Să–i slujim lui Iehova de comun acord

„Atunci le voi reda popoarelor o limbă curată ca să cheme toate numele lui Iehova, pentru a–l sluji de comun acord.“ — ŢEFANIA 3:9, American Standard Version.

 1, 2. (a) Ce profeţie este în curs de a fi realizată de Iehova? (b) Ce întrebări ridică această profeţie?

IEHOVA DUMNEZEU realizează în epoca noastră o lucrare pe care oamenii nu ar fi putut–o niciodată realiza prin propriile lor forţe. În timp ce în această lume dezbinată se vorbesc circa 3 000 de limbi, Dumnezeu este pe cale de a realiza această profeţie: „Le voi da în schimb popoarelor o limbă curată, pentru ca ele să invoce toate numele lui Iehova, spre a–i sluji umăr la umăr.“ — Ţefania 3:9.

² Ce este această limbă curată? Cine o vorbeşte? Şi ce înseamnă ‘a sluji umăr la umăr’?

Ei vorbesc ‘limba curată’

 3. Ce este „limba curată“, şi de ce oamenii care o vorbesc nu sînt dezbinaţi?

³ Cu ocazia sărbătorii Zilei a Cincizecea din anul 33 spiritul sfînt al lui Dumnezeu a fost turnat asupra discipolilor lui Isus Cristos, dîndu–le acestora capacitatea de a vorbi în limbi pe care ei nu le învăţaseră. Astfel ei puteau să le spună „lucrurile magnifice ale lui Dumnezeu“ oamenilor care vorbeau numeroase limbi. Iehova a început astfel să–i unească pe oamenii de orice origine etnică (Fapte 2:1–21, 37–42). Mai tîrziu, cînd păgînii credincioşi au devenit continuatori ai lui Isus, slujitorii lui Dumnezeu au început să formeze un popor multilingv şi multirasial. În pofida acestui lucru, ei nu au cunoscut niciodată dezbinările care fărîmiţează lumea, deoarece ei vorbeau cu toţii „limba curată“. Această limbă comună la care se referă Ţefania 3:9 reprezintă totalitatea adevărurilor biblice (Efeseni 4:25). Cei care o vorbesc nu sînt divizaţi, ci ‘vorbesc în perfect acord’, fiind „strîns uniţi în acelaşi spirit şi în acelaşi mod de a gîndi“. — 1 Corinteni 1:10.

 4. Cum sugerează Ţefania 3:9 ideea unei cooperări multilingve şi multirasiale, şi unde există astăzi o asemenea cooperare?

⁴ „Limba curată“ avea să le dea posibilitatea oamenilor din toate naţiunile şi rasele să–l slujească pe Iehova „umăr la umăr“, literal: „cu un singur umăr“. Aceştia aveau să–i slujească lui Dumnezeu „cu consimţămînt unanim“ (The New English Bible); „de comun acord“ (The New American Bible); sau „cu un acord unanim şi cu un umăr unit“ (The Amplified Bible). O altă versiune redă astfel acest pasaj: „Atunci voi face ca toate popoarele să aibă buze curate, pentru ca ele să cheme toate numele lui Iehova şi să coopereze în serviciul său“ (Byington). O asemenea cooperare multilingvă şi multirasială în serviciul lui Dumnezeu nu se găseşte decît printre Martorii lui Iehova.

 5. Ce utilizare sînt în măsură să dea Martorii lui Iehova oricărei limbi omeneşti?

⁵ Întrucît toţi Martorii lui Iehova vorbesc „limba curată“ a adevărului biblic, ei sînt în măsură să dea cea mai înaltă şi nobilă utilizare oricărei limbi omeneşti: aceea de a–l lăuda pe Dumnezeu şi de a proclama vestea bună a Regatului (Marcu 13:10; Tit 2:7, 8; Evrei 13:15). Nu este oare minunat faptul că „limba curată“ le permite astfel oamenilor din orice grup etnic să–i slujească lui Iehova de comun acord?

