Puncte principale din Biblie: Ezra 1:1—10:44
Iehova îşi împlineşte promisiunile!
Eliberare! Restabilire! Cît de emoţionantă trebuie să fi fost această veste pentru iudeii exilaţi în Babilon! Potrivit promisiunii lui Dumnezeu, şi după ce se scurseseră 70 de ani de robie, iudeii urmau să fie restabiliţi în ţara lor (Ieremia 25:12; Isaia 44:28—45:7). Mai mult încă, ustensilele care fusese luate din templul lui Iehova aveau să fie readuse în locul lor legitim. Ce mare bucurie!
Cartea biblică a lui Ezra începe cu aceste evenimente emoţionante. Scrisă la Ierusalim, de către copistul Ezra, în jurul anului 460 î.e.n., cartea cuprinde o perioadă de circa 70 de ani, de la eliberarea iudeilor pînă la terminarea lucrărilor de construire ale celui dea-l doilea templu şi curăţirea preoţilor (537—467 î.e.n.). Ea scoate în evidenţă modul cum Iehova îşi împlineşte promisiunile sale. Cartea conţine, de asemenea, valoroase învăţăminte pentru Martorii lui Iehova de astăzi.
Exilaţii eliberaţi
Vă rugăm să citiţi Ezra 1:1—3:6. Îndemnat în spirit de către Iehova, regele persan Cirus emite un decret: Templul din Ierusalim va fi reclădit şi se va restabili în el închinarea curată adusă lui Iehova! Toţi israeliţii puteau să ia parte la această lucrare. Cei care putea să facă acest lucru erau liberi să se întoarcă în ţara lor pentru lucrările de reconstrucţie. Ceilalţi erau îndemnaţi să susţină prin contribuţii voluntare acest proiect. Ustensilele din primul templu, care fuseseră aduse în Babilon de către Nabucodonosor, urmau să fie duse înapoi la Ierusalim. Sub conducerea lui Zorobabel, aproape 50 000 de persoane au făcut o călătorie de circa 1 600 km. pînă la Ierusalim. Ei au reclădit altarul sacru şi au adus jertfe lui Iehova. În scurt timp şi anume în toamna anului 537 î.e.n., ei au celebrat Sărbătoarea Colibelor. Cei 70 de ani de pustiire care fuseseră profeţiţi s-au încheiat exact la timp! — Ieremia 25:11; 29:10.
◆ 1:3–6 — Oare israeliţii care au rămas în Babilon au fost infideli?
Nu neaparat, deşi în unele cazuri s-ar putea ca materialismul şi lipsa de apreciere pentru lucrurile sfinte să fi constituit nişte factori. Decretul lui Cirus nu pretindea ca toţi să se întoarcă în Ierusalim ci lăsa ca aceasta să fie o chestiune de decizie voluntară a fiecărui israelit. Anumite împrejurări sau circumstanţe, cum ar fi vîrsta înaintată, unele infirmităţi sau obligaţii de familie s-ar putea să-i fi împiedicat pe unii dintre ei să facă această lungă călătorie. Dar ei urmau să le dea sprijin acelora care se puteau reîntoarce.
◆ 1:8 — Cine era Seşbaţar?
În mod foarte probabil acesta era un nume oficial acordat la curtea regală caldeeană lui Zorobabel. (Compară cu Daniel 1:7.) Lucrurile care i se atribuie acestui Seşbaţar sînt în altă parte arătate cu privire la Zorobabel (Ezra 5:16; Zaharia 4:9). Amîndurora li se dă titlul de „guvernator“ (Ezra 5:14; Hagi 2:21). Iar în Ezra 2:2 şi 3:1, 2, Zorobabel este recunoscut ca fiind conducătorul exilaţilor reîntorşi la Ierusalim. În mod potrivit deci, în aceste ultime contexte citate, numele Seşbaţar nu este menţionat.
◆ 2:61–63 — Ce anume erau Urim şi Tumim?
Potrivit opiniei unor învăţaţi aceste erau nişte sorţi sacri care erau utilizaţi atunci cînd exista vreo întrebare care necesita un răspuns din partea lui Iehova. Potrivit tradiţiei iudaice, aceştia au dispărut cu ocazia distrugerii templului, în anul 607 î.e.n. Această idee este susţinută de faptul că atunci cînd cineva pretindea că este un descendent din linia preoţească, era împiedicat să exercite serviciul preoţesc sau să consume din lucrurile sfinte „pînă cînd un preot ridica întrebarea prin Urim şi Tumim“. Dar nu există nici o relatare despre faptul că în acel timp sau după aceea aceşti sorţi sacri ar mai fi fost folosiţi.
