Fericirea prin intermediul unei relaţii preţioase

„UN CÎINE viu este mai bun decît un leu mort“ (Ecleziast 9:4). Prin aceste cuvinte concise, regele Solomon din antichitate a formulat adevărul fundamental că viaţa este mai valoroasă decît orice bunuri materiale pe care le-am putea obţine şi decît orice obiective ambiţioase pe care am putea spera să le realizăm. Dacă nu am avea viaţă nu am putea beneficia de nici unul dintre aceste lucruri. Da, viaţa este de importanţă capitală în străduinţa noastră de a găsi fericirea.

Un lucru „mai bun decît viaţa“

Însă oricît de preţioasă este viaţa, există ceva şi mai de preţ decît ea. ‘Este cu putinţă?’ v-aţi putea întreba. ‘Ce ar putea fi mai de preţ decît viaţa?’

Răspunsul ni-l dă regele David din Israelul antic. Adresîndu-i-se lui Iehova Dumnezeu, Creatorului, el a spus cu profundă apreciere: „Fiindcă bunătatea ta iubitoare este mai bună decît viaţa, propriile mele buze te vor lăuda“ (Psalm 63:3). Cuvintele sincere ale lui David arată că faptul de a beneficia de bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu, pe baza unei excelente relaţii cu el, este mai de preţ decît însăşi viaţa. Oare de ce?

Cum este posibilă viaţa

Să presupunem că vi se face un dar, că vi se oferă un lucru pe care vi l-aţi dorit mult. Fireşte că primirea lui v-ar produce fericire şi l-aţi utiliza cu multă bucurie. Oare nu relaţia personală pe care o aveţi cu cel ce v-a făcut darul explică oferirea lui? Dacă nu ar exista o asemenea relaţie, nu ar exista nici dar şi nici bucuria produsă de el.

Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la viaţă. Oricît de preţioasă este viaţa, nu trebuie, totuşi, să uităm de unde provine ea şi cum este susţinută. Fireşte că nu ne-am creat noi înşine, nici nu ne putem păstra viaţa independent de toate minunatele îngrijiri pe care le-a făcut Iehova pe pămînt (Psalmul 100:3; Fapte 14:17). Însuşi faptul că posedăm viaţa şi că, fără îndoială, într-o anumită măsură ne bucurăm de ea, este o expresie a bunătăţii iubitoare din partea Marelui Creator, Iehova Dumnezeu. Nu este deci greu să înţelegem, de ce a simţit David din adîncul inimii sale, că ‘bunătatea iubitoare [a lui Dumnezeu] este mai bună decît viaţa’.

Mai există un motiv pentru care o relaţie bună cu Creatorul este mai importantă decît însăşi posedarea vieţii, — faptul că de această relaţie depinde viitorul nostru. Să vedem de ce se prezintă astfel lucrurile.

Nu sînteţi de părere că viaţa este trecătoare şi plină de incertitudini? Cineva poate munci din greu, mulţi ani în şir, pentru a-şi atinge anumite obiective de natură materială, pe care le consideră demne de străduinţele sale. Dar în curînd moartea îi va răpi tot ce a dobîndit. Este întocmai aşa cum a spus înţeleptul rege Solomon: „Ce are omul pentru toată truda sa grea şi pentru străduinţa inimii sale cu care trudeşte din greu sub soare? Căci în toate zilele sale ocupaţia lui înseamnă necaz şi durere şi nici în timpul nopţii inima lui nu are odihnă. Şi aceasta nu este decît nimicnicie.“ — Ecleziast 2:22, 23; vezi şi 2:3–11.

În pofida acestui fapt, scopul iubitorului nostru Creator este ca toţi aceia care îl iubesc şi îl ascultă să fie eliberaţi de consecinţele frustrărilor şi inutilităţii de care avem astăzi parte. Drept asigurare, Iehova ne face o minunată promisiune: „Ei nu vor construi, pentru ca altcineva să le ocupe; ei nu vor planta, pentru ca altcineva să mănînce. Deoarece ca zilele unui copac vor fi zilele poporului meu; şi aleşii mei vor folosi din plin lucrarea mîinilor lor.“ — Isaia 65:22.

Nu este oare mai bună această expresie a bunătăţii iubitoare a lui Dumnezeu decît viaţa noastră mărginită şi nesigură din prezent? Într-adevăr, obiectivul cel mai demn de dorit este acela de a beneficia de bunătatea sa iubitoare, adică de a trăi în acea Nouă Ordine şi de a ne bucura de o viaţă plină de sens. Realizarea acestei fericite perspective presupune obţinerea în prezent a aprobării lui Iehova şi păstrarea unei strînse relaţii cu el şi cu poporul său.

