HEATHER şi Scotta sunt doi soţi fericiţi, plini de viaţă. Au un băieţel de trei ani, sănătos, inteligent, de care se ocupă cu iubire. În lumea de azi însă, nu e deloc uşor să creşti un copil. Acest lucru implică nenumărate responsabilităţi şi creează multe griji. Un copil trebuie învăţat atâtea lucruri! Totuşi Heather şi Scott sunt hotărâţi să acorde o atenţie deosebită uneia dintre aceste responsabilităţi: să-şi ocrotească fiul de un mare pericol, abuzul sexual. De ce sunt ei atât de îngrijoraţi?

„Tata era un om rece. Mai tot timpul era beat şi furios“, spune Heather. „Mă bătea crunt şi ne-a molestat sexual pe mine şi pe surorile mele.“b Se ştie că abuzul sexual poate lăsa răni afective adânci. Nu este de mirare că Heather este foarte hotărâtă să-şi ocrotească fiul! Iar Scott o susţine.

Pe mulţi părinţi problema abuzului asupra copilului îi îngrijorează. Probabil că şi pe voi. Spre deosebire de Scott şi Heather, poate că nu aţi trecut printr-o experienţă de acest gen, dar cu siguranţă aţi auzit ştiri şocante privind amploarea acestei practici dezgustătoare. Nu e de mirare că părinţii iubitori sunt îngroziţi când află ce li se întâmplă copiilor din oraşul lor.

Vorbind despre amploarea pe care o cunoaşte abuzul asupra copilului, un cercetător, care studiază problematica abuzului sexual, a numit acest fenomen „una dintre cele mai îngrozitoare descoperiri ale epocii noastre“. O ştire deloc îmbucurătoare! Dar ne surprinde oare acest lucru? Pe cei ce studiază Biblia, în nici un caz! Cuvântul lui Dumnezeu arată că trăim într-o perioadă grea numită „zilele din urmă“, când comportamentul ‘plin de cruzime’ este la ordinea zilei, iar oamenii sunt „iubitori de sine“ şi „fără afecţiune naturală“. — 2 Timotei 3:1–5.

Abuzul sexual este o problemă alarmantă. De fapt, unii părinţi se simt copleşiţi când se gândesc că oameni extrem de răi caută să abuzeze sexual copii. Dar chiar nu pot face nimic părinţii pentru a-şi ocroti copiii? Sau există totuşi unele măsuri pe care le pot lua? În următoarele articole vom analiza aceste întrebări.

PUŢINI doresc să se oprească asupra acestui subiect — abuzul sexual asupra copilului. Mulţi părinţi se cutremură numai când se gândesc la asta! Abuzul sexual este însă o realitate urâtă, înfiorătoare a lumii de azi, iar efectele lui asupra copiilor sunt devastatoare. Chiar merită să analizăm acest subiect? Gândiţi-vă puţin: Ce sunteţi dispuşi să faceţi pentru a vă şti copilul în siguranţă? Fără îndoială că a vă informa cu privire la această crudă realitate nu pretinde prea mult efort. Totuşi, poate însemna extrem de mult pentru siguranţa copilului.

Nu vă descurajaţi din cauza amplorii pe care a luat-o abuzul sexual într-atât încât să nu faceţi nimic pentru copilul vostru. La urma urmei, aveţi forţa pe care copilul vostru nu o are, atuuri pe care el le va avea abia peste câţiva ani, poate chiar peste zeci de ani. În timp, aţi acumulat cunoştinţe, experienţă şi aţi devenit mai înţelepţi. Dar ca să vă puteţi ocroti copilul trebuie să vă consolidaţi aceste atuuri şi să le folosiţi. În continuare vom analiza trei măsuri pe care voi, părinţii, le puteţi lua pentru a vă ocroti copiii de abuz sexual: 1) fiţi „prima linie de apărare“ a copilului vostru, 2) daţi-i copilului informaţiile necesare, 3) învăţaţi-l pe copil cum să se apere.