 6. Cum îi priveşte Iehova pe oameni, şi ce poate face un creştin dacă în inima lui mai dăinuie vreo urmă de părtinire?

⁶ Atunci cînd Petru a depus mărturie lui Cornelius şi altor păgîni, el a declarat: „Eu înţeleg cu certitudine că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice naţiune, cel care se teme de el şi practică dreptatea îi este plăcut“ (Fapte 10:34, 35, By). Conform altor versiuni, Iehova „nu are preferinţă faţă de [anumite] persoane“, „nu face discriminări între oameni“ şi „nu manifestă favoritism“ (The Emphatic Diaglott; Phillips; New International Version). În calitate de slujitori ai lui Iehova, noi ar trebui să–i privim pe oamenii din toate grupurile etnice aşa cum îi priveşte el. Dar ce poate face un creştin dacă în inima lui mai dăinuie vreo urmă de părtinire? Atunci se poate reflecta cu folos la modul în care Dumnezeul nostru nepărtinitor tratează cu slujitorii săi din orice naţiune, trib, popor şi limbă. — Vezi şi Awake! (Treziţi–vă!) din 8 noiembrie 1984, paginile 3—11, în engleză.

Ei sînt doriţi

 7. În ce priveşte relaţia sa cu Dumnezeu, de ce se poate spune că, indiferent de rasa ori de naţionalitatea sa, un creştin nu se deosebeşte de altul?

⁷ Dacă eşti Martor botezat al lui Iehova este foarte probabil că odinioară ai ‘suspinat şi gemut din cauza tuturor lucrurilor detestabile’ care se comit în această lume rea (Ezechiel 9:4). Tu erai ‘mort în păcatele tale’, dar Dumnezeu te–a atras la el prin intermediul lui Isus Cristos, arătîndu–ţi îndurare (Efeseni 2:1–5; Ioan 6:44). Sub acest aspect tu nu ai fost deosebit de alţii, care sînt acum fraţii tăi de credinţă. Şi ei erau afectaţi odinioară de răutate şi erau ‘morţi în păcatele lor’ şi au beneficiat şi ei de îndurarea lui Dumnezeu prin intermediul lui Isus Cristos. Şi, indiferent de rasă ori de naţionalitate, numai prin credinţă poate fi considerat fiecare din noi de către Iehova Dumnezeu drept unul dintre martorii săi. — Romani 11:20.

 8. Cum se împlineşte Hagai 2:7 în zilele noastre?

⁸ Cuvintele profetice din Hagai 2:7 ne ajută să înţelegem cum ar trebui să–i privim pe fraţii noştri de credinţă de naţionalităţi diferite. „Voi zgudui toate naţiunile, şi lucrurile demne de dorit ale tuturor naţiunilor trebuie să intre; şi voi umple de glorie această casă.“ Conform acestei profeţii, înălţarea religiei curate are loc la adevăratul templu al lui Dumnezeu, — domeniul închinării sale (Ioan 4:23, 24). Dar ce sînt „lucrurile demne de dorit ale tuturor naţiunilor“? Sînt miile de oameni iubitori de dreptate şi care reacţionează în mod favorabil la lucrarea de predicare a Regatului. Veniţi din toate naţiunile şi din toate rasele, ei urcă la ‘muntele casei lui Iehova’; cu alte cuvinte, ei se lasă botezaţi şi îngroaşă rîndurile ‘marii mulţimi’ internaţionale de martori ai lui Dumnezeu (Isaia 2:2–4; Apocalips 7:9). Cei care îl laudă pe Iehova în rîndurile organizaţiei sale pămînteşti sînt curaţi, morali şi manifestă devoţiune sfîntă; în felul acesta ei sînt, într–adevăr, lucruri demne de dorit. De aceea, este normal ca un creştin adevărat să dorească să manifeste iubire frăţească faţă de toţi aceşti oameni doriţi, care sînt plăcuţi Tatălui nostru comun, Dumnezeul cerurilor.

O personalitate nouă

 9. Chiar dacă în trecut nu am avut o părere bună despre străini, de ce trebuie ca lucrurile să fie diferite acum, odată ce sîntem creştini?

⁹ Fraţii şi surorile noastre de credinţă de pe tot pămîntul sînt lucruri demne de dorit şi pentru că ei au urmat sfatul biblic potrivit căruia trebuie ‘să dezbrăcăm vechea personalitate cu practicile ei şi să îmbrăcăm noua personalitate’. „Prin intermediul cunoştinţei exacte, [această personalitate] se reînnoieşte conform chipului Celui care a creat–o, în care nu există nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici străin, nici scit, nici sclav, nici om liber, ci Cristos este totul în toţi“ (Coloseni 3:9–11). Dacă, înainte de a fi creştin, cineva nu avea o părere bună despre anumiţi străini, evrei, greci sau alţii, lucrurile trebuie să fie diferite acum, cînd el este creştin. Indiferent de ce rasă ori naţionalitate ar fi şi de ce cultură ar avea, cei care au îmbrăcat „noua personalitate“ arată că ei cultivă roadele spiritului sfînt al lui Dumnezeu: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea şi stăpînirea de sine (Galateni 5:22, 23). Aceste calităţi îi fac să fie îndrăgiţi de tovarăşii lor de închinare comună la Iehova.

