-
Cruda Asirie — A doua mare putere mondialăTurnul de veghe – 1989 | 15 decembrie
-
-
Esarhaddon a fost succesorul şi fiul lui Sennacherib. Scripturile îl menţionează de trei ori: în a doua carte a Regilor şi în cărţile lui Ezra şi Isaia. Biblia relatează că asirienii l–au luat captiv pe Manase, regele lui Iuda. Arheologii au găsit o listă asiriană care îl include şi pe „Manase, regele lui Iuda“ printre cei care îi plăteau tribut lui Esarhaddon. — 2 Cronici 33:11.
Aşurbanipal, fiul lui Esarhaddon, se crede că era „marele şi vestitul Osnapar“, menţionat în Ezra 4:10 (Cornilescu). Sub domnia sa imperiul asirian a ajuns la maxima lui expansiune.
Sfîrşitul unei puteri mondiale
Din cauza răutăţii ei, Asiriei i s–a decretat distrugerea. Naum, profetul lui Iehova, a scris că în zidul capitalei asiriene, Ninive, va fi deschisă o breşă, la „porţile fluviilor“ şi că ’palatul însuşi va fi într–adevăr descompus‘. Avea să fie jefuit argintul şi aurul, oraşul avea să fie devastat iar oamenii aveau să spună: „Ninive a fost prădată! Cine o va deplînge?“ — Naum 2:6–10; 3:7.
S–a realizat şi această profeţie? Să lăsăm să ne răspundă cei care au cucerit oraşul Ninive. În anul 632 î.e.n. babilonienii şi mezii au făcut să cadă o crîncenă răzbunare asupra capitalei asiriene. Iată ce spun în privinţa aceasta cronicile babiloniene: „Au luat o mare pradă din oraş şi din templu şi au prefăcut oraşul într–un morman de ruine.“
Două mari coline marchează astăzi locul în care se afla odinioară această mîndră capitală. Ele sînt mărturii mute ale faptului că nici o naţiune — nici chiar mîndra şi violenta Asirie — nu poate împiedica realizarea profeţiilor lui Iehova.
-
-
Puternicul Babilon — a treia putere mondialăTurnul de veghe – 1989 | 15 decembrie
-
-
Puternicul Babilon — a treia putere mondială
Babilonul antic a ajuns la apogeu sub domnia lui Nabucodonosor, a transmis religia ei la lume şi a fost cucerit într–o singură noapte. Cunoscînd mai multe lucruri despre acest oraş, vă veţi întări convingerea că Biblia este exactă şi că profeţiile ei uimitoare se împlinesc negreşit.
PUTERNICUL Babilon se întindea maiestuos de o parte şi de alta a Eufratului, în Mesopotamia meridională. El era „podoaba regatelor“, un centru de importanţă religioasă, comercială şi militară (Isaia 13:19). El deţinea mari bogăţii, splendide clădiri şi faimoasele grădini cunoscute în întreaga lume. Era puterea mondială a timpului!
Cu toate acestea, Ieremia, profetul lui Iehova, a fost inspirat să scrie: „Şi Babilonul va trebui să devină grămezi de pietre, vizuina şacalilor, un obiect de stupefacţie, un lucru la care să fluieri de uimire, fără nici un locuitor.“ — Ieremia 51:37.
Cine şi–ar fi putut oare închipui că acest oraş grandios va fi într–o bună zi complet distrus? Şi totuşi, orgoliosul Babilon de altădată nu mai este decît o dezolantă grămadă de ruine aflate la vreo opt kilometri sud de Bagdad, în sud–estul Iraqului. Ce anume i–a provocat căderea?
Babilonul, unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, a fost fondat de Nimrod, un strănepot al lui Noe şi puternic vînător în opoziţie cu Iehova (Geneza 10:8–10). Însă perioada care ne interesează este mult ulterioară timpului lui Nimrod. Este perioada în care atît Egiptul cît şi Asiria încetaseră să mai fie puteri mondiale dominante.
Babilonul în timpul lui Nabucodonosor
Cu aproximativ 2 600 de ani în urmă, în 632 î.e.n., babilonienii şi aliaţii lor au înfrînt Asiria.a Apoi Babilonul a luat locul Asiriei, devenind, astfel, a treia putere mondială din istoria biblică.
Nabucodonosor, care luase tronul acestui imperiu neobabilonian, era nu numai un cuceritor, ci şi un constructor de oraşe. Puternicele şi impozantele clădiri ale Babilonului pot fi, în mare parte, atribuite lui. Au fost dezgropate o mare cantitate de cărămizi avînd pe ele numele său „Nabucodonosor“ acelaşi Nabucodonosor menţionat atît de frecvent în cărţile biblice ale lui Ieremia şi Daniel şi acel Nabucodonosor care a rostit arogantele cuvinte relatate în Biblie: „Nu este oare acesta Babilonul cel Mare pe care eu însumi l–am construit?“ — Daniel 4:30.
