Unele documente scrise pe papirus în limba aramaică au fost găsite în Elephantina, o insulă egipteană situată pe Nil. Aceste documente atestă exactitatea cu care redactorii bibliei Ezra şi Neemia descriu condiţiile care domneau în Imperiul persan şi decretele oficiale din timpul acela. În Biblical Archaeology, profesorul G. Ernest Wright declară: „Astăzi, (...) sîntem în măsură să constatăm că aramaica folosită de Ezra este exact aceea din timpul său şi că documentele oficiale menţionate sînt în general aceleaşi ca şi cele de sub regimul persan.“ Unul dintre aceste documente conţinea un decret al regelui persan referitor la celebrarea Paştelui de către colonia evreiască din Egipt.

Medo–Persia doborîtă de Grecia

Într–o viziune, Daniel văzuse Imperiul medo–persan reprezentat printr–un berbec cu două coarne. Apoi, cu două secole înainte ca evenimentul să aibă loc, el a văzut că „un ţap venea dinspre apus“, deplasîndu–se atît de repede încît ’nu atingea pămîntul‘. Acest ţap cu mers rapid „l–a doborît pe berbec şi i–a rupt cele două coarne şi în berbec nu se afla putere să stea în picioare în faţa lui“ (Daniel 8:5–7). Arată oare istoria că acest lucru s–a întîmplat în realitate cu Imperiul medo–persan?

Da. În anul 334 î.e.n., Alexandru cel Mare a ieşit din Grecia spre vestul teritoriului medo–persan. Cu viteza fulgerului, asemeni unui ţap, el a acaparat Asia Mică, repurtînd victorie după victorie împotriva perşilor. În sfîrşit, în 331 î.e.n., la Gaugamela, el a împrăştiat o armată persană avînd un milion de oameni. Darius III, conducătorul acestei armate, a fugit şi mai tîrziu a fost asasinat de prietenii săi de altădată. A patra putere mondială a fost doborîtă, coarnele ei au fost rupte şi imperiul lui Alexandru a devenit a cincea mare putere mondială din istoria Bibliei.

Puterea mondială medo–persană a stăpînit cu ceva mai bine de două secole — de la căderea Babilonului în 539 î.e.n. pînă la venirea lui Alexandru, aproximativ tot atîta timp cît s–a scurs de la Revoluţia franceză sau de la întemeierea Statelor Unite, pînă în zilele noastre. În timpul acestei perioade relativ scurte, mezii şi perşii au fost amestecaţi fără să vrea în împlinirea scopurilor şi profeţiilor infailibile ale lui Iehova Dumnezeu.

Grecia — A cincea mare putere mondială

Ca un grăbit leopard înaripat, Alexandru a ieşit din Grecia ca să cucerească Asia Mică (Turcia de azi), Palestina, Egiptul şi Imperiul Medo–Persan, ajungînd pînă la hotarele Indiei. Aţi vrea să cunoaşteţi mai mult despre acest cuceritor de excepţie şi ceea ce spune Biblia despre el?

LA VÎRSTA de numai 20 de ani, tînărul Alexandru a moştenit tronul Macedoniei. Doi ani mai tîrziu, urmînd planul lui Filip, tatăl său, Alexandru a pornit într–un război de răzbunare împotriva puternicilor perşi, al căror imperiu se afla la răsărit. Înainte de a închide ochii, Alexandru cucerise lumea existentă în timpul său.

Impetuosul tînăr strateg militar a parcurs vijelios Asia Mică, Siria, Palestina, Egiptul, Babilonia şi întregul Imperiu Medo–Persan, ajungînd pînă la porţile Indiei antice. Fiind recunoscut, după cît se pare, drept cel mai mare general al antichităţii, el este cunoscut astăzi sub numele de Alexandru cel Mare.

Într–un timp surprinzător de scurt, Grecia devenise a cincea putere mondială din istoria biblică — o putere mai mare decît toate celelalte care au precedat–o. Cum s–a petrecut acest lucru? Ce legătură există între el şi Cuvîntul lui Dumnezeu? Ce semnifică el pentru tine?

A fost consemnat în profeţiile biblice

Cu două sute de ani înainte de epoca lui Alexandru Macedon, cînd Babilonul deţinea conducerea în ierarhia mondială iar mezii şi perşii nu deveniseră încă o putere mondială, Daniel, profetul lui Iehova, a avut două viziuni în care era conturată viitoarea istorie a lumii. Apoi, după ce Babilonul a căzut, el a primit o a treia profeţie cu privire la lucrurile care aveau să se întîmple mult mai tîrziu faţă de timpul în care trăia el. Profetul a consemnat aceste profeţii. Ele, a căror împlinire n–a început decît după aproximativ două secole de la data aceea, conţin informaţii exacte despre ceea ce avea să se întîmple cu Alexandru şi cu regatul său.