10. Dacă am fi tentaţi să facem observaţii nefavorabile la adresa fraţilor noştri de o altă rasă sau naţionalitate, cum ne–ar putea ajuta Tit 1:5–12?

¹⁰ Spre deosebire de slujitorii lui Iehova, unele persoane din lume fac observaţii nu prea respectuoase la adresa oamenilor care aparţin altor grupuri etnice decît al lor. Un profet cretan a spus cîndva cu privire la propriul său popor: „Cretanii sînt întotdeauna mincinoşi, fiare sălbatice primejdioase, nişte mîncăi fără ocupaţie.“ Apostolul Pavel şi–a reamintit de aceste cuvinte atunci cînd a devenit necesar să–i reducă la tăcere pe învăţătorii falşi care se găseau printre creştinii din insula Creta. Pavel însă nu a spus, desigur, că toţi creştinii din Creta erau mincinoşi, dăunători, leneşi şi mîncăi (Tit 1:5–12). Nu, deoarece creştinii nu vorbesc cu dispreţ la adresa altora. În plus, majoritatea acelor creştini cretani îmbrăcaseră „noua personalitate“, iar unii dintre ei posedau calităţile spirituale necesare pentru a fi numiţi bătrîni. Noi ar trebui să reflectăm la acest exemplu în caz că am fi tentaţi vreodată să facem observaţii nefavorabile cu privire la fraţii şi surorile noastre creştine de o altă rasă ori naţionalitate.

Să–i considerăm pe ceilalţi superiori nouă

11. Dacă ar dăinui vreo tendinţă de părtinire în inima vreunui creştin, ce ar putea el face?

¹¹ Pe de altă parte, dacă un creştin a avut preferinţe faţă de o rasă sau naţionalitate, lucrul acesta s–ar putea trăda, probabil, prin cuvintele sau acţiunile sale. Unii ar putea să se simtă lezaţi în sentimentele lor de această părtinire, în special într–o congregaţie constituită din oameni de diferite grupuri etnice. Fireşte că nici un creştin n–ar vrea să pună la o asemenea încercare unitatea poporului lui Dumnezeu (Psalm 133:1–3). Astfel, dacă în inima unui creştin dăinuie o tendinţă de părtinire, el s–ar putea ruga în felul acesta: „Scrutează–mă, o Dumnezeule, şi cunoaşte–mi inima. Examinează–mă şi cunoaşte–mi gîndurile neliniştitoare şi vezi dacă există în mine vreo cale a durerii şi condu–mă pe calea timpului indefinit.“ — Psalm 139:23, 24.

12. De ce nu ar trebui să ne lăudăm pe noi înşine sau pe alţii din grupul nostru etnic?

¹² Este bine să dăm dovadă de realism şi să nu uităm că sîntem cu toţii oameni imperfecţi, care nu am valora absolut nimic înaintea lui Dumnezeu dacă Isus Cristos nu şi–ar fi oferit ca jertfă viaţa sa (1 Ioan 1:8 pînă la 2:2). În consecinţă, ce anume ne face deosebiţi de alţii? De vreme ce noi nu avem nimic ce să nu fi primit, de ce să ne lăudăm pe noi înşine sau pe alţii de aceeaşi origine etnică? — Compară 1 Corinteni 4:6, 7.

13. Cum putem contribui la unitatea congregaţiei, şi ce putem învăţa din Filipeni 2:1–11?

¹³ Noi putem contribui la unitatea congregaţiei arătîndu–le fraţilor noştri că apreciem frumoasele lor calităţi. Apostolul Pavel, care era evreu, ne oferă motive de a reflecta atunci cînd le spune creştinilor din Filipi proveniţi dintre păgîni: „Faceţi–mi bucuria deplină prin străduinţa de a fi de aceeaşi părere şi de–a avea aceeaşi iubire, fiind uniţi laolaltă în suflet, avînd acelaşi gînd în mine, nefăcînd nimic din spirit de contradicţie sau din egotism, ci, cu umilinţă de spirit, considerîndu–i pe ceilalţi superiori nouă.“ Prin exemplul său, Isus Cristos ne–a arătat cum ar trebui să ne comportăm faţă de oamenii de orice rasă ori naţionalitate. Deşi el a fost o creatură spirituală puternică, ‘a devenit asemănător oamenilor’ şi s–a umilit pînă la moarte pe un stîlp de tortură în favoarea oamenilor păcătoşi de orice rasă şi naţiune (Filipeni 2:1–11). Prin urmare, noi, în calitate de discipoli ai lui Isus, nu ar trebui oare să dăm dovadă de iubire, de umilinţă şi de compasiune, recunoscînd că ceilalţi ne sînt superiori?

