Iehova, imparţialul ‘judecător al întregului pământ’

„Tată[l] . . . judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui.“ — 1 PETRU 1:17.

 1, 2. a) De ce ar trebui să ne inspire teamă şi mîngîiere gîndul că Iehova este marele Judecător? b) Ce rol au slujitorii pămînteşti ai lui Iehova în procesul său cu naţiunile?

IEHOVA este marele ‘Judecător al întregului pămînt’ (Geneza 18:25, NW). În calitate de Dumnezeu Suprem al universului, el are dreptul deplin de a le judeca pe creaturile sale. Aceasta este o idee pe cît de inspiratoare de teamă, pe atît de mîngîietoare. Moise a exprimat în mod emoţionant acest aparent paradox, spunînd: „Căci [Iehova, NW] Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşător, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte“. — Deuteronomul 10:17, 18.

² Ce echilibru impresionant! Un Dumnezeu mare, puternic, inspirator de teamă, şi totuşi imparţial şi apărător plin de iubire al intereselor orfanilor, văduvelor şi locuitorilor străini. Cine şi-ar putea dori oare un Judecător mai plin de iubire decît este Iehova? Descriindu-se pe sine ca fiind în proces cu naţiunile lumii lui Satan, Iehova îi invită pe slujitorii săi de pe pămînt să fie martori ai săi (Isaia 34:8; 43:9–12). El nu este dependent de mărturia lor pentru a-şi dovedi divinitatea şi suveranitatea sa legitimă. Dar le acordă martorilor săi extraordinarul privilegiu de a depune mărturie în faţa întregii omeniri că recunosc supremaţia sa. Martorii săi se supun dreptei sale suveranităţi şi, prin ministerul lor public, îi îndeamnă şi pe alţii să li se alăture sub autoritatea Judecătorului Suprem.

Modul de a judeca al lui Iehova

 3. Cum ar putea fi rezumat modul lui Iehova de a judeca, şi cum a fost ilustrat lucrul acesta în cazul lui Adam şi al Evei?

³ La începuturile istoriei omenirii, Iehova i-a judecat personal pe anumiţi transgresori. Exemplele referitoare la modul său de a trata unele chestiuni judiciare au constituit un model pentru acei slujitori ai săi care aveau să aibă mai tîrziu responsabilitatea de a conduce unele proceduri judiciare în cadrul poporului său (Psalmul 77:11, 12). Iată cum ar putea fi rezumat modul său de a judeca: fermitate acolo unde este necesar, îndurare acolo unde este posibil. În cazul lui Adam şi al Evei, creaturi umane perfecte care s-au răzvrătit în mod deliberat, ei nu au meritat îndurare. Drept urmare, Iehova i-a condamnat la moarte. Dar îndurarea sa a acţionat în cazul descendenţilor lor. Iehova a amînat executarea condamnării la moarte, permiţînd astfel ca Adam şi Eva să aibă copii. El le-a furnizat în mod iubitor descendenţilor lor speranţa eliberării din sclavia păcatului şi a morţii. — Geneza 3:15; Romani 8:20, 21.

 4. Cum a tratat Iehova cu Cain, şi de ce prezintă acest caz un interes deosebit?

⁴ Modul în care a tratat Iehova cu Cain prezintă un interes deosebit, deoarece este primul caz consemnat care implică pe unul dintre descendenţii imperfecţi ai lui Adam şi Eva, „vîndut păcatului“ (Romani 7:14). A luat Iehova în considerare acest fapt şi a tratat lucrurile în mod diferit cu Cain faţă de modul în care a tratat cu părinţii săi? Iar acest caz le-ar putea oare furniza învăţăminte supraveghetorilor creştini de astăzi? Să vedem. Observînd reacţia greşită a lui Cain atunci cînd jertfa sa nu a fost acceptată în mod favorabil, Iehova l-a avertizat în mod iubitor despre pericolul în care se afla. Un vechi proverb spune: ‘Prevenirea este mai bună decît tratarea’. Iehova a mers cît a fost posibil de departe, avertizîndu-l pe Cain să nu permită tendinţei sale păcătoase să pună stăpînire pe el. El s-a străduit să-l ajute ‘să înceapă să facă binele’ (Geneza 4:5–7, NW). Este pentru prima dată cînd Dumnezeu i-a cerut unui om păcătos să se căiască. După ce Cain a manifestat o atitudine lipsită de căinţă şi a comis crima, Iehova l-a condamnat la exil, atenuînd sentinţa cu un decret care interzicea să fie omorît de alţi oameni. — Geneza 4:8–15.

