Capitolul 13

Anii tîrzii

 1, 2. a) Ce probleme se pot ivi după ce copiii pleacă din casa părintească? b) Cum încearcă unii să facă faţă problemei vîrstei înaintate?

DACĂ nu ne umplem viaţa cu o activitate oarecare, fie fizică, fie intelectuală, ajungem să ne plictisim. Viaţa pare inutilă şi devenim nervoşi. Această problemă apare uneori în cazul persoanelor căsătorite ai căror copii au crescut şi au plecat din casa părintească. Timp de mulţi ani viaţa lor a fost plină datorită responsabilităţilor lor de părinţi. Acum, toată această activitate, precum şi responsabilitatea de a creşte copii au ajuns dintr-odată să se termine.

² În afară de aceasta, pe măsură ce anii trec, încep să aibă loc unele schimbări de ordin fizic. Apar ridurile, părul încărunţeşte şi s-ar putea să se rărească şi încep să se facă simţite unele dureri şi suferinţe care nu s-au manifestat niciodată înainte. Realitatea este că îmbătrînim. Refuzînd să accepte faptele, unii depun eforturi frenetice pentru a dovedi că sînt la fel de tineri ca altădată. Ei devin dintr-odată foarte activi în cadrul vieţii de societate — frecventînd petrecerile sau angrenîndu-se din plin în practicarea unor sporturi. Această avalanşă de activităţi oferă ceva de făcut, dar aduce oare o satisfacţie de durată? Va face ea pe cineva să se simtă cu adevărat necesar, astfel încît viaţa sa să aibă un sens real?

 3. Deşi destinderea ar putea produce bucurie, ce ar trebui evitat?

³ Destinderea poate procura, desigur, bucurie. Iar în anii tîrzii ai vieţii s-ar putea să constaţi că ai timp să faci unele lucruri pe care nu le-ai putut face atunci cînd copiii erau mici. Dar a permite ca o astfel de căutare a plăcerilor să devină preocuparea dominantă este un lucru ce poate crea probleme serioase. — 2 Timotei 3:4, 5; Luca 8:4–8, 14.

FRUMUSEŢEA MANIFESTĂRII LOIALITĂŢII

 4, 5. Ce poate rezulta cînd o persoană în vîrstă consideră că trebuie să demonstreze faptul că exercită încă atracţie asupra celor de sex opus?

⁴ Nu puţine sînt persoanele care, la această vîrstă, consideră, se pare, că trebuie să demonstreze faptul că exercită încă atracţie asupra celor de sex opus. Ele ar putea începe să flirteze cu ocazia unei reuniuni de societate sau cu alte ocazii. Îndeosebi bărbaţii au „relaţii“ cu femei tinere, iar în acest timp în care domină „noua morală“ există şi multe femei care caută reconfortare întreţinînd „relaţii“ extraconjugale. Deşi sînt căsătoriţi probabil de mulţi ani, unii încep să nutrească ideea de a începe o „viaţă nouă“ cu un nou partener de căsătorie. S-ar putea ca ei să încerce să-şi justifice acţiunile scoţînd în evidenţă greşelile partenerului lor — în timp ce, în general, tratează cu uşurinţă propriile lor slăbiciuni, inclusiv lipsa lor de loialitate, atît faţă de partenerul lor, cît şi faţă de principiile drepte.

⁵ Probabil ei ştiu că Isus a spus: „Oricine îşi lasă soţia, afară de cauză de desfrînare [porneia: imoralitate sexuală gravă], şi se va căsători cu alta, comite adulter“. Cu toate că Isus arăta aici că nu este corect să divorţezi de partenerul tău „pentru orice motiv“, ei sînt gata să se folosească de orice motiv de divorţ permis de legile laice (Matei 19:3–9). Apoi ei îşi iau un nou partener, care este deseori o persoană cu care au avut relaţii înainte de a fi început procedurile de divorţ. Deşi ştiu ce anume spune Cuvîntul lui Dumnezeu despre o astfel de comportare, probabil ei se gîndesc că, în marea sa milă, Dumnezeu îi va „înţelege“.

