Să-i slujim în integritate Dumnezeului adevărului
„Instruieşte-mă cu privire la calea ta, o, Iehova! Voi umbla în adevărul tău.“ — PSALM 86:11.
1, 2. (a) Cum poate fi ilustrat modul în care Dumnezeu a furnizat lucrurile care fac posibilă existenţa noastră? (b) Cum prezintă Scripturile lucrările lui Dumnezeu şi încăpăţînarea oamenilor?
IMAGINEĂZA–ŢI că mergi pe jos printr-un deşert lipsit de viaţă. Deodată întîlneşti o casă frumoasă care este prevăzută cu instalaţii sanitare şi de aer condiţionat, încălzire centrală şi curent electric. Frigiderul şi camera sînt pline de mîncare. În pivniţa casei se află combustibil şi o sumedenie de alte lucruri necesare în gospodărie. Ai putea oare să spui că toate acestea au ajuns aici din pură întîmplare? Ai fi recunoscător dacă proprietarul casei te-ar ruga să stai acolo şi să te bucuri de tot ceea ce ai la dispoziţie?
2 Ei bine, acest pămînt încîntător pe care trăim este aidoma acelei case. Cu mult timp înainte de a-i crea pe oameni, Dumnezeul nostru plin de iubire a pregătit acest pămînt ca să ne servească drept locuinţă şi ne-a furnizat tot ceea ce avem nevoie ca să ne facă fericiţi (Isaia 45:12, 18). Nu ar trebui deci să-i fim recunoscători acestui Furnizor? El este acela care a inspirat scrierea cuvintelor din Evrei 3:4: „Fireşte, orice casă este construită de cineva, dar cel care a construit toate lucrurile este Dumnezeu.“ Nenorocirea este că oamenii egoişti au acţionat cu barbarie asupra lucrărilor pe care Dumnezeu le-a făcut pe pămînt şi actualmente le distrug. — Deuteronom 32:3–5.
3. Ce ne dezvăluie Biblia despre generozitatea prezentă şi viitoare a lui Iehova?
3 Chiar şi celor ce se opun adevărului apostolul Pavel le-a spus următoarele cu privire la Dumnezeu: „El nu s-a lăsat fără mărturie prin aceea că a făcut bine, dîndu-vă ploi din cer şi anotimpuri roditoare, umplîndu-vă pînă la refuz inimile cu hrană şi bucurie“ (Fapte 14:17). Cu atît mai mult îi poate binecuvînta Iehova pe aceia care îl slujesc cu integritate! Deşi greutăţile şi necazurile apasă asupra noastră în aceste „zile din urmă“, avem minunata speranţă că, în viitorul apropiat, Domnul Suveran Iehova le va oferi cu certitudine, celor care îl iubesc, un veritabil banchet de lucruri bune şi va şterge lacrimile de pe feţele lor. — 2 Timotei 3:1; Isaia 25:6–8.
Intelectul uman — un miracol
4. (a) Cu ce dilemă sînt confruntaţi savanţii care proiectează computerele? (b) Ce spune textul din Ieremia 33:2, 3 cu privire la Făuritorul creierului uman?
4 De mai mulţi ani, oamenii de ştiinţă încearcă să realizeze computere care să gîndească efectiv. Dar acum ei recunosc că în această tentativă sînt împiedicaţi chiar de la primul pas. De ce? Ei bine, ei mărturisesc că sînt incapabili să reproducă structura ochiului uman. Deci dacă nu pot reproduce ochiul, cum ar putea ei să reproducă creierul şi cum ar putea să reproducă vreodată capacitatea de a gîndi? Creierul uman este un miracol. În fiecare secundă sosesc sute de milioane de biţia informaţionali la acest organ care îi triază şi îi clasează înainte de a-i interpreta. Cel mai sofisticat computer nu se poate compara nici pe departe cu creierul uman. Creierul acesta constituie o minunată mărturie a înţelepciunii inegalabile pe care o posedă Dumnezeul plin de iubire care ne-a creat. Putem fi fericiţi că Făuritorul nostru, Iehova Dumnezeu, ne-a înzestrat cu inteligenţă şi că putem să ne folosim creierul pentru a învăţa „lucruri mari şi de neînţeles“ pe care el ni le dezvăluie la timpul şi în felul hotărît de el însuşi. — Ieremia 33:2, 3.
5. (a) Ce creştere miraculoasă are loc numai la oameni? (b) De ce sînt pertinente cuvintele lui Elihu?