Dar ce anume i–a fost revelat lui Daniel? Poţi găsi aceste profeţii în cartea biblică a lui Daniel, carte care a fost scrisă aproximativ în anul 536 î.e.n. Iată pe scurt lucrurile pe care le–a văzut el şi care sînt în legătură cu Grecia, a cincea putere mondială.

În prima viziune profetică Grecia era reprezentată sub chipul unui leopard înzestrat în aşa fel încît să se poată deplasa cu repeziciune. „Avea pe spate patru aripi de creatură zburătoare (...) Şi i s–a dat într–adevăr domnia.“ — Daniel 7:6.

În cea de–a doua viziune profetică el a văzut un ţap care „venea dinspre apus [vest] pe suprafaţa întregului pămînt“, mişcîndu–se atît de repede încît ’nu atingea pămîntul‘. Ţapul a venit pînă la berbecul cu două coarne, berbec despre care îngerul a spus că „îi reprezintă pe regii Mediei şi Persiei“. Ţapul „l–a doborît pe berbec şi i–a rupt cele două coarne“. Lui Daniel i s–a spus că „ţapul păros îl reprezintă pe regele Greciei“. — Daniel 8:5–8, 20, 21.

În cea de–a treia viziune a lui Daniel i s–a spus că un rege din „Persia (...) va stîrni totul împotriva regatului Greciei. Şi, în mod cert, un rege puternic se va ridica şi va domni printr–o stăpînire întinsă şi va face potrivit voinţei sale.“ — Daniel 11:2, 3.

Ce au însemnat aceste exprimări simbolice? S–au întîmplat aceste lucruri aşa cum i s–a spus lui Daniel că se vor întîmpla? Să vedem.

Profeţiile s–au împlinit

În primăvara anului 334 î.e.n. Alexandru a intrat în Asia prin Dardanele (Helespontul antic) cu circa 30 000 de infanterişti şi 5 000 de cavalerişti. Cu iuţeala unui leopard simbolic înzestrat cu patru aripi sau a unui ţap care în alergarea lui părea că nici nu atinge pămîntul, el a străbătut vijelios întinderea Imperiului Persan — a cărui suprafaţă era de 50 de ori mai mare decît cea a propriului său regat! Avea el să „domnească printr–o stăpînire întinsă“ şi să facă „potrivit voinţei sale“? Istoria ne dă răspunsul.

Alexandru a cîştigat prima sa victorie împotriva perşilor la rîul Granicos, în extremitatea nord–vestică a Asiei Mici (actuala Turcie). În iarna aceea el a cucerit partea vestică a Asiei Mici. În toamna următoare, la Issos, în extremitatea sud–estică a Asiei Mici, el a obţinut o victorie zdrobitoare asupra armatei persane, care, potrivit unor estimări, avea o jumătate de milion de luptători, iar marele rege Darius al III–lea al Persiei a fugit de pe cîmpul de luptă, lăsîndu–şi familia în mîinile lui Alexandru.

În loc să pornească în urmărirea perşilor care fugeau, Alexandru a mărşăluit spre sud, de–a lungul coastei Mediteranei, cucerind bazele militare folosite de puternica flotă persană. Oraşul insular Tir a rezistat timp de şapte luni. În cele din urmă, folosindu–se de dărîmăturile vechiului oraş Tir care se afla situat pe coastă şi care fusese distrus de Nabucodonosor, Alexandru a construit un dig pînă la oraşul aflat pe insulă. Urmele acestui dig se văd şi astăzi, ele constituind dovada împlinirii profeţiei lui Ezechiel, conform căreia ţărîna Tirului va fi aruncată în mare. — Ezechiel 26:4, 12.

Cruţînd Ierusalimul, care i se predase, Alexandru a înaintat spre sud, cucerind Gaza şi mărîndu–şi ’stăpînirea întinsă‘ şi făcînd „potrivit voinţei sale“ în Egipt, unde populaţia l–a întîmpinat ca pe un eliberator. La Memfis el a adus jertfe taurului Apis, făcînd astfel pe placul preoţilor egipteni. A fondat, de asemenea, oraşul Alexandria, care îi poartă şi azi numele şi care, mai tîrziu, a rivalizat cu Atena ca centru cultural.

