„Pacea lui Dumnezeu“ să vă păzească inima

„DOMNUL [Iehova, S.S., 1874] să–Şi înalţe Faţa peste tine şi să–ţi dea [să–ţi acorde, N.W.T.] pace.” — NUMERI 6:26.

 1. Ce i–a scris Pavel, cu puţin timp înainte de moartea sa, lui Timotei, şi ce reiese din cuvintele sale?

ÎN ANUL 65 e.n., apostolul Pavel era deţinut la Roma. Deşi avea să sufere în curînd o moarte violentă din mîna călăului roman, Pavel se bucura totuşi de pace. Lucrul acesta reiese din cuvintele pe care le–a scris prietenului său mai tînăr, Timotei: „M–am luptat lupta cea bună, mi–am sfîrşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi–o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept.“ — 2 Timotei 4:7, 8.

 2. Ce anume i–a păzit inima lui Pavel pe parcursul vieţii sale pline de evenimente, ba chiar pînă la moarte?

² De ce a putut Pavel să fie atît de calm în faţa morţii? Deoarece „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere“, îi păzea inima. (Filipeni 4:7) Aceeaşi pace l–a ocrotit în decursul tuturor anilor plini de evenimente care s–au scurs din momentul convertirii sale la creştinism. Ea l–a sprijinit în faţa atacului din partea gloatelor, în detenţie, în timp ce era biciuit sau lapidat. Ea l–a sprijinit în lupta împotriva apostaziei şi a influenţei iudaizante. Tot ea l–a ajutat şi în încleştarea cu forţele demonice invizibile. În mod evident, ea l–a întărit pînă la capăt. — 2 Corinteni 10:4, 5; 11:21–27; Efeseni 6:11, 12.

 3. Ce întrebări se ridică referitor la pacea lui Dumnezeu?

³ Ce formidabilă forţă a constatat Pavel că este această pace! Putem noi afla astăzi ce este ea? Ne va ajuta ea să ne păzim inima şi ne va întări ea, oare, în timp ce ducem „lupta cea bună a credinţei“ în decursul acestor «timpuri grele ale zilelor din urmă»? — 1 Timotei 6:12; 2 Timotei 3:1.

Pacea cu Dumnezeu — cum a fost ea pierdută

 4. Care sînt unele sensuri ale cuvîntului „pace“ în Biblie?

⁴ Cuvîntul „pace“ în Biblie are multe semnificaţii. Iată unele dintre acestea, menţionate în The New International Dictionary of New Testament Theology (Noul dicţionar internaţional al teologiei Noului Testament): „În V[echiul] T[estament] [sha·lohmʹ] (pace) cuprinde sensul de bunăstare în înţelesul cel mai larg al cuvîntului (Jud. 19:20); prosperitate (Ps. 73:3), chiar şi cu referire la cei nelegiuiţi; sănătate fizică (Isa. 57:18[, 19]; Ps. 38:3); mulţumire . . . (Gen. 15:15 etc.); bune relaţii între naţiuni şi oameni (. . . Jud. 4:17; 1 Cr. 12:17, 18); salvare (. . . Ier. 29:11; cf. Ier. 14:13).“ Cel mai important lucru este să fim în relaţii paşnice cu Iehova, fără de care orice altă pace este, în cel mai bun caz, numai temporară şi limitată. — 2 Corinteni 13:11.

 5. Cum a fost tulburată iniţial pacea creaţiei lui Dumnezeu?

⁵ Iniţial, întreaga creaţie se afla într–o relaţie de pace deplină cu Iehova. Pe bună dreptate a declarat Dumnezeu că opera sa de creaţie era foarte bună. Da, îngerii din ceruri au izbucnit în aplauze atunci cînd au văzut–o. (Geneza 1:31; Iov 38:4–7) Din nefericire însă, pacea universală nu a fost de durată. Ea a fost zdruncinată atunci cînd creatura spirituală cunoscută acum sub numele de Satan a amăgit–o pe cea mai nouă dintre creaturile inteligente ale lui Dumnezeu, pe Eva, îndepărtînd–o astfel de la ascultarea de Dumnezeu. Soţul ei, Adam, a urmat–o şi, astfel, a fost suficient un grup de numai trei rebeli pentru ca discordia să îşi facă apariţia în univers. — Geneza 3:1–6.

