Este ascultarea potrivită în orice împrejurare?

„M–AI auzit?“, strigă mama către micul Johnnie în timp ce acesta iese pe uşă. Nu, ea nu se referă la auzul lui Johnnie. Ea avea să se asigure că el o va asculta şi că se va întoarce acasă la timpul potrivit.

Într–adevăr, acţiunile de a auzi şi de a asculta sînt strîns înrudite. Nu este surprinzător deci faptul că în limbile originale ale Bibliei, cuvintele care redau ascultarea sînt înrudite cu cele care exprimă auzirea. Dar spre cine ar trebui să îndreptăm o ureche ascultătoare? Trebuie să ascultăm de oricine ne pretinde ascultare, sau, altfel spus, este ascultarea potrivită în orice împrejurare?

Cînd este potrivită ascultarea?

Ascultarea de Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu este potrivită în orice împrejurare. În calitate de Creator şi Sursă a vieţii noastre el este cel dintîi căruia noi, în calitate de creaturi ale sale, îi datorăm ascultare (Psalm 95:6, 7). Ca Suveran suprem, Iehova conferă de asemenea autoritatea sa altor persoane care se conformează normelor sale, motiv pentru care este potrivit să le acordăm ascultare. Isus Cristos este prima dintre aceste persoane. Începînd din 1914 el a devenit Regele instalat de Dumnezeu în Regatul ceresc „ca să–i servească toate popoarele, grupele naţionale şi limbile“ (Daniel 7:13, 14). Mai mult decît atît, în calitate de cap al congregaţiei creştine, Isus a conferit autoritate altor persoane din interiorul ei, ceea ce face potrivită ascultarea noastră faţă de aceşti subpăstori. — Evrei 13:17.

Iehova a dat de asemenea directive referitoare la problema ascultării în cercul familiei: Copiii sînt avertizaţi ‘să asculte de părinţii lor în unitate cu Domnul’, iar soţiilor li se spune: „să fie supuse soţilor lor ca Domnului“ (Efeseni 5:21—6:3). Creştinilor le recomandă „să fie supuşi guvernelor şi autorităţilor şi să asculte de ele ca stăpînitori“ (Tit 3:1). În toate aceste domenii, trebuie însă ca ascultarea noastră să fie absolută? Este ea potrivită în orice împrejurare?

Cînd nu este potrivită ascultarea?

Desigur că, a da ascultare persoanelor care nu au primit nici o autoritate de la Iehova poate duce la nenorocire. Primul bărbat, Adam, „a ascultat“ de glasul Evei şi s–a asociat ei mîncînd din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 3:17). Care a fost consecinţa acestui act? „Prin neascultarea unui singur om, mulţi au fost constituiţi păcătoşi“ (Romani 5:19). Iată ce dezastru a rezultat din ascultarea de o persoană nepotrivită.

Este potrivită însă în orice împrejurare ascultarea de acele persoane cărora le–a fost conferită autoritatea? Nu, dacă aceştia încearcă să se folosească de autoritatea lor într–un mod lipsit de respect faţă de Dumnezeu. De exemplu, principiul potrivit căruia trebuie să ascultăm de „stăpînii în sens carnal“, ne îndeamnă să fim supuşi superiorilor de la locul de muncă. Dar cum vom reacţiona dacă aceştia ne ordonă să facem ceva care este în contradicţie cu legile Dumnezeului Atotputernic? Cuvintele spuse de Pavel în continuare ne arată conduita corectă: „Nu printr–un serviciu de ochii lumii, ca să plăceţi oamenilor, ci ca sclavi ai lui Cristos, înfăptuind voinţa lui Dumnezeu din tot sufletul“ (Efeseni 6:5, 6). Cu o altă ocazie, Petru şi ceilalţi apostoli au spus: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca guvernator decît de oameni.“ — Fapte 5:29.

Acelaşi principiu se aplică şi în interiorul familiei. Dacă soţul unei creştine nu apreciază principiile divine, el ar putea să dezaprobe dorinţa soţiei sale de a participa cu regularitate la întrunirile creştine. Să presupunem că el exercită presiuni asupra ei, recurgînd chiar la violenţă, aşa cum se şi întîmplă uneori, pentru a o opri să meargă la întruniri. Ce trebuie să facă aceasta? Dacă ea ar ceda, şi–ar putea pune în pericol propria sa spiritualitate precum şi spiritualitatea familiei sale şi ar pierde speranţa vieţii eterne. Nu ar fi cu mult mai bine ca ea să asculte de Iehova, rămînînd conştientă de faptul că nici un om — nici chiar soţul ei — nu este investit cu autoritatea de a viola porunca divină care ne îndeamnă ‘să nu părăsim întrunirea noastră’? — Evrei 10:25.

