Învăţături din Scripturi: Plîngeri 1:1—5:22

Iehova dă speranţă în timp de restrişte

IEHOVA este „Dumnezeul care dă speranţă“ chiar şi în timp de restrişte (Romani 15:13). Tocmai lucrul acesta este confirmat de cartea Plîngeri pe care Ieremia, martor şi profet al lui Iehova, a terminat–o în 607 î.e.n. Să examinăm cîteva din învăţăturile ei.

Starea deplorabilă a Ierusalimului

Păcatul nu aduce nici o bucurie. Ierusalimul, fosta capitală foarte populată a ţării Iuda, a rămas pustiu. Chiar şi Iuda e ca o prinţesă văduvă, scăldată în lacrimi, deoarece a fost devastată. „Amanţii“ ei, asemenea Egiptului, nu au salvat–o de invazia babiloniană din 607 î.e.n. Nimeni nu mai vine la Sion cu ocazia sărbătorilor. Fiii săi sînt prizonieri, iar duşmanii rîd de căderea lui. Străini necuraţi au profanat templul, iar poporul lui a fost constrîns să–şi cedeze propriile lucruri de valoare în schimbul hranei. Şi toate acestea din cauza păcatului! — 1:1–11.

Iehova este drept cînd îi pedepseşte pe răufăcători. Lucrul acesta îl recunoaşte însuşi Ierusalimul. El întreabă dacă există vreo năpastă asemănătoare durerii pe care Dumnezeu a cauzat–o acestui oraş. Dumnezeu a trimis focul care a devastat templul. Păcatele oraşului au devenit un jug şi sîngele a început să curgă ca mustul cînd Dumnezeu a călcat în picioare „teascul“ oraşului. Sionul şi–a întins mîinile în semn de durere şi de implorare, dar nu a găsit nici un mîngîietor, iar Iehova s–a arătat a fi drept prin faptul că a pedepsit Ierusalimul rebel. Fie ca el să–i trateze cu aceeaşi severitate pe duşmanii acestuia care exultă de bucurie. — 1:12–22.

„Mînia lui Iehova“

Cei care au poziţii de răspundere şi nu condamnă păcatul sînt vinovaţi. Dumnezeu a aruncat Ierusalimul „din cer la pămînt“, permiţînd distrugerea lui precum şi a ‘scăunelului picioarelor sale’, templul (Psalm 132:7). Astfel, el „a profanat regatul“ Iuda. Templul a fost distrus ca o biată colibă de duşmani ale căror strigăte de triumf erau ca strigătele de sărbătoare. Copii muribunzi îşi implorau mamele să le dea de mîncare. Dar cine erau principalii vinovaţi? Profeţii falşi care, în loc să condamne păcatul Ierusalimului, au făcut declaraţii înşelătoare (Ieremia 14:13). Se cuvine să se spună rugăciuni, deoarece mulţi au murit în această ‘zi a mîniei lui Iehova’! — 2:1–22.

Îndurarea lui Iehova este de durată

Trebuie să avem răbdare şi să sperăm în Iehova. Această idee reiese din cuvintele lui Ieremia care vorbeşte în numele poporului năpăstuit. Dumnezeu îi împiedică rugăciunea, iar el a devenit tema cîntecului batjocoritor al duşmanilor săi. Speranţa lui, sau „aşteptarea de la Iehova“ pare să fi pierit. Dar el va ‘rămîne în aşteptare’, deoarece „bun este Iehova cu cel care speră în el“. — 3:1–27.

Adevărata căinţă aduce îndurare divină. Convins de aceasta, Ieremia dă următorul îndemn: „Să ne întoarcem pînă la Iehova.“ În mînia sa, Dumnezeu a închis, ca printr–o masă de nori, orice acces la el prin intermediul rugăciunii, din cauza păcatelor poporului. Dar Ieremia se roagă: „Am chemat numele tău, o, Iehova (...) nu–ţi ascunde urechea la uşurarea mea.“ Desigur, duşmanii care nu se căiesc vor fi nimiciţi. — 3:28–66.

„Adu–ne înapoi“

Dacă păcătuim intenţionat putem să ne cauzăm distrugere. Din cauza păcatului lui Iuda, „fiii preţioşi ai Sionului“ erau consideraţi ca nişte vase de argilă sparte şi fără valoare. În timpul asediului, cei ucişi cu sabia aveau o soartă mai bună decît cei care mureau lent de foame. Într–adevăr, Dumnezeu „şi–a vărsat mînia arzătoare“. Profeţii şi preoţii, deveniţi impuri, rătăcesc orbeşte, iar regele Zedechia, ‘unsul lui Iehova’, a fost luat captiv. Dumnezeu urma acum să–şi îndrepte atenţia asupra păcătosului Edom. — 4:1–22.