 5, 6. a) Cum a procedat Iehova cu generaţia dinainte de potop? b) Ce a făcut Iehova înainte de a executa judecata împotriva locuitorilor Sodomei şi Gomorei?

⁵ Înainte de potop, cînd Iehova ‘a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, El s-a mîhnit în inima Lui’ (Geneza 6:5, 6). Lui „I-a părut rău“, în sensul că a regretat faptul că majoritatea membrilor generaţiei dinainte de potop şi-au întrebuinţat în mod greşit voinţa liberă şi că trebuia să execute o judecată împotriva lor. Totuşi, el le-a oferit o avertizare adecvată, utilizîndu-l timp de mulţi ani pe Noe ca „predicator al dreptăţii“. Prin urmare, Iehova nu avea nici un motiv ‘să se reţină de la a pedepsi acea lume de oameni lipsiţi de pietate’. — 2 Petru 2:5, NW.

⁶ Tot astfel, Iehova a fost obligat să intenteze un proces împotriva locuitorilor corupţi ai Sodomei şi Gomorei. Dar să observăm cum a procedat. El a auzit „strigătul de reprobare“ în legătură cu conduita şocantă a acestor oameni, cel puţin din rugăciunile dreptului Lot (Geneza 18:20, NW; 2 Petru 2:7, 8). Dar înainte de a acţiona, el ‘a coborît’ să verifice faptele prin intermediul îngerilor săi (Geneza 18:21, 22; 19:1). El şi-a făcut, de asemenea, timp să-l asigure din nou pe Avraam că nu va acţiona în mod nedrept. — Geneza 18:23–32.

 7. Ce învăţăminte pot trage bătrînii care slujesc în comitete judiciare din exemplele referitoare la modul de a judeca al lui Iehova?

⁷ Ce pot învăţa astăzi bătrînii din aceste exemple? În cazul lui Adam şi al Evei, Iehova a manifestat iubire şi consideraţie pentru cei care, deşi înrudiţi cu cei vinovaţi, nu meritau condamnare în cazul respectiv. El le-a arătat îndurare descendenţilor lui Adam şi ai Evei. În cazul lui Cain, Iehova a prevăzut pericolul în care se afla Cain şi a discutat în mod binevoitor cu el, încercînd să preîntîmpine comiterea unui păcat. Chiar după ce l-a exilat, Iehova a fost plin de consideraţie faţă de Cain. Apoi, Iehova a executat o judecată asupra generaţiei dinainte de potop numai după ce a dovedit multă perseverenţă răbdătoare. Cînd s-a confruntat cu răutate îndîrjită, Iehova „S-a mîhnit în inima Lui“. El a regretat că oamenii s-au răzvrătit împotriva guvernării sale drepte şi că era obligat să-i judece în mod nefavorabil (Geneza 6:6; compară cu Ezechiel 18:31; 2 Petru 3:9). În cazul Sodomei şi Gomorei, Iehova a acţionat numai după ce a verificat faptele. Ce exemple excelente pentru cei care trebuie astăzi să rezolve unele cazuri judiciare!

Judecători umani în timpurile patriarhilor

 8. Ce legi fundamentale ale lui Iehova erau cunoscute în timpurile patriarhilor?

⁸ Deşi este evident că pe atunci nu exista un cod de legi scris, societatea patriarhilor era familiarizată cu legile fundamentale ale lui Iehova, iar slujitorii săi se aflau sub obligaţia de a le respecta (compară cu Geneza 26:5). Drama din Eden demonstrase necesitatea ascultării şi supunerii faţă de suveranitatea lui Iehova. Cazul lui Cain dezvăluise faptul că Iehova dezaproba omorul. Imediat după potop, Iehova a dat omenirii legi referitoare la caracterul sacru al vieţii, la omor, pedeapsa capitală şi consumarea sîngelui (Geneza 9:3–6). Iehova a condamnat energic adulterul în cursul incidentului în care au fost implicaţi Avraam, Sara şi Abimelec, regele Gherarului, din apropiere de Gaza. — Geneza 20:1–7.

