-
Grecia — A cincea mare putere mondialăTurnul de veghe – 1989 | 15 decembrie
-
-
căreia ţărîna Tirului va fi aruncată în mare. — Ezechiel 26:4, 12.
Cruţînd Ierusalimul, care i se predase, Alexandru a înaintat spre sud, cucerind Gaza şi mărîndu–şi ’stăpînirea întinsă‘ şi făcînd „potrivit voinţei sale“ în Egipt, unde populaţia l–a întîmpinat ca pe un eliberator. La Memfis el a adus jertfe taurului Apis, făcînd astfel pe placul preoţilor egipteni. A fondat, de asemenea, oraşul Alexandria, care îi poartă şi azi numele şi care, mai tîrziu, a rivalizat cu Atena ca centru cultural.
Toate obiectivele planului lui Filip fuseseră atinse şi chiar depăşite, dar Alexandru era încă departe de a–şi fi spus ultimul cuvînt. Ca un ţap care aleargă cu repeziciune, el s–a întors înapoi, spre nord–est, prin Palestina şi în sus, spre Tigru. Aici, în anul 331 î.e.n. s–a luptat cu perşii la Gaugamela, în apropiere de ruinele oraşului Ninive, fosta capitală a Imperiului Asirian. Cei 47 000 de ostaşi ai lui Alexandru au învins armata persană reorganizată care avea un efectiv de 1 milion de luptători. Darius al III–lea a fugit şi a fost ulterior asasinat chiar de oamenii săi.
Mîndru de victorie, Alexandru s–a îndreptat spre sud şi a cucerit Babilonul, capitala de iarnă a Imperiului Persan. El a ocupat, de asemenea, capitalele Susa şi Persepolis, punînd mîna pe imensul tezaur persan şi incendiind măreţul palat al lui Xerxes. În cele din urmă, el a cucerit şi capitala Ecbatana. Acest cuceritor rapid a subjugat apoi restul Imperiului Persan, mergînd spre est şi ajungînd pînă la Indus, în Pakistanul de azi. Fără îndoială, Grecia devenise a cincea mare putere mondială din istoria biblică.
Cuceririle lui Alexandru au dus, de asemenea, la răspîndirea limbii şi culturii greceşti în tot acest vast teritoriu. Datorită coloniilor greceşti înfiinţate în regiunile cucerite, koiné — limba greacă comună — a devenit limba internaţională a timpului. Mai tîrziu ea a fost limba în care s–au consemnat Scripturile greceşti creştine ale Bibliei.
Împărţirea imperiului lui Alexandru
Alexandru a vrut să reconstruiască Babilonul drept capitală a imperiului său. Dar lucrul acesta nu avea să se înfăptuiască. Profeţiile biblice îl înfăţişau pe ţapul păros ca avînd un singur şi mare corn, referitor la care lui Daniel i s–au spus următoarele:
„Cît despre ţap, el şi–a dat importanţă pînă la extrem; dar de îndată ce a devenit puternic, cornul cel mare s–a rupt şi în locul lui au crescut în mod foarte vizibil patru coarne, spre cele patru vînturi ale cerurilor (...) Ţapul păros îl reprezintă pe regele Greciei; cît despre cornul cel mare pe care îl avea între ochi, el îl reprezintă pe primul rege. Iar faptul că acesta a fost rupt, astfel încît patru s–au ridicat în final în locul lui, înseamnă că patru regate se vor ridica din naţiunea lui, dar nu cu puterea lui.“ — Daniel 8:8, 21, 22.
„Cînd el se va fi ridicat, regatul său va fi rupt şi va fi împărţit spre cele patru vînturi ale cerurilor, dar nu posterităţii sale şi nu potrivit stăpînirii cu care stăpînise el; deoarece regatul său va fi smuls din rădăcini, da, pentru alţii decît aceştia.“ — Daniel 11:4.
Aşa cum a prezis Biblia, Alexandru nu s–a bucurat multă vreme de stăpînirea asupra lumii. Cînd se afla în culmea gloriei sale, la vîrsta de numai 32 de ani, şirul cuceririlor sale nemiloase s–a sfîrşit brusc. Îmbolnăvindu–se de malarie, el a continuat să petreacă pînă la beţie, decedînd brusc în 323 î.e.n. în Babilon. Trupul său a fost dus în Egipt şi îngropat în Alexandria. „Cornul cel mare“ care „îl reprezintă pe primul rege“ se rupsese. Ce s–a întîmplat apoi cu imperiul său?
Profeţia anunţase că regatul său va fi împărţit, „dar nu posterităţii sale.“ Filip Arrhidaios, fratele debil mintal al lui Alexandru, a domnit scurt timp, deoarece a fost asasinat. La fel s–au petrecut lucrurile şi cu Alexandru, fiul său legitim, şi cu Hercule, fiul său nelegitim. Astfel, linia genealogică a lui Alexandru cel Mare, marele vărsător de sînge, a murit.
În profeţie se mai spune că „din naţiunea lui se vor ridica patru regate, dar nu cu puterea sa“ şi că regatul său va fi „împărţit spre cele patru vînturi ale cerurilor, dar (...) nu potrivit stăpînirii cu care stăpînise el“. S–a împlinit profeţia?
