de execuţie (2 Tesaloniceni 1:6–9; Apocalips 19:11–21). Aceasta este soarta care îl aşteaptă pe cler deoarece l–a dezonorat pe Dumnezeu şi pe Cristos şi a îndepărtat milioane de oameni de la închinarea adevărată.

 4. În baza cărui principiu va fi judecat omul nelegiuirii?

⁴ Isus a stabilit principiul în baza căruia avea să fie judecat omul nelegiuirii, zicînd: „Păziţi–vă de profeţii falşi care vin la voi în haine de oaie, dar care pe dinăuntru sînt lupi lacomi. După roadele lor îi veţi recunoaşte. Culege cineva vreodată struguri din mărăcini şi smochine din spini? Tot la fel, orice pom bun produce roade excelente, dar orice pom putred produce roade fără valoare; pomul bun nu poate purta roade fără valoare, nici pomul putred nu poate produce roade excelente. Orice pom care nu produce roade excelente este tăiat şi aruncat în foc. (. . .) Nu oricine îmi spune: «Doamne, Doamne», va intra în regatul cerurilor, ci acela care îndeplineşte voinţa Tatălui meu care este în ceruri.“ — Matei 7:15–21; vezi şi Tit 1:16; 1 Ioan 2:17.

Excelentele roade ale creştinismului

 5. Care este fundamentul pentru producerea excelentelor roade ale creştinismului, şi care este una din poruncile cele mai importante?

⁵ Fundamentul pentru producerea excelentelor roade ale creştinismului este arătat la 1 Ioan 5:3 unde se spune: „Iată ce înseamnă iubirea faţă de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale.“ Şi, una din poruncile cele mai importante este aceasta: „Să–l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei 22:39). Aşadar, adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu trebuie să–şi iubească aproapele, indiferent de rasa sau naţionalitatea acestuia. — Matei 5:43–48; Romani 12:17–21.

 6. Pe cine trebuie să–i iubească creştinii îndeosebi?

⁶ Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să–i iubească îndeosebi pe fraţii lor de credinţă. „Dacă cineva declară: «Eu îl iubesc pe Dumnezeu», şi totuşi îşi urăşte fratele, este un mincinos. Fiindcă acela care nu îşi iubeşte fratele, pe care l–a văzut, nu poate să–l iubească pe Dumnezeu pe care nu l–a văzut. Şi iată porunca pe care o avem de la el: cine îl iubeşte pe Dumnezeu trebuie să îşi iubească şi fratele“ (1 Ioan 4:20, 21). Această iubire, a spus Isus, avea să fie un semn distinctiv al adevăraţilor creştini: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi.“ — Ioan 13:35; vezi şi Romani 14:19; Galateni 6:10; 1 Ioan 3:10–12.

 7. Ce îi ţine uniţi pe adevăraţii creştini din întreaga lume?

⁷ Iubirea frăţească este liantul care îi uneşte pe slujitorii lui Dumnezeu. „Îmbrăcaţi–vă cu iubire, deoarece ea este o legătură perfectă a unităţii“ (Coloseni 3:14). Adevăraţii creştini trebuie să fie în unitate cu fraţii lor din întreaga lume, deoarece Cuvîntul lui Dumnezeu dă porunca: „Să vorbiţi cu toţii în perfect acord şi să nu existe sciziuni între voi, ci să fiţi strîns uniţi, în acelaşi spirit şi în acelaşi mod de a gîndi.“ (1 Corinteni 1:10). Pentru a menţine această iubire şi unitate la scară mondială, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie neutri în ce priveşte afacerile politice ale acestei lumi. Isus a zis: „Ei nu fac parte din lume, aşa cum nici eu nu fac parte din lume.“ — Ioan 17:16.

