Un imperiu uitat care i-a pus în încurcătură pe criticii Bibliei

„Istoria Imperiului asirian a fost altădată unul dintre cele mai obscure capitole din analele lumii.“ „Tot ce se ştia despre anticul Ninive era inclus în informaţiile şi în profeţiile care se referă la el şi care apar în diverse locuri din Biblie, precum şi în consemnările întîmplătoare şi incomplete despre istoria Asiriei ale lui Diodor din Sicilia . . . şi ale altora.“ — Cyclopædia of Biblical Literature, volumele 1 şi 3, 1862.

ISTORICUL grec Diodor din Sicilia a trăit cu 2 000 de ani în urmă. Ninive, afirma el, era un oraş în formă de patrulater, cele patru laturi avînd în total o lungime de 480 de stadii. Aceasta înseamnă un perimetru de 60 de mile! Biblia oferă o imagine asemănătoare a oraşului Ninive, descriindu-l ca fiind un oraş mare „cît o călătorie de trei zile“. — Iona 3:3.

Criticii Bibliei din secolul al XIX-lea au refuzat să creadă că un oraş necunoscut al lumii antice a putut fi atît de mare. De asemenea, ei afirmau că, dacă a existat vreodată, Ninive trebuie să fi aparţinut unei civilizaţii antice care a precedat Babilonul.

Acest punct de vedere era contrar consemnării din Geneza, capitolul 10, în care se afirmă că strănepotul lui Noe, Nimrod, a întemeiat primul stat politic în regiunea Babel, sau Babilon. „Din ţara aceasta, continuă Biblia, a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare“ (Geneza 10:8–12). Să remarcăm faptul că textul scriptural descrie cele patru oraşe asiriene nou-construite ca fiind o singură ‘cetate mare’.

În 1843, un arheolog francez pe nume Paul-Émile Botta a descoperit ruinele unui palat care s-a dovedit că făcea parte dintr-un oraş asirian. Cînd ştirea referitoare la această descoperire a devenit publică, a făcut senzaţie. „Interesul publicului a crescut foarte mult“, explică Alan Millard în cartea sa Treasures From Bible Times, „atunci cînd s-a dovedit că palatul îi aparţinea lui Sargon, regele Asiriei menţionat în Isaia 20:1, a cărui existenţă fusese pusă la îndoială deoarece nici o altă sursă nu-l făcea cunoscut“.

Între timp, un alt arheolog, Austen Henry Layard, a început să scoată la iveală nişte ruine pe locul numit Nimrúd, aflat la 42 de kilometri sud-vest de Khorsabad. Ruinele s-au dovedit că aparţineau oraşului Calah — unul dintre cele patru oraşe asiriene menţionate în Geneza 10:11. Apoi, în 1849, Layard a dezgropat ruinele unui palat masiv pe locul numit Kuyunjik, între Calah şi Khorsabad. Palatul s-a dovedit că aparţinea oraşului Ninive. Între Khorsabad şi Calah se află şi ruinele altor aşezări, inclusiv o movilă numită Karamles. „Dacă am considera cele patru movile mari de la Nimrúd [Calah], Koyunjik [Ninive], Khorsabad şi Karamles drept colţurile unui patrulater, remarca Layard, se va constata că cele patru laturi corespund destul de exact cu cele 480 de stadii, sau 60 de mile, ale geografului, care constituie călătoria de trei zile a profetului [Iona].“

În mod evident deci, Iona a considerat toate aceste aşezări ca formînd o ‘cetate mare’, numind-o cu numele oraşului menţionat primul în enumerarea din Geneza 10:11, şi anume Ninive. Acelaşi lucru se practică şi astăzi. De exemplu, există o deosebire între Londra, oraşul vechi, şi Londra şi suburbiile sale, care împreună alcătuiesc ceea ce se numeşte uneori „Marea Londră“.

Un rege asirian arogant

Palatul de la Ninive conţinea peste 70 de încăperi, avînd aproape trei kilometri de ziduri. Pe aceste ziduri se aflau vestigiile arse ale unor sculpturi care comemorau victorii militare şi alte realizări. Majoritatea erau foarte deteriorate. Spre sfîrşitul şederii sale, Layard a descoperit însă o cameră aflată într-o stare de conservare remarcabilă. Pe zidurile sale, era înfăţişată o scenă care reprezenta cucerirea unui oraş foarte fortificat, înfăţişîndu-i pe prizonieri cum erau duşi în faţa regelui invadator, care era aşezat pe un tron în afara oraşului. Deasupra regelui se află o inscripţie pe care specialiştii în scrierea asiriană o redau după cum urmează: „Sanherib, rege al lumii, rege al Asiriei, stînd pe un nimedu-tron şi trecînd în revistă prada (luată) din Lachis (La-ki-su)“.

În prezent, această scenă şi inscripţia pot fi văzute la British Museum. Aceasta corespunde cu evenimentul istoric consemnat în Biblie în 2 Împăraţi 18:13, 14: „În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor fortificate din Iuda şi a pus stăpînire pe ele. Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimis să spună împăratului Asiriei la Lachis: «Am greşit! Retrage-te de la mine: ce vei pune asupra mea, voi purta.» Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur“.

