1:1

Pavel: Sau „De la Pavel”. Cuvintele introductive ale lui Pavel, care continuă până la versetul 7, urmează stilul clasic al scrisorilor din vechime. În general, aceste scrisori conțineau numele expeditorului și al destinatarului (destinatarilor), iar apoi includeau un salut. (Ro 1:7) Partea introductivă, în care Pavel vorbește despre chemarea și mesajul său, este neobișnuit de lungă (în greacă, versetele 1-7 conțin o singură frază). În opinia unora, aceasta se datorează faptului că Pavel încă nu vizitase congregația din Roma, deși mulți creștini de acolo îl cunoșteau. (Compară cu notele de studiu de la Fa 15:23; 23:26.) Inițial, Pavel este menționat în Scripturi cu numele său evreiesc, Saul, dar începând din Fa 13:9 este prezentat cu numele său roman, Pavel (în greacă, Paúlos, care provine din latinescul Paulus, un nume comun). El se referă la sine folosind numele Pavel în toate scrisorile sale, cu excepția scrisorii către evrei, unde numele său nu apare deloc. Probabil, el a considerat că numele roman era mai ușor de acceptat de neevrei, la care fusese trimis să le anunțe vestea bună ca „apostol al națiunilor”. (Ro 11:13; Fa 9:15; Ga 2:7, 8; vezi notele de studiu de la Fa 7:58; 13:9)

sclav al lui Cristos Isus: În general, termenul grecesc doúlos, redat prin „sclav”, se referă la o persoană aflată în proprietatea altcuiva, deseori la un sclav cumpărat. (Mt 8:9; 10:24, 25; 13:27) Acest termen este folosit și în sens figurat, cu referire la slujitorii devotați ai lui Dumnezeu și ai lui Isus Cristos, fie oameni (Fa 2:18; 4:29; Ga 1:10), fie îngeri (Re 19:10, unde apare termenul sýndoulos [lit. „tovarăș de sclavie”]). Dându-și viața ca jertfă de răscumpărare, Isus a cumpărat viața tuturor creștinilor. Prin urmare, creștinii nu își aparțin lor înșiși, ci se consideră „sclavi ai lui Cristos”. (Ef 6:6; 1Co 6:19, 20; 7:23; Ga 3:13) Pentru a-și arăta supunerea față de Cristos, Domnul și Stăpânul lor, toți scriitorii scrisorilor inspirate din Scripturile grecești creștine care le-au dat sfaturi congregațiilor s-au numit ‘sclavi ai lui Cristos’ cel puțin o dată în scrierile lor. (Ro 1:1; Ga 1:10; Iac 1:1; 2Pe 1:1; Iuda 1; Re 1:1)

apostol: Substantivul grecesc apóstolos provine din verbul apostéllō, care înseamnă „a trimite”. (Mt 10:5; Lu 11:49; 14:32) Sensul de bază al cuvântului reiese clar din afirmația lui Isus din Ioa 13:16, unde este redat prin „cel trimis”. Pavel a fost chemat să fie apostol al națiunilor, sau al neevreilor, fiind ales direct de înviatul Isus Cristos. (Fa 9:1-22; 22:6-21; 26:12-23) Ca dovadă a apostolatului său, Pavel a menționat că îl văzuse pe Domnul Isus Cristos înviat (1Co 9:1, 2) și că făcuse miracole (2Co 12:12). De asemenea, unii creștini botezați au primit spirit sfânt prin intermediul lui Pavel – o dovadă în plus că el era cu adevărat apostol. (Fa 19:5, 6) Deși face deseori referire la apostolatul său, Pavel nu se include niciodată în grupul „Celor doisprezece”. (1Co 15:5, 8-10; Ro 11:13; Ga 2:6-9; 2Ti 1:1, 11)

pus deoparte: Termenul grecesc aphorízō („a separa”) este folosit aici cu sensul de a alege sau a numi o persoană pentru un anumit scop. În acest caz, Pavel se referă la misiunea sa de a anunța vestea bună a lui Dumnezeu, adică mesajul despre Regatul lui Dumnezeu și despre salvarea prin credința în Isus Cristos. (Lu 4:18, 43; Fa 5:42; Re 14:6) În cartea Romani, Pavel folosește și expresiile „vestea bună despre Fiul” (Ro 1:9) și „vestea bună despre Cristosul” (Ro 15:19).