 6. Ce repercusiuni a avut asupra omenirii pierderea păcii cu Dumnezeu?

⁶ Pierderea păcii cu Dumnezeu a fost dezastruoasă pentru Adam şi Eva, care au început să sufere un proces lent de deteriorare fizică, ce s–a încheiat cu moartea acestora. În loc să se bucure de pace în Paradis, Adam a avut de luptat cu solul unui pămînt nepregătit, din afara Edenului, pentru a–şi hrăni familia ce era în creştere. În loc ca, plină de satisfacţie, să dea naştere unei rase umane perfecte, Eva, în dureri şi suferinţe, a produs progenituri imperfecte. Pierderea păcii cu Dumnezeu a dus la invidie şi violenţă între oameni. Cain şi–a ucis fratele, pe Abel, iar în timpurile din vremea Potopului, tot pămîntul era plin de violenţă. (Geneza 3:7–4:16; 5:5; 6:11, 12) Cînd primii noştri părinţi au murit, este absolut sigur că ei nu s–au îndreptat spre mormînt cu un sentiment de satisfacţie, „în pace“, aşa ca Avraam cu multe secole mai tîrziu. — Geneza 15:15.

 7. (a) Ce profeţie care indica spre restabilirea completă a păcii a pronunţat Dumnezeu? (b) Cît de influent a devenit Satan, duşmanul lui Dumnezeu?

⁷ După pierderea păcii de către Adam şi Eva, apare prima menţiune a duşmăniei în Biblie. Dumnezeu i–a vorbit lui Satan şi i–a spus: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcîiul.“ (Geneza 3:15) Odată cu trecerea timpului, influenţa lui Satan a crescut în aşa măsură încît apostolul Ioan a putut spune: „Toată lumea zace în Cel Rău.“ (1 Ioan 5:19) În mod sigur, o lume de sub conducerea lui Satan nu poate fi în pace cu Dumnezeu. Astfel, în mod cît se poate de potrivit, discipolul Iacob i–a avertizat pe creştini, spunînd: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?“ — Iacob 4:4.

În pace într–o lume ostilă

 8, 9. După ce Adam a păcătuit, cum puteau fi oamenii în relaţii de pace cu Dumnezeu?

⁸ În Eden, atunci cînd Dumnezeu a menţionat pentru prima oară cuvîntul „vrăjmăşie“, el a profeţit şi că pacea va fi complet restabilită în creaţia sa. Sămînţa promisă a femeii lui Dumnezeu avea să zdrobească în final capul tulburătorului originar al păcii. Din Eden încoace, aceia care au exercitat credinţă în această promisiune s–au bucurat de relaţii paşnice cu Dumnezeu. Pentru Avraam, aceste relaţii au devenit prietenie. — 2 Cronici 20:7; Iacob 2:23.

⁹ Pe vremea lui Moise, Iehova a format din copiii lui Israel, nepotul lui Avraam, o naţiune. El i–a oferit acestei naţiuni pacea Sa, aşa cum se poate vedea dintr–o binecuvîntare pe care Aaron, marele preot, a rostit–o asupra ei: „DOMNUL [Iehova, S.S., 1874] să te binecuvînteze şi să te păzească! DOMNUL să facă să lumineze Faţa lui peste tine şi să Se îndure de tine! DOMNUL să–Şi înalţe faţa peste tine şi să–ţi dea pacea!“ (Numeri 6:24–26) Poporul lui Iehova urma să primească bogate răsplătiri; acestea însă i se ofereau în mod condiţionat.