Soţul unei creştine numită Miyoko pretindea că ea îi risipeşte „salariul“ ducîndu–se să asiste la întrunirile creştine, pe care el nu le aprobă. În cele din urmă, el a încetat să–i mai încredinţeze banii pentru menaj şi Miyoko a fost obligată să meargă la Sala Regatului pe jos, ceea ce însemna o oră de mers.

A renunţat ea oare? Nu. Ea s–a apropiat de Iehova în rugăciune şi şi–a analizat situaţia. Dîndu–şi seama care este motivul opoziţiei din partea soţului ei, Miyoko a decis să intre într–un loc de muncă şi anume ca distribuitoare de ziare. Soţul ei a fost de acord, cu condiţia ca ea să–i dea jumătate din salariu.

Miyoko s–a rugat din nou lui Iehova pentru ca, dacă este în armonie cu voinţa lui, să aibă un sector mai apropiat de domiciliul ei. De obicei, este nevoie de cel puţin un an pentru ca să poată fi satisfăcută o astfel de cerere. Dar, spre marea ei surpriză, cu şase săptămîni mai tîrziu, i s–a oferit un sector exact în apropiere de locuinţa sa. Încurajată de gîndul că Iehova i–a ascultat rugăciunile, ea a început să lucreze în fiecare dimineaţă între orele 4,³⁰ şi 6,⁰⁰. Văzînd aceste lucruri, soţul ei şi–a schimbat treptat atitudinea şi a devenit mai înţelegător faţă de ea. Dacă asemenea lui Miyoko, care efectuează serviciul de pionier auxiliar în fiecare lună, ne vom analiza şi noi situaţia şi ne vom ruga în acest sens iar apoi vom acţiona în mod pozitiv, vom constata că în acest fel vom primi binecuvîntarea lui Iehova.

Desigur, un soţ necredincios poate avea unele motive speciale care–l determină să ceară soţiei sale să absenteze de la o întrunire a congregaţiei şi aceasta fără a avea intenţia să–i submineze modul de închinare sau serviciul pe care ea îl aduce lui Iehova Dumnezeu. O bună înţelegere a principiilor biblice corespunzătoare, o va ajuta pe femeia creştină să decidă în mod corect în conformitate cu împrejurarea respectivă.

Mai mult decît atît, ce conduită va adopta o creştină dacă soţul ei îi interzice să–i ducă pe copiii lor la întrunirile creştine? Ea ştie desigur că, chiar în cazul în care soţul ei, nu acceptă autoritatea lui Cristos, totuşi el rămîne capul familiei (1 Corinteni 11:3). Pe de altă parte, ea este preocupată de sănătatea spirituală a copiilor ei şi are dorinţa de–a asculta de Iehova în acest sens. Cu certitudine, credinţa sa va fi pusă la încercare în această situaţie în care ea trebuie să se achite de toate obligaţiile sale. Dar dacă se va ruga lui Iehova, cerîndu–i înţelepciune şi discernămînt, cu siguranţă că va primi ajutor (Iacob 1:5; Filipeni 4:6, 7). Dacă va discuta într–un mod plin de tact cu soţul ei, şi îi va vorbi cu amabilitate, dovedind un spirit calm şi blînd, poate că va reuşi să rezolve această neînţelegere. — Coloseni 4:6; 1 Petru 3:1–5.

O femeie creştină din Yamato, Japonia, s–a confruntat cu o asemenea situaţie, soţul ei interzicîndu–i să–i ducă la întruniri pe cei trei copii ai lor. Ce putea face aceasta? Ea s–a străduit să–şi instruiască acasă copiii, iar cînd aceştia au devenit destul de mari pentru a decide ce vor să facă, ei au luat poziţie de partea lui Iehova şi au început să asiste la întruniri. Furios, soţul i–a alungat pe toţi de acasă.

Această creştină şi–a găsit un loc de muncă şi s–a instalat temporar în apartamentul unei surori de credinţă. Dar ea nu s–a rezumat la atît, ci, a revenit cu regularitate la domiciliul soţului ei, pentru a face curăţenie şi a–i pregăti masa. În cele din urmă, după aproximativ o lună de zile, soţul i–a reprimit pe toţi acasă şi a încetat să mai manifeste opoziţie. Conduita fidelă a acestei creştine a fost recompensată.

Verificaţi declaraţiile inspirate

Ce se poate spune despre autoritatea exercitată în cadrul congregaţiei creştine? Dat fiind faptul că cei care au responsabilităţi în congregaţia creştină sînt numiţi prin acţiunea spiritului sfînt şi că ei îşi fundamentează sfaturile şi avertizările pe Cuvîntul lui Dumnezeu, putem fi siguri că trebuie să le dăm ascultare (Fapte 20:28; Evrei 13:17). Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să ascultăm de o asemenea autoritate fără să fim atenţi la ce anume ni se spune. De ce?