 6. Cum priveşte Iehova Dumnezeu lipsa de respect faţă de legămîntul căsătoriei?

⁶ Pentru a evita să fim amăgiţi de acest fel de gîndire imorală, ar fi bine să luăm în considerare ceea ce i-a spus Iehova poporului Israel, prin intermediul profetului său Maleahi: „«Şi acesta este . . . [un] lucru pe care îl faceţi, acoperind cu lacrimi altarul lui Iehova, cu plîns şi suspin, aşa încît nu se mai îndreaptă [în mod aprobator] spre oferirea darului vostru, nici nu-şi găseşte plăcere în vreun lucru din mîna voastră. Şi voi aţi zis: „Din ce motiv?“ Din acest motiv, că însuşi Iehova a depus mărturie între tine şi soţia tinereţii tale, pe care tu însuţi ai tratat-o în mod perfid . . . Şi voi trebuie să vă păziţi în ce priveşte spiritul vostru şi nimeni să nu se comporte în mod trădător cu soţia tinereţii sale. Căci el a urît divorţul», a zis Iehova, Dumnezeul lui Israel“ (Maleahi 2:13–16, NW). Da, o atitudine trădătoare în relaţiile cu partenerul de căsătorie, lipsa de respect faţă de legămîntul căsătoriei sînt lucruri condamnate de Dumnezeu; ele lezează relaţia unei persoane cu Furnizorul vieţii.

 7. De ce lipsa de respect faţă de legămîntul căsătoriei nu duce la fericire?

⁷ Este aceasta calea spre o viaţă mai bună? Nicidecum. Orice nouă căsătorie încheiată cu o persoană de acest fel se sprijină pe un fundament nesigur. În primul rînd, respectivul a demonstrat că, tocmai în această relaţie deosebit de preţioasă, nu se poate conta pe el. Este adevărat că ar putea observa ceva atrăgător în personalitatea noului partener, ceva ce fostul partener nu avea. Dar pentru a se bucura de acest lucru, el şi-a căutat propria sa plăcere, neluînd în considerare rana şi suferinţa pe care a cauzat-o. Categoric, aceasta nu este o calitate care să contribuie la fericirea conjugală.

 8. Ce anume are în căsnicie o valoare mai mare decît frumuseţea fizică?

⁸ Frumuseţea pe care o degajă faptul de a rămîne fidel faţă de partenerul conjugal depăşeşte cu mult orice frumuseţe fizică. Frumuseţea fizică, în mod inevitabil, se ofileşte odată cu trecerea anilor, dar frumuseţea unei devoţiuni loiale creşte cu fiecare an ce trece. A căuta fericirea altei persoane şi a fi dispus să pui interesele sale mai presus de propriile tale interese, iată ceva ce poate produce o satisfacţie de durată, deoarece „este mai ferice să dai decît să primeşti“ (Faptele 20:35). Dacă două persoane s-au căsătorit de mulţi ani şi dacă au comunicat şi au avut încredere unul în altul, dacă şi-au împărţit munca şi obiectivele şi speranţele, timpurile dificile şi pe cele bune — şi au făcut acest lucru din iubire —, vieţile lor vor fi cu adevărat unite, întreţesute. Ei au foarte multe lucruri în comun — pe plan mintal, afectiv şi spiritual. Iubirea romantică ce i-a orbit poate întrucîtva în ce priveşte greşelile reciproce, înainte de căsătorie, va face loc unei devoţiuni sincere care-i va determina pe fiecare să considere slăbiciunile celuilalt drept o ocazie de a-i veni în ajutor, de a satisface o necesitate. Între cei doi există un sentiment de încredere autentică, un sentiment de siguranţă, ştiind că vor sta unul lîngă altul, indiferent ce probleme s-ar putea ivi. Faptul de a fi loiali unul faţă de altul nu pare a fi altceva decît un lucru natural. La Mica 6:8 se afirmă: „Ţi s-a spus, o, omule pămîntean, ce este bine. Şi ce îţi cere Iehova în schimb decît să exerciţi dreptatea, să iubeşti iubirea loială şi să umbli modest cu Dumnezeul tău?“ (NW, nota de subsol).

