bucura de tovărăşia lui Dumnezeu. — Compară Psalm 27:4.

20. (a) Care era cea mai mare bucurie şi plăcere a lui Adam? (b) De ce nu ar fi fost pentru Adam o muncă istovitoare dacă ar fi continuat acest mod de viaţă? (c) Despre ce va trata articolul următor?

²⁰ Adam ştia că el şi lucrarea lui erau sub supravegherea Tatălui său ceresc. Cea mai mare plăcere a sa era aceea de a fi pe placul Dumnezeului şi Creatorului său, ale cărui însuşiri minunate au fost revelate prin toate lucrările frumoase ale creaţiei care se găsesc în jurul omului. (Compară Apocalips 15:3.) Faptul de a continua acest mod de viaţă nu ar fi fost o muncă istovitoare sau o sarcină plictisitoare pentru acest om perfect echilibrat care putea conversa cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu a pus înaintea lui Adam o muncă interesantă şi fascinantă care îi dădea multă satisfacţie şi îi făcea multă plăcere. În articolul următor vom afla mai multe lucruri despre binecuvîntările şi perspectivele de care s–a bucurat Adam în Paradis, din partea Creatorului său iubitor.

Perspective grandioase pentru oameni în paradisul plăcerii

„Dumnezeu i–a binecuvîntat şi Dumnezeu le–a zis: «Fiţi fecunzi şi deveniţi numeroşi şi umpleţi pămîntul şi supuneţi–l şi ţineţi în supunere peştii mării şi creaturile zburătoare ale cerurilor şi orice creatură vie care se mişcă pe pămînt.»“ — GENEZA 1:28.

1, 2. Cu ce scop lucrează Iehova în mod iubitor cu privire la oameni, şi ce sarcină de lucru i–a dat el lui Adam?

ÎN SFÎNTA Biblie ni se spune că „Dumnezeu este iubire“. El se interesează cu iubire şi în mod altruist de oameni şi lucrează neîncetat pentru ca ei să se poată bucura veşnic de o viaţă în deplină sănătate şi paşnică într–un paradis pămîntesc al plăcerii. (1 Ioan 4:16; compară Psalm 16:11.) Primul om, perfectul Adam, ducea o viaţă paşnică şi efectua o muncă plăcută şi interesantă. Creatorul omului l–a însărcinat să cultive încîntătoarea grădină a Edenului. Acum Creatorul omului i–a dat încă o sarcină, una specială şi care avea să–l solicite, după cum ne dezvăluie relatarea respectivă:

² „Acum Iehova Dumnezeu forma din pămînt orice fiară sălbatică a cîmpului şi orice creatură zburătoare a cerurilor şi a început să le aducă la om, ca să vadă cum le va numi pe fiecare; şi cum îl numea omul pe fiecare suflet viu, acela îi era numele. Astfel omul le dădea nume tuturor animalelor domestice şi creaturilor zburătoare ale cerurilor şi oricărei fiare sălbatice a cîmpului.“ — Geneza 2:19, 20.

3. De ce nu exista nici o teamă din partea lui Adam şi a creaturilor animale?

³ Omul a numit calul sus, taurul şor, oaia seh, capra ez, o pasăre of, turturica yonah, păunul tuki, leul aryèh sau ari, ursul dov, maimuţa qof, cîinele kèlev, şarpele nachàş şi aşa mai departe.a Cînd a trecut fluviul care uda grădina Edenului, a văzut peşti. Peştelui i–a dat numele dagàh. Omul neînarmat nu simţea teamă de aceste animale domestice şi sălbatice sau de păsări, iar acestea, la rîndul lor, nu simţeau teamă faţă de el, pe care, în mod instinctiv, îl recunoşteau ca superior lor, ca aparţinînd unei forme superioare de viaţă. Ele erau creaturile lui Dumnezeu, înzestrate cu viaţă de către El, iar omul nu avea nici o dorinţă sau înclinaţie de a le răni sau a le lua viaţa.

4. Ce am putea deduce referitor la faptul că Adam a dat nume tuturor animalelor şi păsărilor, şi ce fel de experienţă a fost, desigur aceasta?

⁴ Dar ce durată a avut timpul în care i–au fost arătate omului animalele domestice, animalele sălbatice şi creaturile zburătoare ale cerurilor, relatarea biblică nu ne spune. Totul se petrecea sub îndrumarea şi aranjamentul divin. Probabil că Adam a consacrat timp pentru a studia fiecare animal în parte sesizîndu–i conformaţia şi obiceiurile specifice; apoi a ales numele care i se potriveau cel mai bine. Aceasta înseamnă, probabil, că a fost nevoie de o considerabilă perioadă de timp. Oricum, pentru Adam, aceasta a fost o experienţă foarte interesantă, deoarece el s–a familiarizat astfel cu numeroasele feluri de vieţuitoare create pe acest pămînt. Pe de altă parte, au fost necesare din partea lui o mare capacitate intelectuală şi putere de exprimare pentru a putea să le caracterizeze pe fiecare dintre aceste creaturi vii printr–un nume potrivit.

5–7. (a) Ce întrebări s–au ivit fireşte? (b) Ce fel de răspunsuri s–au dat în relatarea despre creaţie consemnată în Geneza 1:1–25?

⁵ Dar în ce ordine au fost create toate vietăţile? Au fost oare animalele terestre create înaintea păsărilor sau nu? Şi ce poziţie ocupa omul în ceea ce priveşte timpul şi ordinea creării în raport cu toate creaturile vii de rang inferior? Cum a pregătit Dumnezeu suprafaţa pămîntului în vederea unei atît de mari varietăţi de vieţuitoare, cum a produs el aerul în care păsările pot zbura la înălţimi atît de mari, cum a furnizat el apa de băut şi vegetaţia care să servească drept hrană, cum a făcut el un mare luminător care să strălucească ziua şi să–i dea omului posibilitatea de a vedea şi cum a făcut el un luminător mai mic care să înfrumuseţeze noaptea? De ce era clima atît de blîndă şi caldă încît omul putea să umble, să lucreze şi să doarmă fără adăpost şi gol?