Să ascultăm şi să observăm

14. Ce ne poate ajuta să–i considerăm pe ceilalţi ca fiindu–ne superiori?

¹⁴ Îi vom putea considera mai uşor pe alţii ca fiindu–ne superiori dacă îi ascultăm şi îi observăm cu atenţie. Această atitudine ne va permite, de exemplu, să recunoaştem cu toată onestitatea, în caz că sîntem bătrîni, că un alt bătrîn — aparţinînd probabil unei alte rase — dă sfaturi mai bune decît noi în cadrul şcolii de serviciu teocratic. Deci vom înţelege probabil că spiritualitatea sa, şi nu neapărat modul său de a vorbi, de exemplu dicţiunea sa, este ceea ce îi permite să obţină bune rezultate şi să–i ajute pe fraţii săi creştini să devină proclamatori competenţi ai Regatului. Şi, de altfel, este evident că Iehova îi binecuvîntează eforturile.

15. Ce remarcăm, probabil, atunci cînd îi ascultăm pe fraţii noştri creştini?

¹⁵ Cînd conversăm cu fraţii noştri creştini, sau ascultăm răspunsurile pe care le dau ei la întruniri, noi remarcăm, probabil, că unii dintre ei înţeleg mai bine decît noi anumite adevăruri scripturale. Se poate ca iubirea lor frăţească să ni se pară mai profundă, credinţa lor mai fermă şi încrederea lor în Iehova mai mare. Astfel, indiferent de originea lor etnică, ei ne îndeamnă la iubire şi la lucrări excelente, ne ajută să ne întărim credinţa şi ne îndeamnă să ne încredem mai mult în Tatăl nostru ceresc (Proverbe 3:5, 6; Evrei 10:24, 25, 39). Este evident că Iehova s–a apropiat de ei, şi la fel ar trebui să facem şi noi. — Compară Iacob 4:8.

Binecuvîntaţi şi sprijiniţi

16, 17. Ilustraţi faptul că Iehova nu este părtinitor cînd îşi revarsă binecuvîntările asupra slujitorilor săi de orice rasă şi naţionalitate.

¹⁶ Iehova nu îşi revarsă în mod părtinitor binecuvîntările asupra slujitorilor săi, în funcţie de rasa ori naţionalitatea acestora. Să luăm, de exemplu, Brazilia. Nu misionarii străini, ci opt marinari brazilieni au fost aceia care au făcut să se audă pentru prima oară mesajul Regatului în Brazilia, prin anul 1920. Este limpede că Dumnezeu a binecuvîntat lucrarea de predicare realizată în această ţară, căci în cursul anului de serviciu 1988 s–a înregistrat un număr maxim de 245 610 proclamatori ai Regatului la cei 144 000 000 de locuitori ai ţării, ceea ce reprezintă o proporţie de 1 proclamator la 586 de persoane.

¹⁷ Să luăm un alt exemplu de binecuvîntare divină. În aprilie 1923, doi martori ai lui Iehova de rasă neagră din insula Trinidad, din Antile, au fost trimişi în Africa occidentală pentru a proclama mesajul Regatului. În felul acesta, fratele şi sora W.R. Brown au slujit acolo ani de zile, el devenind cunoscut sub numele de „Brown Biblia“. Ei au „plantat“, iar „Dumnezeu a făcut să crească“, pe măsură ce şi alţii au predicat în acest vast teritoriu (1 Corinteni 3:5–9). Astăzi, proclamatorii Regatului se ridică la cifra de 34 537 în Ghana, şi la peste 134 500 numai în Nigeria.

18, 19. Daţi exemple care arată că Dumnezeul nostru nepărtinitor îi sprijină pe slujitorii săi de orice rasă şi de orice naţiune.

