Unitatea datorită regatului — o sursă de binecuvîntări!
„Toţi cei care îi vor vedea îi vor recunoaşte că sînt vlăstarul pe care Iehova l-a binecuvîntat.“ — ISAIA 61:9.
1. a) Ce măsură actuală a luat Iehova, măsură care dovedeşte generozitatea sa faţă de mulţimile care nu-l cunosc încă? b) Cum poate fi identificat poporul său, care se bucură de binecuvîntarea sa?
DIN 1914 există un Rege ceresc care a fost întronat şi împuternicit să guverneze. De asemenea, a fost instituită o organizaţie pămîntească sub conducerea „prinţilor“ care guvernează pentru dreptate (Isaia 32:1, 2). Prin aceste manifestări, Iehova s-a dovedit generos faţă de toţi aceia care sînt flămînzi şi însetaţi de dreptate, iar cei flămînzi şi însetaţi vin să formeze o turmă cu poporul pe care Iehova l-a binecuvîntat astfel. Dar cum pot fi ei recunoscuţi? Sînt ei persoane proeminente pe tărîm social, politic sau financiar? Nu, ei nu pot fi recunoscuţi după nici unul dintre criteriile acestea. Însă ei pot fi recunoscuţi după faptul că reflectă personalitatea Dumnezeului lor generos prin dorinţa şi promptitudinea de a împărtăşi altora binecuvîntările pe care ei le-au primit deja.
2. În conformitate cu Isaia 32:8, ce trăsătură iese în evidenţă în mijlocul slujitorilor pămînteşti actuali ai lui Iehova? Datorită ascultării cărui sfat al Conducătorului lor se manifestă această trăsătură?
2 Iehova, Dumnezeul generos, i-a învăţat pe slujitorii săi să fie, la rîndul lor, generoşi. Iată ce se afirmă în textul din Isaia 32:8 cu privire la o persoană care are o fire generoasă: „Cît despre cel generos, el a sfătuit cu lucruri generoase; şi el se va ridica în favoarea lucrurilor generoase“. Aşa după cum Isus şi-a lăsat la o parte propria sa voinţă refuzîndu-şi multe lucruri pentru a duce la îndeplinire sarcina pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu şi care consta în anunţarea minunatei veşti bune, tot aşa continuatorii săi sînt hotărîţi să facă acelaşi lucru. Ei ascultă cu atenţie sfatul lui Isus: „Faceţi o practică din a da şi vi se va da. Vi se va turna în poală o măsură frumoasă, apăsată, scuturată şi care dă pe din afară. Căci cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura“ (Luca 6:38). Iehova şi Isus Cristos sînt aceia care pot şi chiar vor răsplăti această generozitate manifestată de slujitorii lor, prin faptul că le vor oferi satisfacţie, pacea inimii şi bucuria de a vedea roadele serviciului lor loial în favoarea intereselor Regatului.
3. Cum contrastează atitudinea slujitorilor loiali ai lui Iehova cu atitudinea manifestată de membrii creştinătăţii şi de susţinătorii ei?
3 Atitudinea generoasă şi sîrguincioasă a celor care răspîndesc cu mînă largă vestea bună contrastează cu atitudinea pe care o manifestă aşa-zişii slujitori ai lui Dumnezeu. Profetul lui Dumnezeu vorbeşte despre o calamitate referitoare la femeile din Ierusalimul infidel, femei care se bucurau de linişte şi erau lipsite de griji (Isaia 32:9–14). Atitudinea lor ne aminteşte de acele persoane care pretind că sînt slujitori ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, dar care nu sînt nici sîrguincioase, nici zeloase pentru serviciul lui Iehova. Într-adevăr, ne vine în minte exemplul membrilor creştinătăţii şi al acelora care nu sînt realmente preocupaţi de viaţa acelor mulţimi flămînde şi însetate de adevăr. Faptul că aceşti aşa-zişi credincioşi se preocupă de problemele laice, în loc de a se lăsa angrenaţi în lucrarea pe care a poruncit-o Iehova exact pentru această epocă a istoriei omenirii nu poate avea alt rezultat pentru ei decît un sfîrşit dezastruos, tot aşa cum compromiterea unui seceriş este legată de o calamitate.
