capete, zece coarne și nume blasfematoare (Revelația 13:1; 17:3). Aceste asemănări sunt prea evidente ca să fie simple coincidențe. Așadar, fiara de culoare stacojie este „o imagine”, sau o reprezentare, a sistemului politic mondial (Revelația 13:15).
Autoritatea ei provine de la guverne. Fiara de culoare stacojie ‘provine din regi’, cu alte cuvinte își datorează existența guvernelor (Revelația 17:11, 17).
Are legătură cu religia. Babilonul cel Mare, ansamblul religiilor false ale lumii, stă pe fiara de culoare stacojie, arătând prin aceasta că religiile exercită influență asupra fiarei (Revelația 17:3-5).
Îl dezonorează pe Dumnezeu. Fiara este „plină de nume blasfematoare” (Revelația 17:3).
Avea să fie un timp inactivă. Fiara de culoare stacojie avea să se afle pentru un timp în „abis”a, adică să fie inactivă, după care urma să se ridice din nou (Revelația 17:8).
Împlinirea profeției biblice
Să analizăm cum au împlinit Organizația Națiunilor Unite și predecesoarea sa, Liga Națiunilor, profeția biblică referitoare la fiara de culoare stacojie.
Este o entitate politică. Organizația Națiunilor Unite sprijină sistemul politic susținând „principiul egalității suverane a tuturor Membrilor ei”.b
Este o reprezentare a sistemului politic mondial. În 2011, la Națiunile Unite a aderat cel de-al 193-lea stat. În consecință, organizația susține că reprezintă majoritatea națiunilor și popoarelor din lume.
Autoritatea ei provine de la guverne. Organizația Națiunilor Unite își datorează existența statelor-membre și are autoritate doar în măsura în care i-o acordă aceste state.
Are legătură cu religia. Atât Liga Națiunilor, cât și Organizația Națiunilor Unite au fost susținute în permanență de religiile lumii.c
Îl dezonorează pe Dumnezeu. Organizația Națiunilor Unite a fost înființată cu scopul de ‘a menține pacea și securitatea internațională’.d Oricât de nobil poate părea acest scop, în realitate, ONU îl dezonorează pe Dumnezeu întrucât susține că va realiza ceea ce Dumnezeu a spus că va face doar Regatul Său (Psalmul 46:9; Daniel 2:44).
Avea să fie un timp inactivă. Liga Națiunilor, înființată la scurt timp după încheierea Primului Război Mondial cu scopul de a menține pacea, a fost incapabilă să împiedice conflictele pe plan internațional. Aceasta a încetat să existe în 1939, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1945, după terminarea războiului, a fost înființată Organizația Națiunilor Unite. Scopul, metodele și structura acesteia se aseamănă mult cu cele ale Ligii Națiunilor.
a Potrivit lucrării Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words, cuvântul grecesc tradus „abis” descrie „un adânc incomensurabil”. Noul Testament pe înțelesul tuturor redă cuvântul prin „groapă fără fund”. În Biblie, termenul se referă la un loc sau o stare de detenție și de inactivitate totală.
b Vezi articolul 2 al Cartei Națiunilor Unite.
c De exemplu, un consiliu ce reprezenta zeci de culte protestante din America a declarat în 1918 că Liga avea să fie „expresia politică a Regatului lui Dumnezeu pe pământ”. În 1965, reprezentanți ai budismului, ai catolicismului, ai ortodoxismului răsăritean, ai hinduismului, ai islamismului, ai iudaismului și ai protestantismului s-au întrunit la San Francisco pentru a sprijini Organizația Națiunilor Unite și a se ruga pentru ea. Iar în 1979, papa Ioan Paul al II-lea și-a exprimat speranța că ONU „va rămâne mereu forul suprem al păcii și al dreptății”.
d Vezi articolul 1 al Cartei Națiunilor Unite.