10, 11. De ce anume era condiţionată pacea lui Dumnezeu pentru Israel, şi ce avea să rezulte dintr–o asemenea pace?

¹⁰ Iehova i–a spus naţiunii: „Dacă veţi urma rînduielile Mele, dacă veţi respecta poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci vă voi trimite ploi la timp, pămîntul îşi va da roadele şi pomii de pe cîmp îşi vor da fructele. Voi da pace în ţară şi nimeni nu vă va tulbura somnul; voi face ca animalele sălbatice să piară din ţară şi sabia nu va trece prin ţara voastră. Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu.“ (Levitic 26:3, 4, 6, 12) Israelul putea să se bucure de pace deoarece beneficia de siguranţă în faţa duşmanilor lui, de abundenţă materială şi de o relaţie strînsă cu Iehova. Dar toate acestea aveau să depindă de ataşamentul lui faţă de Legea lui Iehova. — Psalm 119:165.

¹¹ În decursul istoriei naţiunii, israeliţii care căutau cu fidelitate să respecte normele lui Iehova se bucurau de o relaţie de pace cu el, iar aceasta aducea adesea multe alte binecuvîntări. În timpul primilor ani ai domniei regelui Solomon, pacea cu Dumnezeu le–a adus prosperitate materială, precum şi odihnă în ce priveşte războaiele cu vecinii. Descriind această perioadă, Biblia spune: „Iuda şi Israel, de la Dan pînă la Beer–Şeba, au locuit în siguranţă, fiecare sub via lui şi sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon.“ (1 Împăraţi 4:25) Chiar şi atunci cînd izbucneau ostilităţile cu ţările învecinate, israeliţii fideli rămîneau în acea pace care contează cu adevărat, pacea cu Dumnezeu. Astfel, regele David, un războinic renumit, a scris: „Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, DOAMNE [Iehova, S.S., 1874], îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.“ — Psalm 4:8.

O mai bună bază a păcii

12. Cum a respins în cele din urmă Israelul pacea cu Dumnezeu?

¹² În cele din urmă, Sămînţa care avea să restabilească pacea deplină a sosit în persoana lui Isus, iar la naşterea lui cîntarea îngerilor spunea: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui!“ (Luca 2:14) Isus şi–a făcut apariţia în Israel, dar, deşi această naţiune era sub legămîntul lui Dumnezeu, ea, ca întreg, l–a respins şi l–a dat pe mîna romanilor, pentru a fi omorît. Cu puţin înaintea morţii sale, Isus a deplîns Ierusalimul, spunînd: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care sînt pentru pacea ta! Dar acum ele sînt ascunse de ochii tăi.“ (Luca 19:42; Ioan 1:11) Deoarece l–a respins pe Isus, Israelul şi–a pierdut completamente pacea cu Dumnezeu.

13. Ce cale nouă a stabilit Iehova pentru ca oamenii să găsească pacea cu el?

¹³ Cu toate acestea, scopul lui Dumnezeu nu a fost zădărnicit. Isus a fost înviat din morţi şi el i–a prezentat lui Iehova valoarea vieţii sale perfecte ca preţ de răscumpărare pentru oamenii cu inimă sinceră. (Evrei 9:11–14) Jertfa lui Isus a devenit pentru oameni — atît pentru israeliţii naturali, cît şi pentru cei dintre naţiuni — o cale nouă şi mai bună de a găsi pacea cu Dumnezeu. În scrisoarea sa adresată creştinilor din Roma, Pavel a spus: „Fiind vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său.“ (Romani 5:10) În secolul întîi, cei care făceau pace în felul acesta erau unşi cu spiritul sfînt, pentru a fi adoptaţi ca fii ai lui Dumnezeu şi membri ai unei naţiuni spirituale noi, denumite „Israelul lui Dumnezeu“. — Galateni 6:16; Ioan 1:12, 13; 2 Corinteni 1:21, 22; 1 Petru 2:9.

