Ştiri şi semnificaţia lor
‘Se căsătoresc şi sînt date în căsătorie’
Nu numai numărul căsătoriilor este în creştere în Statele Unite (cu peste 16% faţă de deceniul anterior) ci şi costul acestora. Cheltuielile ocazionate de căsătorie şi de nunta care urmează după aceasta au urcat vertiginos, ajungînd să depăşească suma de 6 000 dolari. Unele căsătorii sînt atît de luxoase încît sînt estimate la suma de 50 000 dolari sau chiar mai mult. Nu este deci de mirare că, anul trecut, facturile cheltuielilor ocazionate de căsătorii au atias cifra de 20 miliarde dolari‚ adică o creştere de 152% faţă de anul 1975. La ce au servit aceşti bani? La tot felul de lucruri, „de la verighete şi flori pînă la muzică, limuzine şi călătoriile de nuntă“, notează revista Fortune.
Nunţile trebuie să fie un eveniment plin de bucurie. Însă Isus Cristos a scos în evidenţă un aspect care va caracteriza căsătoriile din generaţia care va trăi în timpul ‘prezenţei sale’ şi a încheierii sistemului actual de lucruri! (Matei 24:3, 34). El a declarat: „Căci exact aşa cum au fost zilele lui Noe, aşa va fi prezenţa Fiului omului. Căci aşa cum a fost în acele zile dinainte de potop, cînd oamenii mîncau şi beau, bărbăţii se căsătoreau şi femeile erau date în căsătorie‚ pînă în ziua cînd Noe a intrat în arcă; şi nu au luat nimic în seamă pînă cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi, aşa va fi prezenţa Fiului omului“ (Matei 24:37–39). Prin aceste cuvinte, Isus nu a înţeles că oamenii care vor trăi „în zilele din urmă“ vor face rău dacă se vor căsători (2 Timotei 3:1). Prin acest avertisment, Isus arăta mai degrabă că mulţi oameni vor fi atît de absorbiţi de căsătorie, prin care se subînţeleg astăzi nunţile foarte somptuoase, şi costisitoare, încît vor uita urgenţa timpurilor în care trăim.
„Cine a ascuns manuscrisele de la Marea Moartă?“
Sub acest titlu, apărut în revista Biblical Archaeologist‚ Norman Golb, profesor de limba ebraică şi studii iudeo-arabe, încearcă să explice cine a ascuns în realitate manuscrisele de la Marea Moartă. În acelaşi timp el se străduieşte să combată cu motive temeinice o teorie veche de peste 30 de ani. În primăvara anului 1947, în nişte grote situate pe coasta de nord-vest a Mării Moarte, au fost descoperite nişte suluri vechi, care conţineau fragmente din Scripturile ebraice, precum şi alte texte nebiblice.
Această descoperire a fost salutată ca fiind „cea mai mare descoperire care a avut loc vreodată în domeniul arheologiei biblice“. Aceste suluri, care datau din secolul al II-lea î.e.n. conţin cele mai vechi manuscrise cunoscute ale unor cărţi biblice.
Pînă în prezent, bibliştii au considerat că aceste manuscrise au aparţinut esenienilor, care constituiau o sectă religioasă a iudeilor. Dar Golb consideră că descoperirea unor alte manuscrise ebraice vechi la Massada, la Ierihon şi în alte locuri din deşertul Iudeei indică spre Ierusalim ca fiind locul de origine al acestor suluri. După opinia sa, nu esenienii ci iudeii care, între anii 66—70, fugeau de armatele romane sînt cei care ar fi „scos din capitală pachete sau saci cu texte pentru a le ascunde în grotele din deşert“.