 9, 10. Ce exemple arată că în societatea patriarhilor exista un sistem judiciar?

⁹ În acele zile, capii de familie acţionau ca judecători şi rezolvau unele probleme judiciare. Iehova a declarat cu privire la Avraam: „Eu îl cunosc şi ştiu că va porunci fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea [lui Iehova, NW], făcînd ce este drept şi bine“ (Geneza 18:19). Avraam a dat dovadă de altruism şi discernămînt cînd a soluţionat cearta dintre păzitorii vitelor lui şi cei ai lui Lot (Geneza 13:7–11). Acţionînd ca un cap şi judecător patriarhal, Iuda a condamnat-o pe nora sa Tamar să fie ucisă cu pietre şi arsă, crezînd că era o adulteră (Geneza 38:11, 24; compară cu Iosua 7:25). Dar cînd a aflat toate elementele, a declarat că ea era mai dreaptă decît el (Geneza 38:25, 26). Cît de importantă este cunoaşterea tuturor elementelor înainte de a lua o hotărîre judiciară!

¹⁰ Cartea Iov face referire la un sistem judiciar, şi demonstrează cît de preţioasă este o judecată imparţială (Iov 13:8, 10; 31:11; 32:21). Iov însuşi îşi aminteşte de timpul cînd era un judecător respectat care stătea la poarta oraşului pentru a administra justiţia şi pentru a apăra cauza văduvei şi a orfanului (Iov 29:7–16). Astfel, este evident că în societatea patriarhilor, „bătrînii“ acţionau ca judecători în rîndurile descendenţilor lui Avraam, chiar înainte de exod şi de constituirea legală a naţiunii Israel, realizată de Dumnezeu (Exodul 3:16, 18). Într-adevăr, prevederile legămîntului Legii erau prezentate de către Moise ‘bătrînilor’ Israelului, care reprezentau poporul. — Exodul 19:3–7.

Sistemul judiciar din Israel

11, 12. Potrivit opiniei a doi biblişti, ce anume diferenţia sistemul judiciar al Israelului de cel al altor naţiuni?

¹¹ Administrarea justiţiei în Israel era foarte diferită de procedurile judiciare pe care le urmau naţiunile înconjurătoare. Nu se făcea nici o distincţie între legile civile şi legile penale. Ambele erau întreţesute cu legile morale şi religioase. O infracţiune împotriva unui vecin constituia o infracţiune împotriva lui Iehova. În cartea sa, The People and the Faith of the Bible, scriitorul André Chouraqui scrie: „Tradiţia juridică a evreilor diferă de cea a vecinilor lor nu numai în ce priveşte definirea transgresiunilor şi a sancţiunilor penale, ci şi în ce priveşte spiritul real al legilor . . . Tora (Legea) nu este distinctă de viaţa cotidiană; ea controlează natura şi conţinutul vieţii cotidiene administrînd binecuvîntare sau blestem . . . În Israel . . . este aproape imposibil să se facă o distincţie netă în cadrul activităţilor juridice ale oraşului. Ele sînt incorporate în unitatea unei vieţi orientate totalmente spre împlinirea voinţei Dumnezeului celui viu“.

¹² Această situaţie unică aşeza administrarea justiţiei din Israel la un nivel mult mai înalt decît cel al naţiunilor contemporane lui. Biblistul Roland de Vaux scrie: „Legea israelită, în pofida oricăror asemănări de formă şi de conţinut, diferă radical de clauzele ‘tratatelor’ orientale şi a articolelor din ‘codurile’ lor. Ea este o lege religioasă . . . Nici un cod oriental nu poate fi comparat cu legea israelită, care este considerată în întregime drept opera lui Dumnezeu. Dacă ea conţine, şi uneori amestecă, reglementări etice şi rituale, aceasta se datoreşte faptului că ea cuprinde întregul domeniu al Legămîntului divin şi faptului că acest Legămînt guverna atît relaţiile reciproce dintre oameni, cît şi relaţia lor cu Dumnezeu“. Nu este de mirare că Moise a întrebat: „Care este poporul acela aşa de mare încît să aibă rînduieli şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?“ — Deuteronomul 4:8.