4. Ce viitor îi aşteaptă pe aceia care continuă să folosească în mod incorect Cuvîntul lui Dumnezeu?
4 În faţa creştinătăţii şi a susţinătorilor şi complicilor ei nu se află decît necaz şi distrugere. Înfometarea spirituală şi, în consecinţă diminuarea continuă a numărului sprijinitorilor creştinătăţii sînt rezultatele lipsei ei de generozitate şi roade în serviciul lui Iehova. Deoarece toţi aceşti creştini-fantomă nu au plantat şi nu au udat în mod corespunzător datorită faptului că nu au folosit Cuvîntul lui Dumnezeu în mod corect, lui Iehova nu-i revine obligaţia de a face să crească. — Vezi 1 Corinteni 3:6–9.
Vestea bună pentru cei loiali
5. Ce a fost profeţit în Isaia 32:15 şi ce cote minunate a atins această profeţie în anul 1985?
5 Dar pentru cei care îl aşteaptă cu răbdare pe Iehova şi care pun în practică în mod loial interesele Regatului, care le-au fost încredinţate, există o încurajatoare veste bună. Ea este consemnată în Isaia 32:15, cu următoarele cuvinte: „Pînă cînd spiritul va fi vărsat din înălţime peste noi şi deşertul va fi devenit o livadă şi livada va fi considerată drept o adevărată pădure.“ Spiritul sfînt al lui Dumnezeu a fost vărsat peste martorii săi actuali, într-un mod foarte asemănător cu cel în care el a fost vărsat peste apostolii şi discipolii care aşteptau la sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n. (Fapte 2:1–4, 14–18; Ioel 2:28, 29). Atunci, ca şi acum, rezultatul a fost că slujitorii pămînteşti loiali ai lui Iehova s-au angrenat în lucrarea de formare a numeroşi discipoli. Vărsarea spiritului lui Iehova peste poporul său a avut loc îndeosebi în 1919 şi 1922, iar începînd din 1922 lucrarea de predicare a Regatului a luat un avînt deosebit. Această activitate a continuat şi s-a extins pînă în anul curent, 1985, în pofida condiţiilor tulburi care învăluiesc pămîntul. În populaţia alcătuită din proclamatorii generoşi ai veştii bune a avut loc o explozie demografică: de la modesta cifră de 7 000 sau 8 000 de vestitori în 1922 s-a ajuns în prezent la cifra record de 2 842 531 de vestitori.
6. Ce alte rezultate minunate a dat turnarea spiritului sfînt peste organizaţia pămîntească a lui Iehova?
6 Turnarea spiritului a produs desigur roade. Noi nu mai împărtăşim starea de pustietate a lumii lui Satan, nici foametea spirituală după Cuvîntul lui Iehova (Ezechiel 36:29, 30). Începînd de la sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n., Dumnezeu a plantat „arbori mari“ — creştini consecvenţi şi hotărîţi — în domeniul spiritual al poporului său. Aceşti „arbori“ demni şi roditori, „plantaţia lui Iehova“, au crescut şi au prosperat devenind o adevărată pădure, deoarece organizaţia de închinători ai lui Iehova oferă umbră răcoritoare şi hrană spirituală din partea Dumnezeului lor, tuturor celor ce doresc aceste lucruri. — Isaia 61:3.
7. Ce anume i-a îndemnat pe membrii unei mari mulţimi de oameni sinceri să se alăture organizaţiei vizibile a lui Iehova?
7 Oamenii sinceri care intră acum în organizaţia teocratică vizibilă a lui Iehova sînt atraşi de lucrurile minunate ale paradisului spiritual. Nicăieri pe pămînt nu au găsit ei dreptate şi echitate. Ei s-au săturat de clericii necredincioşi, de politicienii egoişti şi de magnaţii comerciali lacomi. Lor li s-a dat prilejul de a intra într-o societate de bărbaţi şi femei temători de Dumnezeu, unde persoanele nesăbuite şi cele care nu au principii sănătoase nu sînt scoase basma curată şi nu sînt prezentate drept persoane nobile, unde conduita necreştină şi manifestările lipsite de respect faţă de Dumnezeu sînt condamnate iar cei care practică necurăţenia şi răutatea sînt judecaţi fără întîrziere.
8. Cum se împlineşte Isaia 32:16 cu privire la poporul actual al lui Iehova?
8 Iată ce spune în continuare mesajul divin pe care îl anunţă profetul: „Şi în deşert va domicilia echitatea şi în livadă va locui dreptatea“ (Isaia 32:16). Bineînţeles, echitatea şi dreptatea locuiesc în organizaţia teocratică vizibilă a lui Iehova. Desigur, toţi slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu recunosc că toate lucrurile pe care ei le au şi de care se bucură, inclusiv poziţia lor favorizată înaintea lui Iehova, sînt o dovadă a bunătăţii nemeritate. Dreptatea lor provine de la Dumnezeu.
