Dumnezeu

Avem motive întemeiate să credem în Dumnezeu?

Ps. 19:1: „Cerurile anunţă gloria lui Dumnezeu, întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor sale“.

Ps. 104:24: „Cât de multe sunt lucrările tale, o, Iehova! Pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de operele tale“.

Rom. 1:20: „Calităţile sale nevăzute ... se văd clar de la crearea lumii, deoarece sunt percepute prin lucrurile făcute, aşa că ei sunt fără scuză“.

O revistă ştiinţifică a spus: „Printre profani persistă ideea că savanţii au demonstrat falsitatea religiei. Se crede adesea că savanţii sunt necredincioşi, că Darwin l-a înmormântat pe Dumnezeu şi că, de atunci, o serie de descoperiri ştiinţifice şi tehnologice au înlăturat orice posibilă înviere a sa. Aceasta este o idee total greşită“. — New Scientist, 26 mai 1977, p. 478.

Un membru al Academiei Franceze de Ştiinţe a spus: „Ordinea naturală nu a fost inventată de mintea umană, nici instituită de anumite puteri perceptive. ... Existenţa ordinii presupune existenţa unei inteligenţe organizatorice. Această inteligenţă nu poate fi decât a lui Dumnezeu“. — Dieu existe? Oui, de Christian Chabanis, care îl citează pe Pierre-Paul Grassé (Paris, 1979), p. 94.

Oamenii de ştiinţă au identificat peste 100 de elemente chimice. Structura lor atomică dezvăluie că între ele există relaţii matematice complexe. Tabelul periodic al elementelor constituie dovada evidentă a existenţei unui proiect. Un astfel de proiect uluitor nu poate fi un simplu accident, un produs al întâmplării.

Ilustrare: Când privim un aparat de fotografiat, un radio sau un computer, recunoaştem imediat că este opera unui proiectant inteligent. Ar fi raţional atunci să afirmăm că lucruri mult mai complexe, cum ar fi ochiul, urechea şi creierul uman, nu au avut un Proiectant inteligent?

Vezi şi paginile 84–86, la subiectul „Creaţie“.

Dovedesc răutatea şi suferinţa că nu există Dumnezeu?

Exemple: Dacă un cuţit este folosit pentru a ucide, înseamnă că nu a fost proiectat de nimeni? Dacă un avion este folosit în timp de război ca bombardier, dovedeşte aceasta că nu are proiectant? Oare nu modul în care sunt folosite aceste obiecte creează probleme omenirii?

Nu este oare adevărat că multe boli sunt provocate de modul de viaţă nechibzuit al omului şi de faptul că acesta şi-a distrus mediul înconjurător? Nu sunt războaiele declanşate de oameni o cauză principală a suferinţelor? Nu este adevărat că, în timp ce milioane de oameni suferă de foame, în alte ţări este supraabundenţă, ceea ce arată că o problemă majoră este lăcomia omului? Toate acestea nu demonstrează că nu există Dumnezeu, ci arată că oamenii, din nefericire, îşi folosesc în mod greşit facultăţile cu care i-a înzestrat Dumnezeu şi ruinează pământul.

Se interesează Dumnezeu într-adevăr de ceea ce ni se întâmplă nouă, oamenilor?