Interesele imediate sînt contrare foloaselor de durată

Avînd în vedere cele de mai sus, ar fi desigur o dovadă de miopie şi de lipsă de înţelepciune din partea noastră să ne ocupăm exclusiv de urmărirea intereselor personale, fie că este vorba de prestigiu, de bogăţie, de carieră, de studii superioare, de realizarea personală sau de orice altceva, — considerat de valoare în acest sistem de lucruri. Chiar dacă, în sine, asemenea obiective nu sînt greşite, urmărirea oricăruia dintre ele, sub impulsul ideii că acesta este lucrul cel mai important, ne poate determina să neglijăm responsabilităţile care ne revin faţă de Creatorul nostru. În cele din urmă, am putea pierde aprobarea sa şi nu am reuşi să ajungem la „adevărata viaţa“. — 1 Timotei 6:19; Luca 9:24.

Urmarea unei asemenea linii de conduită poate fi asemănată cu situaţia unui tînăr care părăseşte şcoala pentru a lucra ca muncitor necalificat numai pentru ca să aibă nişte bani de buzunar. El poate considera că, în sfîrşit, e liber de restricţiile impuse în şcoală şi că o duce de minune. Dar nu îşi jertfeşte el, oare, bunăstarea sa de durată de dragul unui interes imediat? În mod asemănător deci, nu dă oare dovadă de miopie cineva care îşi neglijează relaţia sa cu Creatorul fiindcă e prea ocupat cu urmărirea vreunui obiectiv personal?

Oricît de ocupaţi am fi, de obicei reuşim, cu toţii, să găsim timp şi energie pentru a realiza lucrurile pe care le considerăm importante, nu-i aşa? În acest sens, Isus arată succint, cu o infailibilă cunoaştere a naturii umane: „Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.“ — Matei 6:21.

Astfel deci, de ce fel de „comoară“ vă este lipită inima? Fastul şi strălucirea înşelătoare a lumii pot părea atractive. Dar întrebaţi-vă: De ce durată sînt presupusele foloase dobîndite din asemenea lucruri? Procură ele adevărata fericire, sau doar plăceri temporare, asemenea unui drog, după a cărui folosire rămîi cu o senzaţie neplăcută sau chiar dureroasă?

Faceţi o alegere înţeleaptă

Din situaţia oamenilor din zilele lui Lot se poate desprinde o învăţătură valoroasă. „Mîncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau, construiau“, a zis Isus. Cu alte cuvinte, ei erau ocupaţi cu urmărirea a ceea ce considerau ei că era important, fără să acorde vreo atenţie voinţei lui Dumnezeu. Şi care a fost rezultatul? „În ziua în care Lot a ieşit din Sodoma a plouat din cer foc şi sulf care i-a distrus pe toţi.“ Apoi, spre folosul nostru, Isus a mai adăugat: „Tot aşa va fi în ziua în care Fiul omului urmează să fie revelat.“ — Luca 17:28–30.

Toate semnele arată că noi trăim în „ziua aceea“. Din grijă faţă de binele nostru etern, Iehova Dumnezeu a emis repetate chemări prin intermediul Cuvîntului său şi al poporului său organizat din toate naţiunile. Invitaţia lui este ca oamenii să se întoarcă de la preocupările lor egoiste şi să se împace cu el. Ar fi, din partea noastră, o adevărată lipsă de înţelepciune să permitem ca interesele personale să ne răpească tot timpul şi energia de care dispunem şi să nu reacţionăm la această iubitoare chemare. Dimpotrivă, aşa cum se exprimă apostolul Pavel, ar trebui să recunoaştem urgenţa timpurilor în care trăim: „Iată, acum este timpul deosebit de favorabil. Iată, acum este ziua salvării.“ — 2 Corinteni 5:20; 6:2.

Vă veţi afla, oare, printre aceia care sînt binecuvîntaţi cu fericita perspectivă a supravieţuirii sfîrşitului acestui sistem rău din prezent, pentru a intra în promisa Nouă Ordine a lui Dumnezeu? Aceasta depinde de ceea ce consideraţi că are acum cea mai mare importanţă în viaţă şi de ceea ce veţi face pentru a dobîndi o relaţie de aprobare cu Dumnezeu. Alegerea vă aparţine!

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 5]

Dacă îi eşti recunoscător celui care îţi face un dar ...

... ce atitudine vei avea atunci faţă de cel care dăruieşte cu cea mai mare generozitate — Iehova Dumnezeu?