Babilonul era înconjurat de două mari ziduri, iar spaţiul dintre ele era umplut cu pietriş. Acestea împreună constituiau o barieră a cărei înălţime atingea 24 de metri. În exteriorul acestor ziduri se afla un canal cu o lăţime variind între 20 şi 80 de metri, şi care era căptuşit în întregime cu cărămizi. Pe el circulau ambarcaţiuni de tot felul.
Drumul principal dinspre nord trecea prin poarta Ishtar, înaltă de 12 metri, şi se prelungea în artera principală a oraşului, Drumul Procesiunilor. Palatul lui Nabucodonosor se afla pe partea dreaptă, în spatele Porţii Ishtar. Imensa sală a tronului măsura 52 × 17 metri. Poate şi zidurile ce duceau la el erau ornate cu plăci din cărămizi smălţuite, viu colorate care reprezentau figuri de lei, tauri şi dragoni. Unul dintre aceşti lei este expus la Paris, în muzeul Luvru.
Religia Babilonului
Numele ebraic al oraşului, Babel, înseamnă „încurcătură“, în timp ce numele sumerian şi cel accadian înseamnă „Poarta lui Dumnezeu“. Ambele semnificaţii sînt legate de religia Babilonului. Unii savanţi afirmă că dumnezeul babilonian Marduk (Merodac, în Biblie) ar putea să fie Nimrod zeificat. Religia babiloniană avea diferite triade de divinităţi. Una dintre ele era formată din Sin (dumnezeul Lunii), Samaş (dumnezeul Soarelui) şi Ishtar (zeiţa dragostei şi fertilităţii).
Astrologia avea un rol preponderent în Babilon. Babilonienii au denumit planetele cunoscute pe vremea aceea după numele celor cinci zeităţi principale ale lor. O lucrare istorică modernă spune: „Noi numim aceste planete cu denumirile lor romane, dar romanii au adoptat termenii babilonieni, limitîndu–se la a–i traduce prin echivalentul lor folosit la Roma. Astfel, planeta Ishtar, zeiţa dragostei, a devenit Venus, iar planeta Marduk a devenit Jupiter.b Termenul „caldeean“, folosit de babilonieni, a ajuns să fie aproape sinonim cu „astrolog“.
Biblia spune că Babilonul era „o ţară a imaginilor cioplite“ şi a „idolilor bălegaţi“ (Ieremia 50:2, 38). Cu toate acestea, concepţiile lui religioase au devenit o importantă sursă de inspiraţie pentru alte religii de pe întregul pămînt. Profesorul Morris Jastrow afirmă următoarele în cartea sa The Religion of Babylonia and Assyria: „În lumea antică, înainte de apariţia creştinismului, Egiptul, Persia şi Grecia au suferit influenţa religiei babiloniene.“ Mai tîrziu, multe dintre falsele ei învăţături au fost adoptate şi propagate chiar de către bisericile creştinătăţii. Din această cauză imperiul mondial al religiei false este denumit în Biblie „Babilonul cel Mare“. — Apocalips 17:3–5.
Ierusalimul cucerit de către babilonieni
Profetul Isaia a trăit pe vremea cînd lumea antică era sub stăpînirea Asiriei, cea de–a doua putere mondială. Totuşi, el a fost inspirat de Dumnezeu să profeţească faptul că Ierusalimul avea să fie distrus nu de către puternicii asirieni din timpul acela, ci de babilonieni (Isaia 39:6, 7). S–a adeverit oare această profeţie? Să vedem.
La un secol după epoca lui Isaia, Babilonul, împreună cu aliaţii lui, cucereşte Asiria devenind noua putere mondială. Apoi, în 617 î.e.n., Nabucodonosor, regele Babilonului, i–a luat prizonieri pe Ioiachin, regele Ierusalimului, şi pe alţi oameni proeminenţi din ţară şi i–a dus în exil în Babilon. Nabucodonosor l–a făcut rege la Ierusalim pe Mattania şi „i–a schimbat numele în Zedechia“. — 2 Regi 24:11–17.
Documentele babiloniene descoperite de arheologi confirmă şi ele acest eveniment. Cronica babiloniană — nişte tăbliţe antice din argilă pe care erau consemnate principalele evenimente — spune că regele Babilonului „a asediat Ierusalimul, oraşul lui Iuda; (...) a ocupat oraşul şi l–a luat prizonier pe rege; el a numit un rege ales de el, primea un mare tribut şi (i–)a trimis în Babilon.“
Biblia mai menţionează şi raţia de alimente pe care o primea Ioiachin în timpul exilului în Babilon (2 Regi 25:27–30). În Babilon arheologii au descoperit documente administrative care se referă la raţia de alimente dată atît lui „Ioiachin, regele,“ cît şi „fiilor regelui lui Iuda“.
Deşi locuitorii Ierusalimului erau legaţi de Iehova printr–un legămînt, ei au refuzat cu încăpăţînare să urmeze căile lui Dumnezeu şi să dea ascultare profeţilor săi. Iehova a zis că ei „şi–au înţepenit gîtul ca să nu asculte de cuvintele [sale]“ şi i–a avertizat prin intermediul lui Ieremia: „Şi pe întregul Iuda îl voi da
-