În mod sigur! Să analizăm următoarele aspecte: Biblia spune că Dumnezeu i-a dat omului un început perfect (Gen. 1:27, 31; Deut. 32:4). Totuşi, el se putea bucura de favoarea divină numai dacă asculta de Creatorul său (Gen. 2:16, 17). În acest caz, omul ar fi continuat să trăiască în perfecţiune, scutit de boli, de suferinţă şi de moarte. Creatorul i-ar fi dat îndrumarea necesară, folosindu-se de puterea Sa pentru a ocroti neamul omenesc de orice nenorocire. Dar omul a respins conducerea lui Dumnezeu şi a decis să se conducă singur. Încercând să facă un lucru pentru care nu a fost proiectat, omul şi-a atras nenorocirea (Ier. 10:23; Ecl. 8:9; Rom. 5:12). Cu toate acestea, pe parcursul secolelor, Dumnezeu i-a căutat cu răbdare pe cei care doreau să-i slujească din iubire faţă de el şi faţă de căile sale. El le oferă acestora posibilitatea să se bucure de toate binecuvântările de care au fost privaţi din cauza imperfecţiunii şi a modului greşit de guvernare al omului (Rev. 21:3–5). Măsura luată de Dumnezeu prin Fiul său de a-i răscumpăra pe oameni din păcat şi moarte este o manifestare minunată a marii iubiri a lui Dumnezeu faţă de omenire (Ioan 3:16). Dumnezeu a stabilit şi timpul când îi va distruge pe cei ce distrug pământul, permiţându-le totodată celor ce iubesc dreptatea să se bucure de viaţă, în armonie cu scopul Său iniţial. — Rev. 11:18; Ps. 37:10, 11; vezi şi subiectele „Răutate“ şi „Suferinţă“.

Este Dumnezeu o persoană reală?

Evr. 9:24: „Cristos n-a intrat într-un loc sfânt făcut de mâini, ... ci chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi înaintea persoanei lui Dumnezeu“.

Ioan 4:24: „Dumnezeu este Spirit“.

Ioan 7:28: „Cel care m-a trimis există cu adevărat“, a spus Isus.

1 Cor. 15:44: „Dacă este un corp fizic, este şi unul spiritual“.

Are Dumnezeu sentimente, la fel ca fiinţele umane?

Ioan 16:27: „Tatăl însuşi are afecţiune pentru voi, fiindcă şi voi aţi avut afecţiune pentru mine şi aţi crezut că am ieşit ca reprezentant al Tatălui“.

Is. 63:9: „În toată suferinţa lor a suferit şi el ... În iubirea şi îndurarea sa, el i-a răscumpărat“.

1 Tim. 1:11: ‘Fericitul Dumnezeu’.

A avut Dumnezeu un început?

Ps. 90:2: „Înainte să se fi născut munţii şi înainte ca tu să aduci în existenţă pământul şi solul roditor ca în durerile naşterii, din veşnicie în veşnicie tu eşti Dumnezeu“.

Este raţional lucrul acesta? Este un fapt pe care mintea noastră nu-l poate înţelege pe deplin. Totuşi, acesta nu este un motiv să nu credem. Exemple: 1) Timpul. Nimeni nu poate stabili un moment anume ca început al timpului. Este adevărat că viaţa noastră are sfârşit, însă nu şi timpul. Noi nu respingem noţiunea de timp doar pentru că nu înţelegem toate aspectele legate de el. Dimpotrivă, chiar ne organizăm viaţa în funcţie de timp. 2) Spaţiul. Astronomii nu găsesc nici începutul, nici sfârşitul spaţiului. Cu cât scrutează mai mult universul, cu atât descoperă mai multe lucruri. Ei nu resping faptele; mulţi consideră că spaţiul este infinit. Acelaşi principiu este valabil şi în ce priveşte existenţa lui Dumnezeu.

Alte exemple: 1) Astronomii afirmă că temperatura din nucleul Soarelui este de 15.000.000 de grade Celsius. Respingem noi această idee pentru că nu putem înţelege pe deplin ce înseamnă o temperatură atât de ridicată? 2) Se afirmă că dimensiunile Căii Lactee sunt atât de mari, încât unei raze de lumină, cu viteza de aproximativ 300.000 km pe secundă, i-ar trebui 100.000 de ani pentru a o traversa. Înţelege mintea noastră ce înseamnă o asemenea distanţă? Totuşi, recunoaştem că există, pentru că este susţinută de dovezi ştiinţifice.