5 Miracolul creierului uman debutează în pîntecele matern, unde celulele creierului încep să se formeze la numai trei săptămîni de la procreare. Aceste celule se înmulţesc în avalanşă, atingînd uneori cifra de un sfert de milion pe minut. După naştere creierul copilului îşi triplează dimensiunile în primul an, deosebindu-se net de creierul oricărui animal, inclusiv cel al maimuţei. Apoi, într-o scurtă perioadă de timp, copilul se poate exprima într-o limbă, poate cugeta la diferite lucruri, poate înţelege chestiunile morale şi valorile spirituale. Cum s-ar fi putut ca aceste deprinderi să evolueze din nişte animale sălbatice? Elihu a spus în mod pertinent următoarele cu privire la Măreţul nostru Făuritor şi Dumnezeu: „El este Acela care ne învaţă mai mult decît pe fiarele pămîntului şi ne face mai înţelepţi decît pe creaturile zburătoare ale cerurilor.“ — Iov 35:10, 11.
6. (a) Cui atribuie Scripturile modul minunat în care este conceput omul? (b) Cum ne putem utiliza în mod iubitor puterile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu?
6 Intelectul uman — acest miracol — concordă cu ceea ce conţine textul din Geneza 1:27, unde se spune: „Dumnezeu a procedat la crearea omului după imaginea sa, l-a creat potrivit imaginii lui Dumnezeu; i-a creat de sex bărbătesc şi de sex femeiesc.“ Nu ar trebui să fim recunoscători pentru modul în care ne-a făcut Dumnezeu? David a fost recunoscător: „Te voi lăuda, deoarece sînt minunat făcut, într-un mod care inspiră teamă. Lucrările tale sînt minunate“ (Psalm 139:14). Nu îl lăudăm şi noi pe Dumnezeul nostru din acelaşi motiv? De altfel, ne putem folosi creierul şi corpul pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru a răspunde acuzaţiei pe care Satan a aruncat-o în faţa Dumnezeului nostru. Astfel noi, putem să-l slujim pe Iehova ca persoane care îşi păstrează integritatea. — Proverbe 27:11.
Staţi ferm de partea adevărului
7, 8. (a) Ce deosebiri se observă între adevăr şi teoria evoluţiei? (b) Ce spun în prezent intelectualii cu privire la evoluţie? (c) De ce trebuie să asociem evoluţia mai curînd cu credulitatea decît cu credinţa?
7 Adevărul trebuie să triumfe! Noi, care îl iubim pe Iehova, trebuie să stăm ferm de partea adevărului, în timp ce ne folosim capacitatea intelectuală pentru a alege un mod de viaţă integru. Adevărul în ceea ce priveşte creaţia a fost deja stabilit. El este un adevăr temeinic. El şi-a dovedit veridicitatea de-a lungul mileniilor. În schimb, după ceva mai bine de un secol de existenţă, enorma minciună care este teoria evoluţiei este pe punctul de a fi înlăturată. Aceasta nu este doar părerea noastră. Este consensul la care au ajuns numeroşi oameni de ştiinţă, jurişti şi cercetători, lipsiţi de prejudecăţi, precum şi alţi intelectuali. Vorbind despre negarea „principiilor evoluţiei formulate de Darwin şi alţii“, ziarul The New York Times a sintetizat această situaţie în felul următor: „În acest domeniu se poartă discuţii foarte aprinse.“ Iar un savant de renume a scris: „Recunoaştem că dovezile pentru evoluţie prezintă mari lacune (. . .) Da, evoluţia este numai o teorie. Deci a crede în evoluţie reprezintă un act de credinţă.“
8 Dar faptul de a crede în evoluţie constituie oare, într-adevăr, un act de credinţă? Am spune mai curînd că este un act de credulitate. Credinţa are un fundament solid. În Evrei 11:1, ni se spune că ea este „demonstrarea evidentă a realităţilor“. Dovezile care arată că Biblia se bazează pe realităţi şi că ea este adevăr constituie o cifră impresionantă (2 Timotei 3:16, 17; Romani 15:4). Pe de altă parte, cu cît evoluţioniştii îşi intensifică cercetările, cu atît descoperă mai multe contradicţii pe care încearcă să le justifice înaintea celor creduli.
Au existat oameni maimuţă?
