Vă amintiţi?
Aţi meditat cu atenţie asupra ultimelor numere ale Turnului de veghere? Dacă da, veţi constata, probabil, că este interesant să vă amintiţi răspunsurile la următoarele întrebări:
▫ În ce constă „semnul care înseamnă bunătate“ pe care îl face Iehova continuatorilor lui Isus care păşesc pe urmele lui (Psalmul 86:17)?
„Bucuria Duhului Sfînt“ a fost cea care i-a întărit pe primii creştini să suporte diferitele forme de persecuţie care li s-a întîmplat (1 Tesaloniceni 1:6). La fel stau lucrurile şi astăzi, iar lui Iehova, Donatorul ‘oricărui lucru bun şi al oricărui dar desăvîrşit’, îi face plăcere să dea „Duh Sfînt celor care I-L cer“ (Iacov 1:17; Luca 11:13). Astfel bucuria spiritului sfînt este aceea care le face continuatorilor lui Isus „un semn care înseamnă bunătate“. — 15/12, paginile 18, 19.
▫ De ce este vital pentru noi să acceptăm punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la minciună?
Psalmul 5:6 spune că Dumnezeu îi va ‘pierde pe cei ce vorbesc minciuni’. În plus, Apocalipsa 21:8 spune că partea tuturor mincinoşilor este „moartea a doua“. Deci, faptul de a accepta punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la minciună ne oferă un motiv puternic de a vorbi adevărul şi astfel să primim de la el darul vieţii. — 15/12, pagina 23.
▫ În ce consta forma de închinare a samaritenilor (Ioan 4:20)?
În amestecul lor de închinare, samaritenii au acceptat ca Scripturi numai primele cinci cărţi ale lui Moise, Pentateucul. Aproximativ în secolul al patrulea î.e.n., ei au ridicat un templu pe muntele Garizim, la rivalitate cu templul lui Dumnezeu din Ierusalim. Cu toate că templul samaritenilor a fost distrus, ei ţin pînă în ziua de azi o sărbătoare anuală a Paştelui pe muntele Garizim. — 1/1, pagina 25.
▫ Se pretinde din partea creştinilor să promoveze măsurile antipoluante sau de curăţare a mediului înconjurător?
Cînd a fost pe pămint, Isus nu a încercat să soluţioneze toate problemele de ordin social din timpul său. Cînd Iehova va impune principiile sale drepte la scară mondială prin intermediul Regatului său Mesianic, problemele legate de mediul înconjurător vor fi soluţionate pentru totdeauna. Aşadar, Martorii lui Iehova adoptă un punct de vedere echilibrat. Iubirea faţă de aproapele îi impulsionează să respecte proprietatea altora, dar ei pun în mod corect pe primul plan predicarea mesajului referitor la Regatul lui Dumnezeu (Matei 6:33). — 1/1, pagina 31.
▫ În ce mod a servit Isus ca purtător de lumină (Ioan 8:12)?
Isus s-a dedicat predicării veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu (Luca 4:43; Ioan 18:37). El a demascat totodată falsităţile religioase şi astfel le-a furnizat eliberare spirituală celor care erau ţinuţi în robie religioasă (Matei 15:3–9). În mod remarcabil, el s-a dovedit a fi lumina lumii depunîndu-şi viaţa sa umană perfectă ca preţ de răscumpărare (Matei 20:28; Ioan 3:16). — 15/1, paginile 10, 11.
▫ Care sînt cîteva dintre motivele pentru care îi datorăm supunere lui Iehova Dumnezeu?
Iehova este Suveranul Universului, şi din acest motiv îi datorăm supunere. De asemenea, întrucît Iehova este atotputernic, nimeni nu i se poate împotrivi cu succes, astfel încît nu putem ignora îndatorirea de a manifesta supunere faţă de el. Toate creaturile inteligente au fost aduse în existenţă pentru a sluji scopului Făuritorului lor şi datorită acestui fapt toate au obligaţia de a se supune lui Dumnezeu în orice privinţă. — 1/2, paginile 10, 11.
▫ Ce l-a ajutat pe Iosif să reziste tentaţiei de a comite fornicaţie cu soţia lui Potifar?
Iosif dispunea de o forţă puternică ce îi impulsiona mintea. El era conştient de relaţia sa cu Iehova şi recunoştea faptul că prin comiterea unui act de fornicaţie ar fi păcătuit nu numai împotriva soţului acesteia, ci, lucru şi mai grav, împotriva lui Dumnezeu. — 15/2, pagina 21.
▫ Ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Eu sînt . . . adevărul“ (Ioan 14:6)?
Isus nu numai că a vorbit şi i-a învăţat pe alţii adevărul; el l-a trăit şi a fost personificarea acestuia. În felul acesta, creştinismul nu este o simplă noţiune; este un mod de viaţă. — 1/3, pagina 15.
▫ Care este lecţia mîngîietoare conţinută de Psalmul 51?
Acest psalm ne ajută să înţelegem faptul că dacă se întîmplă să păcătuim, dar manifestăm căinţă sinceră, iubitorul nostru Tată ceresc va auzi strigătul prin care cerem îndurare şi ne va elibera de desperare. În primul rînd însă trebuie să fim preocupaţi să nu fie adus vreun reproş asupra numelui lui Iehova. — 15/3, pagina 18.
▫ Ce simbolizează botezul în apă?
Botezul este un simbol exterior al dedicării efectuate de o persoană în faţa lui Iehova Dumnezeu. Faptul de a fi cufundat sub apă demonstrează că cei botezaţi mor în ce priveşte modul de viaţă axat pe eul personal. Ridicarea lor din apă simbolizează faptul că ei sînt acum vii pentru a înfăptui voinţa lui Dumnezeu, punînd acest lucru pe primul plan în viaţa lor (Matei 16:24). — 1/4, paginile 5, 6.