⁶ Omul nu a fost lăsat să bîjbîie după răspunsuri. Mintea lui iscoditoare merita răspunsuri inteligente din partea unei surse autoritare care cunoştea lucrurile cu exactitate. Ca fiu al lui Dumnezeu, el nu a fost lăsat pradă ignoranţei, ci datorită înaltului grad de inteligenţă de care se bucura i s–a dat fără îndoială onoarea de a afla minunata istorie a creaţiei pe care o găsim consemnată în Geneza 1:1–25.

⁷ Pentru această relatare emoţionantă a creaţiei, Adam avea să fie foarte recunoscător. Ea explica multe lucruri. Din modul în care era formulată el a înţeles că au existat pînă atunci trei lungi perioade de timp pe care Dumnezeu le–a denumit zile, în conformitate cu sistemul său de măsurare a timpului, care perioade au fost urmate de o a patra perioadă creativă în care Dumnezeu a făcut să apară pe întinderea cerului cei doi mari luminători care să delimiteze mult mai scurtele zile umane de 24 de ore. Adam a devenit conştient şi de faptul că timpul pentru el avea să fie socotit în ani, astfel că a început, desigur, imediat să–şi numere anii vieţii. Lucrul acesta îi era înlesnit de marele luminător din întinderea cerurilor. În ceea ce priveşte însă zilele de creaţie ale lui Dumnezeu, zile care erau mai lungi, primul om şi–a dat seama că trăia în a şasea zi a lucrării de creaţie pămîntească efectuate de Dumnezeu. Lui încă nu i se comunicase că această a şasea zi, în care au fost create toate animalele terestre şi, apoi, separat, omul, s–a încheiat. Acum el înţelegea, fără îndoială, că ordinea creaţiei era viaţa vegetală, vieţuitoarele marine, păsările zburătoare şi animalele terestre. Dar, fiind singur în grădina Edenului, Adam nu constituia expresia deplină, desăvîrşită a scopului iubitor al lui Dumnezeu cu privire la om în paradisul său pămîntesc.

Crearea primei femei

8, 9. (a) Ce a observat omul perfect cu privire la creaţia animală, dar ce concluzie a tras el referitor la sine? (b) De ce a fost potrivit ca omul perfect să nu–i ceară lui Dumnezeu un tovarăş de viaţă? (c) Cum descrie Biblia crearea primei soţii umane?

⁸ Cu mintea sa perfectă şi cu capacitatea sa de observaţie, primul om a văzut că în lumea păsărilor şi a animalelor existau masculi şi femele şi că între acestea avea loc reproducerea speciei lor. Dar cu privire la el, lucrurile nu stăteau aşa. Dacă ceea ce observa în jurul lui îl făcea să se gîndească la posibilitatea de a avea un tovarăş de viaţă, el nu a găsit în lumea animală ceva corespunzător în acest sens, nici chiar printre maimuţe. Adam a tras concluzia că nu exista nici un partener pentru el, fiindcă dacă ar fi existat vreunul, nu l–ar fi adus oare Dumnezeu pentru a i–l prezenta? Omul fusese creat separat de toate aceste rase de animale şi fusese conceput spre a fi ceva deosebit! El nu avea tendinţa să hotărască singur şi nici să devină necuviincios şi să–i ceară lui Dumnezeu, Creatorului său, să–i dea un partener. Se cuvenea ca omul perfect să lase întreaga problemă în seama lui Dumnezeu, fiindcă la scurtă vreme după aceea el a aflat că Dumnezeu hotărîse deja el însuşi în această privinţă. Referitor la aceasta şi la ceea ce s–a întîmplat acum relatarea biblică ne spune următoarele:

⁹ „Dar omului nu i s–a găsit un ajutor ca întregire a lui. Prin urmare, Iehova Dumnezeu a făcut să cadă peste om un somn adînc şi, în timp ce acesta dormea, a luat una dintre coastele sale şi apoi a închis carnea peste locul ei. Şi din coasta pe care o luase din om, Iehova Dumnezeu o alcătuit o femeie şi a adus–o omului. Atunci omul a spus: «Aceasta este, în sfîrşit, os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta va fi numită femeie, deoarece a fost luată din om.» Iată de ce omul va părăsi pe tatăl său şi pe mama sa şi trebuie să se alipească de soţia sa şi ei trebuie să devină o singură carne. Şi amîndoi erau în continuare goi, bărbatul şi soţia sa şi totuşi ei nu se ruşinau.“ — Geneza 2:20–25.

10. Cum a reacţionat omul perfect cînd i–a fost prezentată femeia perfectă, şi ce pare să fi indicat cuvintele lui?

¹⁰ Cînd femeia perfectă i–a fost prezentată omului ca întregire şi ca ajutor al său, acesta a simţit o mulţumire deplină exprimată prin cuvintele: „Aceasta este în sfîrşit os din oasele mele şi carne din carnea mea.“ Avînd în vedere aceste cuvinte rostite de om cînd a văzut–o în final pe soţia sa recent creată, s–ar părea că el a aşteptat un anumit timp pînă a primit–o pe încîntătoarea sa parteneră. Descriindu–şi întregirea, Adam a numit–o pe soţia sa „Femeie“ (işşá’h sau literalmente, „bărbată“), „deoarece a fost luată din om“ (Geneza