2:24

chinurile morții: Deși Biblia arată cu claritate că morții nu știu nimic și nu simt nicio durere (Ps 146:4; Ec 9:5, 10), aici se spune că „moartea” provoacă „chinuri” sau „suferință”. Versetul folosește, probabil, această redare deoarece moartea este prezentată ca o experiență amară și dureroasă. (1Sa 15:32, n.s.; Ps 55:4; Ec 7:26) Aceasta ne duce cu gândul nu doar la suferința care, de obicei, o precedă (Ps 73:4, 5), ci și la absența oricărei activități și la pierderea libertății, pe care le aduce cu sine încleștarea ei paralizantă. (Ps 6:5; 88:10) Se pare că în acest sens l-a eliberat învierea pe Isus din „chinurile morții”: l-a smuls din încleștarea ei dureroasă, care suprimă orice acțiune. Deși termenul grecesc ōdín, tradus aici prin „chinuri”, este folosit în alte contexte cu referire la durerile nașterii (1Te 5:3), el se poate referi într-un sens mai larg și la durere, necaz sau suferință. (Mt 24:8) Expresia „chinurile morții” apare în Septuaginta în 2Sa 22:6 și în Ps 18:4 (17:5, LXX), unde textul ebraic masoretic folosește sintagmele „funiile Mormântului” și „funiile morții”. Este interesant că în manuscrisele ebraice antice, care erau scrise fără vocale, termenul ḥével, redat prin „funie”, este compus din aceleași consoane ca termenul ebraic redat prin „chin”. Acest lucru ar putea explica redarea din Septuaginta. Ambele sintagme, „chinurile morții” și „funiile morții”, transmit în esență ideea că moartea este o experiență amară și dureroasă.