În cursul timpului, vastul imperiu al lui Alexandru a fost împărţit între cei patru generali ai săi: 1) Cassandru — Macedonia şi Grecia; 2) Lysimahos — Asia Mică şi Tracia europeană; 3) Seleucos Nicator — Babilonia, Media, Siria, Persia şi provinciile răsăritene pînă la fluviul Indus; 4) Ptolemeu Lagos — Egiptul, Libia şi Palestina. După cum fusese profeţit, din marele imperiu al lui Alexandru s–au ridicat patru regate elenistice sau grecizate.a
Dintre acestea, cel care a durat cel mai mult a fost regatul ptolemaic al Egiptului. El a căzut sub stăpînirea Romei în 30 î.e.n., eveniment în urma căruia locul Greciei a fost luat de Roma, care a devenit, astfel, cea de–a şasea putere mondială.
În faţa omenirii se află perspective luminoase
Urma ca puterile mondiale asupritoare să se succeadă la infinit? Nu, deoarece Biblia ne spune că noi trăim în preajma sfîrşitului ultimei dintre aceste puteri. — Apocalips 17:10.
După ce a văzut în viziune aceste guverne omeneşti sub chipul unor animale sălbatice, Daniel a văzut ceva care se deosebea de toate acestea. El a primit o viziune remarcabilă a cerurilor propriu–zise, unde a văzut pe „Cel Vechi în Zile“, adică pe însuşi Dumnezeu, dînd Regatul nu unui viitor lider uman hrăpăreţ, ci unuia care era „ca un fiu al omului“ — cerescului Isus Cristos cel înviat! — Daniel 7:9, 10, 13.
Cîtă deosebire! Cît de diferit urma să fie acel Regat ceresc, precum şi conducătorul său, în comparaţie cu foştii regi războinici ai pămîntului. Iată ce a spus Daniel despre acest preamărit „fiu al omului“: „Şi i s–a dat stăpînire şi demnitate şi un regat, ca să–i slujească toate popoarele, grupurile naţionale şi limbile. Stăpînirea sa este o stăpînire de o durată indefinită, care nu va trece, iar regatul său un regat care nu va fi distrus“ (Daniel 7:14). Această guvernare urma să fie un Regat al păcii şi al dreptăţii. — Isaia 9:6, 7.
Cînd privim retrospectiv la lăcomia şi violenţa guvernărilor omeneşti, cît de fericiţi sîntem că ştim că acest Regat ceresc a fost deja instaurat şi că domnia lui mondială dreaptă este aproape! — Apocalips 12:10, 12.
„Căci viziunea este încă pentru timpul fixat şi înaintează gîfîind spre sfîrşit şi nu va spune o minciună. Chiar dacă ar întîrzia, continuă să o aştepţi; fiindcă ea se va realiza negreşit. Ea nu va întîrzia.“ — Habacuc 2:3.
[Notă de subsol]
a Evenimentele tulburi care au urmat împărţirii imperiului lui Alexandru au fost anunţate în profeţia referitoare la „regele nordului“ şi „regele sudului“. Această profeţie, consemnată în Daniel, capitolul 11, este analizată în amănunţime la paginile 229—248 din cartea “Your Will Be Done on Earth” („Să se facă voia ta pe pămînt“), publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.
-
-
Roma — A şasea putere mondialăTurnul de veghe – 1989 | 15 decembrie
-
-
Roma — A şasea putere mondială
Imperiul Roman se afla la putere pe vremea cînd a luat naştere creştinismul. O mai bună cunoştinţă despre Roma antică ne va ajuta să înţelegem împrejurările în care a predicat Isus precum şi condiţiile care domneau în lumea cunoscută atunci cînd primii săi discipoli au răspîndit creştinismul.
ROMA, a şasea putere mondială a istoriei biblice, îşi exercita dominaţia pe vremea cînd s–a născut Isus şi cînd au predicat apostolii săi. Puterea mondială precedentă, Grecia, lăsase o limbă internaţională — greaca comună sau koiné — care avea să permită învăţăturii creştine să fie răspîndită în această parte a lumii. La rîndul său, Roma a pregătit condiţiile şi căile de comunicaţie care aveau să uşureze răspîndirea rapidă a adevărului creştin.
Roma, un mic oraş din Latiu, Italia, avea să devină centrul celui mai mare imperiu mondial al antichităţii biblice. Ea a început prin a–şi extinde dominaţia asupra Peninsulei Italice. Apoi Roma a învins puternica Cartagină, situată pe coasta nordică a Africii. Au urmat Spania, Macedonia şi Grecia care au ajuns sub stăpînirea sa. În anul 63 î.e.n. Roma a cucerit Ierusalimul, iar în anul 30 î.e.n. a transformat Egiptul în provincie romană. La apogeul său, acest puternic imperiu se întindea din Britania (cum se numea Anglia pe atunci) pînă în Egipt şi din Portugalia pînă în Mesopotamia, unde se afla ţinutul anticului Babilon.
-