¹⁸ Iehova nu se limitează doar să–i binecuvînteze pe slujitorii săi din toate naţiunile şi rasele, ci el îi şi sprijină totodată. Să examinăm, de exemplu, cazul a doi Martori ai lui Iehova japonezi. La 21 iunie 1939, Katsuo Miura şi soţia sa au fost arestaţi pe nedrept, aruncaţi la închisoare şi despărţiţi de băieţelul lor de cinci ani, care a trebuit să fie îngrijiţ de către bunica sa. Sora Miura a fost eliberată după opt luni, dar fratele Miura a fost reţinut peste doi ani, înainte de a fi trimis în judecată. El a fost victima unor rele tratamente, apoi găsit vinovat şi condamnat la cinci ani de închisoare. În cursul detenţiei sale la Hiroshima, Dumnezeu l–a sprijinit prin intermediul Scripturilor, care i–au procurat tot timpul forţă şi consolare. Atunci cînd a explodat bomba atomică, la 6 august 1945, el a supravieţuit ca printr–un miracol, căci suflul exploziei a demolat închisoarea în care se afla. Două luni mai tîrziu, el a reuşit să se alăture soţiei şi fiului său, care locuiau atunci în nordul Japoniei.

¹⁹ În numeroase ţări, în timpul celui de al doilea război mondial, Martorii lui Iehova au fost obiectul unei intense persecuţii. Acesta a fost şi cazul lui Robert A. Winkler, un creştin german care a suferit în lagărele de concentrare naziste, atît în Germania, cît şi în Olanda. Fiindcă nu voia să–şi trădeze fraţii, el a fost bătut cu sălbăticie, pînă ce a devenit de nerecunoscut. Dar el a scris: „Mă gîndeam la promisiunile lui Iehova care a dat asigurarea că–i va ajuta pe slujitorii săi în necazuri de orice fel, şi acestea m–au mîngîiat şi mi–au dat forţa de a îndura toate aceste suferinţe, (...) Sîmbătă, agenţii Gestapoului m–au bătut din nou, iar în lunea următoare am fost supus unui nou interogatoriu. Ce avea să se întîmple acum, şi ce aveam să fac? M–am îndreptat spre Iehova în rugăciune, punîndu–mi încrederea în promisiunile sale. Ştiam că aceasta însemna că trebuia să recurg la strategia teocratică, în interesul lucrării Regatului şi pentru a–i ocroti pe fraţii mei creştini. Ce grea încercare pentru mine! În a şaptesprezecea zi eram complet epuizat, dar i–am mulţumit lui Iehova care, prin forţa sa, mi–a permis să îndur această încercare şi să–mi păstrez integritatea.“ — Psalmi 18:35; 55:22; 94:18.

O fraternitate care ne îndeamnă la recunoştinţă

20. Cum ar putea să ne crească respectul faţă de fraţii noştri creştini de orice rasă şi de orice naţiune?

²⁰ Este mai presus de orice îndoială că Iehova îi binecuvîntează şi îi susţine pe Martorii săi din orice naţiune şi de orice rasă. El nu este părtinitor, iar noi, care sîntem slujitorii săi dedicaţi, nu am avea nici o scuză şi nici un motiv de a fi părtinitori. În plus, respectul nostru faţă de fraţii şi surorile creştine de orice rasă şi din orice naţiune nu ar putea decît să crească dacă reflectăm la domeniile în care ei ne sînt superiori. Ei de asemenea pun în practică înţelepciunea divină, care nu face deosebiri, ci produce roade excelente (Iacob 3:13–18). Mai mult decît atît, amabilitatea, generozitatea, iubirea şi celelalte calităţi divine ale lor ne oferă excelente exemple.

21. Ce ar trebui să fim hotărîţi să facem?

²¹ Astfel, ar trebui să–i fim recunoscători lui Iehova pentru faptul că ne putem bucura de relaţii fraterne cu persoane din multe rase şi naţiuni. Cu ajutorul şi binecuvîntarea Tatălui nostru ceresc, să–i slujim deci „umăr la umăr“, în iubire frăţească şi cu respect reciproc. Într–adevăr, ar trebui să avem dorinţa profundă şi intenţia fermă de a–i sluji lui Iehova de comun acord.

Ce părere aveţi?

◼ Ce pot face, graţie ‘limbii curate’, slujitorii lui Iehova de orice origine etnică?

◼ Cum se împlineşte astăzi Hagai 2:7, şi ce influenţă ar trebui să aibă acest eveniment asupra modului în care îi privim pe ceilalţi slujitori ai lui Dumnezeu?

◼ Ce influenţă poate să aibă Filipeni 2:3 asupra relaţiilor pe care le întreţinem cu oamenii de orice rasă şi naţiune?

◼ Dacă îi ascultăm şi îi observăm pe fraţii noştri de alte naţionalităţi, ce vom discerne cu privire la ei?