 8. Cum a demonstrat Isus ce anume trebuie să facă creştinii?

⁸ Isus a demonstrat pînă la ce punct se extinde acest principiu atunci cînd Petru şi–a scos sabia şi a tăiat urechea unuia dintre oamenii care veniseră să–l aresteze pe Isus. A încurajat oare Isus o astfel de utilizare a forţei chiar dacă aceasta avea drept scop protejarea Fiului lui Dumnezeu împotriva adversarilor? Nu, ci el i–a zis lui Petru: „Pune sabia la locul ei“ (Matei 26:52). Aşadar, adevăraţii creştini nu iau parte nici la războaiele dintre naţiuni, nici la alte vărsări de sînge uman, chiar dacă refuzul lor ar însemna să moară ca martiri din cauza neutralităţii creştine, aşa cum s–a întîmplat cu mulţi de–a lungul secolelor şi chiar şi în timpul nostru. Ei ştiu că numai Regatul lui Dumnezeu sub conducerea lui Cristos va elimina pentru totdeauna războaiele şi vărsările de sînge. — Psalm 46:9; Matei 6:9, 10; 2 Petru 3:11–13.

 9. (a) Ce spune istoria cu privire la primii creştini? (b) În ce mod contrastează aceasta cu religiile creştinătăţii?

⁹ Istoria confirmă că în secolul I, creştinii au refuzat să verse sînge uman. Un fost profesor de teologie din Anglia, Peter De Rosa, scrie: „Vărsarea de sînge constituia un păcat grav. Din acest motiv, creştinii se împotriveau luptelor de gladiatori. (. . .) Cu toate că războiul şi utilizarea forţei erau necesare pentru ocrotirea Romei, creştinii au considerat că nu pot să se asocieze acestora. (. . .) Conform exemplului lăsat de Isus, creştinii s–au considerat drept mesageri ai păcii; în nici un caz ei nu puteau fi instrumente ale morţii.“ Pe de altă parte, religiile dezbinate ale creştinătăţii au violat porunca iubirii şi au vărsat cantităţi enorme de sînge. Departe de a fi mesageri ai păcii, ele s–au dovedit în mod repetat instrumente ale morţii.

Vina de sînge a Babilonului celui Mare

10. Ce este Babilonul cel Mare, şi de ce este numit astfel?

¹⁰ Satan este „stăpînitorul acestei lumi“, „dumnezeul acestui sistem de lucruri“ (Ioan 12:31; 2 Corinteni 4:4). Lumii lui Satan îi aparţine sistemul mondial al religiei false, inclusiv creştinătatea şi clerul ei. Biblia numeşte acest sistem mondial al religiei false, „Babilonul cel Mare, mama (spirituală a) desfrînatelor şi a lucrurilor dezgustătoare ale pămîntului“ (Apocalips 17:5). Rădăcinile religiilor false de astăzi se întind înapoi pînă în anticul oraş Babilon care era năpădit de religia falsă şi de doctrine şi practici care îl dezonorau pe Dumnezeu. Iată de ce, corespondentul modern al anticului Babilon este numit Babilonul cel Mare, imperiul mondial al religiei false.

11. Ce spune Biblia despre Babilonul cel Mare şi de ce?

¹¹ Referitor la Babilonul religios, Cuvîntul lui Dumnezeu spune: „În ea a fost găsit sîngele profeţilor şi al celor sfinţi şi al tuturor acelora care au fost înjunghiaţi pe pămînt“ (Apocalips 18:24). În ce sens sînt răspunzătoare religiile acestei lumi de sîngele tuturor acelora care au fost înjunghiaţi? În sensul că toate aceste religii — bisericile creştinătăţii precum şi religiile necreştine — au susţinut, au trecut cu vederea sau, chiar au preluat conducerea războaielor dintre naţiuni; totodată, ele i–au persecutat şi i–au omorît pe oamenii temători de Dumnezeu care nu împărtăşeau părerile lor.