9. Cum contrastează eforturile martorilor fideli ai lui Iehova cu lucrările şi atitudinea clericilor creştinătăţii?
9 Această situaţie contrastează vizibil cu dreptatea personală şi cu ţinuta de sfinţenie prefăcută ale figurilor proeminente din cadrul creştinătăţii. Există o dreptate care este dovedită prin lucrări — lucrări care îi aduc laudă lui Iehova şi foloase creaturilor sale ascultătoare din toate rasele şi limbile pămîntului. Iar proclamarea Regelui, care domneşte în prezent conform voinţei lui Dumnezeu nu este deloc cea mai neînsemnată dintre aceste lucrări. Nici o altă organizaţie de oameni nu este angrenată în anunţarea acestui fapt care produce bucurie. Şi fiecare ascultător sincer al mesajului este, la rîndul său, nerăbdător să transmită semenilor săi ştirea despre binecuvîntările care decurg din unitatea Regatului.
Pacea este o binecuvîntare
10. Ce descrie în continuare Isaia în profeţia sa, capitolul 32, versetul 17?
10 Această lucrare mondială de răspîndire a veştii bune, înaintează într-o atmosferă de pace, linişte şi securitate, care domneşte în mijlocul organizaţiei şi pe care Isaia o descrie în continuare, în Isaia 32:17: „Şi lucrarea dreptăţii adevărate trebuie să devină pacea; şi serviciul dreptăţii adevărate, liniştea şi securitatea pe timp indefinit.“ Tocmai această dreptate adevărată este aceea pe care oamenii temători de Dumnezeu, care provin din toate rasele şi limbile, au căutat-o şi o găsesc acum în organizaţia Martorilor lui Iehova. Aici există pace, deoarece toată lumea cooperează, „fiind ocupaţi din plin în lucrarea Domnului“. — 1 Corinteni 15:58.
11. a) Cine nu poate ocupa loc în organizaţia lui Iehova? b) Cum sînt persoanele necorespunzătoare scoase afară şi ce efect are această acţiune asupra slujitorilor loiali ai lui Iehova?
11 În mijlocul poporului lui Dumnezeu nu este loc pentru cei care întreţin discuţii sterile şi pentru cei care nu doresc să lucreze în serviciul lui Iehova. De fapt, promisiunea inclusă în parabola lui Isus, consemnată în Matei 13:24–30, 39, 41, se împlineşte în prezent. Secerătorii îngereşti adună, într-adevăr, din organizaţia Regatului său, toate lucrurile care cauzrază poticnire şi toate persoanele care fac nelegiuire. Îngerii pot să facă distincţie între închinătorii veritabili ai lui Iehova şi cei falşi. Ei au capacitatea de a crea împrejurări prin care cei care manifestă nedreptate sînt demascaţi şi excluşi din comunitatea creştinilor adevăraţi. Iar rezultatul? Rezultatul este o organizaţie sănătoasă care funcţionează spre lauda lui Iehova şi pentru înaintarea Regatului său sub conducerea lui Isus Cristos.
12. a) Ce asigurări ferme dă Iehova poporului său, asigurări care sînt exprimate în Isaia 32:18? b) Ce evenimente viitoare se conturează la orizont şi ce efect au ele asupra slujitorilor loiali ai lui Iehova?
12 Isaia declară în continuare, (Is 32:18): „Şi poporul meu va trebui să locuiască într-un loc paşnic de locuit şi în reşedinţe de deplină încredere şi în locuri de odihnă netulburate.“ Într-adevăr, Iehova le-a dăruit slujitorilor săi loiali care sînt pe pămînt, un loc şi o lucrare de la care nimănui nu-i va fi permis să-i îndepărteze. Ei trebuie să rămînă aici pînă cînd Iehova îşi va fi îndeplinit scopul cu privire la ei, înainte de izbucnirea războiului de la Har-Maghedon (Apocalips 16:14, 16). În ceea ce-i priveşte pe ei, Babilonul ce Mare, imperiul mondial al religiilor false, a căzut deja. Influenţa acestuia scade cu rapiditate. Chiar în momentul de faţă, anumite elemente care fac parte din fiara descrisă în Apocalips, capitolul 17, privesc cu invidie şi dezgust spre imperiul mondial al religiei false şi se pregătesc să-i mănînce carnea şi să-l ardă complet în foc (Apocalips 17:16). Dar martorii Regatului nu sînt cîtuşi de puţin tulburaţi de aceste evenimente care apar la orizont şi devin tot mai clare. Ei nu împărtăşesc frica şi disperarea oamenilor lumii. Deoarece Iehova ne-a binecuvîntat cu o cunoaştere anticipată a evenimentelor care vor veni, noi putem să privim viitorul cu încredere în ceea ce priveşte rezultatul final. „Pacea abundentă aparţine acelora care iubesc legea ta [a lui Iehova] şi pentru ei nu există nici o piatră de poticnire.“ — Psalm 119:165.