Numai Iehova dă speranţă adevărată în timp de restrişte. Ieremia cunoştea lucrul acesta, deoarece s–a rugat fierbinte: „Adu–ţi aminte, o, Iehova de ceea ce ni s–a întîmplat.“ ‘Străinii ne ocupă casele. Noi purtăm consecinţele strămoşilor noştri, şi băieţii mici supuşi la muncă forţată cară lemn de foc.’ Totuşi, Ieremia speră în îndurarea lui Dumnezeu şi se roagă astfel: „Adu–ne înapoi, o, Iehova, la tine însuţi şi noi ne vom întoarce cu promptitudine.“ — 5:1–22.

Să reflectăm deci la aceste învăţături din cartea Plîngeri: Păcatul nu aduce nici o bucurie. Dumnezeu este drept prin faptul că îi pedepseşte pe păcătoşi, iar cei care deţin poziţii de răspundere sînt vinovaţi dacă nu condamnă păcatul. În ceea ce ne priveşte, trebuie să avem răbdare şi să sperăm în Iehova, încredinţaţi că Dumnezeu le va arăta îndurare celor care se căiesc cu adevărat în timp ce păcatul cu voia ne poate duce la distrugere. Această carte inspirată ne insuflă, de asemenea, convingerea că numai Iehova dă adevărata speranţă în timp de restrişte.

[Chenarul de la pagina 29]

CÎTEVA TEXTE BIBLICE EXAMINATE

◻ 1:15 — „Iehova a călcat însuşi teascul care aparţine fiicei virgine a lui Iuda“, deoarece el a decretat şi a permis ceea ce s–a întîmplat. ‘Fiica virgină a lui Iuda’ era Ierusalimul, asemănat aici cu o femeie despre care se credea că nu va fi violată niciodată. Cînd babilonienii au distrus Ierusalimul în 607 î.e.n. a fost o mare vărsare de sînge, asemănătoare cu stoarcerea sucului din struguri într–un teasc. Iehova va face ca şi creştinătatea — Ierusalimul antitipic — să fie strivită în acelaşi fel.

◻ 2:6 — ‘Coliba’ lui Dumnezeu desemna templul din Ierusalim. Cînd sanctuarul respectiv a fost devastat de babilonieni, el a permis ca acesta să fie ‘tratat în mod violent’, ca o simplă baracă dintr–o grădină, care, fiind un adăpost temporar de căldura soarelui, este apoi dărîmată.

◻ 3:16 — Una dintre calamităţile pe care Iehova le–a permis să se abată asupra Ierusalimului infidel ca urmare a căderii oraşului în mîna babilonienilor este descrisă cu următoarele cuvinte: „Cu pietriş face el să mi se sfărîme dinţii.“ Evident, în călătoria care îi ducea în exil, israeliţii trebuiau să–şi coacă pîinea în gropi săpate în pămînt. De aceea, pîinea a ajuns să conţină pietricele, iar cine o mînca risca să–şi rupă dinţii.

◻ 4:3 — Aici se face un contrast între cruzimea mamelor faţă de copiii lor şi grija maternă pe care o manifestă şacalii. Deşi şacalii sînt cunoscuţi ca animale sălbatice, ‘ei îşi întind ugerul şi îşi alăptează puii’. Din cauza marii foamete din timpul asediului Ierusalimului, femeile israelite înfometate au devenit crude deoarece nu aveau lapte cu care să–şi hrănească sugarii şi au ajuns să–şi mănînce propriii copii, ca să poată să supravieţuiască (Plîngeri 2:20). De aceea şi femeile au devenit ca struţii care depun ouă şi apoi le părăsesc.

◻ 5:7 — Evreii din timpul lui Ieremia trebuiau să poarte greşelile strămoşilor lor, dar aceasta nu înseamnă că Iehova îi pedepsea direct pe copii pentru păcatele părinţilor lor. În realitate, consecinţele dăunătoare ale păcatului se repercutau asupra generaţiilor următoare (Ieremia 31:29, 30). Nu trebuie deci să uităm că vom da socoteală lui Dumnezeu de ceea ce facem noi înşine. — Romani 14:12.