Responsabilitatea de a ocroti copiii împotriva abuzurilor le-a fost încredinţată părinţilor. Prin urmare, mai întâi părinţii trebuie educaţi şi apoi copiii. Dacă sunteţi părinţi, trebuie să cunoaşteţi câteva lucruri despre abuzul asupra copilului. Trebuie să ştiţi cine sunt cei ce abuzează sexual un copil şi ce metode folosesc. De multe ori, părinţii îşi imaginează că cei ce abuzează sexual un copil sunt necunoscuţi care pândesc din umbră, căutând să răpească şi să violeze copii. Fără îndoială, asemenea monştri există. Auzim adesea despre ei la ştiri. Dar astfel de persoane sunt relativ puţine. În aproape 90% dintre cazurile de abuz sexual asupra copilului, făptaşul este cineva pe care copilul îl cunoaşte şi în care are încredere.

Bineînţeles, nu v-aţi putea închipui că un vecin, o rudă, un profesor, un lucrător în domeniul sănătăţii sau un antrenor care se poartă frumos s-ar putea simţi atras sexual de copilul vostru. Adevărul este că marea majoritatea nu sunt aşa. Nu e cazul să fiţi suspicioşi în legătură cu toţi cei din jurul vostru. Totuşi, vă puteţi ocroti copiii ştiind cum acţionează de obicei un individ care abuzează sexual copii. — Vezi chenarul de la pagina 6.

Cunoscând tacticile folosite, voi, părinţii, veţi fi mai bine pregătiţi să fiţi „prima linie de apărare“ a copilului vostru. De exemplu, ce-aţi face dacă cineva care pare mai interesat de copii decât de adulţi îi acordă o atenţie specială copilului vostru, îi face cadouri sau chiar se oferă să-l ducă în excursii ori să fie babysitterul copilului fără să ceară vreun ban? Ar trebui să trageţi concluzia că este un molestator sexual? În nici un caz! Nu trageţi concluzii pripite! S-ar putea ca persoana respectivă să nu aibă intenţii rele. Totuşi, când observaţi o asemenea atitudine, ar fi bine să fiţi atenţi. Biblia ne spune: „Cel fără experienţă dă crezare oricărui cuvânt, dar cel prevăzător ia aminte la paşii lui“. — Proverbele 14:15.

Nu uitaţi că orice ofertă ce pare prea frumoasă ca să fie adevărată ar putea să ascundă ceva. Examinaţi-i cu atenţie pe toţi cei ce se oferă să stea singuri cu copilul vostru. Spuneţi-le că aveţi de gând să vă supravegheaţi copilul permanent. Melissa şi Brad, doi părinţi tineri care au trei băieţi, sunt atenţi când îşi lasă un copil singur cu un adult. Când unul dintre băieţi lua lecţii de muzică acasă, Melissa îi spunea profesorului: „Sunt în camera alăturată, dar am să intru din când în când în timpul lecţiei“. Deşi o asemenea prudenţă ar putea părea exagerată, aceşti părinţi consideră că e mai bine să fie prudenţi acum, decât să le pară rău mai târziu.

Interesaţi-vă ce face copilul vostru, care sunt prietenii lui şi ce teme are. Căutaţi să aflaţi toate detaliile când se organizează o excursie. Un specialist în sănătate mintală, care timp de 33 de ani a studiat cazuri de abuz sexual, a spus că multe puteau fi evitate dacă părinţii erau vigilenţi. El a citat cuvintele unui bărbat condamnat pentru abuz sexual: „Unii părinţi pur şi simplu ne dau copiii lor. . . . Efectiv m-au ajutat“. Nu uitaţi, majoritatea acestor indivizi îşi aleg ţinte uşoare. Părinţii care se implică activ în viaţa copiilor lor fac din ei ţinte greu de atins.

Puteţi fi „prima linie de apărare“ a copilului şi dacă sunteţi buni ascultători. Rareori copiii vor dezvălui că au fost abuzaţi. De obicei, copiii se simt prea ruşinaţi de cele întâmplate şi le este teamă de reacţia părinţilor. Prin urmare, ascultaţi cu multă atenţie, căutând chiar şi cele mai mici indicii.a Dacă ceva din spusele copilului vă îngrijorează, faceţi-l să povestească ce s-a întâmplat, punându-i cu calm întrebări.b Dacă vă spune că nu mai vrea să stea cu un anumit babysitter, întrebaţi-l de ce. Dacă vă spune că un adult joacă jocuri ciudate cu el, întrebaţi-l: „Ce fel de jocuri? Ce face?“ Dacă se plânge că cineva l-a gâdilat, întrebaţi-l: „Unde te-a gâdilat?“ Nu trataţi cu uşurinţă răspunsurile copilului. Un molestator îi va spune copilului că nimeni nu-l va crede; iar din păcate, de cele mai multe ori, chiar aşa se întâmplă. Însă, în cazul în care copilul a fost abuzat, pentru a-l ajuta să-şi revină este foarte important să-l credeţi şi să-i acordaţi tot sprijinul.

