Întrebări de la cititori

◼ Li se permite Martorilor lui Iehova să utilizeze sînge autolog (autotransfuzia), de pildă să conserve o parte din propriul lor sînge pentru ca mai tîrziu să–l reintroducă în organismul lor?

Medicii disting în general sîngele omolog (provenit de la o altă persoană) şi sîngele autolog (al pacientului). Aşa cum ştie oricine, Martorii lui Iehova nu acceptă sînge de la alţi oameni. Dar ce să spunem despre utilizarea sîngelui autolog în diverse procedee?

Unele dintre aceste procedee sînt inacceptabile pentru creştini deoarece sînt, în mod evident, contrare Bibliei, iar altele ridică întrebări. Desigur, pe vremea cînd a fost redactată Biblia, transfuzia precum şi alte practici medicale de utilizare a sîngelui erau necunoscute. Însă Dumnezeu le–a dat slujitorilor săi directive care le permit să determine dacă el dezaprobă sau nu anumite procedee medicale care utilizează sînge.

Dumnezeu a decretat că sîngele reprezintă viaţa, aşadar acesta este sacru. El a poruncit ca nici o fiinţă umană să nu–şi menţină viaţa acceptînd sînge. De exemplu, Dumnezeu a declarat:„Orice animal care se mişcă şi care este viu va putea să vă servească drept hrană. (. . .) Numai carnea cu sufletul ei (. . .) sîngele ei — să nu o mîncaţi“ (Geneza 9:3, 4; Levitic 7:26, 27). Cel care este Dătătorul vieţii nu autoriza utilizarea sîngelui decît în cazul jertfelor: „Căci sufletul cărnii este în sînge şi eu însumi l–am pus pe altar ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre, căci sîngele este cel care face ispăşire prin sufletul din el. Iată de ce le–am spus fiilor lui Israel: «Nici un suflet dintre voi să nu mănînce sînge»“. — Levitic 17:11, 12.

Deşi creştinii nu sînt supuşi Legii mozaice, Biblia spune că este ’bine‘ pentru noi să ne ’abţinem de la sînge‘, considerîndu–l sacru (Fapte 15:28, 29). Acest lucru este de înţeles, deoarece jertfele oferite sub Lege prefigurau sîngele lui Cristos, mijlocul prevăzut de Dumnezeu pentru ca noi să putem cîştiga viaţa veşnică. — Evrei 9:11–15, 22.

Ce trebuia să se facă sub Lege cu sîngele în cazul în care el nu era utilizat în cadrul unei jertfe? Cînd un vînător omora un animal pentru hrană, el trebuia „să–i verse sîngele şi să–l acopere cu ţărînă“ (Levitic 17:13, 14; Deuteronom 12:22–24). Aşadar, sîngele nu putea fi folosit pentru hrană sau pentru altceva. Cînd cineva tăia un animal şi nu utiliza sîngele acestuia în cadrul unei jertfe, trebuia să îl verse pe pămînt, scăunelul picioarelor lui Dumnezeu. — Isaia 66:1; compară Ezechiel 24:7, 8.

Această regulă clară respinge fără echivoc una dintre întrebuinţările curente ale sîngelui autolog: extragerea sa preoperatorie, stocarea sa şi mai tîrziu transfuzarea la acelaşi pacient. Iată în ce constă acest procedeu: Înaintea unei operaţii fixate dinainte, se stochează de la persoana în cauză cîteva unităţi de sînge complet, sau se separă globulele roşii care sînt congelate în vederea conservării lor. Apoi, dacă se consideră că pacientul are nevoie de sînge în timpul operaţiei sau după aceea, i se poate reda propriul său sînge. Teama actuală provocată de bolile transmise prin sînge face ca această formă de transfuzie a sîngelui autolog să devină o practică obişnuită. Totuşi, Martorii lui Iehova NU ACCEPTĂ acest procedeu. Noi am înţeles de mult timp că acest sînge stocat nu mai face parte din persoană. Întrucît el a părăsit complet corpul, trebuie să fie aruncat, conform Legii divine: „Va trebui să îl verşi pe pămînt ca apa.“ — Deuteronom 12:24.

Un procedeu puţin diferit constă în a face ca sîngele unui pacient să devieze într–un dializor (rinichi artificial) sau într–o instalaţie artificială inimă–plămîn. Sîngele este dirijat cu ajutorul unui tub pînă la organul artificial care îl pompează şi îl filtrează (sau îl oxigenează) înainte ca el să se întoarcă în sistemul circulator al pacientului. Unii creştini acceptă acest gen de tratament cu condiţia ca aparatul să nu fie amorsat cu sînge stocat. Ei consideră acest circuit în exteriorul corpului lor ca fiind o extindere a sistemului lor circulator, extindere care permite sîngelui lor să treacă printr–un organ artificial. Ei cred că sîngele care circulă prin acest circuit închis face încă parte din organismul lor şi nu trebuie să fie în mod obligatoriu ’vărsat‘.a

Dar ce să spunem dacă acest sînge autolog încetează pe moment să circule, de pildă atunci cînd instalaţia artificială inimă–plămîn este oprită în timp ce chirurgul face o verificare a calităţii punctelor de tranzit coronariene care au fost grefate?