Apostolul Ioan a oferit acest sfat: „Nu credeţi orice exprimare inspirată, ci verificaţi declaraţiile inspirate, pentru a vedea dacă provin de la Dumnezeu“ (1 Ioan 4:1). Aceasta nu înseamnă că ar trebui să fim neîncrezători faţă de orice ne–ar spune alţii. Mai degrabă, să păstrăm în minte cuvintele lui Pavel din Galateni 1:8: „Chiar dacă noi înşine sau un înger din cer v–ar declara ca veste bună ceva ce trece peste ceea ce noi v–am declarat ca veste bună, să fie blestemat.“

Învăţătura care ni se prezintă este cumva diferită de ceea ce am primit prin intermediul „sclavului fidel şi prevăzător“? Persoana care răspîndeşte acest mesaj vorbeşte pentru a onora numele lui Iehova sau încercă să se onoreze pe sine? Învăţătura respectivă este în armonie cu ansamblul învăţăturilor biblice? Aceste întrebări ne vor ajuta să ‘verificăm’ orice declaraţie care ni se pare îndoielnică. Cuvîntul lui Dumnezeu ne îndeamnă: „Verificaţi toate lucrurile, ţineţi ferm la ceea ce este excelent.“ — Matei 24:45; 1 Tesaloniceni 5:21.

Un exemplu interesant în această privinţă ne oferă judecătorul Ghedeon. Pentru a fi sigur că Iehova va fi cu el, Ghedeon i–a propus o încercare: „Iată că ţin întins pe aria de treierat un val de lînă“, i–a zis el lui Iehova. „Dacă roua ajunge să fie numai pe lînă, dar pe tot pămîntul să fie uscăciune, atunci va trebui să ştiu că tu vei salva Israelul prin intermediul meu.“ Cînd Iehova a făcut să se întîmple întocmai cum i s–a cerut, Ghedeon a dorit o garanţie suplimentară: „Lasă, te rog, să apară uscăciunea numai pe lînă şi pe tot pămîntul să ajungă să fie rouă.“ — Judecători 6:37–39.

Era cumva Ghedeon prea prudent sau neîncrezător? Evident, nu, deoarece Iehova a acceptat în ambele ocazii cererea sa şi a făcut întocmai cum i se ceruse. Ghedeon dorea să fie sigur de corectitudinea poziţiei sale. Neavînd Cuvîntul scris al lui Dumnezeu, aşa cum îl avem noi, acesta a fost pentru el cel mai eficient mijloc de a „verifica“. După ce a primit însă garanţia cerută, el a ascultat cu stricteţe de ordinele lui Iehova, chiar dacă faptul de a lansa 300 de bărbaţi într–un atac împotriva unei armate duşmane compusă din 135 000 de soldaţi putea să pară o sinucidere din punct de vedere omenesc (Judecători 7:7; 8:10). Manifestăm noi aceeaşi atitudine căutînd în Cuvîntul lui Dumnezeu care anume este într–adevăr voinţa lui Iehova Dumnezeu şi ne ataşăm de aceasta?

Cea mai înţeleaptă alegere

Iehova nu aşteaptă din partea noastră să manifestăm o credulitate oarbă. El nu doreşte ca noi să ascultăm de el cum ascultă un animal de dresorul său care utilizează o zăbală sau un bici. Iată de ce el i–a spus lui David: „Nu vă faceţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, a căror vioiciune trebuie stăpînită cu zăbala sau căpăstrul“ (Psalm 32:9). Iehova ne–a dotat în schimb cu capacitate de gîndire şi discernămînt aşa încît, să putem alege ascultarea de el pe baza înţelegerii a ceea ce facem.

În limba japoneză, termenul kiku (a auzi) are nu numai semnificaţia a auzi şi a asculta ci şi a judeca dacă un lucru este bun sau rău. Cînd ne vorbeşte cineva, este bine să ascultăm în acest sens, aşa încît ascultarea noastră să nu fie din simplă credulitate ci fiindcă aşa am decis. Cînd Tatăl nostru ceresc, Iehova Dumnezeu ne vorbeşte fie prin Cuvîntul său, Biblia, fie prin intermediul organizaţiei sale pămînteşti, este un lucru de maximă importanţă să ascultăm şi să ne supunem, dovedind în acest fel că sîntem închinători ascultători care nu nesocotesc acest iubitor îndemn de aducere aminte: „M–ai auzit?“