Un trecut care îl dezonorează pe Dumnezeu

12. De ce sînt membrii clerului mai vinovaţi decît alţi conducători religioşi?

¹² Membrii clerului creştinătăţii sînt mai vinovaţi de vărsarea de sînge decît alţi conducători religioşi. De ce? Deoarece, pe lîngă faptul că au purtat numele lui Dumnezeu, ei au purtat şi numele lui Cristos. Prin aceasta, ei şi–au asumat obligaţia să urmeze învăţăturile lui Isus (Ioan 15:10–14). Dar ei nu au urmat aceste învăţături, aruncînd astfel un mare reproş atît asupra lui Dumnezeu cît şi asupra lui Cristos. Clerul este răspunzător de vărsările de sînge atît în mod direct, prin intermediul cruciadelor, al altor războaie religioase, al inchiziţiilor şi al persecuţiilor cît şi în mod indirect întrucît au închis ochii în faţa războaielor în care membrii bisericilor i–au ucis pe semenii lor din alte ţări.

13. De care evenimente petrecute între secolele al XI–lea şi al XIII–lea se face clerul răspunzător?

¹³ De exemplu, din secolul al XI–lea pînă în secolul al XIII–lea, clerul creştinătăţii a organizat cruciadele. Acestea au avut drept rezultat oribile vărsări de sînge şi jafuri în numele lui Dumnezeu şi al lui Cristos. Au fost omorîţi sute de mii de oameni. Cruciadele au inclus şi masacrul absurd a mii de copii care au fost încurajaţi să participe la cruciada copiilor din anul 1212.

14, 15. Ce a scris un autor catolic despre activitatea bisericii în secolul al XIII–lea?

¹⁴ În secolul al XIII–lea, Biserica Romano– Catolică a recunoscut în mod oficial un alt lucru oribil care l–a dezonorat pe Dumnezeu — Inchiziţia. Aceasta şi–a avut începutul în Europa, dar s–a răspîndit şi în America făcînd ravagii timp de peste şase secole. Înfiinţată din iniţiativa papei şi susţinută de acesta, Inchiziţia a fost o încercare sîngeroasă de a–i tortura şi ucide pe toţi cei care erau în dezacord cu biserica. În timp ce biserica îi persecutase mai înainte pe ne–catolici, Inchiziţia avea o rază de acţiune mult mai mare.

¹⁵ Peter de Rosa care a declarat că este un „catolic patriot“, spune în recenta sa carte Vicars of Christ​—The Dark Side of the Papacy (Vicarii lui Cristos — Faţa ascunsă a papalităţii): „Biserica este răspunzătoare de persecutarea evreilor, de Inchiziţie, de masacrul miilor de eretici şi de reintroducerea torturii în procedura judiciară europeană. (. . .) Papii au numit şi chiar au destituit împăraţi, le–au pretins să le impună supuşilor lor creştinismul sub ameninţarea cu tortura şi moartea. (. . .) Acest lucru a fost catastrofal pentru mesajul Evangheliei.“ Singurul „delict“ de care se făceau vinovaţi unii dintre cei care au fost ucişi a fost faptul că posedau o Biblie.

16, 17. Ce comentarii s–au făcut cu privire la Inchiziţie?

¹⁶ Referitor la papa Inocenţiu al III–lea care a trăit în secolul al XIII–lea, de Rosa declară: „S–a calculat că în ultima şi cea mai crudă persecuţie organizată de împăratul [roman] Diocleţian [în secolul al III–lea] în întreaga lume au murit aproximativ două mii de creştini. În primul episod violent al cruciadei organizate de papa Inocenţiu al III–lea [împotriva „ereticilor“ din Franţa] au fost masacraţi de zece ori mai mulţi oameni. (. . .) Este şocant să se descopere că, dintr–o singură lovitură, un papă a omorît mai mulţi creştini decît Diocleţian. (. . .) [Inocenţiu] nu a avut nici un scrupul în a se servi de numele lui Cristos pentru a face tot ceea ce Cristos condamna.