[Legenda fotografiilor de la pagina 28]

Oameni de orice rasă şi naţionalitate îl laudă pe Iehova de comun acord

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Dacă îi ascultăm şi îi observăm cu atenţie pe alţi Martori ai lui Iehova, noi ne vom simţi mişcaţi de iubirea şi credinţa pe care o reflectă cuvintele şi faptele lor

Întrebări de la cititori

◼ Ce a făcut Isus pentru a ‘pregăti un loc’ în cer discipolilor săi?

Cu puţin timp înainte de a institui Cina, Isus şi–a anunţat apostolii fideli că va trebui să–i părăsească. El voia, desigur, să spună că după ce avea să moară, chiar în aceeaşi zi, şi după învierea sa el trebuia să se întoarcă la cer. De aceea, Petru l–a rugat să–i dea voie să–l urmeze. Atunci Isus i–a răspuns: „Să nu vi se tulbure inima. Exercitaţi credinţă în Dumnezeu şi exercitaţi credinţă în mine. În casa Tatălui meu există multe locuinţe. Dacă n–ar fi aşa, v–aş fi spus, căci eu mă duc să vă pregătesc un loc. Şi dacă plec şi vă pregătesc un loc, eu revin şi vă voi lua cu mine, pentru ca acolo unde sînt eu să fiţi şi voi.“ — Ioan 14:1–3.

Ce sînt aceste „locuinţe“ care trebuiau pregătite pentru apostolii săi? Modul în care traduc unii Ioan 14:2 lasă să se înţeleagă că Isus vorbea de „locuri de odihnă“ în cursul călătoriei lor la cer, sau încăperi pe care aveau să le găsească acolo. Iată însă ce declară W.E. Vine cu privire la termenul care apare în textul grecesc: „Nimic în acest cuvînt nu dă de înţeles că cerul ar putea fi compartimentat; el nu ne sugerează ideea mai multor locuri de odihnă plasate de–a lungul drumului.“ Cuvîntul înseamnă pur şi simplu un loc de locuit. Astfel, Isus promitea locuinţe situate în sferele spirituale, unde avea să i se alăture Tatălui pentru a fi cu el. — Efeseni 1:20; 1 Petru 1:4; 3:21, 22.

Dar în ce sens avea să pregătească Isus asemenea locuinţe pentru continuatorii săi loiali? După ce a suferit o moarte de jertfă, Isus a plecat la cer pentru a prezenta în faţa lui Dumnezeu valoarea sîngelui său. De aceasta aveau să beneficieze în primul rînd cei care erau chemaţi să moştenească împreună cu el viaţa cerească. Apostolul Pavel a scris: „Cristos nu a intrat într–un loc sfînt făcut de mîini omeneşti, care este o copie a realităţii, ci în cerul însuşi, ca să se prezinte acum pentru noi în faţa persoanei lui Dumnezeu“ (Evrei 9:12, 24–28; Romani 6:5; 8:17). Astfel, atunci cînd Isus le–a spus apostolilor că se ducea să le ‘pregătească un loc’, el, cu certitudine, se gîndea la momentul în care avea ‘să se prezinte pentru ei în faţa persoanei lui Dumnezeu’. Abia după ce el a făcut acest demers, puteau apostolii săi şi alţi oameni să i se alăture în cer. — Filipeni 3:20, 21.

Trebuia să facă Isus şi alte lucruri pentru a le pregăti un loc? La momentul oportun Isus avea să primească puterea regală şi să poarte război împotriva lui Satan, izgonindu–i pe el şi pe demonii lui din ceruri (Apocalips 12:7–9). Aceste evenimente aveau să se producă înainte de învierea cerească a apostolilor săi şi a celorlalţi unşi care dormeau în moarte (1 Tesaloniceni 4:14–17). Nu ştim însă dacă Isus se gîndea şi la expulzarea lui Satan atunci cînd le–a spus discipolilor săi că avea să le ‘pregătească un loc’.

Tot la fel, nu ştim nici dacă Isus avea şi alte lucruri de făcut pentru a le pregăti un loc în cer creştinilor unşi. Totuşi, noi avem cel puţin certitudinea că Isus le–a deschis discipolilor unşi calea, prin prezentarea în faţa lui Dumnezeu a valorii ‘sîngelui său preţios’ (1 Petru 1:19). Sîngele său a validat astfel noul legămînt încheiat între Iehova Dumnezeu şi creştinii unşi de spirit.