Capitolul 6

Controversa cu care se confruntă întreaga creaţie

 1. (a) Ce controversă a provocat Satan în Eden? (b) Cum iese în evidenţă această chestiune, din cele spuse de el?

CÎND răzvrătirea a avut loc în Eden a provocat o controversă foarte gravă care afectează întreaga creaţie. Adresîndu-se Evei, Satan a lăsat să se înţeleagă că ea şi soţul ei Adam erau privaţi de nişte lucruri foarte importante. El a întrebat: „Este adevărat că a spus Dumnezeu să nu mîncaţi din orice pom din grădină? “ Eva i-a răspuns că numai cu privire la un singur pom Dumnezeu a spus: „Să nu mîncaţi din el, nu, nici să nu-l atingeţi ca să nu muriţi.“ Atunci, Satan l-a acuzat în mod direct pe Iehova că ar minţi, spunînd că nici viaţa Evei şi nici viaţa lui Adam nu depindea de ascultarea lor de Dumnezeu. El a pretins că Dumnezeu a interzis creaturilor sale ceva bun — şi anume capacitatea de a-şi stabili propriile lor reguli în viaţă. Satan a afirmat: „Hotărît că nu veţi muri, căci Dumnezeu ştie că în aceeaşi zi în care veţi mînca din el, cu siguranţă că vi se vor deschide ochii şi cu siguranţă că veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul“ (Gen. 3:1–5). Satan a făcut-o pe Eva să creadă că ar fi mai avantajos pentru ea să decidă de una singură. Satan a sfidat astfel dreptul şi modul lui Dumnezeu de a guverna. Controversa care s-a ridicat astfel implica în realitate suveranitatea universală.

 2. Ce ar fi putut ocroti prima pereche umană?

² Iubirea faţă de Iehova ar fi putut-o ocroti pe Eva, iar respectul pentru autoritatea de cap al soţului ei ar fi putut-o de asemenea împiedica să acţioneze în mod greşit. Dar ea nu s-a gîndit decît la ceea ce părea să fie un avantaj imediat. Lucrul care era interzis a devenit de dorit în ochii ei. Total înşelată de argumentele lui Satan, ea a violat legea lui Dumnezeu. Apoi ea l-a antrenat şi pe Adam în aceeaşi acţiune. Deşi nu a fost amăgit de minciuna lui Satan, totuşi şi el a dat dovadă de o gravă lipsă de apreciere faţă de iubirea lui Dumnezeu. El a desconsiderat autoritatea lui Iehova şi s-a decis să-şi lege soarta de cea a rebelei sale soţii. — Gen. 3:6; 1 Tim. 2:13, 14.

 3. (a) Ce altă controversă este strîns legată de atacul lui Satan împotriva suveranităţii lui Iehova? (b) Cine sînt afectaţi de această controversă?

³ Atacul lui Satan împotriva suveranităţii lui Iehova nu s-a oprit la evenimentele petrecute în Eden. După aparentul său succes, el a pus la îndoială apoi şi loialitatea celorlalte creaturi faţă de Iehova. Astfel a fost ridicată o a doua controversă, strîns legată de prima. Provocarea sa s-a extins pînă acolo încît i-a inclus atît pe urmaşii lui Adam cît şi pe toţi fiii spirituali ai lui Dumnezeu, ba chiar şi pe mult iubitul Fiu întîi-născut al lui Iehova. În zilele lui Iov, Satan a pretins că aceia care îi servesc lui Iehova fac lucrul acesta nu pentru că îl iubesc pe Iehova Dumnezeu şi modul său de guvernare, ci din motive egoiste. El a afirmat că dacă ar fi supuşi unor încercări grele, cu toţii ar ceda în favoarea dorinţelor egoiste. Avea oare dreptate? — Iov 1:6–12; 2:1–6; Apoc. 12:10.

Cum au reacţionat ei la această controversă?