¹⁷ De Rosa notează că „în numele papei, [inchizitorii] s–au făcut vinovaţi de atacurile cele mai nemiloase şi mai crîncene împotriva demnităţii umane din toată istoria rasei umane“. Despre inchizitorul dominican Torquemada care a activat în Spania, el spune: „Numit în 1483, el a exercitat o putere tiranică timp de cincisprezece ani. Numărul victimelor sale se ridică la peste 114 000 din care 10 220 au fost arse.“

18. Potrivit scriitorului menţionat, ce anume caracteriza Inchiziţia, şi cum a putut aceasta să se menţină timp de peste şase secole?

¹⁸ Acest scriitor conchide: „Recordul realizat de Inchiziţie ar pune în încurcătură orice organizaţie; pentru Biserica Catolică, el constituie un dezastru. (. . .) Ceea ce arată istoria este că timp de peste şase secole, şi aceasta fără întrerupere, papalitatea a fost duşmanul de moarte al celei mai elementare justiţii. Din cei optzeci de papi care s–au succedat începînd din secolul al XIII–lea, nici unul nu a dezaprobat teologia şi metodele Inchiziţiei. Dimpotrivă, fiecare la rîndul său şi–a adăugat accentul său de cruzime la mecanismul acestei maşinării a morţii. Rămîne însă un mister: cum au putut papii să perpetueze din generaţie în generaţie aceste practici eretice? Cum au putut ei renega la fiecare punct Evanghelia lui Isus?“ De Rosa răspunde: „Pontifii preferau să contrazică Evanghelia decît pe un predecesor [papă] ’infailibil‘, pentru că acest lucru ar fi provocat căderea papalităţii înseşi.“

19. Ce altă activitate nelegiuită a fost tolerată de majoritatea membrilor clerului?

¹⁹ La fel de nelegiuit a fost şi rolul pe care l–a jucat clerul în instituirea cu violenţă a sclaviei. Timp de secole, naţiunile creştinătăţii au răpit mii de africani pentru a–i face sclavi în propriile lor ţări brutalizîndu–i atît din punct de vedere fizic cît şi moral. Doar un număr relativ mic de clerici s–au împotrivit în mod deschis. Unii dintre ei au pretins chiar că aceasta era voinţa lui Dumnezeu. — Vezi Matei 7:12.

Vina de sînge în secolul al XX–lea

20. În ce mod a atins vina de sînge a omului nelegiuirii apogeul în acest secol?

²⁰ Vina de sînge a omului nelegiuirii a atins apogeul în secolul nostru. Clerul a sprijinit războaie care au secerat zeci de milioane de vieţi. Acestea au fost cele mai oribile războaie din toată istoria. El a susţinut ambele cîmpuri de luptă în cele două războaie mondiale, în care oameni aparţinînd aceleiaşi religii, „fraţi“ s–au ucis între ei. De exemplu, în cel de–al II–lea război mondial, catolicii francezi şi americani i–au ucis pe catolicii germani şi italieni; protestanţii englezi şi americani i–au ucis pe protestanţii germani. Uneori, s–au omorît între ei oameni care nu numai că aparţineau aceleiaşi religii, ci care aparţineau chiar şi aceleiaşi naţionalităţi. Aceste două războaie mondiale care au izbucnit în sînul creştinătăţii, nu ar fi fost posibile dacă clerul ar fi respectat porunca iubirii şi dacă i–ar fi învăţat şi pe supuşii lor să facă la fel.

21. Ce spun unele ziare şi reviste, despre implicarea clerului în război?

²¹ Iată ce se putea citi în The New York Times: „În trecut, ierarhia catolică din fiecare ţară a susţinut aproape întotdeauna războaiele naţiunii ei, binecuvîntînd trupele şi rugîndu–se pentru obţinerea victoriei în timp ce, de cealaltă parte, un alt grup de episcopi se rugau pentru rezultatul opus. (. . .) Pe măsură ce armele devin mai ucigătoare, contradicţia dintre spiritul creştinismului şi conduita războinică (. . .) se manifestă din ce în ce mai evident pentru mulţi.“ Iar revista U.S. News and World Report face observaţia: „Prestigiul creştinătăţii a fost grav afectat de frecvenţa cu care naţiunile aşa–zis creştine au făcut uz de violenţă.“