În realitate, Biblia nu pune accentul pe faptul că fluxul sanguin trebuie să fie continuu. Chiar fără vreo intervenţie chirurgicală se poate întîmpla ca inima unei persoane să înceteze să bată cîteva momente, după care să–şi reia cursul.b În acest caz, sîngele nu va fi evacuat din sistemul său circulator şi aruncat pentru simplul motiv că el a încetat să circule cu ocazia unui stop cardiac. În consecinţă un creştin care trebuie să decidă dacă va accepta sau nu ca sîngele său să fie derivat într–un aparat exterior corpului său trebuie să reflecteze în mod serios nu atît asupra riscului întreruperii momentane a circulaţiei sanguine, cît asupra chestiunii de a şti dacă, pe baza conştiinţei sale, el consideră că sîngele derivat face încă parte din sistemul său circulator. — Galateni 6:5.

Dar ce să spunem despre hemodiluţie? Unii chirurgi cred că este util pentru pacient ca sîngele să–i fie diluat în timpul unei operaţii. Astfel, la începutul intervenţiei ei fac să devieze o parte din sînge în nişte pungi de colectare aşezate în exteriorul corpului pacientului şi îl înlocuiesc cu nişte soluţii nesanguine apoi ei lasă ca sîngele acesta să se scurgă din nou în organismul pacientului. Întrucît creştinii nu acceptă ca sîngele lor să fie stocat, unii chirurgi au adaptat acest dispozitiv astfel încît să facă un circuit legat în permanenţă de sistemul circulator al pacientului. Unii creştini au acceptat acest procedau, alţii l–au respins. Încă o dată, îi aparţine fiecăruia faptul de a determina dacă el va putea considera că sîngele derivat într–un astfel de circuit pentru hemodiluţie este comparabil celui care se scurge printr–o instalaţie artificială inimă–plămîn, sau că, dimpotrivă, acesta este comparabil cu sîngele care a părăsit organismul său şi trebuie astfel să fie aruncat.

Să examinăm un ultim exemplu al utilizării sîngelui autolog: recuperarea sa şi reutilizarea sa pe parcursul unei operaţii. Se utilizează în acest caz un aparat care aspiră sîngele din rană şi îl face să treacă printr–un filtru (pentru a–l curăţa de cheaguri sau de impurităţi) sau o centrifugă (pentru a elimina lichidele) înainte de a–l reintroduce în organismul pacientului. Pe mulţi creştini îi preocupă întrebarea dacă într–un asemenea proces de recuperare nu s–ar putea întîmpla cumva o întrerupere a fluxului sanguin. Însă, aşa cum am arătat mai sus, din punctul de vedere al Scripturilor este mai important să se determine dacă sîngele care se scurge din zona în care se face operaţia face încă parte din corp. Ieşirea sa din sistemul circulator semnifică oare că el trebuie să fie ’vărsat‘, la fel ca sîngele despre care este vorba în Levitic 17:13? Dacă cineva îl consideră astfel, el va refuza, probabil, ca sîngele său să fie recuperat în modul acesta. Însă, un alt creştin (care, la fel, nu ar accepta să se extragă o parte din sîngele său pentru a–l stoca un anumit timp şi a–i fi transfuzat ulterior) va considera poate că utilizarea unui circuit de recuperare şi de reinjectare nu violează conştiinţa sa instruită.

Aşa cum am văzut, există din ce în ce mai multe dispozitive şi tehnici care fac apel la sînge autolog. Noi nu putem şi nici nu este cazul să încercăm să le trecem pe toate în revistă. În acest domeniu îi aparţine fiecărui creştin responsabilitatea de a obţine detalii de la personalul medical şi apoi să ia în mod personal o decizie.

Cu toate că noi am vorbit aici mai mult despre unele aspecte medicale ale acestor chestiuni, cel mai important este aspectul lor din punct de vedere religios. Dacă un creştin are îndoieli sau îşi pune întrebări referitor la o anumită tehnică medicală legată de utilizarea sîngelui, el trebuie să vegheze în special să dea dovadă de credinţă, să respecte porunca lui Dumnezeu care îi ordonă ’să se obţină de la sînge‘, şi să păstreze o conştiinţă bună. De ce? Deoarece mijlocul cel mai important de a salva viaţa graţie sîngelui nu este legată de tehnica medicală ci de puterea salvatoare a sîngelui lui Cristos. Apostolul Pavel a scris: „Prin intermediul lui avem eliberarea prin răscumpărare, în virtutea sîngelui acestuia“ (Efeseni 1:7; Apocalips 7:14, 17). Cu toate că medicina modernă ne poate ajuta să ne prelungim viaţa un anumit timp, în nici un caz noi nu ne vom putea prelungi viaţa prezentă făcînd ceva ce ar viola conştiinţa noastră creştină sau i–ar displăcea Celui ce ne–a dat viaţa. — Matei 16:25; 1 Timotei 1:18, 19.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 32]

Circuitul unei instalaţii artificiale inimă–plămîn cuprinde: (1) tubulatura pentru derivaţia sistemului vascular al pacientului; (2) o pompă de recuperare prin aspiraţie; (3) un oxigenator cu bule de aer; (4) un hemofiltru cu fibră poroasă; (5) o pompă principală cilindrică; (6) o tubulatură de reîntoarcere la sistemul circulator al pacientului