COPII DEVENIŢI ADULŢI — O NOUĂ RELAŢIE

 9–11. a) Este scopul lui Dumnezeu ca relaţia dintre părinţi şi copii să rămînă identică pe tot parcursul vieţii? b) Ce influenţă are acest lucru asupra sfaturilor pe care le-ar putea da părinţii copiilor lor deveniţi adulţi? c) Cînd copiii lor sînt căsătoriţi, a cui autoritate ar trebui părinţii să o respecte?

⁹ Deşi soţul şi soţia trebuie să rămînă împreună pînă la capătul vieţii, nu acesta este aranjamentul Creatorului cu privire la părinţi şi copiii lor. Este adevărat că atunci cînd copiii tăi erau în creştere, ei au avut nevoie zilnic de tine. Nu numai că existau necesităţi fizice care trebuiau satisfăcute, dar aveau nevoie de îndrumare. Dacă nu reacţionau cu promptitudine, poate că insistai asupra unor lucruri care erau spre propriul lor bine. Dar cînd ajung să îşi stabilească propriul lor cămin, relaţia dintre tine şi ei se schimbă într-o oarecare măsură (Geneza 2:24). Aceasta nu înseamnă că sentimentele tale faţă de ei se schimbă, ci că are loc o schimbare a responsabilităţii. Astfel, modul în care vei proceda faţă de ei trebuie să se modifice.

¹⁰ Uneori, s-ar putea să aibă încă nevoie de un sfat. Şi este o dovadă de înţelepciune din partea lor dacă ascultă de sfatul sănătos al celor care au mai multă experienţă de viaţă (Proverbele 12:15; 23:22). Dar atunci cînd oferi un sfat fiilor sau fiicelor care se întreţin singuri, este înţelept să faci acest lucru într-o manieră care să demonstreze că recunoşti faptul că deciziile le aparţin acum lor.

¹¹ Acest lucru este deosebit de important dacă ei sînt căsătoriţi. Există unele ţări unde, conform unor tradiţii stabilite de mult timp, tînăra soţie este pusă sub supravegherea soacrei. În alte locuri, rudele exercită o influenţă puternică în problemele de familie. Dar duce realmente acest lucru la fericire? Creatorul familiei ştie ce este cel mai bine, şi el declară: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa“ (Geneza 2:24). Responsabilitatea de a lua decizii nu revine acum nici părinţilor soţului, nici părinţilor soţiei, ci soţului însuşi. „Căci soţul este capul soţiei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii [congregaţiei, NW]“, spune Cuvîntul lui Dumnezeu (Efeseni 5:23). Plăcerea de a face ceva pentru copiii tăi deveniţi adulţi, iar mai tîrziu pentru nepoţi, se poate amplifica foarte mult dacă este respectat acest aranjament.

GUSTĂ BUCURIA DE A FACE CEVA PENTRU ALŢII

12. a) După ce copiii lor şi-au întemeiat propriul lor cămin, cum ar putea părinţii să-şi adîncească iubirea unul pentru altul? b) Ce altceva ar putea face ei pentru a da mai mult sens vieţii lor?