Învăţătură pentru noi: O situaţie asemănătoare cu cea a iudeilor exilaţi este cea a Martorilor lui Iehova din prezent. Nu toţi pot să se organizeze în serviciul cu timp integral sau să-şi părăsească locuinţele pentru a servi acolo unde există necesităţi mai mari. Totuşi, ei pot face tot ce le stă în putinţă pentru ca interesele închinării curate să înainteze, şi anume ei pot oferi contribuţii voluntare precum şi încurajări acelora care se pot angaja într-o activitate crescîndă.
Opoziţie faţă de lucrarea de restabilire
Să se citească 3:7—4:24. Iudeii reîntorşi la Ierusalim, plini de o mare bucurie, au aşezat fundaţia pentru casa lui Iehova. Dar aceia care erau adversarii lor de ani de zile au încercat să-i descurajeze pe lucrătorii care clădeau templul. În cele din urmă, convingîndu-l pe rege că iudeii erau în curs să reclădească acel „oraş rebel şi rău“, aceşti duşmani au reuşit să oprească lucrările prin intermediul unui decret regal. Interdicţia a continuat „pînă în al doilea an al domniei lui Dariu, regele Persiei“.
◆ 3:12 — De ce plîngeau acei bărbaţi?
Acei bărbaţi foarte înaintaţi în vîrstă au putut să-şi reamintească cît de fastuos era aspectul templului lui Solomon care fusese construit după proiectul divin. Ceea ce se afla în faţa ochilor lor acum — şi anume o simplă lucrare de aşezare a fundaţiei — era nimic în comparaţie cu acel templu. Probabil că ei se simţeau descurajaţi, avînd în vedere îndoiala că eforturile lor vor putea să-i redea templului gloria lui de odinioară. — Hagai 2:2, 3.
◆ 4:1–3 — De ce a fost respinsă oferta de ajutor?
Acei neiudei, care fuseseră aduşi de către regele Asiriei pentru a repopula ţara, nu erau nişte închinători adevăraţi ai lui Iehova Dumnezeu (2 Regi 17:33, 41). Dacă iudeii ar fi acceptat ajutorul lor, aceasta ar fi însemnat un compromis pentru închinarea curată, iar Iehova îşi avertizase în mod special poporul să fie vigilent faţă de orice acţiuni interconfesionale de acest fel (Exod 20:5; 34:12). Pe lîngă aceasta, relatarea îi denumeşte pe aceşti neiudei ca fiind „adversari“.
Învăţătură pentru noi: Atunci cînd ne confruntăm cu anumite opoziţii în timp ce-i slujim lui Dumnezeu, trebuie să imităm exemplul iudeilor restabiliţi care s-au strîns laolaltă pentru închinare ca „un singur om“. Datorită faptului că s-au încrezut în Iehova şi au pus pe primul plan închinarea adusă lui, ei au fost întăriţi să ducă la îndeplinire lucrarea ce le fusese încredinţată. — Ezra 3:1–12.
Terminarea construcţiei templului
Să se citească 5:1—6:22. Ca urmare a îndemnurilor date de profeţii Hagai şi Zaharia, lucrările de construcţie a templului se reiau cu un zel reînnoit. Nefiind în stare să le oprească, adversarii adresează din nou plîngeri. Regele Darius face investigaţii şi găseşte decretul original al lui Cirus. Opozanţilor nu numai că li se dă ordin să ‘înceteze şi să pună capăt’ acestor plîngeri, dar li se porunceşte chiar să acorde sprijin material lucrărilor! Datorită încurajărilor permanente provenite din partea profeţilor lui Iehova, templul este terminat şi inaugurat în anul 515 î.e.n. Într-o atmosferă de bucurie, el este dedicat lui Iehova, ale cărui promisiuni se împliniseră!
◆ 5:5 — De ce nu au reuşit duşmanii să oprească lucrările de construcţie?
Grija atentă din partea lui Iehova se afla asupra slujitorilor săi fideli (2 Cronici 16:9). Întăriţi de spiritul lui Dumnezeu, bătrînii au refuzat să se lase intimidaţi. Ei au făcut referinţă la decretul lui Cirus, care fusese de multă vreme neglijat. Întrucît legea persană era de neschimbat, duşmanii s-au temut să se opună unui decret regal (Daniel 6:8, 15). Conducerea lui Iehova era deci evidentă şi lucrările au continuat.
◆ 6:21 — Cine erau aceia care s-au separat „de impuritatea naţiunilor“?
Probabil că aceştia au fost prozeliţii care s-au întors la Ierusalim împreună cu iudeii, precum şi samaritenii care locuiau pe atunci în ţară sau chiar unii iudei reîntorşi din exil care fuseseră corupţi de către influenţa păgînă. (Compară cu Ezra 9:1.) Progresele înregistrate de închinarea curată care i se aducea lui Iehova la Ierusalim, în mod evident i-a mişcat pe aceştia să intreprindă schimbările necesare în viaţa lor.
Învăţătură pentru noi: Bătrînii creştini de astăzi trebuie să caute şi ei să fie călăuziţi de Iehova. El este acela care acordă priceperea necesară atunci cînd ne confruntăm cu opoziţii. — Psalm 32:8.