9. Cît de numeroase sînt fosilele omului-maimuţă şi unde ar putea fi ele adunate?
9 Timp de 130 de ani de cînd caută fosile pentru veriga de legătură dintre maimuţă şi om, evoluţioniştii au scos la iveală doar o şubredă colecţie de oase. Potrivit revistei Science Digest, „Toate dovezile fizice pe care le avem cu privire la evoluţia omului le putem aşeza — rămînînd încă spaţiu disponibil — într-un singur coşciug.“ Iată deci unde se află aşa-zisele dovezi, iar capacul coşciugului este închis bine, ca nu cumva să se piardă vreuna dintre ele!
10. Cît de corecte sînt reconstituirile artistice cu privire la omul-maimuţă?
10 Acele ilustraţii care îi înfăţişează pe oamenii-maimuţă, care apar în diferite reviste şi care sînt folosite pentru a susţine teoria evoluţiei nu sînt altceva decît nişte plăsmuiri desenate pe baza a cîtorva mici fragmente dintr-un craniu sau dintr-un maxilar. De exemplu, pe pagina întîi a publicaţiei The New York Times din 16 august 1985 a apărut o „reconstituire artistică a lui amphipithecus — cel mai vechi exemplar dintre primatele superioare cunoscute pînă în prezent (. . .) din care a evoluat omul“ — unde acesta este înfăţişat avînd capul şi mîinile acoperite cu păr din abundenţă. Dar după ce a fost executată această reconstituire? Iată ce se spune în articolul care însoţeşte ilustraţia: „Partea din spate a maxilarului inferior (. . .) împreună cu un fragment din partea din faţă a maxilarului, găsit cu o jumătate de secol mai înainte.“ Dar pot oare să fie reconstituite în întregime capul, părul şi toate celulele pe baza acestor două fragmente? Articolul îl citează pe un antropolog de la Universitatea Harvard care a denumit aceste fosile „o pată de lumină într-un ocean de întuneric.“ Dar ar putea fi ele într-adevăr asemănate cu lumina?
11. Cum se poate aplica textul din Isaia 59:15 la aşa-zişii oameni-maimuţă?
11 Ceea ce unii ar putea numi drept o altă „pată de lumină“ o constituie craniul omului de Piltdown. El a reprezentat timp de 40 de ani punctul de atracţie din teoria evoluţiei, dar în 1953 s-a dezvăluit că el nu era decît o asamblare de fragmente de oase, unele de animal, altele de om. Era pur şi simplu un fals! Conform cuvintelor profetului Isaia, despre aceşti presupuşi oameni-maimuţă se poate spune: „Adevărul lipseşte.“ — Isaia 59:15.
O paralelă profetică
12. Ce lucruri detestabile a văzut Ezechiel?
12 Creştinătatea lipsită de respect faţă de Dumnezeu, din epoca noastră, a fost prefigurată de Ierusalimul infidel din antichitate. În anul 612 î.e.n. Domnul Suveran Iehova i-a transmis lui Ezechiel o viziune în care El l-a purtat pe profet din Babilon la Ierusalim. Acolo, în curtea templului, Ezechiel a văzut un simbol dezgustător al idolatriei. Apoi Iehova l-a pus să facă o gaură în peretele templului şi s-o lărgească. După aceea El i-a spus lui Ezechiel: „Intră şi vezi lucrurile detestabile şi rele care se fac aici.“ Dar ce anume a văzut Ezechiel? În camerele interioare din casa de închinare a lui Iehova „exista fiecare reprezentare de tîrîtoare şi fiare dezgustătoare şi toţi idolii murdari ai casei lui Israel, fiind sculptaţi pe perete de jur împrejur“. — Ezechiel 8:1, 7–10.
13. (a) Ce situaţie analoagă există în creştinătatea de astăzi? (b) Cum a considerat Isus relatarea biblică referitoare la creaţie?
13 Prin analogie cu această viziune, în rîndul clericilor din creştinătatea de azi găsim o stare de lucruri care şochează. Aceşti clerici — „omul nelegiuirii“ — au renunţat în linii mari la relatarea biblică cu privire la creaţie (2 Tesaloniceni 2:3). Asemenea apostaţilor din timpul lui Ezechiel, clericii se străduiesc să pună de acord teoria evoluţiei cu Biblia, afirmînd că primele capitole din Geneza conţin mituri sau alegorii. Desconsiderînd axioma ştiinţifică potrivit căreia cea mai simplă aplicaţie este deseori cea adevărată, ei spun că relatarea biblică este prea simplă pentru ei. Intelectul lor plin de îngîmfare necesită lucruri mai sofisticate şi mai complicate. Ei se ridică deasupra lui Isus Cristos, care s-a referit la relatarea din Geneza, numind-o „adevăr“. — Ioan 17:17; Matei 19:4–6.