13. Ce îmbunătăţiri importante a adus Iehova în organizaţia sa vizibilă şi ce influenţă au avut ele asupra atitudinii şi lucrării poporului său?
13 În Isaia 60:17, profetul a profeţit că, în rîndul slujitorilor pămînteşti ai lui Iehova, vor fi îmbunătăţiri importante în ceea ce priveşte ordinea şi procedurile teocratice. Aceste schimbări au fost ilustrate de Isaia prin înlocuirea materialului de combustibil, şi a metalelor inferioare cu aramă, argint şi aur. Iată ce găsim scris în continuare: „Şi voi stabili ca supraveghetori ai tăi pacea şi ca distribuitorii tăi de serviciu dreptatea.“ Toţi membrii acestei organizaţii care face publicitate Regatului sînt fericiţi că slujesc împreună în pace, deoarece toate sarcinile lor, indiferent de domeniul de serviciu în care activează ei, sînt în legătură cu lucrarea de vestire a Regatului pe întregul pămînt. Toţi se înţeleg între ei şi toţi sînt preocupaţi de efectuarea acestei lucrări. Cîtă deosebire există între această atmosferă de armonie şi lupta permanentă şi egoistă dintre muncitori şi patroni, luptă care este cauza a foarte multe probleme în lumea în care trăim! Toţi membrii organizaţiei lui Iehova, indiferent de poziţia pe care o ocupă, sînt învăţaţi de Iehova, astfel că ei pot să-şi continue lucrarea în pace şi în mod corespunzător. — Isaia 54:13.
14. Ce viitor îi aşteaptă pe a) slujitorii sîrguincioşi ai lui Iehova b) pe membrii creştinătăţii şi pe toţi amanţii politici ai acesteia?
14 Acest popor sîrguincios şi binecuvîntat va continua să lucreze netulburîndu-se nici chiar atunci cînd sfîrşitul sistemului de lucruri al lui Satan va surveni cu repeziciune surprinzătoare. Executarea judecăţii lui Iehova, care va veni ca o furtună de grindină mare asupra creştinătăţii şi întregii lumi, îl va distruge în totalitate pe duşman. Dar poporul lui Dumnezeu se va afla în siguranţă, sub protecţia sa, cînd marea „pădure“ a oştilor înarmate ale lui Satan va fi doborîtă, aşa cum este profeţit în Isaia 32:19: „Cu certitudine, va ploua grindină cînd pădurea se va prăbuşi şi oraşul se va coborî într-o stare înjosită.“ De-a lungul acestui proces care va zgudui lumea, slujitorii lui Iehova se vor bucura de asigurarea că „îngerul lui Iehova îşi aşează tabăra în jurul acelora care se tem de el, şi îi eliberează“. — Psalm 34:7.
O lucrare vastă care trebuie efectuată
15. Ce lucrare mai au de făcut membrii poporului lui Iehova?
15 Pînă atunci mai este o lucrare care trebuie efectuată cît timp Iehova oferă încă mulţimilor de oameni din toate naţiunile prilejul de a-şi deschide ochii şi a-şi destupa urechile pentru a înţelege semnificaţia mesajului de salvare. Fericiţi sînt, într-adevăr, cei care se dăruiesc fără rezerve pentru serviciul Regatului, ca să semene, din abundenţă în rîndul oamenilor din toate naţiunile, sămînţa adevărului despre Regat! Această activitate binecuvîntată este asemănătoare aceleia descrise în versetul final din Isaia, capitolul 32: „Fericiţi sînteţi voi care semănaţi la malul tuturor apelor, trimiţînd picioarele taurului şi ale măgarului.“ Acestea erau animale de povară, pe care poporul antic al lui Dumnezeu le folosea ca să are pămîntul pe care urma să se semene sămînţa. În mod asemănător, astăzi, Iehova a procurat echipamentul de care au nevoie martorii săi moderni pentru ca să efectueze lucrarea de semănare a seminţei adevărului cu rapiditate şi cu eficacitate, şi să aibă speranţa sigură că Iehova va adăuga la această lucrare binecuvîntarea sa sub formă de recoltă record.