 4. De ce mulţi oameni nu au susţinut suveranitatea lui Iehova?

⁴ Iehova nu a exclus posibilitatea ca şi alte creaturi să se alăture lui Satan în rebeliune. De altfel, atunci cînd a rostit sentinţele sale judecătoreşti în Eden, Dumnezeu s-a referit la unele creaturi care aveau să constituie ’sămînţa şarpelui‘ (Gen. 3:15). Din această „sămînţă“ fac parte fariseii care au pus la cale omorîrea lui Isus, precum şi Iuda Iscarioteanul care l-a trădat. Nu este vorba de un pas greşit de care nu şi-au dat seama. Nu, ei ştiau ce este drept şi totuşi s-au opus în mod deliberat lui Iehova şi slujitorilor săi. Nenumăraţi alţii, care nu s-au conformat cerinţelor lui Iehova, au făcut-o din neştiinţă. — Fapte 17:29, 30.

 5. (a) Spre deosebire de Eva, cum au considerat cuvîntul lui Iehova cei care au rămas loiali faţă de Iehova Dumnezeu? (b) Cum şi-a dovedit Noe loialitatea, şi ce putem învăţa din exemplul său?

⁵ În contrast cu toţi aceştia, au existat însă bărbaţi şi femei, plini de credinţă, care au căutat să-l cunoască pe Creatorul lor şi care şi-au dovedit loialitatea faţă de el, în calitate de Suveran. Ei au crezut în Dumnezeu. Ei au ştiut că viaţa lor depinde de ascultarea şi de supunerea faţă de el. Un astfel de om a fost Noe. Astfel, cînd Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Sfîrşitul a toată carnea a venit înaintea mea (. . .) Fă-ţi o arcă“, Noe s-a supus îndrumării divine. Ceilalţi oameni din zilele sale, deşi fuseseră avertizaţi, au continuat să-şi ducă modul lor obişnuit de viaţă, ca şi cum nimic deosebit nu avea să se întîmple. Dar Noe a construit o arcă gigantică şi a predicat încontinuu, cu zel, înaintea celorlalţi, cu privire la căile drepte ale lui Iehova. După cum se spune în relatarea biblică, „Noe a făcut potrivit cu tot ce îi poruncise Dumnezeu. El a făcut exact aşa.“ — Gen. 6:13–22; vezi şi Evrei 11:7 şi 2 Petru 2:5.

 6. (a) Prin ce s-au mai distins încă cei care şi-au păstrat integritatea? (b) Cum a manifestat Sara aceste calităţi, şi ce învăţăm din exemplul ei?

⁶ Persoanele care şi-au păstrat integritatea s-au distins de asemenea printr-o înaltă consideraţie acordată principiului autorităţii precum şi prin iubire faţă de Iehova. Asemenea persoane s-au deosebit de Eva, care a nesocotit autoritatea soţului ei şi de Adam, care a ignorat legea lui Iehova. Sara, soţia lui Avraam, a demonstrat în schimb aceste excelente calităţi care sînt respectul autorităţii şi iubirea. Ea l-a recunoscut pe Avraam ca „domnul“ ei nu numai prin vorbe, ci din inimă. În afară de aceasta, ea l-a iubit pe Iehova şi s-a dovedit o femeie plină de credinţă. Împreună cu Avraam, „aştepta oraşul [Regatul lui Dumnezeu] care are temelii adevărate, oraş al cărui constructor şi făuritor este Dumnezeu.“ — 1 Pet. 3:5, 6; Evr. 11:10–16.

 7. (a) În ce împrejurări a susţinut Moise suveranitatea lui Iehova? (b) Ce putem învăţa din exemplul lui?