¹² Fiecare dintre noi are nevoie să simtă că viaţa lui este utilă, că are un sens. Satisfacerea acestei necesităţi este importantă pentru binele tău. În afară de copiii tăi, există mulţi alţii cărora le poţi fi de ajutor în satisfacerea unei necesităţi din viaţa lor. Ce se poate spune despre propriul tău partener conjugal? În timp ce copiii voştri creşteau, o mare parte din atenţia voastră a fost îndreptată spre ei. Acum aveţi posibilitatea să faceţi mai multe lucruri unul pentru altul. Aceasta poate contribui la adîncirea relaţiei voastre. Dar de ce să-ţi limitezi actele de bunăvoinţă la propriul tău partener? Poţi să te ‘lărgeşti’, acordîndu-le ajutor unor vecini care s-au îmbolnăvit sau petrecînd din timpul tău cu unele persoane în vîrstă care sînt singure sau furnizîndu-le ajutor material, în măsura în care poţi, unor persoane care, nu din vina lor, au ajuns într-o situaţie de lipsuri materiale (2 Corinteni 6:11, 12). Biblia ne vorbeşte despre Dorca, o femeie care a ajuns să fie foarte iubită deoarece „ea abunda în fapte bune şi în daruri de milă pe care le făcea“ în folosul unor văduve (Faptele 9:36, 39, NW). Scripturile îi laudă pe cei care sînt binevoitori faţă de cei care suferă (Proverbele 14:21). Ele includ ca parte esenţială a închinării care îi este plăcută lui Dumnezeu faptul de ‘a cerceta pe orfani şi pe văduve în necazurile lor’ (Iacov 1:27). Şi tot Biblia ne încurajează pe fiecare dintre noi: „Şi nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac“. — Evrei 13:16.

13. Ce motivaţie face ca faptul de a-i ajuta pe alţii să aducă satisfacţie?

¹³ Înseamnă oare că faptul de a deveni angajat în activităţi pur umanitare constituie cheia fericirii? Adevărul este că, dacă cineva nu are o motivaţie spirituală — o dorinţă de a-l imita pe Dumnezeu în manifestarea iubirii —, astfel de activităţi pot duce la frustrare (1 Corinteni 13:3; Efeseni 5:1, 2). Din ce motiv? Deoarece ai putea să fii dezamăgit cînd cineva nu apreciază bunăvoinţa ta sau cînd încearcă să profite în mod nedrept de generozitatea ta.

14, 15. Ce anume face ca viaţa să fie cu adevărat fericită şi plină de satisfacţii?

¹⁴ Pe de altă parte, cînd cineva îşi foloseşte cu adevărat viaţa în serviciul lui Dumnezeu, cea mai mare satisfacţie a sa provine din cunoaşterea faptului că ceea ce face îi este plăcut Creatorului său. Iar posibilităţile de a face ceva pentru alţii nu sînt limitate de resursele materiale. El deţine „glorioasa veste bună a fericitului Dumnezeu“, Iehova, şi privilegiul de a le-o împărtăşi altora (1 Timotei 1:11, NW). El ştie din Biblie cum să înfrunte problemele de astăzi ale vieţii şi care este speranţa măreaţă oferită de Dumnezeu pentru viitor. Şi cît de plăcut este să le împărtăşeşti altora această veste bună şi apoi să le atragi atenţia asupra Sursei acesteia, Iehova Dumnezeu! Este aşa cum s-a exprimat scriitorul inspirat al Psalmului 147:1: „Lăudaţi pe Iah, căci este bine să executăm melodii pentru Dumnezeul nostru; căci lucrul acesta este plăcut — lauda este potrivită“ (NW).

¹⁵ Propria noastră viaţă devine plină de sens atunci cînd înţelegem care este voinţa lui Iehova referitoare la viaţă şi atunci cînd îl onorăm (Apocalipsa 4:11). Vei avea o satisfacţie profundă dacă, în măsura în care îţi permit împrejurările, vei participa din plin la această lucrare care constă în a le împărtăşi altora adevărurile Bibliei. Chiar dacă proprii tăi copii probabil au crescut, te poţi bucura de faptul de a le ajuta unor ‘copii spirituali’ să crească. Iar pe măsură ce îi vei vedea cum se dezvoltă devenind creştini maturi, vei simţi la fel ca apostolul Pavel cînd le-a scris unor persoane pe care le ajutase în felul acesta: „Cine este nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de laudă? Nu sînteţi voi . . . ? Da, voi sînteţi slava şi bucuria noastră“. — 1 Tesaloniceni 2:19, 20.