Într-o lucrare de referinţă sunt citate cuvintele unui bărbat care a abuzat sexual copii şi care a fost prins şi condamnat: „Daţi-mi un copil care nu ştie nimic despre sex şi mi-aţi dat următoarea victimă“. Aceste cuvinte cutremurătoare ar trebui să le dea de gândit părinţilor. Copiii care nu ştiu nimic despre sex sunt mult mai uşor de amăgit. Biblia spune că înţelepciunea şi cunoştinţa ne pot scăpa „de omul care vorbeşte lucruri stricate“ (Proverbele 2:10–12). Fără îndoială că aşa doriţi să stea lucrurile şi în cazul copilului vostru. Prin urmare, pentru a-l ocroti treceţi la pasul următor: nu vă reţineţi să-l instruiţi cu privire la un subiect atât de important.

Dar cum veţi proceda? Multor părinţi le este oarecum jenă să discute cu copiii despre sex. Poate că pentru copii subiectul e şi mai jenant şi nu-l vor aduce probabil niciodată în discuţie. Aşadar, luaţi iniţiativa! Iată ce spune Melissa: „Încă de când erau mici, am început să le spunem copiilor cum se numesc toate părţile corpului. Am folosit adevăratele denumiri, nu pe cele folosite de obicei pentru copii. Am vrut să-i învăţăm că nicio parte a corpului lor nu trebuie considerată ceva ridicol sau ruşinos“. După astfel de discuţii vă va fi mai uşor să-i explicaţi ce este un abuz. Mulţi părinţi le spun copiilor lor că părţile trupului pe care costumul de baie le acoperă sunt intime, sunt ceva aparte.

Heather, menţionată în articolul precedent, spune: „Eu şi Scott i-am zis fiului nostru că penisul lui nu este o jucărie, ci o parte intimă a trupului, numai a sa. Nimeni nu se poate juca cu acesta: nici mămica, nici tăticul, nici chiar doctorul. Când îl ducem la medic, îi explic că domnul doctor doar vrea să se asigure că totul e în regulă, de aceea poate că îl va atinge în zona respectivă“. E important ca ambii părinţi să poarte din când în când astfel discuţii cu copilul şi să-l asigure că oricând poate veni să le spună dacă cineva l-a atins într-un mod nepotrivit sau într-un mod care l-a făcut să se simtă jenat. Specialiştii în domeniul îngrijirii copilului şi al prevenirii abuzului asupra copilului le recomandă părinţilor să poarte discuţii de acest gen cu copiii lor.

Mulţi au constatat că le-a fost de mare folos cartea Ascultă de Marele Învăţătorc. Capitolul 32, intitulat „Cum a fost ocrotit Isus“, conţine un mesaj direct şi în acelaşi timp încurajator pentru copii privitor la pericolele unui abuz şi importanţa de a se apăra. „Cartea ne-a ajutat să le întipărim şi mai bine în minte copiilor ceea ce deja le spuseserăm“, mărturiseşte Melissa.

În lumea de azi, copiii trebuie să ştie că există oameni care doresc să-i atingă sau care le cer copiilor să-i atingă pe ei într-un mod nepotrivit. Astfel de avertismente nu sunt menite să-i îngrozească pe copii sau să le distrugă încrederea în adulţi. „E doar o lecţie menită să îi pună în gardă“, spune Heather. „Este una dintre numeroasele lecţii pe care le dăm copiilor, majoritatea neavând nicio legătură cu un abuz. Asta nu l-a înspăimântat deloc pe fiul meu.“