Care afirmaţie este mai raţională: Că universul este opera unui Creator viu şi inteligent sau că el s-a format printr-o simplă întâmplare, din materie nevie, fără intervenţia unei inteligenţe? Unii optează pentru a doua variantă, pentru că altfel ar fi nevoiţi să recunoască existenţa unui Creator ale cărui calităţi nu pot să le înţeleagă pe deplin. Dar se ştie că savanţii nu înţeleg pe deplin modul de funcţionare al genelor, care se află în interiorul celulelor vii şi care stabilesc cum se vor dezvolta aceste celule. Ei nu înţeleg exact nici cum funcţionează creierul uman. Dar cine ar putea nega existenţa acestora? Ar trebui să ne aşteptăm să înţelegem totul despre o Persoană care este atât de grandioasă, încât a putut să aducă în existenţă universul, cu structura sa complexă şi cu uluitoarele sale dimensiuni?

Este important să folosim numele lui Dumnezeu?

Rom. 10:13: „Oricine va chema numele lui Iehova va fi salvat“.

Ezec. 39:6: „Vor şti că eu sunt Iehova“.

Isus i-a zis Tatălui său: „Eu le-am făcut cunoscut numele tău [adevăraţilor săi continuatori] şi-l voi mai face cunoscut“. — Ioan 17:26.

Vezi şi paginile 162, 163, la subiectul „Iehova“.

Contează cărui Dumnezeu îi slujim, atâta timp cât avem o religie?

1 Cor. 10:20: „Lucrurile pe care le jertfesc naţiunile le jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu“.

2 Cor. 4:4: „Dumnezeul acestui sistem le-a orbit mintea, ca să nu poată pătrunde în ea lumina glorioasei veşti bune despre Cristos, care este chipul lui Dumnezeu“. (Aici Diavolul este numit „dumnezeu“. Vezi 1 Ioan 5:19; Revelaţia 12:9.)

Mat. 7:22, 23: „[Isus Cristos a zis:] Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în numele tău, n-am scos noi demoni în numele tău şi n-am făcut noi multe lucrări de putere în numele tău?» Şi totuşi, atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!“ (Simplul fapt că se declară creştini nu constituie o garanţie că îi slujesc adevăratului Dumnezeu într-un mod pe care el îl acceptă.)

Vezi şi paginile 302–304, la subiectul „Religie“.

Dacă Iehova este „singurul Dumnezeu adevărat“, ce fel de „Dumnezeu“ este Isus?

Isus a vorbit despre Tatăl său, numindu-l „singurul Dumnezeu adevărat“ (Ioan 17:3). Iehova însuşi a zis: „În afară de mine nu există alt Dumnezeu“ (Is. 44:6). Apostolul Pavel a scris că pentru adevăraţii creştini „există un singur Dumnezeu, Tatăl“ (1 Cor. 8:5, 6). Deci Iehova este unic, nimeni altcineva nu are aceeaşi poziţie ca el. Iehova este complet diferit de toţi cei care constituie obiecte de închinare, fie că este vorba de idoli, de oameni zeificaţi sau de Satan. Toţi aceştia sunt dumnezei falşi.

Isus este numit în Scripturi „un dumnezeu“ şi chiar „Dumnezeu Puternic“ (Ioan 1:1; Is. 9:6). Dar, spre deosebire de Iehova, nu este numit niciodată Atotputernic (Gen. 17:1). Despre Isus se spune că este „reflectarea gloriei [lui Dumnezeu]“, dar Tatăl este izvorul acelei glorii (Evr. 1:3). Isus nu încearcă nicidecum să ocupe poziţia Tatălui său. El a zis: „Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai pentru el să îndeplineşti un serviciu sacru“ (Luca 4:8). El există în „chip de Dumnezeu“ şi Tatăl a poruncit ca „în numele lui Isus să se plece orice genunchi“, dar toate acestea se fac „spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl“. — Filip. 2:5–11; vezi şi paginile 171–175.