14. În ce sens nu reuşesc acum „bătrînii“ să-şi conducă turmele? La ce va duce lucrul acesta?
14 În viziunea sa, Ezechiel a văzut şaptezeci de bărbaţi dintre bătrînii casei lui Israel „închinîndu-se înaintea acelor reprezentări de lucruri tîrîtoare şi fiare dezgustătoare“ (Ezechiel 8:10, 11). Această imagine este asemănătoare cu ceea ce fac clericii din zilele noastre care declară făţiş că omenirea a evoluat din acele fiare. Aceşti „bătrîni“ ar trebui să-şi conducă turmele pe calea adevărului. Nu-i aşa că descrierea pe care o face Isus în Matei 15:14 li se potriveşte? „Sînt călăuze oarbe. Iar dacă un orb călăuzeşte un orb, amîndoi vor cădea într-o groapă.“ Ei pot găsi o astfel de groapă în „oceanul de întuneric“ în care bîjbîie evoluţioniştii.
15. În ce fel dau clericii, care susţin evoluţia, noi dovezi că fac parte din „omul nelegiuirii“?
15 Apoi Iehova îl întreabă pe Ezechiel: „Ai văzut, o, fiu al omului, ce fac bătrînii casei lui Israel în întuneric, fiecare în camerele interioare ale exponatului său. Fiindcă ei spun: «Iehova nu ne vede. Iehova a părăsit ţara»“ (Ezechiel 8:12). Clericii care aderă la filozofiile oamenilor dau, de asemenea, dovadă că fac parte din „omul nelegiuirii“. Ei părăsesc legea lui Dumnezeu în care este inclusă şi cartea Genezei (Fapte 7:53). Ei îşi conduc turmele în întunericul gîndirii lumeşti, aşa cum este teoria nedovedită şi imposibil de dovedit a evoluţiei. Ei „au iubit mai mult întunericul decît lumina“ adevărului. — Ioan 3:19.
16. Ce asemănare se observă între „bătrînii“ din timpul lui Ezechiel şi numeroşi clerici din epoca actuală?
16 Aşa cum acei bătrîni iudei au adus închinarea lor falsă în templul din Ierusalim, tot aşa conducătorii religioşi falşi din timpul nostru ţin să fie întotdeauna calificaţi drept „creştini“. Dar credinţa în evoluţie nu este creştină. Acceptarea acestei teorii i-a determinat pe mulţi să se îndepărteze de Dumnezeu. Ea a contribuit într-o foarte mare măsură la manifestarea independenţei, a violenţei şi a terorismului în secolul al XX-lea, cînd atît naţiunile în ansamblu, cît şi persoanele particulare au susţinut maxima evoluţionistă a ‘supravieţuirii celui care este cel mai tare’. Evoluţia propagă ideea că omul nu are nici o responsabilitate faţă de Creator (Romani 9:28). De aceea, oamenii s-au simţit liberi să ‘facă ceea ce cred ei de cuviinţă’, fără să-l ia în considerare pe Dumnezeu.
17. În ce privinţă au comis o greşeală gravă clericii care susţin evoluţia?
17 Conducătorii religioşi care acceptă teoria evoluţiei spun de fapt: „Iehova nu ne vede. Iehova a părăsit ţara.“ Datorită faptului că au adoptat această filozofie, ei nu se simt răspunzători faţă de el. Într-adevăr, ideea pe care o au ei despre Dumnezeu este întunecată de credinţa lor într-o misterioasă şi inexplicabilă trinitate de dumnezei. În conformitate cu această concepţie, ei ar dori să înlăture însuşi numele singurului Dumnezeu adevărat — Iehova —, fără să menţioneze cîtuşi de puţin acest nume, ba chiar înlăturîndu-l în mod deliberat din traducerile biblice efectuate de ei. Lor le este frică să se împotrivească învăţăturii lumeşti atît de larg răspîndită cu privire la evoluţie.
18. Ce deznodămînt va avea teoria evoluţiei şi susţinerea ei?
18 Bine spune Iehova prin intermediul unui alt profet: „Din cauză că acest popor s-a apropiat cu gura şi m-a glorificat doar cu buzele şi şi-a îndepărtat inima de mine şi teama lui faţă de mine devine o poruncă predată de oameni ca învăţătură, de aceea, iată-mă, Acela care va acţiona din nou într-un mod minunat cu acest popor, într-o manieră minunată şi cu ceva minunat; şi înţelepciunea înţelepţilor lui va trebui să piară şi însăşi priceperea oamenilor lui prevăzători se va ascunde“ (Isaia 29:13, 14). În cele din urmă această teorie a evoluţiei care aduce dezonoare lui Dumnezeu şi acei pretinşi creştini care o susţin vor trebui să suporte în ziua mîniei arzătoare a lui Iehova deznodămîntul menţionat mai sus. — Ţefania 3:8.