Când vă educaţi copilul trebuie să-l ajutaţi să dobândească o concepţie echilibrată despre ascultare. A-l învăţa pe copil să asculte este o lecţie pe cât de importantă, pe atât de dificilă (Coloseni 3:20). Fiţi atenţi însă să nu exageraţi! Dacă i se spune că trebuie să asculte întotdeauna de orice adult, indiferent de situaţie, copilul riscă să devină o victimă. Molestatorii îi remarcă numaidecât pe copiii extrem de ascultători, care fac imediat tot ce li se cere. Părinţii înţelepţi îşi învaţă copiii că ascultarea este relativă. Pentru creştini, acest lucru nu e atât de complicat pe cât pare. Îi puteţi spune copilului: „Dacă cineva îţi zice să faci ceva ce Iehova Dumnezeu spune că e greşit, nu trebuie să asculţi. Nici chiar mămica sau tăticul nu au voie să-ţi ceară vreodată să faci ceva ce Iehova spune că e greşit. Iar dacă cineva încearcă să te convingă să faci ceva rău, poţi veni întotdeauna la mama sau la tata să le spui ce s-a întâmplat“.

Învăţaţi-l apoi copil că nimeni nu trebuie să îi ceară să ascundă ceva de voi. Spuneţi-i că, atunci când cineva îi cere să ţină un secret, el trebuie să vină la voi şi să vă spună totul. Indiferent ce i se zice — chiar dacă este ameninţat sau dacă a făcut ceva greşit —, el poate să vină la mămica sau la tăticul şi să le spună întotdeauna totul. Asemenea sfaturi nu trebuie să-l sperie pe copil. Îl puteţi ajuta să înţeleagă că majoritatea oamenilor nu vor face niciodată aşa ceva, adică să-l atingă unde nu trebuie, să-i ceară să nu asculte de Dumnezeu sau să-i ceară să ţină un secret. Dar, asemenea ieşirilor de siguranţă în caz de incendiu, aceste lecţii sunt doar preventive şi probabil că nu vor trebui niciodată aplicate.

A treia măsură pe care o puteţi lua este să-l învăţaţi pe copil câteva lucruri simple pe care le poate face în caz că cineva încearcă să profite de el când nu este cu voi. Mulţi recomandă următoarea metodă, sub formă de joc. Părinţii întreabă: „Ce-ai face dacă . . .?“, iar copilul răspunde. L-aţi putea întreba: „Ce-ai face dacă am fi la magazin şi te-ai pierde de mine? Cum m-ai găsi?“ Poate că nu va răspunde cum v-aţi fi aşteptat, dar îl puteţi îndruma cu ajutorul altor întrebări de genul: „Ar mai fi ceva ce ai putea face ca să fii în siguranţă?“

Folosind întrebări similare încercaţi să aflaţi de la copil ce-ar face în cazul în care cineva încearcă să-l atingă într-un mod nepotrivit. Dacă observaţi că astfel de întrebări îl tulbură, spuneţi-i o poveste despre un alt copil. Iată un exemplu: „O fetiţă era odată împreună cu un unchi de care îi plăcea mult. Dar el a încercat să o atingă unde nu trebuia. Ce crezi că ar fi trebuit să facă fetiţa ca să nu i se întâmple nimic rău?“

Ce l-aţi învăţa pe copilul vostru să facă în astfel de situaţii? Într-o lucrare se spune: „Un «Nu!» hotărât sau replici de genul «Nu fă asta!» ori «Lasă-mă în pace!», spuse cu hotărâre, pot face minuni. Cel ce vrea să-l seducă pe copil va bate în retragere şi-şi va căuta o altă victimă“. Ajutaţi-l pe copil să pună în scenă astfel de situaţii ca să capete siguranţă, să poată refuza cu voce tare orice propunere indecentă, să fugă imediat şi să spună tot ce s-a întâmplat. Chiar dacă pare că a înţeles rolul acestor puneri în scenă, s-ar putea să uite totul în câteva săptămâni sau luni. Repetaţi-le aşadar de mai multe ori.

Toţi cei care se ocupă direct de copil — inclusiv bărbaţii, fie că este vorba de tatăl natural, de tatăl vitreg ori de alţi bărbaţi care îi sunt rude — trebuie să ia parte la aceste discuţii. De ce? Deoarece toţi cei de faţă îi promit, de fapt, copilului că nu vor comite niciodată asemenea acte. Din nefericire, multe dintre abuzurile sexuale au loc chiar în sânul familiei. În următorul articol vom vedea cum puteţi face din familia voastră un refugiu, chiar dacă trăim într-o lume în care abuzul sexual este la ordinea zilei.