„Nu cred în Dumnezeu“

Aţi putea răspunde: „Aţi avut întotdeauna această convingere? ... Aţi ajuns la această concluzie după ce aţi examinat mai multe dovezi care vi s-au părut convingătoare?“ Apoi aţi putea adăuga: „Acesta este un subiect care mă interesează şi la care m-am gândit mult. Iată câteva aspecte pe care le-am găsit foarte utile: . . .“ (Vezi pagina 118, la subtitlul „Avem motive întemeiate să credem în Dumnezeu?“, precum şi paginile 84–86, la subiectul „Creaţie“.)

Sau aţi putea spune: „Altfel spus, nu credeţi că există un Creator? Sau aţi văzut atât de multă ipocrizie în biserici, încât nu mai credeţi în învăţătura lor?“ Dacă aşa stau lucrurile, aţi putea adăuga: „Între bisericile creştinătăţii şi adevăratul creştinism este o mare diferenţă. Într-adevăr, creştinătatea i-a asuprit pe oameni, dar adevăraţii creştini n-au făcut lucrul acesta. Creştinătatea a purtat războaie, dar adevăraţii creştini, nu. Creştinătatea s-a dovedit incapabilă să dea o îndrumare morală corespunzătoare, dar nu aşa stau lucrurile cu adevăraţii creştini. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, nu sprijină creştinătatea. Dimpotrivă, o condamnă“.

O altă posibilitate: „Am avut discuţii interesante cu oameni care credeau la fel ca dumneavoastră. Unii au spus că nu înţeleg cum se poate împăca credinţa în Dumnezeu cu suferinţa şi răutatea din lume. Sunteţi şi dumneavoastră de aceeaşi părere?“ (Dacă da, folosiţi materialul de la paginile 119, 120, la subtitlul „Dovedesc răutatea şi suferinţa că nu există Dumnezeu?“)

„Eu cred numai în ce văd, iar pe Dumnezeu nu l-am văzut niciodată“

Aţi putea răspunde: „Aceasta este o părere foarte răspândită astăzi, şi nu fără motiv. Trăim într-o societate care pune accent pe bunurile materiale. Dar cred că dumneavoastră sunteţi o persoană realistă, nu-i aşa?“ Apoi aţi putea adăuga: 1) „Există unele lucruri pe care nu le putem vedea cu ochii noştri, dar credem în existenţa lor deoarece avem motive întemeiate. Să ne gândim, de exemplu, la aerul pe care-l respirăm. Când adie vântul, îl simţim. Simţim că ne umple plămânii, cu toate că nu-l vedem. Faptul că-i vedem efectul ne dă motive să credem în existenţa lui, nu-i aşa?“ 2) „Nu vedem nici forţa gravitaţiei. Dar, când lăsăm să cadă un obiect, înţelegem că această forţă este în acţiune. Nu vedem nici mirosurile, dar le simţim. Nu putem vedea nici undele sonore, dar le percepem cu urechea. Aşadar, credem în existenţa lucrurilor pe care nu le putem vedea atunci când avem motive obiective. Nu sunteţi de aceeaşi părere?“ 3) „Avem dovezi că există un Dumnezeu invizibil?“ (Folosiţi materialul de la paginile 118, 119, la subtitlul „Avem motive întemeiate să credem în Dumnezeu?“)

„Am propria mea concepţie despre Dumnezeu“

Aţi putea răspunde: „Îmi face plăcere să aud că aţi reflectat deja la această problemă şi credeţi în Dumnezeu. Aş putea să vă întreb care este părerea dumneavoastră despre Dumnezeu?“ Apoi aţi putea adăuga: „Sunt convins că înţelegeţi cât este de important să ne asigurăm că ceea ce credem este într-adevăr în armonie cu ceea ce spune însuşi Dumnezeu. Dacă îmi permiteţi, aş dori să vă arăt numai o afirmaţie pe care o face Biblia cu privire la acest lucru (Ps. 83:18)“.