⁷ La aproape 430 de ani după ce Avraam îşi părăsise ţinutul său natal, Moise a susţinut suveranitatea lui Iehova în confruntarea făţişă cu faraonul Egiptului. Nu este vorba că Moise ar fi fost sigur pe sine. Dimpotrivă, el se îndoia că ar avea capacitatea de a vorbi destul de bine, dar Moise a ascultat de Iehova. Cu sprijinul lui Iehova şi ajutat de fratele său Aaron, Moise s-a prezentat de repetate ori în faţa lui Faraon şi i-a transmis cuvîntul lui Iehova. Dar Faraon s-a încăpăţînat. Chiar unii dintre fiii lui Israel l-au criticat cu asprime pe Moise. Dar Moise a îndeplinit în mod loial tot ce i-a poruncit Iehova, iar prin intermediul lui poporul Israel a fost eliberat din Egipt. — Ex. 7:6; 12:50, 51.

 8. (a) Ce anume arată că a fi loial faţă de Iehova înseamnă mai mult decît a face ceea ce Iehova Dumnezeu a lăsat în mod expres să fie scris? (b) Dacă apreciem o astfel de loialitate, cum ne poate ajuta lucrul acesta să punem în aplicare cele spuse în 1 Ioan 2:15?

⁸ Persoanele care s-au dovedit loiale faţă de Iehova nu s-au gîndit că tot ceea ce li se pretindea era doar să se conformeze literei legii şi doar să asculte de ceea ce Dumnezeu aşternuse în scris. Cînd soţia lui Potifar a încercat să-l ademenească pe Iosif să întreţină relaţii adultere cu ea, nu exista vreo poruncă scrisă din partea lui Dumnezeu care să interzică în mod expres adulterul. Dar bazîndu-se pe ceea ce ştia cu privire la aranjamentul căsătoriei instituit de Iehova în Eden, Iosif şi-a dat seama că întreţinerea unor relaţii sexuale cu soţia unui alt bărbat era ceva neplăcut înaintea lui Dumnezeu. Iosif nu a avut curiozitatea să încerce pînă la ce punct i-ar permite Dumnezeu să-i imite pe egipteni. El a susţinut căile lui Iehova prin faptul că a meditat asupra relaţiilor lui Dumnezeu cu oamenii şi apoi a aplicat în mod conştient ceea ce a înţeles că reprezintă voinţa lui Dumnezeu. — Gen. 39:7–12; compară Psalm 77:11, 12.

 9. Cum a fost dovedit Diavolul ca mincinos de repetate ori cu privire la acuzaţia adusă în zilele lui Iov?

⁹ Aceia care îl cunosc cu adevărat pe Iehova nu îl părăsesc nici chiar dacă sînt supuşi unor grele încercări. Satan a pretins că însuşi Iov, despre care Iehova Dumnezeu vorbea cu apreciere, dacă şi-ar fi pierdut averile sau ar fi fost maltratat din punct de vedere fizic, l-ar fi părăsit pe Dumnezeu. Dar Iov a dovedit că Diavolul este un mincinos, cu toate că el nici măcar nu a cunoscut care era explicaţia tuturor acestor nenorociri care se abătuseră asupra lui (Iov 2:3, 9, 10). Mai tîrziu Satan a mai încercat să-şi susţină punctul său de vedere şi l-a determinat pe înfuriatul rege al Babilonului, Nabucodonosor, să-i ameninţe cu moartea prin ardere într-un cuptor pe trei tineri evrei, dacă nu se aplecau în semn de înclinare înaintea unui chip pe care-l înălţase regele. Forţaţi să aleagă între ascultarea de porunca regelui şi ascultarea de legea lui Iehova, care condamna idolatria, cei trei tineri evrei au făcut cunoscut cu fermitate că ei serveau pe Iehova, pe care îl considerau Suveranul lor suprem. Fidelitatea faţă de Dumnezeu a fost mai preţioasă pentru ei decît viaţa. — Dan. 3:14–18.

