nu au făcut parte din această lume (Romani 13:1; Ioan 18:36). Atenţi să dea Cezarului ce este al Cezarului, ei i-au dat şi „lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“ (Matei 22:21). Din această cauză, integritatea lor a fost testată. — 2 Timotei 3:12.

¹⁷ Care a fost rezultatul? Ei ‘au învins’ şi ‘s-au poticnit’. S-au poticnit în sensul că au fost persecutaţi şi au suferit mult, unii fiind chiar omorâţi. Dar au învins în sensul că, în cea mai mare parte, au rămas fideli. Da, ei au învins lumea, întocmai cum Isus a învins lumea (Ioan 16:33). În plus, ei nu au încetat niciodată să predice, chiar dacă s-au aflat în închisori sau în lagăre de concentrare. În felul acesta, ei ‘au dat înţelegere multora’. În pofida persecuţiei, în majoritatea ţărilor guvernate de regele nordului numărul Martorilor lui Iehova a crescut. Graţie fidelităţii ‘celor care au perspicacitate’, un număr mereu crescând de membri ai „marii mulţimi“ au apărut în aceste ţări. — Apocalipsa 7:9–14.

18. Cum a fost ajutată puţin rămăşiţa unsă care trăia sub stăpânirea regelui nordului?

¹⁸ Vorbind despre persecutarea poporului lui Dumnezeu, îngerul a prezis: „Cînd vor cădea, vor fi ajutaţi puţin“ (Daniel 11:34a). Cum s-a petrecut acest lucru? În primul rând, triumful regelui sudului în cel de-al doilea război mondial a atras după sine o mare eliberare pentru creştinii care trăiau în ţările aflate sub stăpânirea regelui rival (compară cu Apocalipsa 12:15, 16). Apoi, cei care au fost persecutaţi de următorul rege al nordului au cunoscut din când în când perioade de eliberare, iar când războiul rece s-a îndreptat încetul cu încetul spre sfârşit, mulţi conducători politici au ajuns să-şi dea seama că creştinii fideli nu constituie o ameninţare, acordându-le astfel recunoaştere legală.c Un mare ajutor a venit, de asemenea, din partea rândurilor mereu crescânde ale marii mulţimi, care a reacţionat la predicarea fidelă a celor unşi şi i-a ajutat pe aceştia, aşa cum este descris în Matei 25:34–40.

O purificare pentru poporul lui Dumnezeu

19. a) Cum ‘s-au unit cu ei unii din făţărnicie’? b) Ce se sugerează prin expresia „pînă la timpul sfîrşitului“ (vezi nota de subsol)?

¹⁹ Nu toţi cei care au manifestat interes pentru serviciul lui Dumnezeu în acest timp au avut motivaţii corecte. Îngerul a avertizat: „Mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie. Chiar şi dintre cei înţelepţi vor cădea [vor fi făcuţi să se poticnească, NW] ca să fie încercaţi, curăţiţi şi albiţi, pînă la timpul sfîrşitului; căci sfîrşitul nu va fi decît la timpul hotărît“ (Daniel 11:34b, 35).d Unii au manifestat un oarecare interes faţă de adevăr, dar nu au fost dispuşi să facă o dedicare sinceră pentru a-i sluji lui Dumnezeu. Alţii, care păreau să fi acceptat vestea bună, erau în realitate spioni ai autorităţilor. Un raport provenit dintr-una din acele ţări consemnează: „Unii dintre aceşti indivizi lipsiţi de scrupule s-au dovedit a fi comunişti care se strecuraseră în organizaţia Domnului, afişaseră un mare zel şi chiar fuseseră numiţi în poziţii de serviciu înalte“.

20. De ce a permis Iehova ca unii creştini fideli „să se poticnească“ din cauza acelor intruşi ipocriţi?

²⁰ Acei intruşi au cauzat căderea în mâinile autorităţilor a unora dintre cei fideli. De ce a permis Iehova să se întâmple astfel de lucruri? Pentru a se realiza o rafinare, o purificare. Aşa cum Isus „a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit“, la fel şi aceste suflete fidele au învăţat perseverenţa prin testarea credinţei lor (Evrei 5:8; Iacov 1:2, 3; compară cu Maleahi 3:3). Astfel ei sunt „încercaţi, curăţiţi şi albiţi“. O mare bucurie îi aşteaptă pe aceşti creştini fideli atunci când va sosi timpul hotărât pentru ca perseverenţa lor să fie răsplătită. Vom vedea acest lucru examinând în continuare profeţia lui Daniel.

Victoria finală a lui Mihail, marele prinţ

„În timpul acela se va scula marele prinţ Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău.“ — DANIEL 12:1.

1. Ce atitudine au manifestat mulţi conducători ai lumii faţă de suveranitatea lui Iehova, şi cum anume nu a făcut excepţie nici regele nordului?

„CINE este DOMNUL [Iehova, NW], ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece?“ (Exodul 5:2). Acestea au fost provocatoarele cuvinte adresate de Faraon lui Moise. Refuzând să recunoască Divinitatea supremă a lui Iehova, Faraonul era hotărât să-l menţină pe Israel în sclavie. Şi alţi conducători au manifestat un dispreţ asemănător faţă de Iehova, iar regii din profeţia lui Daniel nu fac nici ei excepţie (Isaia 36:13–20). Într-adevăr, regele nordului a mers chiar mai departe. Îngerul spune: „[El] se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; . . . Nu va ţine seama nici de Dumnezeul părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; nu va ţine seama de nici un dumnezeu, căci se va slăvi pe sine mai presus de toţi“. — Daniel 11:36, 37.

2, 3. În ce mod a respins regele nordului pe „Dumnezeul părinţilor săi“ în favoarea închinării la un alt „dumnezeu“?

² Împlinind aceste cuvinte profetice, regele nordului l-a respins pe „Dumnezeul părinţilor săi“ (sau, pe „dumnezeii săi strămoşeşti“, The New English Bible), fie ei zeii păgâni ai Romei, fie divinitatea trinitară a creştinătăţii. Hitler s-a folosit de creştinătate pentru a-şi atinge scopurile, dar se pare că avea de gând să o înlocuiască cu o biserică nouă, germană. Succesorul său a promovat ateismul făţiş. Astfel, regele nordului s-a făcut pe sine