Indiferent care ar fi dovezile arheologice care ar mai putea fi încă descoperite, manuscrisele Scripturilor găsite în aceste grote confirmă puritatea textului Bibliei precum puterea lui Iehova de a-şi păstra Cuvîntul său. În 1 Petru 1:24, 25 citim: „Căci «orice carne este ca iarba, şi toată gloria ei este ca floarea ierbii; iarba se usucă şi floarea cade, dar cuvîntul lui Iehova durează pentru totdeauna».“
Înţelepciune divină pentru conducătorii lumii
Dat fiind că pacea internaţională este din ce în ce mai improbabilă, conducătorii lumii sînt foarte preocupaţi de spectrul războiului şi permanenta sa ameninţare. Potrivit revistei Time‚ Mihail Gorbaciov, preşedintele Sovietului Suprem, ar fi declarat: „Dumnezeul cel de sus cu certitudine că nu a refuzat să ne acorde suficientă înţelepciune pentru a găsi mijloacele de a progresa (...) în relaţiile dintre cele două mari naţiuni ale pămîntului, naţiuni de care depinde însuşi destinul civilizaţiei.“ Într-un mod asemănător, la încheierea discursului foarte controversat, rostit la Durban, la 15 august 1984, P. W. Botha, preşedintele Africii de Sud, a declarat următoarele cu privire la preocuparea lui pentru pacea naţiunii sale: „Vom face tot ce-i este cu putinţă omului să facă (...) Mă rog ca Dumnezeul Atotputernic să ne acorde înţelepciunea şi forţa neapărat necesară pentru a căuta să îndeplinim voinţa sa.“
Interesant este faptul că nişte conducători de guverne foarte cunoscuţi vorbesc despre necesitatea de a dispune de înţelepciune divină în legătură cu eforturile ce se cer pentru stabilirea păcii. Dar, potrivit Bibliei, pacea şi securitatea nu vor fi instaurate pe întregul pămînt decît prin intermediul Regatului lui Dumnezeu (Daniel 2:44; vezi şi Isaia 9:6, 7). În consecinţă, numai aceia care se supun Regatului său ceresc pot spera să cunoască o pace durabilă.
Să-i punem întrebări lui Dumnezeu
Care sînt cele trei întrebări pe care, dacă aţi avea posibilitatea, i le-aţi pune lui Dumnezeu? Aceasta a fost tema unui sondaj Gallup efectuat în rîndul bărbaţilor şi femeilor din 300 de oraşe americane mari şi mici. Conform ştirii apărute în cotidianul newyorkez Daily News‚ evanghelistul Pat Robertson a hotărît să afle, prin intermediul acestui sondaj, dacă în Statele Unite mai există persoane care subscriu la întrebarea pe care el ar dori să i-o pună lui Dumnezeu, în cazul că i s-ar oferi această posibilitate. Iată întrebarea: „Cînd va fi sfîrşitul lumii?“ Dar rezultatele sondajului i-au produs o surpriză. „Oamenii se preocupă mai mult de ceea ce se întîmplă acum decît de ce se va întîmpla la un moment dat în viitor“, a spus Robertson.
În urma sondajului a reieşit că prima întrebare pe care ar dori s-o pună majoritatea oamenilor este aceasta: „Va exista vreodată o pace mondială durabilă?“ S-au pus apoi, în ordine, următoarele întrebări: 2. „Cum pot să devin un om mai bun?“ 3. „Ce îmi rezervă viitorul mie şi familiei mele?“ 4. „Vor fi vindecate vreodată toate bolile?“ 5. „De ce există suferinţă în lume?“ 6. „Există viaţă după moarte?“
Şi totuşi Dumnezeu nu l-a lăsat pe om în ignoranţă cu privire la vreuna dintre întrebările de mai sus. Plin de iubire, el a oferit răspunsuri clare prin intermediul Bibliei, Cuvîntul său inspirat. Într-adevăr, la cîteva dintre întrebările de mai sus se răspunde într-un singur verset, care face parte din viziunea inspirată a apostolului Ioan, viziune cu privire la „lucrurile care trebuie să se întîmple în curînd“. Iată ce a scris Ioan: „El [Dumnezeu] va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nici doliu, nici ţipăt, nici durere nu va mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut“ (Apocalips 1:1; 21:4). În numerele acestei reviste se pot găsi răspunsuri la toate întrebările de mai sus. Aceste răspunsuri sînt complete şi se bazează pe ceea ce este scris în Biblie.