10. Cum este posibil pentru noi, ca oameni imperfecţi, să dovedim că sîntem cu adevărat loiali faţă de Iehova?

¹⁰ Din toate aceste cazuri ajungem oare la concluzia că pentru a fi loial faţă de Iehova trebuie ca cineva să fie perfect, sau că acela care ar comite o greşeală a eşuat complet în privinţa loialităţii? Nicidecum! Biblia ne vorbeşte cu precizie despre unele ocazii în care Moise a dovedit lipsuri. Acestea i-au displăcut lui Iehova, dar el nu l-a respins pe Moise. Apostolii, deşi au fost exemplari în multe domenii, aveau însă şi ei slăbiciunile lor. Loialitatea pretinde o ascultare statornică şi provenită din inimă. Dar pentru că ţine cont de imperfecţiunea pe care noi am moştenit-o, lui Iehova îi face plăcere dacă nu ignorăm în mod deliberat voinţa sa în nici un domeniu. Dacă, din cauza slăbiciunilor, ajungem să comitem ceva rău, important este să ne căim în mod sincer şi să fim atenţi pentru a nu face o practică din comiterea răului. În felul acesta demonstrăm că iubim cu adevărat ceea ce spune Iehova că este bine şi că urîm ceea ce arată el că este rău. Pe baza credinţei noastre în valoarea ispăşitoare a jertfei lui Isus, ne putem bucura de o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu. — Am. 5:15; Fapte 3:19; Evr. 9:14.

11. (a) Cine dintre oameni a dovedit o devoţiune sfîntă perfectă şi ce s-a demonstrat astfel? (b) Cum ne ajută acest model?

¹¹ Vrea oare lucrul acesta să spună că omului nu-i este posibil să dea dovadă de o devoţiune sfîntă perfectă? Timp de peste 4 000 de ani răspunsul la această întrebare a rămas un „secret sacru“ (1 Tim. 3:16). Adam, deşi a fost creat om perfect, nu a oferit un exemplu perfect de devoţiune sfîntă. Dar cine putea s-o facă? Desigur că nici unul dintre urmaşii săi păcătoşi. Isus Cristos a fost singurul om care a dovedit această devoţiune sfîntă perfectă. În acest fel, Isus a dovedit că Adam, care beneficiase de împrejurări cu mult mai favorabile, ar fi putut să-şi menţină în mod perfect integritatea, dacă ar fi dorit s-o facă. Greşeala nu fusese în lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu. Isus Cristos este deci modelul pe care trebuie să ne străduim să-l imităm, demonstrînd nu numai ascultarea noastră faţă de legile divine, ci şi devoţiunea sau ataşamentul nostru personal faţă de Iehova, Suveranul universului.

Care este reacţia noastră personală?

12. De ce trebuie să fim în permanenţă atenţi la atitudinea noastră faţă de suveranitatea lui Iehova?

¹² Fiecare dintre noi se confruntă azi cu această controversă universală. Nimeni nu se poate sustrage. Dacă am declarat în mod deschis că stăm de partea lui Iehova, atunci devenim ţinta de atac a lui Satan. El aduce presiuni din orice direcţie posibilă şi va continua să acţioneze în acest mod pînă la sfîrşitul acestui sistem rău de lucruri. Nu trebuie să ne slăbim vigilenţa (1 Pet. 5:8). Comportarea noastră dovedeşte pe ce poziţie stăm în legătură cu marea controversă universală.

13. (a) Ce se poate spune despre originea minciunii şi a furtului, motiv pentru care noi trebuie să respingem aceste practici? (b) Răspunde pe rînd la întrebările de la sfîrşitul acestui paragraf, care se referă la unele situaţii în care unii oameni sînt înclinaţi să comită aceste fapte rele.

¹³ Noi nu ne putem permite să considerăm că o comportare lipsită de loialitate ar fi ceva fără importanţă, din simplul motiv că aşa ceva este curent în mijlocul lumii. Păstrarea integrităţii pretinde ca noi să ne conformăm căilor drepte ale lui Iehova în toate domeniile vieţii. Pentru a ilustra acest lucru, să luăm în considerare următoarele puncte:

(1) Satan a recurs la minciună‚ pentru a-i antrena pe primii noştri părinţi în păcat. El a devenit „tatăl minciunii“ (Ioan 8:44).