14, 15. Descrieţi pacea lui Dumnezeu şi explicaţi cum îi ocroteşte ea pe creştini, chiar dacă ei sînt ţinta ostilităţii lui Satan?

¹⁴ Aceşti noi israeliţi spirituali aveau să devină ţinta ostilităţii lui Satan şi a lumii sale. (Ioan 17:14) Ei însă urmau să aibă „pace, de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru“. (2 Timotei 1:2) Isus le–a zis: „V–am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.“ — Ioan 16:33.

¹⁵ Aceasta este pacea care i–a ajutat pe Pavel şi pe fraţii săi creştini să persevereze, în pofida tuturor greutăţilor care le–au stat în faţă. Ea reflectă o relaţie liniştită şi armonioasă cu Dumnezeu, devenită posibilă prin jertfa lui Isus. Ea îi oferă posesorului ei o senină pace a minţii, pe măsură ce acesta devine conştient de grija pe care i–o poartă Iehova. Un copil cuibărit în braţele unui tată plin de iubire are un sentiment de pace asemănător, o neîndoielnică certitudine că este păzit de cineva care veghează asupra lui. Pavel i–a îndemnat pe filipeni: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.“ — Filipeni 4:6, 7.

16. Ce efect a avut pacea lui Dumnezeu asupra relaţiilor dintre creştinii secolului întîi?

¹⁶ Primul rezultat al pierderii păcii omului cu Dumnezeu a fost ura şi discordia. Pentru creştinii secolului întîi, găsirea păcii cu Dumnezeu a avut un rezultat total contrar: pace şi unitate între ei, lucru pe care Pavel l–a denumit „legătura unificatoare a păcii“. (Efeseni 4:3, N.W.T.) Ei «erau cu acelaşi gînd, trăiau în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii era cu ei». Ba mai mult, ei predicau „Evanghelia păcii“ [vestea bună a păcii, N.W.T.], care, în esenţă, era vestea bună a salvării pentru «prietenii păcii» [N.W.T.], pentru aceia care reacţionau pozitiv la vestea bună.— 2 Corinteni 13:11; Fapte 10:36; Luca 10:5, 6.

Un legămînt al păcii

17. Ce a făcut Dumnezeu cu poporul său în zilele noastre?

¹⁷ Se poate găsi astăzi o asemenea pace? Da, se poate. De la instaurarea Regatului lui Dumnezeu în 1914, sub conducerea glorificatului Isus Cristos, Iehova i–a adunat din această lume pe cei rămaşi din Israelul lui Dumnezeu şi a făcut un legămînt de pace cu ei. El a împlinit astfel profeţia făcută prin intermediul profetului Ezechiel: „Voi încheia cu ei un legămînt de pace, care va fi un legămînt veşnic cu ei; îi voi aşeza şi–i voi înmulţi şi voi pune locaşul Meu cel sfînt în mijlocul lor pentru totdeauna.“ (Ezechiel 37:26) Iehova a făcut acest legămînt cu creştinii unşi care, întocmai ca fraţii lor din secolul întîi, exercită credinţă în jertfa lui Isus. Curăţaţi fiind de orice poluare spirituală, ei s–au dedicat Tatălui lor ceresc şi se străduiesc să îi respecte poruncile, mai ales prin faptul că sînt în fruntea lucrării de predicare mondială a veştii privitoare la instaurarea Regatului lui Dumnezeu. — Matei 24:14.

18. Cum au reacţionat unii oameni dintre naţiuni cînd şi–au dat seama că numele lui Dumnezeu este peste Israelul lui Dumnezeu?

¹⁸ Profeţia continuă: „Locuinţa Mea va fi cu ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Şi popoarele vor şti că Eu sînt DOMNUL [Iehova, S.S., 1874], care sfinţeşte pe Israel.“ (Ezechiel 37:27, 28) În armonie cu aceasta, sute de mii, da, milioane de oameni dintre «popoare» recunosc faptul că numele lui Iehova este peste Israelul lui Dumnezeu. (Zaharia 8:23) Ei au fost adunaţi din toate naţiunile pentru a–i sluji lui Iehova împreună cu această naţiune spirituală, formînd «marea mulţime» profeţită în Apocalipsa. În urma faptului că „şi–au spălat hainele şi le–au albit în sîngele Mielului“, ei vor supravieţui marelui necaz, pentru a intra într–o lume nouă a păcii. — Apocalipsa 7:9, 14.