Toate obiectivele planului lui Filip fuseseră atinse şi chiar depăşite, dar Alexandru era încă departe de a–şi fi spus ultimul cuvînt. Ca un ţap care aleargă cu repeziciune, el s–a întors înapoi, spre nord–est, prin Palestina şi în sus, spre Tigru. Aici, în anul 331 î.e.n. s–a luptat cu perşii la Gaugamela, în apropiere de ruinele oraşului Ninive, fosta capitală a Imperiului Asirian. Cei 47 000 de ostaşi ai lui Alexandru au învins armata persană reorganizată care avea un efectiv de 1 milion de luptători. Darius al III–lea a fugit şi a fost ulterior asasinat chiar de oamenii săi.

Mîndru de victorie, Alexandru s–a îndreptat spre sud şi a cucerit Babilonul, capitala de iarnă a Imperiului Persan. El a ocupat, de asemenea, capitalele Susa şi Persepolis, punînd mîna pe imensul tezaur persan şi incendiind măreţul palat al lui Xerxes. În cele din urmă, el a cucerit şi capitala Ecbatana. Acest cuceritor rapid a subjugat apoi restul Imperiului Persan, mergînd spre est şi ajungînd pînă la Indus, în Pakistanul de azi. Fără îndoială, Grecia devenise a cincea mare putere mondială din istoria biblică.

Cuceririle lui Alexandru au dus, de asemenea, la răspîndirea limbii şi culturii greceşti în tot acest vast teritoriu. Datorită coloniilor greceşti înfiinţate în regiunile cucerite, koiné — limba greacă comună — a devenit limba internaţională a timpului. Mai tîrziu ea a fost limba în care s–au consemnat Scripturile greceşti creştine ale Bibliei.

Împărţirea imperiului lui Alexandru

Alexandru a vrut să reconstruiască Babilonul drept capitală a imperiului său. Dar lucrul acesta nu avea să se înfăptuiască. Profeţiile biblice îl înfăţişau pe ţapul păros ca avînd un singur şi mare corn, referitor la care lui Daniel i s–au spus următoarele:

„Cît despre ţap, el şi–a dat importanţă pînă la extrem; dar de îndată ce a devenit puternic, cornul cel mare s–a rupt şi în locul lui au crescut în mod foarte vizibil patru coarne, spre cele patru vînturi ale cerurilor (...) Ţapul păros îl reprezintă pe regele Greciei; cît despre cornul cel mare pe care îl avea între ochi, el îl reprezintă pe primul rege. Iar faptul că acesta a fost rupt, astfel încît patru s–au ridicat în final în locul lui, înseamnă că patru regate se vor ridica din naţiunea lui, dar nu cu puterea lui.“ — Daniel 8:8, 21, 22.

„Cînd el se va fi ridicat, regatul său va fi rupt şi va fi împărţit spre cele patru vînturi ale cerurilor, dar nu posterităţii sale şi nu potrivit stăpînirii cu care stăpînise el; deoarece regatul său va fi smuls din rădăcini, da, pentru alţii decît aceştia.“ — Daniel 11:4.

Aşa cum a prezis Biblia, Alexandru nu s–a bucurat multă vreme de stăpînirea asupra lumii. Cînd se afla în culmea gloriei sale, la vîrsta de numai 32 de ani, şirul cuceririlor sale nemiloase s–a sfîrşit brusc. Îmbolnăvindu–se de malarie, el a continuat să petreacă pînă la beţie, decedînd brusc în 323 î.e.n. în Babilon. Trupul său a fost dus în Egipt şi îngropat în Alexandria. „Cornul cel mare“ care „îl reprezintă pe primul rege“ se rupsese. Ce s–a întîmplat apoi cu imperiul său?

Profeţia anunţase că regatul său va fi împărţit, „dar nu posterităţii sale.“ Filip Arrhidaios, fratele debil mintal al lui Alexandru, a domnit scurt timp, deoarece a fost asasinat. La fel s–au petrecut lucrurile şi cu Alexandru, fiul său legitim, şi cu Hercule, fiul său nelegitim. Astfel, linia genealogică a lui Alexandru cel Mare, marele vărsător de sînge, a murit.

În profeţie se mai spune că „din naţiunea lui se vor ridica patru regate, dar nu cu puterea sa“ şi că regatul său va fi „împărţit spre cele patru vînturi ale cerurilor,