Judecătorii din Israel

13. În ce privinţe a fost Moise un exemplu excelent pentru bătrînii de astăzi?

¹³ Dispunînd de un sistem judiciar atît de înalt, oare ce fel de oameni trebuiau să acţioneze ca judecători? Referitor la primul judecător numit în Israel, Biblia declară: „Dar bărbatul Moise era foarte blînd, mai blînd decît orice om de pe faţa pămîntului“ (Numeri 12:3). El nu era plin de o încredere exagerată în sine (Exodul 4:10). Deşi i se cerea să judece poporul, uneori el devenea avocatul lor în faţa lui Iehova, pledînd în favoarea iertării lor şi chiar oferindu-se să se sacrifice pe sine în folosul lor (Exodul 32:11, 30–32). El a declarat în mod poetic: „Cuvîntul meu se va prelinge ca roua, ca ploaia liniştită pe iarbă şi ca aversele îmbelşugate pe vegetaţie“ (Deuteronomul 32:2, NW). Departe de a judeca poporul bizuindu-se pe propria sa înţelepciune, el a declarat: „Cînd au vreo neînţelegere, vin la mine; eu judec între ei şi [trebuie să, NW] le fac cunoscut hotărîrile lui Dumnezeu şi legile Lui“ (Exodul 18:16). Cînd avea vreo îndoială, el aducea chestiunea în faţa lui Iehova (Numeri 9:6–8; 15:32–36; 27:1–11). Moise a fost un exemplu excelent pentru bătrînii care ‘păstoresc turma lui Dumnezeu’ astăzi şi iau hotărîri judiciare (Faptele 20:28, NW). Fie ca relaţiile lor cu fraţii să se dovedească, în mod asemănător, „ca ploaia liniştită pe iarbă“.

14. Care erau calităţile spirituale ale bărbaţilor numiţi de Moise ca judecători în Israel?

¹⁴ Cu timpul Moise nu a mai fost în stare să poarte singur sarcina de a rezolva cazurile judiciare din cadrul poporului (Exodul 18:13, 18). El a acceptat sugestia socrului său de a solicita ajutor. Deci iarăşi, ce fel de bărbaţi au fost aleşi? Iată ce este consemnat: „«Alege din tot poporul oameni capabili, temători de Dumnezeu, oameni ai adevărului, vrăjmaşi ai lăcomiei» . . . Şi Moise a ales oameni capabili din tot Israelul şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. Ei judecau poporul tot timpul; aduceau lucrurile grele înaintea lui Moise, iar pe toate cele mici le judecau ei înşişi“. — Exodul 18:21–26.

15. Care erau cerinţele pentru cei care slujeau ca judecători în Israel?

¹⁵ Se poate observa că vîrsta nu era singurul criteriu de selectare a bărbaţilor care aveau să acţioneze ca judecători. Moise a declarat: „Luaţi din seminţiile voastre nişte bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi [cu experienţă, NW], şi-i voi pune căpetenii ale voastre“ (Deuteronomul 1:13). Moise era foarte familiarizat cu ceea ce afirmase tînărul Elihu cu mulţi ani înainte: „Nu vîrsta aduce înţelepciunea, nu bătrîneţea te face în stare să judeci“ (Iov 32:9). Cu certitudine, cei numiţi trebuiau să fie ‘bărbaţi cu experienţă’. Dar, mai presus de toate, ei trebuiau să fie capabili, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, care urau profitul nedrept şi care erau înţelepţi şi prevăzători. Este evident, aşadar, că „judecătorii“ şi „căpeteniile“ menţionate la Iosua 23:2 şi 24:1 nu erau persoane diferite de „bătrînii“ menţionaţi în aceleaşi versete, ci erau alese din rîndurile lor. — Vezi Insight on the Scriptures, volumul 2, pagina 549, engl.