Să slujim în folosul adevărului
19. (a) De ce au îmbrăţişat mulţi teoria evoluţiei? (b) De ce bucurie au parte în prezent cei blînzi?
19 Aceasta este într-adevăr o lume lipsită de respect faţă de Dumnezeu. Religiile false şi mîndria oamenilor de ştiinţă, dirijată în mod greşit, au contribuit la această situaţie. Absurdităţile din învăţăturile „omului nelegiuirii“, adică ale clericilor creştinătăţii, i-au îndepărtat pe mulţi de religie. Unii dintre aceştia s-au agăţat de evoluţie, tot aşa cum un om care este în pericol să se înece se agaţă şi de un pai. Alţii au îmbrăţişat crezul evoluţiei deoarece lipsa de respect faţă de Dumnezeu pe care o propagă aceasta le dă impresia că îi scuteşte de responsabilitatea faţă de un Dumnezeu Creator. (Compară Romani 1:21–23.) Dar aceia dintre oameni care sînt umili şi blînzi se bucură acum că învaţă despre Domnul Suveran Iehova, despre Regele domnitor Isus Cristos şi despre scopurile Regatului lui Dumnezeu care vor deveni în curînd o minunată realitate. — Romani 16:20; 1 Corinteni 15:25, 26.
20. (a) Ce promisiune grandioasă se împlineşte sub ochii noştri? (b) Cum s-a dovedit aceasta în 1986? (c) Cum poţi să-ţi manifeşti integritatea prin faptul că îl slujeşti pe Dumnezeul adevărului?
20 Ce fericiţi sîntem că, în calitate de Martori ai lui Iehova, sîntem uniţi pe întregul pămînt în activitatea de proclamare a adevărului în mod zelos! Spiritul lui Dumnezeu acţionează cu putere în mijlocul organizaţiei sale, astfel încît noi vedem deja împlinirea promisiunii: „Cu certitudine pămîntul va fi plin de cunoştinţă despre Iehova, aşa cum apele acoperă însăşi marea“ (Isaia 11:9). Mărturia pe care a depus-o pe întregul glob poporul lui Iehova în anul 1986 a avut drept rezultat distribuirea în lucrarea de teren a 360 106 776 de Biblii şi publicaţii care explică Biblia în peste 200 de limbi. Noi, care depăşim cifra de trei milioane, am avut privilegiul de a participa la această grandioasă lucrare de predicare mondială „în public şi din casă în casă“ (Fapte 20:20). Fie ca Iehova să continue să ne binecuvînteze din abundenţă în timp ce ne străduim să ne păstrăm integri cînd îl slujim pe Dumnezeul adevărului!
[Notă de subsol]
a Unitate de măsură a cantităţii de informaţie, exprimată în sistemul liniar (MDE)
Cum veţi răspunde la întrebările următoare:
◻ Ce lucruri miraculoase referitoare la creierul uman atrag atenţia asupra unui Făuritor atotştiutor?
◻ De ce este greşit să se spună că a crede în evoluţie constituie un act de credinţă?
◻ Ce dovezi avem că omul-maimuţă a existat într-adevăr?
◻ Cum se poate aplica textul din Ezechiel 8:7–12 la anumiţi conducători religioşi din epoca actuală?
◻ Ce rezultate ne aduce faptul că îl slujim în integritate pe Dumnezeul adevărului?
[Chenarul de la pagina 21]
Cum a apărut viaţa? Prin evoluţie sau prin creaţie?
Cartea care poartă titlul de mai sus a fost pusă în circulaţie în 1985 şi 1986 la multe dintre congresele „Păstrătorii integrităţii“ pe care Martorii lui Iehova l-au ţinut pe întregul glob. Este publicată acum în următoarele limbi: chineză, daneză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, japoneză, norvegiană, olandeză, portugheză, spaniolă şi suedeză.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]
Este corect ca desenatorii artistici să reconstituie omul-maimuţă pe baza cîtorva fragmente de oase?
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 20]
Martorii lui Iehova au ‘umplut’ pămîntul cu cunoştinţa despre Iehova