22. De ce alt lucru sînt răspunzători clericii din timpul nostru?

²² În mod asemănător, chiar dacă în zilele noastre nu există în mod oficial Inchiziţie, clericii s–au servit de stat ca de o armă pentru a–i persecuta pe „profeţii“ şi pe „sfinţii“ care nu împărtăşesc punctul lor de vedere. Ei fac presiuni asupra conducătorilor politici pentru a «pregăti nenorocirea la adăpostul legii». Astfel, în secolul al XX–lea, ei au cauzat sau aprobat interzicerea, întemniţarea, bătăile, torturarea sau chiar uciderea oamenilor temători de Dumnezeu. — Apocalips 17:6; Psalm 94:20, Biblia Cornilescu.

Dumnezeu va cere socoteală

23. De ce va cere Dumnezeu socoteală omului nelegiuirii?

²³ Într–adevăr, în falsa religie s–a găsit sîngele profeţilor şi al celor sfinţi şi al tuturor acelora care au fost înjunghiaţi pe pămînt (Apocalips 18:24). În plus, clerul creştinătăţii este cel mai vinovat, deoarece, în creştinătate a avut loc cea mai mare vărsare de sînge. Cît este de potrivit faptul că Biblia îl numeşte „omul nelegiuirii“. Însă, Cuvîntul lui Dumnezeu mai declară: „Nu vă lăsaţi induşi în eroare: Dumnezeu nu este de batjocorit. Căci ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6:7). De aceea Dumnezeu îi va cere socoteală clerului nelegiuit.

24. Ce evenimente de cea mai mare importanţă vor avea loc în curînd?

²⁴ Isus a zis: „Plecaţi de la mine, voi lucrători ai nelegiuirii“ (Matei 7:23). Şi a declarat: „Orice pom care nu produce roade excelente este tăiat şi aruncat în foc“ (Matei 7:19). Se apropie cu paşi repezi timpul cînd omul nelegiuirii împreună cu toată religia falsă va suporta focul distrugerii, cînd elementele politice cu care ei comiseseră prostituţie, se vor întoarce împotriva lor: „Acestea o vor urî pe desfrînată, o vor devasta şi dezgoli şi îi vor mînca părţile cărnoase şi o vor arde complet cu foc“ (Apocalips 17:16). Dat fiind că aceste evenimente de cea mai mare importanţă vor avea loc în curînd, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să–i avertizeze pe contemporanii lor în legătură cu acest lucru. Articolul următor va examina modul în care fac ei aceasta.

Demascarea „omului nelegiuirii“

„Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să participaţi împreună cu ea la păcatele ei şi (. . .) să primiţi o parte din plăgile ei.“ — APOCALIPS 18:4.

 1, 2. (a) Cum poate fi identificat omul nelegiuirii? (b) Cum îi consideră Dumnezeu pe cei care pretind că i se închină dar care sînt vinovaţi de vărsare de sînge? (Matei 7:21–23).

CUVÎNTUL lui Dumnezeu a profeţit venirea unui „om al nelegiuirii“. El a mai prezis că acest element nelegiuit avea să fie «suprimat şi redus la nimic» de către Executorul ceresc al sentinţelor lui Dumnezeu, Isus Cristos (2 Tesaloniceni 2:3–8). Aşa cum au arătat articolele precedente, acest om al nelegiuirii este clerul creştinătăţii. Cu mult timp în urmă, membrii acestuia au abandonat adevărurile Cuvîntului lui Dumnezeu şi au adoptat învăţături păgîne, cum ar fi Trinitatea, iadul de foc şi nemurirea sufletului. În plus, lucrările lor sînt în contradicţie cu legile lui Dumnezeu. Membrii clerului se aseamănă