Centurion
Ofițer în armata romană, care avea în subordine o centurie, adică un grup format din aproximativ 100 de soldați. Legiunile romane, care, în general, aveau un efectiv de circa 6 000 de oameni, erau alcătuite din 60 de centurii.
Acești ofițeri erau oamenii de bază ai legiunii și erau mult mai bine plătiți decât soldații obișnuiți. În Scripturi se vorbește în termeni pozitivi despre unii centurioni. Unul dintre ei a fost lăudat pentru marea sa credință. (Mt 8:5-10, 13) Altul, pe nume Corneliu, împreună cu rudele sale au fost primii oameni din națiuni care s-au convertit la creștinism. (Mr 15:39; Fa 10:1, 44, 45; 27:1, 43)