FII FLEXIBIL CÎND ÎMPREJURĂRILE SE SCHIMBĂ

16, 17. a) Cînd apar probleme, ce ar trebui evitat? b) Chiar dacă cineva îşi pierde partenerul în moarte, ce îl poate ajuta să nu fie singur în înfruntarea unor noi probleme?

¹⁶ Cu timpul, desigur, majoritatea oamenilor constată că nu mai pot face atît de multe lucruri cum făceau altădată. Ei trebuie să fie flexibili, să fie gata să facă unele modificări. Acolo unde există probleme de sănătate, acestea necesită atenţie. Dar este înţelept ca persoana respectivă să fie echilibrată, să nu devină atît de angrenată în aceste probleme încît să nu mai observe posibilităţile pe care le oferă fiecare zi de viaţă. Probleme vor exista, iar dacă cineva poate face ceva constructiv în legătură cu ele, este înţelept s-o facă. Dar faptul de a te nelinişti nu rezolvă nimic şi faptul de a dori ca lucrurile să fie altfel nu schimbă nimic. Aşadar, în loc să tînjeşti după trecut, profită de posibilităţile din prezent.

¹⁷ Acelaşi lucru se aplică dacă, în anii tîrzii ai vieţii, rămîi din nou singur. Dacă ai avut o căsnicie fericită, fără îndoială că vei păstra amintiri duioase. Dar viaţa continuă, şi acesta este un moment cînd sînt necesare unele acomodări. Trebuie înfruntate noi probleme, dar dacă trăieşti un mod de viaţă care dovedeşte credinţă în Dumnezeu, nu vei fi singur pentru a le înfrunta. — Psalmul 37:25; Proverbele 3:5, 6.

18–20. Ce factori pot face viaţa plină de sens chiar şi în anii ei tîrzii?

¹⁸ În pofida aspectelor neplăcute ale vieţii, există mulţi factori care ne pot produce plăcere — prieteni buni, ocazii de a face ceva pentru alţii, faptul de a te bucura de o mîncare bună, un apus de soare magnific, cîntecul păsărilor. În plus, chiar dacă împrejurările noastre din prezent s-ar putea să nu fie ideale, dispunem de asigurarea lui Dumnezeu că el va pune capăt răutăţii şi va înlătura din omenire orice tristeţe, orice durere sau boală şi chiar moartea însăşi. — Apocalipsa 21:4.

¹⁹ Este adevărat că o persoană care a adoptat un punct de vedere foarte materialist despre viaţă poate simţi că anii tîrzii ai vieţii sale sînt complet fără rost. Scriitorul Eclesiastului a descris rezultatele unui asemenea mod de viaţă spunînd: „Totul este deşertăciune!“ (Eclesiastul 12:8). Dar referitor la bărbaţi ai credinţei, cum ar fi Avraam şi Isaac, Biblia spune că ei au ajuns la sfîrşitul vieţii lor ‘bătrîni şi satisfăcuţi’ (Geneza 25:8, NW; 35:29). Ce anume determină deosebirea? Aceşti bărbaţi au avut credinţă în Dumnezeu. Ei au fost convinşi de faptul că, la timpul fixat de Dumnezeu, morţii vor trăi din nou şi au aşteptat timpul cînd Dumnezeu însuşi va stabili un guvern drept pentru întreaga omenire. — Evrei 11:10, 19.

²⁰ Şi în cazul tău, dacă nu permiţi ca problemele din prezent să te orbească ca să nu vezi numeroasele lucruri bune din jurul tău şi viitorul minunat pe care îl rezervă Dumnezeu slujitorilor săi, atunci viaţa ta va avea un sens şi fiecare zi îţi va aduce satisfacţie, chiar pe parcursul anilor tîrzii ai vieţii.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 176]

Cu cît două vieţi au mai multe lucruri în comun, cu atît cei doi devin mai uniţi