Credinţe păgîne „creştinizate“
„În anul 601 e.n., papa Grigore I, cunoscut şi sub numele de Grigore cel Mare, a emis către misionarii săi un edict cu privire la credinţele şi obiceiurile popoarelor pe care spera să le convertească“, se afirmă într-un număr recent al revistei Natural History. „În loc să încerce să elimine obiceiurile şi credinţele popoarelor respective, instrucţiunile papei au fost: folosiţi-le. Dacă un grup de oameni se închină la un copac, în loc să-l tăiaţi, consacraţi-l lui Cristos şi lăsaţi-i să-şi continue închinarea.“ Considerînd această atitudine drept o „concepţie strălucită“ şi drept „principiul fundamental al lucrării misionarilor catolici“, articolul spune în continuare: „Zilele sărbătorilor catolice au fost în mod intenţionat fixate în zilele sărbătorilor popoarelor indigene. Crăciunul, de exemplu, a fost fixat la data arbitrară 25 decembrie, deoarece ea corespundea cu sărbătoarea pe care multe popoare o ţineau la solstiţiul de iarnă. Din acelaşi motiv, ziua Sfîntului Ioan a fost fixată la solstiţiul de vară.“
Oricît de „strălucită“ a fost ideea cu privirela răspîndirea aşa-zisului creştinism, ea categoric nu reprezintă modul în care acţionează Dumnezeu. Cînd israeliţii erau pe punctul de a intra în Ţara Promisă, au fost instruiţi de Dumnezeu să distrugă complet orice fel de închinare păgînă care se practica acolo (Numere 33:52; Deuteronom 7:5, 6). Cît despre adevăraţii creştini, închinarea „curată şi nepătată“ cere ca ei să se păstreze „fără pată din partea lumii“. — Iacob 1:27.
Religia — o forţă unificatoare?
A fost oare religia în ansamblul ei o forţă unificatoare în lume? Nu a fost ea oare, mai degrabă, o forţă care a dus la moarte şi la distrugere? Pentru a răspunde acestor întrebări trebuie să spunem că lumea a fost martora unui secol de conflicte declanşate de naţionalism, dar alimentate de religie. Din anul 1909 încoace, cel puţin 14 dintre marile conflicte ce au izbucnit în lume au avut drept cauze motive religioase. Ernest Lefever, preşedintele centrului de etică şi de morală publică din Washington, a făcut următoarea remarcă: „În trecut, ca şi astăzi, au fost rare războaiele în care religia să nu fi avut măcar o vină neînsemnată.“
Şi totuşi, teoretic, religia ar fi trebuit să fie capabilă de a menţine pacea pe pămînt. Ziaristul Mike Royko a afirmat: „Dacă soldaţii ar refuza să ucidă pe cineva numai datorită faptului că au aceeaşi religie, ar fi [foarte] greu să dezlănţui un război.“ Apoi, după ce a notat că oameni „de aceeaşi credinţă necreştină s-au masacrat în mod sălbatic cu zecile de mii“, el a adăugat: „Nici creştinii nu s-au scîrbit să poarte război împotriva altor creştini. Dacă i-ar fi scîrbit asemenea lucruri, cea mai mare parte dintre cele mai cumplite războaie care au devastat Europa n-ar fi avut loc niciodată.“
Aşadar, trebuie să ne mire faptul că mulţi oameni resping tot ce are iz de religie? Paginile istoriei sînt pătate cu sîngele vărsat de evlavioşii soldaţi care fie că au ignorat ceea ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, fie că au răsturnat sensul acestei cărţi, adaptîndu-l intereselor lor personale.
Cu toate acestea, cînd este urmat în mod corect, modul de viaţă pe care ni-l dezvăluie Biblia nu provoacă război, ci duce la pace şi la unitate (Proverbe 3:1–6). Isus şi-a îndemnat discipolii cu următoarele cuvinte: „Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri să faceţi bine celor ce vă urăsc“ (Luca 6:27). De asemenea, el a scos în evidenţă caracteristica adevăraţilor săi discipoli, spunînd: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei dacă veţi avea iubire între voi.“ — Ioan 13:35.