-
Luca, note de studiu – capitolul 3Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
-
-
fiul lui Adam: Luca prezintă genealogia lui Isus până la Adam, strămoșul întregii omeniri. Aceasta se armonizează cu obiectivul lui Luca de a consemna vestea bună pentru toți oamenii, atât pentru evrei, cât și pentru neevrei. Însă Matei, care pare să-și fi scris evanghelia îndeosebi pentru evrei, prezintă genealogia lui Isus până la Avraam. Caracterul universal al evangheliei lui Luca reiese și din următorul fapt: relatarea sa arată că oameni de tot felul puteau beneficia de lucrările și de mesajul lui Isus – un lepros samaritean, un încasator de impozite bogat și chiar un tâlhar ce agoniza pe un stâlp de tortură. (Lu 17:11-19; 19:2-10; 23:39-43)
Adam, fiul lui Dumnezeu: Această expresie face referire la începuturile omenirii și concordă cu relatarea din Geneza care spune că primul om a fost creat de Dumnezeu și după chipul lui Dumnezeu. (Ge 1:26, 27; 2:7) De asemenea, ea ne ajută să înțelegem mai bine declarații inspirate precum cele din Ro 5:12; 8:20, 21 și din 1Co 15:22, 45.
-