Printre ruinele de la Ninive s-au găsit şi alte inscripţii care furnizează detalii suplimentare în legătură cu invazia lui Sanherib în Iuda şi cu tributul plătit de Ezechia. „[Constituind] probabil una dintre cele mai remarcabile coincidenţe ale unei mărturii istorice înregistrate, cantitatea de aur luat de la Ezechia, şi anume treizeci de talanţi, concordă în cele două relatări absolut independente“, scria Layard. Sir Henry Rawlinson, care a contribuit la descifrarea scrierii asiriene, a declarat că aceste inscripţii „au pus în afara oricărei îndoieli identitatea istorică [a lui Sanherib]“. Mai mult decît atît, în cartea sa Nineveh and Babylon, Layard pune întrebarea: „Cine ar fi crezut, înainte să fi fost făcute aceste descoperiri, că ar fi probabil sau posibil ca sub grămada de pămînt şi gunoaie care marcau locul unde se aflase Ninive, să se găsească istoria războaielor dintre Ezechia şi Sanherib, scrisă de Sanherib însuşi, chiar pe vremea cînd aveau loc acestea, şi care să confirme chiar în cele mai mici detalii consemnarea biblică?“

Desigur, unele detalii ale relatării lui Sanherib nu sînt în armonie cu Biblia. De exemplu, arheologul Alan Millard remarcă: „Lucrul cel mai impresionant apare la sfîrşitul [relatării lui Sanherib]. Ezechia l-a trimis pe mesagerul său împreună cu tot tributul la Sanherib, «la Ninive, mai tîrziu». Armata asiriană nu i-a purtat în mod triumfal la întoarcerea acasă, ca de obicei“. Biblia declară că tributul a fost plătit înainte ca regele Asiriei să se întoarcă la Ninive (2 Împăraţi 18:15–17). De ce apare această neconcordanţă? Şi de ce nu putea Sanherib să se laude cu cucerirea Ierusalimului, capitala regatului lui Iuda, în felul în care se lăudase cu cucerirea fortăreţei din Iuda, Lachis? Răspunsul este furnizat de trei scriitori biblici. Unul dintre ei, un martor ocular, a scris: „Îngerul DOMNULUI a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, cînd s-au sculat dimineaţa, iată, toţi aceştia erau nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a rămas la Ninive“. — Isaia 37:36, 37; 2 Împăraţi 19:35; 2 Cronici 32:21.

În cartea sa Treasures From Bible Times, Millard conchide: „Nu există nici un motiv întemeiat pentru a pune la îndoială această relatare . . . Se înţelege că Sanherib nu urma să consemneze un asemenea dezastru pentru a fi citit de succesorii săi, deoarece aceasta l-ar fi discreditat“. Dimpotrivă, Sanherib a încercat să creeze impresia că invazia sa în Iudeea a fost încununată cu succes şi că Ezechia continua să-i fie supus, trimiţîndu-i tributul la Ninive.

Originea Asiriei este confirmată

La Ninive au fost descoperite, de asemenea, biblioteci conţinînd zeci de mii de tăbliţe din argilă. Aceste documente dovedesc faptul că Imperiul asirian şi-a avut începutul în sud, în Babilon, întocmai cum indică Geneza 10:11. Folosindu-se de această informaţie, arheologii au început să-şi concentreze eforturile şi mai spre sud. Encyclopædia Biblica explică: „Tot ceea ce a rămas de la asirieni dezvăluie originea lor babiloneană. Limba şi stilul lor de scriere, literatura, religia şi ştiinţa lor au fost luate de la vecinii lor de la sud, dar cu mici modificări“.

Descoperiri asemenea celor de mai sus i-au constrîns pe criticii Bibliei să-şi modereze concepţiile. Într-adevăr, o cercetare serioasă a Bibliei dezvăluie faptul că ea a fost scrisă de scriitori cinstiţi şi atenţi. Salmon P. Chase, fost preşedinte al Curţii Supreme a Statelor Unite, după ce a examinat Biblia a spus: „A fost un studiu îndelungat, serios şi profund; şi, folosind în această chestiune religioasă aceleaşi principii de cercetare pe care le folosesc întotdeauna în chestiunile laice, am ajuns la decizia că Biblia este o carte supranaturală, că ea provine de la Dumnezeu“. — The Book of Books: An Introduction.

Într-adevăr, Biblia este mult mai mult decît o istorie exactă. Ea este Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu, un dar în folosul omenirii (2 Timotei 3:16). Dovezi în acest sens se pot observa examinînd geografia biblică. Acest subiect va fi tratat în numărul viitor.

[Legenda fotografiilor de la paginile 6, 7]

Sus: Trei detalii extrase dintr-o sculptură pe zid

Jos: Desen după o sculptură pe un zid asirian, care prezintă asediul Lachisului

[Provenienţa fotografiilor]

(Cu amabilitatea British Museum)

(Din The Bible in the British Museum, editată de British Museum Press)

[Provenienţa fotografiei de la pagina 4]

Cu amabilitatea administraţiei de la British Museum