În ce împrejurări se întîmplă uneori ca tinerii să-i mintă pe părinţii lor? De ce este important pentru tinerii creştini să evite acest lucru? (Prov. 6:16–19).

Ce practici din domeniul afacerilor ar putea face pe cineva să se identifice mai degrabă cu „tatăl minciunii“ decît cu Dumnezeul adevărului? (Mica 6:11, 12).

Dacă prezentăm unele lucruri aşa încît să lăsăm despre noi o impresie mai bună decît ceea ce sîntem în realitate, este ceva rău de vreme ce prin aceasta nu păgubim pe nimeni? (Ps. 119:163; compară Fapte 5:1–11.)

Dacă cineva a ajuns să comită o greşeală gravă, de ce este important să nu caute să şi-o acopere recurgînd la minciună? (Prov. 28:13).

(2) Cînd mai întîi Eva iar apoi şi Adam‚ au acţionat potrivit îndemnului lui Satan de a decide ei înşişi ce este bine şi ce este rău‚ primul lucru pe care l-au făcut a fost acela că şi-au însuşit un lucru ce nu le aparţinea. Ei au devenit hoţi.

Poate fi justificat un furt sub pretextul că hoţul se află în nevoie sau dacă victima este bogată? (Prov. 6:30, 31; 1 Pet. 4:15).

Este furtul mai puţin grav dacă el este practicat în mod curent acolo unde trăim noi sau dacă lucrurile luate sînt de mică valoare? (Rom. 12:2; Ef. 4:28; Luca 16:10).

14, 15. (a) La sfîrşitul domniei de o mie de ani a lui Cristos, ce încercare vor suferi toţi oamenii? (b) Cum poate influenţa comportarea noastră din prezent felul cum vom trece peste proba de atunci?

¹⁴ În timpul domniei de o mie de ani a lui Cristos, Satan şi demonii săi se vor afla în abis, deci incapabili să-i influenţeze pe oameni. Ce uşurare va fi aceasta! Dar imediat după cei o mie de ani ei vor fi lăsaţi liberi pentru puţin timp. Satan şi aceia care-l vor urma vor aduce presiuni asupra celor „sfinţi“, adică asupra acelor oameni ajunşi perfecţi care îşi vor păstra integritatea. El va înainta ca într-o stare de război împotriva „oraşului iubit“, Noul Ierusalim ceresc, căutînd să înlăture dreptatea pe care acesta o va fi stabilit atunci pe pămînt. — Apoc. 20:7–10.

¹⁵ Este foarte probabil că Satan, ca şi în trecut, va recurge la înşelătorie, făcînd apel la egoism şi mîndrie, pentru a-i îndemna pe oameni să acţioneze în mod lipsit de loialitate faţă de Iehova. Dacă vom avea privilegiul să fim atunci în viaţă, cum vom reacţiona noi personal? Unde se va afla inima noastră în ceea ce priveşte marea controversă universală? Întrucît atunci toată omenirea va fi perfectă, orice act lipsit de loialitate va fi un act deliberat şi va duce la distrugere eternă. Ca să ne putem dovedi loiali atunci, este indispensabil să cultivăm încă de pe acum obişnuinţa de a asculta cu promptitudine şi pozitiv de orice îndrumare dată de Iehova, fie prin Cuvîntul său, fie prin organizaţia sa! Procedînd astfel, ne vom dovedi devoţiunea noastră sinceră faţă de Iehova ca Suveran al universului.

Recapitulare

● Care este marea controversă cu care se confruntă toată creaţia? Cum ne afectează aceasta pe noi?

● Ce este remarcabil cu privire la felul în care şi-au dovedit integritatea faţă de Iehova fiecare dintre bărbaţii şi femeile descrişi la pagina 49?

● De ce este indispensabil ca noi să veghem în fiecare zi asupra felului cum îl onorăm pe Iehova prin comportarea noastră?

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 49]

EI AU SUSŢINUT SUVERANITATEA LUI IEHOVA

Noe

Sara

Moise

Iosif

Iov

Ce putem învăţa din exemplul lor?