„FĂRĂ afecţiune naturală.“ Aşa descrie Biblia starea multor oameni din zilele noastre, perioadă numită „zilele din urmă“ (2 Timotei 3:1, 3, 4). „Epidemia“ de abuzuri sexuale asupra copiilor, comise chiar în sânul familiei, constituie o dovadă vie a împlinirii acestei profeţii. De fapt, cuvântul grecesc ástorgos,a tradus în română prin expresia „fără afecţiune naturală“, sugerează lipsă de iubire între membrii familiei, în special iubirea părinţilor faţă de copii. Iar, în cele mai multe cazuri, chiar în familie au loc abuzuri asupra copiilor.

Unii cercetători afirmă că, în cele mai multe cazuri de abuz sexual, autorul este tatăl sau bărbatul care îndeplineşte rolul de părinte ori alţi bărbaţi care fac parte din familie. Deşi majoritatea victimelor sunt fete, şi băieţii, chiar mulţi, sunt abuzaţi. Iar cazurile în care autoarea este o femeie nu sunt atât de rare cum aţi crede. Însă cele mai multe cazuri neraportate de abuzuri sexuale sunt, după cât se pare, incesturile între fraţi, când copilul mai mare sau mai puternic îl agresează ori îl seduce pe fratele mai mic şi mai slab (sau pe sora mai mică), determinându-l să aibă raporturi sexuale. Ca părinţi, cu siguranţă consideraţi asemenea acte revoltătoare.

Dar ce puteţi face pentru ca în familia voastră să nu se întâmple o asemenea tragedie? Fiecare membru al familiei trebuie să înveţe şi să preţuiască unele principii care nu permit dezvoltarea unui comportament abuziv. Unde pot fi găsite? Nicăieri altundeva decât în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru a deveni un refugiu, familia trebuie să adopte normele morale prezentate în Biblie. În paginile ei, relaţiile sexuale nu sunt un subiect tabu. Biblia vorbeşte într-un mod demn, totuşi direct, despre sex. Din ea înţelegem că Dumnezeu a vrut ca relaţiile sexuale între soţ şi soţie să procure o adevărată plăcere (Proverbele 5:15–20). În schimb, relaţiile sexuale în afara căsniciei sunt condamnate de Dumnezeu. Biblia dezaprobă pe faţă incestul. În Leviticul, capitolul 18, sunt interzise relaţiile incestuoase. Remarcaţi următoarele cuvinte: „Niciunul dintre voi să nu se apropie de vreo rudă de sânge apropiată ca să-i descopere goliciunea [adică să aibă relaţii sexuale]. Eu sunt Iehova“. — Leviticul 18:6.

Iehova a inclus toate formele de incest între ‘lucrurile dezgustătoare’ pentru care făptaşul era pedepsit cu moartea (Leviticul 18:26, 29). Înţelegem aşadar că Creatorul nostru are norme morale foarte înalte. În prezent, multe guverne împărtăşesc acest punct de vedere, pedepsind prin lege abuzul sexual asupra copilului comis în sânul familiei. În multe locuri, conform legii, un copil abuzat sexual de un adult a fost de fapt violat. De ce se foloseşte un cuvânt atât de dur dacă adultul nu a folosit forţa?

Multe autorităţi în materie au ajuns să înţeleagă ceea ce Biblia a spus cu mult timp în urmă despre copii: ei nu sunt în stare să judece precum adulţii. De exemplu, în Proverbele 22:15 se spune: „Nebunia este lipită de inima copilului“. Iar apostolul Pavel a scris sub inspiraţie divină: „Când eram copil mic, . . . gândeam ca un copil mic, judecam ca un copil mic, dar, când am devenit bărbat, am înlăturat trăsăturile de copil mic“. — 1 Corinteni 13:11.

Un copil nu poate înţelege pe deplin semnificaţia actului sexual şi nici nu-şi poate imagina ce consecinţe va avea peste ani. Prin urmare, mulţi sunt de părere că un copil nu-şi poate da consimţământul în cunoştinţă de cauză la un act sexual. Cu alte cuvinte, dacă un adult (sau un tânăr mai mare) are relaţii cu un copil, persoana mai mare nu-şi poate justifica fapta spunând că copilul nu s-a opus ori că el i-a cerut să o facă. Adultul se face vinovat de viol. Acesta este o crimă, care se pedepseşte de obicei cu închisoarea. Vinovat de viol este violatorul, nu victima, care s-a opus.