Administrarea justiţiei

16. Ce ar trebui să reţinem astăzi din instrucţiunile pe care le-a dat Moise judecătorilor nou-numiţi?

¹⁶ Referitor la instrucţiunile date acestor judecători numiţi, Moise a spus: „În acelaşi timp, am dat poruncă judecătorilor voştri, spunînd: «Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. [Să nu fiţi părtinitori în judecată, NW]; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de faţa omului, căci judecata este a lui Dumnezeu. Şi cînd veţi găsi o situaţie prea grea, s-o aduceţi înaintea mea [a lui Moise] ca s-o aud»“. — Deuteronomul 1:16, 17.

17. Cine erau cei numiţi ca judecători, şi ce avertisment le-a dat regele Iosafat?

¹⁷ Bineînţeles, un caz a putut fi adus în faţa lui Moise doar în cursul vieţii sale. Aşadar, după aceea au fost făcute aranjamente pentru ca procesele dificile să fie prezentate preoţilor, leviţilor, precum şi unor judecători numiţi în mod special (Deuteronomul 17:8–12; 1 Cronici 23:1–4; 2 Cronici 19:5, 8). Regele Iosafat le-a spus judecătorilor numiţi de el în oraşele din Iuda: „Luaţi seama la ce veţi face; căci nu pentru oameni judecaţi, ci pentru [Iehova, NW] . . . Voi să lucraţi în frica [de Iehova, NW], cu credincioşie şi curăţie de inimă. În orice neînţelegere care vă va fi supusă de fraţii voştri, care locuiesc în cetăţile lor . . . să-i luminaţi ca să nu se facă vinovaţi împotriva [lui Iehova, NW] şi să nu izbucnească mînia Lui peste voi şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi şi nu veţi fi vinovaţi“. — 2 Cronici 19:6–10.

18. a) Care erau cîteva din pricipiile pe care trebuiau să le aplice judecătorii din Israel? b) Ce trebuiau să-şi amintească judecătorii, şi ce texte scripturale arată consecinţele faptului că au uitat acest lucru?

¹⁸ Printre principiile pe care trebuiau să le aplice judecătorii din Israel se aflau următoarele: justiţie egală pentru cel bogat şi pentru cel sărac (Exodul 23:3, 6; Leviticul 19:15); imparţialitate strictă (Deuteronomul 1:17); refuzul mitei (Deuteronomul 16:18–20). Judecătorii trebuiau să-şi amintească în mod constant că aceia pe care îi judecau erau oile lui Iehova (Psalmul 100:3). De fapt, unul dintre motivele pentru care Iehova a respins Israelul carnal a fost că preoţii şi păstorii lor nu au judecat cu dreptate şi au tratat poporul cu duritate. — Ieremia 22:3, 5, 25; 23:1, 2; Ezechiel 34:1–4; Maleahi 2:8, 9.

19. Ce valoare are pentru noi această examinare a normelor justiţiei lui Iehova dinaintea erei noastre, şi ce anume vom analiza în articolul care urmează?

¹⁹ Iehova nu se schimbă (Maleahi 3:6). Această scurtă trecere în revistă a modului în care trebuia să fie administrată justiţia în Israel şi a modului în care privea Iehova orice refuz de a face dreptate trebuie să-i pună pe gînduri pe bătrînii care au în prezent responsabilitatea de a lua hotărîri judiciare. Exemplul lui Iehova în calitate de Judecător şi exemplul sistemului judiciar instituit în Israel au stabilit principii care constituie un model de administrare a justiţiei în cadrul congregaţiei creştine. Vom observa acest lucru în articolul care urmează.

Întrebări recapitulative

◻ Cum ar putea fi rezumat modul lui Iehova de a judeca?

◻ Cum a fost exemplificat modul de a judeca al lui Iehova prin felul său de a trata cu Cain şi cu generaţia dinainte de potop?

◻ Cine erau cei care acţionau ca judecători în timpurile patriarhilor, şi cum procedau?

◻ Ce anume diferenţia sistemul judiciar al Israelului de cel al altor naţiuni?

◻ Ce fel de oameni erau numiţi judecători în Israel, şi ce principii trebuiau ei să urmeze?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

În timpurile patriarhilor şi în Israel, bătrîni numiţi administrau justiţia la poarta oraşului