1:7

toți cei . . . din Roma: Adică creștinii din orașul Roma. La Penticosta din 33 e.n. au fost prezenți „vizitatori din Roma, atât iudei, cât și prozeliți”. Ei au văzut cu ochii lor ce s-a întâmplat după revărsarea spiritului sfânt și, fără îndoială, unii s-au numărat printre cei 3 000 de oameni botezați cu acea ocazie. (Fa 2:1, 10, 41) Din câte se pare, când s-au întors la Roma, ei au format o congregație de creștini zeloși, despre a căror credință se vorbea „în toată lumea”, după cum a spus Pavel. (Ro 1:8) Creștinii din Roma au fost menționați chiar și de istoricii romani Tacitus (Anale, XV, 44) și Suetonius (Viețile celor doisprezece Cezari, Nero Claudius Caesar, XVI, 3), ambii născuți în secolul I e.n.

sfinți: Scripturile grecești creștine folosesc deseori termenul „sfinți” cu privire la frații spirituali ai lui Cristos din congregații. (Fa 9:13; 26:10; Ro 12:13; 2Co 1:1; 13:13) Acest termen li se aplică celor care intră într-o relație specială cu Dumnezeu prin noul legământ validat de sângele vărsat al lui Isus, „sângele unui legământ veșnic”. (Ev 10:29; 13:20) Prin sângele lui, ei sunt curățați și sfințiți, iar Dumnezeu îi declară „sfinți”. El le acordă această stare de sfințenie în momentul în care primesc ungerea, deci în timp ce se află pe pământ, nu după moartea lor. Așadar, Biblia nu autorizează nicio persoană sau organizație să declare pe cineva sfânt. Petru spune că cei care sunt chemați de Dumnezeu trebuie ‘să fie sfinți’ pentru că El este sfânt. (1Pe 1:15, 16; Le 20:7, 26) Termenul „sfinți” li se aplică tuturor celor care sunt uniți cu Cristos și devin comoștenitori cu el. Cu mai bine de 500 de ani înainte ca discipolilor lui Cristos să li se atribuie această denumire, Dumnezeu a dezvăluit că va exista un grup numit „sfinții Celui Suprem”, care va domni alături de Cristos în Regatul său. (Da 7:13, 14, 18, 27)

Să aveți bunătate nemeritată și pace: Pavel folosește acest salut în 11 dintre scrisorile sale. (1Co 1:3; 2Co 1:2; Ga 1:3; Ef 1:2; Flp 1:2; Col 1:2; 1Te 1:1; 2Te 1:2; Tit 1:4; Flm 3) El folosește un salut foarte asemănător în scrisorile adresate lui Timotei, unde adaugă și termenul „îndurare”. (1Ti 1:2; 2Ti 1:2) Unii bibliști au remarcat că Pavel nu utilizează termenul comun khaírein („Salutare!”), ci un termen grecesc similar din punct de vedere fonetic, kháris („bunătate nemeritată”). Astfel, el își exprimă dorința ca membrii congregațiilor să se bucure din plin de „bunătate nemeritată”. (Vezi nota de studiu de la Fa 15:23.) Termenul „pace” amintește de salutul evreiesc șalốm. (Vezi nota de studiu de la Mr 5:34.) Din câte se pare, folosind expresia „bunătate nemeritată și pace”, Pavel subliniază tipul de relație pe care creștinii o au cu Iehova Dumnezeu datorită răscumpărării. Când descrie sursa bunătății nemeritate și a păcii, Pavel îl menționează pe Dumnezeu, Tatăl nostru, separat de Domnul Isus Cristos.

bunătate nemeritată: Sau „bunătate arătată cu generozitate”, „bunătate extraordinară”. (Vezi Glosarul.) În cele 14 scrisori ale sale, Pavel menționează „bunătatea nemeritată” (în greacă, kháris) de aproximativ 90 de ori, mult mai frecvent decât oricare alt scriitor al Bibliei. De exemplu, el face referire la bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu sau a lui Isus în salutul de la începutul tuturor scrisorilor sale, cu excepția scrisorii către evrei, și în cuvintele de încheiere ale fiecărei scrisori. Și alți scriitori ai Bibliei menționează „bunătatea nemeritată” la începutul și la sfârșitul scrierilor lor. (1Pe 1:2; 2Pe 1:2; 3:18; 2Io 3; Re 1:4; 22:21; vezi nota de studiu de la Fa 13:43)