Întoarcerea lui Ezra
Să se citească 7:1—8:36. Timpul a trecut. În anul 468 î.e.n. regele Artaxerxe i-a acordat lui Ezra „tot ce i-a cerut“, dîndu-i posibilitatea să-şi aducă sprijinul la Ierusalim. Ordinul regelui îi încurajează pe toţi iudeii binevoitori să se reîntoarcă şi aceştia la Ierusalim, regele acordînd de asemenea argint şi aur pentru satisfacerea tuturor necesităţilor legate de casa lui Iehova. Ezra este împuternicit să numească magistraţi şi judecători care să vegheze la respectarea atît a legii lui Iehova, cît şi a regelui. Punîndu-şi încrederea în ajutorul lui Iehova, Ezra se îmbărbătează şi porneşte în călătoria plină de pericole spre Ierusalim. El nu cere nici un fel de escortă înarmată, ca nu cumva acest fapt să fie considerat drept o lipsă de încredere în capacitatea lui Iehova de a-l ocroti. Cu ajutorul lui Iehova, iudeii ajung cu bine la destinaţie.
◆ 7:1, 7, 11 — Cine era acest Artaxerxe?
Acesta era regele persan Artaxerxe I (Longimanus). În al douăzecilea an al domniei sale, el i-a acordat permisiunea lui Neemia să se reîntoarcă la Ierusalim şi să reclădească zidurile şi porţile oraşului (Neemia 2:1–8). Istoricii din vechime îi atribuie acestui Artaxerxe o remarcabilă dispoziţie spre bunăvoinţă şi generozitate. Datorită considerabilei sale donaţii, el este inclus în Ezra 6:14 printre aceia care, prin ordinele sale, au contribuit la încheierea lucrărilor templului, cu toate că, de fapt, construcţia propriu-zisă a acestuia fusese terminată cu circa 47 de ani mai devreme. Acest Artaxerxe este o persoană diferită de acel Artaxerxe care a oprit lucrarea de rezidire a templului (Ezra 4:7–23). Acela era Gaumata, care a domnit numai 8 luni în cursul anului 522 î.e.n. „Artaxerxe“ era, după cum se pare, un nume sau un titlu acordat celor aflaţi la tronul ţării.
Învăţătură pentru noi: Ezra constituie un exemplu excelent pentru slujitorii lui Iehova de astăzi. El era un copist iscusit care studia în mod sîrguincios Cuvîntului lui Dumnezeu şi el avea toată încrederea în Cel Preaînalt şi era preocupat mai mult de gloria lui Iehova decît de salvarea sa personală. — Ezra 7:27, 28; 8:21–23.
Curăţirea naţiunii
Să se citească 9:1—10:44. Ezra află în curînd că mulţi „nu s-au separat de popoarele ţării în ceea ce priveşte lucrurile lor detestabile“. Unii iudei, inclusiv unii dintre preoţi şi leviţi se căsătoriseră cu canaanite păgîne. Ezra este uluit. El prezintă această problemă înaintea lui Iehova, în rugăciune, mărturisind plin de căinţă erorile naţiunii. Sub conducerea sa poporul manifestă căinţă şi ia hotărîrea de-a alunga soţiile străine. Pe parcursul a trei luni de zile această necurăţenie este limpezită sau înlăturată.
◆ 9:2 — De ce o astfel de căsătorie constituia un păcat?
Deoarece aceasta constituia o ameninţare la adresa restabilirii adevăratei închinări (Deuteronom 7:3, 4). Acele femei erau necredincioase, închinătoare la idoli. Căsătoria cu ele ar fi putut duce în cele din urmă la asimilarea iudeilor printre naţiunile păgîne înconjurătoare, şi închinarea curată ar fi putut astfel să fie ştearsă de pe pămînt.
◆ 10:3, 44 — De ce au fost alungaţi şi copiii?
În mod obişnuit, copiii mici au nevoie de mamele lor. Mai mult încă, din cauza copiilor soţiile alungate s-ar fi putut reîntoarce cu timpul. Închinarea curată adusă lui Iehova trebuia să aibă întîietate.
Învăţătură pentru noi: Asemenea iudeilor fideli din timpul lui Ezra, Martorii lui Iehova de astăzi se conformează normelor lui Dumnezeu cu privire la căsătorie. Ei ştiu că trebuie să se căsătorească „numai în Domnul“. — 1 Corinteni 7:39.
Iehova şi-a păstrat promisiunea de a restabili închinarea curată în Ierusalimul antic. În mod similar el îşi va împlini şi promisiunea de a face ca închinarea sa curată să fie practicată pe întregul pămînt (Habacuc 2:14). Te vei afla şi tu oare printre închinătorii săi atunci cînd Acela care îşi ţine promisiunile va aduce pace şi fericire pe pămînt? — Psalm 37:10, 11; Apocalips 21:3, 4.