Din nefericire însă, majoritatea acestor crime nu sunt în prezent pedepsite de autorităţi. De exemplu, s-a estimat că în Australia doar 10% dintre vinovaţi ajung în faţa instanţei, iar puţini sunt condamnaţi. Şi alte ţări se confruntă cu situaţii similare. Într-adevăr, guvernele nu pot să facă prea multe pentru a ocroti familiile creştine. În schimb, prin aplicarea principiilor biblice se obţin rezultate foarte bune.

Adevăraţii creştini înţeleg că Dumnezeu, autorul principiilor amintite anterior şi consemnate în Cuvântul său, nu s-a schimbat. El vede orice faptă, chiar şi pe cele ascunse ochilor majorităţii oamenilor. Biblia spune: „Totul este . . . descoperit înaintea ochilor aceluia căruia trebuie să-i dăm socoteală“. — Evrei 4:13.

Dumnezeu ne va cere socoteală dacă-i încălcăm poruncile şi le facem rău altora. În schimb, ne binecuvântează când respectăm poruncile sale referitoare la viaţa de familie. Care sunt unele dintre acestea?

„Iubirea . . . este o legătură perfectă a unităţii“, se spune în Biblie (Coloseni 3:14). Dar, potrivit Scripturilor, iubirea este mai mult decât un sentiment. Ea se reflectă în motivaţiile pe care le naşte în noi, în conduita pe care ne impulsionează să o avem şi în faptele pe care le interzice (1 Corinteni 13:4–8). A arăta iubire în sânul familiei înseamnă a-l trata pe fiecare cu demnitate, respect şi bunătate. Înseamnă a trăi în armonie cu rolul pe care ni l-a încredinţat fiecăruia Dumnezeu, un rol important şi onorabil.

În calitate de cap al familiei, tatăl trebuie să ia iniţiativa în a arăta iubire. El înţelege că tatăl creştin nu are dreptul să fie tiran, să abuzeze de autoritatea pe care o are asupra soţiei şi a copiilor. Din contră, el îl imită pe Cristos în ce priveşte exercitarea autorităţii (Efeseni 5:23, 25). Prin urmare, este tandru şi iubitor cu soţia şi răbdător şi blând cu copiii. Îi ocroteşte cu loialitate şi face tot ce îi stă în putinţă ca nimic să nu le răpească pacea, inocenţa ori sentimentul de încredere şi de siguranţă.

Şi mama are un rol demn, deosebit de important în familie. Pentru a arăta cât de grijulii pot fi Iehova şi Isus, Biblia face referire la instinctul matern ocrotitor care se observă în lumea animalelor (Matei 23:37). O mamă trebuie să fie la fel de hotărâtă să-şi protejeze copiii. Plină de iubire, ea nu ezită să pună siguranţa şi binele lor mai presus de ale sale. Părinţii nu au voie să abuzeze de putere, să fie tiranici ori să recurgă la intimidări nici în relaţiile dintre ei, nici în relaţiile cu copiii lor. Ei nu trebuie să le permită nici copiilor să se poarte aşa unii cu alţii.

Când membrii familiei se tratează cu respect şi demnitate, va exista o mai bună comunicare. Iată ce a spus William Prendergast, autorul unei lucrări de specialitate: „Toţi părinţii ar trebui să discute zi de zi, de la inimă la inimă, cu copiii lor, fie că sunt mici, fie că sunt adolescenţi“. El adaugă: „După cât se pare, [comunicarea] este cea mai bună soluţie la acest flagel, abuzul sexual“. Într-adevăr, Biblia recomandă chiar o astfel de comunicare: constantă, caracterizată prin iubire (Deuteronomul 6:6, 7). Când se aplică această îndrumare, căminul devine un loc în care fiecare membru se simte liber să spună tot ce are pe suflet.

Este adevărat, trăim într-o lume rea şi nu putem preveni toate abuzurile. Cât de important este, aşadar, ca familia să fie un loc în care membrii ei să se simtă în siguranţă! Dacă unuia i se întâmplă ceva rău în afara familiei, ştie că în sânul ei va găsi mângâiere şi înţelegere. Un asemenea cămin este un adevărat refugiu, un adăpost într-o lume plină de primejdii. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze eforturile de a face din familia voastră un refugiu!