19. De ce fel de pace se bucură astăzi poporul lui Dumnezeu?

¹⁹ Israelul lui Dumnezeu şi marea mulţime se bucură împreună de o pace spirituală comparabilă cu pacea de care se bucura Israelul sub domnia regelui Solomon. Cu privire la aceste două clase, Mica a profeţit: „Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război; ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu–l va mai tulbura. Căci gura DOMNULUI oştirilor [Iehova al armatelor, S.S., 1874] a vorbit.“ (Mica 4:3, 4; Isaia 2:2–4) În armonie cu aceasta, ei au eliminat din viaţa lor războiul şi neînţelegerea, transformîndu–şi în mod simbolic suliţele în brăzdare şi săbiile în foarfece de curăţat pomii. Ei se bucură astfel de o fraternitate paşnică pretutindeni în comunitatea lor internaţională, indiferent de naţionalitatea, limba, rasa sau originea lor socială. Ei se bucură de certitudinea că Iehova veghează plin de grijă asupra lor. «Nimeni nu–i poate tulbura.» Într–adevăr, «Iehova însuşi a dat poporului său tărie, Iehova însuşi şi–a binecuvîntat poporul cu pace.» — Psalm 29:11.

20, 21. (a) De ce trebuie să lucrăm la păstrarea păcii cu Dumnezeu? (b) Ce putem spune despre eforturile lui Satan de a distruge pacea poporului lui Dumnezeu?

²⁰ Însă, întocmai ca în secolul întîi al erei noastre, pacea slujitorilor lui Dumnezeu a stîrnit duşmănia lui Satan. De cînd a fost aruncat din ceruri, după instaurarea Regatului lui Dumnezeu în 1914, Satan poartă război împotriva «rămăşiţei seminţei [femeii].» (Apocalipsa 12:17) Încă în zilele sale, Pavel a avertizat: „Căci lupta noastră nu este împotriva sîngelui şi cărnii, ci împotriva . . . duhurilor [spiritelor, S.S., 1874] răutăţii în locurile cereşti.“ (Efeseni 6:12) Acum, cînd Satan este constrîns să stea în vecinătatea pămîntului, acest avertisment este foarte presant.

²¹ În eforturile sale de a distruge pacea poporului lui Dumnezeu, Satan a folosit orice tactică din arsenalul său, dar fără succes. În 1919, nu existau decît 10 000 de persoane care se străduiau să–i slujească lui Dumnezeu cu fidelitate. Astăzi există peste patru milioane care biruie lumea prin credinţa lor. (1 Ioan 5:4) Pentru aceştia, pacea cu Dumnezeu şi pacea între ei este o realitate, chiar dacă au de îndurat ostilitatea lui Satan şi a seminţei lui. Dar, avînd în vedere această ostilitate şi ţinînd seama de imperfecţiunea noastră, precum şi de «timpurile critice cărora cu greu li se face faţă», în care trăim, noi trebuie să lucrăm sîrguincios pentru a ne păstra pacea. (2 Timotei 3:1) În articolul următor vom vedea ce implică aceasta.

Puteţi explica?

◻ De ce şi–a pierdut omul, la origine, pacea cu Dumnezeu?

◻ De ce anume era condiţionată pentru Israel pacea cu Dumnezeu?

◻ Pe ce se bazează astăzi pacea cu Dumnezeu?

◻ Ce este „pacea lui Dumnezeu“, care ne păzeşte inimile?

◻ De ce alte binecuvîntări ne putem bucura dacă sîntem în relaţii de pace cu Dumnezeu?