16. Ce dovezi avem, că acum, Iehova îi binecuvîntează din plin pe slujitorii Regatului său?
16 Dacă parcurgem cu privirea ogorul, care reprezintă lumea, vom observa, fără îndoială, că Iehova a binecuvîntat din plin eforturile noastre de a predica cu zel şi cu regularitate mesajul Regatului. Clădirile extinse şi renovate ale filialelor adăpostesc numărul mereu crescînd al slujitorilor voluntari care sînt necesari pentru a se îngriji de activitatea imensă care trebuie efectuată la complexele Betel din numeroase ţări. De asemenea, în multe ţări s-a pus în mod treptat, la dispoziţie echipament modern pentru tipărit şi procedee tehnologice avansate care contribuie la economisirea timpului de producţie, astfel încît tipărirea Bibliilor, a auxiliarelor biblice şi a revistelor a crescut enorm. Un număr mereu crescînd de slujitori botezaţi şi dedicaţi ai lui Dumnezeu se oferă ca voluntari pentru a sluji ca pionieri generali şi auxiliari, folosindu-şi în fiecare zi timpul în serviciul de importanţă vitală, care constă în plantarea adevărului despre Regat în inimile multor oameni. Vestitorii Regatului din aproape toate adunările se străduiesc să-şi extindă serviciul, motivul lor fiind o profundă apreciere faţă de binecuvîntările pe care Iehova le-a vărsat deja asupra lor.
17. Ce le este caracteristică Martorilor lui Iehova şi lucrării lor actuale?
17 Numai Martorii lui Iehova efectuează în numele guvernului Regatului lui Dumnezeu această lucrare dătătoare de viaţă. Numai ei se bucură de recompensele secerişului, care sînt deja vizibile. Şi seminţele furnizate de Iehova slujitorilor săi binevoitori care lucrează pe ogor sînt foarte bine cernute şi selecţionate. Auxiliarele noastre pentru studierea Bibliei sînt concepute în vederea sensibilizării inimilor multor oameni care mai trebuie să fie recoltaţi şi aduşi în organizaţia paşnică a lui Iehova, adică în adunarea creştină care în Matei 13:30, este asemănată cu „depozitul“ Fiului său.
18. De ce trebuie să fim ferm hotărîţi în ceea ce priveşte continuarea cu satisfacţie şi bucurie, a serviciului nostru pentru Regat?
18 Ne aflăm, într-adevăr, în ziua lui Iehova, ziua realizării „preţioaselor şi grandioaselor promisiuni“ pe care el le-a făcut poporului său devotat (2 Petru 1:4). Pacea şi unitatea înfloresc în mijlocul nostru, Dumnezeu ne-a acordat o înţelegere clară a scopurilor sale. Noi ne bucurăm de pacea inimii în timp ce populaţia lumii este cuprinsă de frică şi nelinişte. Pe noi ne aşteaptă un viitor plin de binecuvîntări şi mai mari. Nu sîntem oare nespus de bucuroşi că sîntem beneficiarii tuturor acestor binecuvîntări pe care le generează unitatea Regatului? Şi, nu-i aşa că sîntem ferm hotărîţi să mergem mai departe cu lucrarea de predicare a Regatului, lucrare care este spre gloria lui Iehova?
Aţi putea raspunde?
□ Cum contrastează atitudinea slujitorilor lui Iehova cu atitudinea membrilor creştinătăţii?
□ Ce rezultat a avut vărsarea spiritului lui Dumnezeu?
□ De ce binecuvîntări beneficiază acum poporul lui Iehova, în conformitate cu Isaia 32:17, 18?
□ Ce dovezi avem că Iehova îi binecuvîntează pe martorii Regatului său?
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Necesitatea de a vesti Regele şi Regatul a fost scoasă în evidenţă la congresul poporului lui Dumnezeu, care s-a ţinut la Cedar Point, Ohio, în 1922
[Legenda fotografiei de la pagina 12]
Pretutindeni, Iehova şi-a binecuvîntat poporul cu pace şi unitate