„Sclavul fidel“ şi Colegiul său Central
„Cine este în realitate sclavul fidel şi prevăzător pe care stăpînul său l–a pus peste servitorii săi, ca să le dea hrana la timpul potrivit? “ — MATEI 24:45.
1. De ce doreşte Iehova să confere autoritate, şi cui i–a conferit cea mai mare autoritate?
IEHOVA este un Dumnezeu al ordinii. De asemenea, el este Sursa întregii autorităţi legitime. Avînd încredere în loialitatea creaturilor sale fidele, Iehova doreşte să le confere autoritate. Cel căruia i–a conferit cea mai mare autoritate este Fiul său, Isus Cristos. Într–adevăr, Dumnezeu „i–a supus toate lucrurile sub picioarele sale şi l–a făcut cap peste toate lucrurile congregaţiei“. — Efeseni 1:22.
2. Cum numeşte Pavel congregaţia creştină, şi cui a conferit Cristos autoritate?
2 Apostolul Pavel numeşte congregaţia creştină „casa lui Dumnezeu“ şi spune că Fiul fidel al lui Iehova, Isus Cristos, a fost pus peste această casă (1 Timotei 3:15; Evrei 3:6). La rîndul său, Cristos conferă autoritate membrilor casei lui Dumnezeu. Putem observa acest lucru din cuvintele lui Isus consemnate la Matei 24:45–47. El a spus: „Cine este în realitate sclavul fidel şi prevăzător pe care stăpînul său l–a pus peste servitorii săi, ca să le dea hrana la timpul potrivit? Fericit este sclavul acela dacă stăpînul său, la sosire, îl găseşte făcînd astfel. Adevărat vă spun: Îl va numi peste toate bunurile sale.“
Intendentul casei în primul secol
3. Cine sînt cei care formează „sclavul fidel şi prevăzător“, şi cum sînt numiţi aceştia în mod individual?
3 Studiind cu atenţie Scripturile, cunoaştem că membrii casei lui Dumnezeu unşi cu spirit, aflaţi în viaţă la un moment dat, formează în mod colectiv „sclavul fidel şi prevăzător“, „administratorul“ sau „intendentul casei“. În mod individual, membrii casei lui Iehova sînt numiţi „servitori“ sau „grup de servitori“. — Matei 24:45; Luca 12:42; Biblia cu referinţe, nota de subsol.
4. Ce întrebare a pus Isus cu puţin timp înaintea morţii sale, şi cu cine s–a asemănat el?
4 Cu cîteva luni înaintea morţii sale, Isus a pus următoarea întrebare care este consemnată la Luca 12:42: „Cine este, într–adevăr, administratorul fidel, cel prevăzător, pe care stăpînul său îl va numi peste grupul servitorilor săi, ca să continue să le dea măsura de hrană la timpul potrivit?“ Apoi, cu cîteva zile înainte de a muri, Isus s–a asemănat pe sine cu un om care fiind pe punctul de a călători în străinătate, i–a chemat pe sclavii săi şi le–a încredinţat bunurile sale. — Matei 25:14.
5. (a) Cînd anume le–a încredinţat Isus altora sarcina de a avea grijă de bunurile sale? (b) Ce misiune vastă le–a încredinţat Cristos celor care aveau să devină o parte a intendentului său compozit?
5 Cînd anume le–a încredinţat Isus altora sarcina de a avea grijă de bunurile sale? Aceasta s–a întîmplat după învierea sa. Prin cunoscutele sale cuvinte consemnate la Matei 28:19, 20, Cristos le–a încredinţat pentru prima dată celor care aveau să devină o parte a intendentului său compozit o vastă misiune de a da învăţătură şi de a face discipoli. Depunînd mărturie în mod individual „pînă în cea mai îndepărtată parte a pămîntului“, servitorii urmau să extindă cîmpul misionar pe care Isus începuse să–l cultive în timpul serviciului său sacru pe pămînt (Fapte 1:8). Acest lucru pretindea ca ei să acţioneze ca „ambasadori în locul lui Cristos“. În calitate de „administratori ai secretelor sacre ale lui Dumnezeu“, ei urmau să facă discipoli şi să le distribuie hrană spirituală. — 2 Corinteni 5:20; 1 Corinteni 4:1, 2.
Colegiul central al casei
6. Ce a distribuit prin inspiraţie divină clasa administratorului din secolul întîi?
6 În mod colectiv, creştinii unşi cu spirit urmau să fie administratorul sau intendentul stăpînului desemnat pentru a distribui la timp hrană spirituală fiecăruia dintre membrii casei lui Dumnezeu. Între anii 41 şi 98 era noastră, membrii clasei administratorului din primul secol au fost inspiraţi de Dumnezeu să scrie 5 relatări istorice, 21 de scrisori şi cartea Apocalipsul spre folosul fraţilor lor. Aceste scrieri inspirate conţin hrană spirituală excelentă pentru servitori, adică pentru fiecare dintre creştinii unşi ai casei lui Dumnezeu.
7. În ce scop a ales Cristos un număr mic de bărbaţi din clasa sclavului?
7 Toţi creştinii unşi alcătuiesc în mod colectiv, casa lui Dumnezeu, însă există numeroase dovezi că Cristos a ales un număr mic de bărbaţi din clasa sclavului pentru a servi drept colegiu central vizibil. Începuturile istoriei congregaţiei creştine arată că cei 12 apostoli, incluzînd pe Matia, au constituit temelia colegiului central din primul secol. Fapte 1:20–26 ne indică acest lucru. În legătură cu înlocuirea lui Iuda Iscarioteanul, acolo se face referire la „funcţia sa de supraveghere“ şi la acest „serviciu şi apostolat“.
8. Printre altele, ce responsabilităţi a avut colegiul central din secolul întîi?
8 Această „funcţie de supraveghere“ includea responsabilitatea apostolilor de a numi bărbaţi competenţi în poziţii de serviciu şi care să organizeze serviciul sacru. Dar nu numai atît. Aceasta includea, de asemenea, faptul de a da învăţătură şi de a clarifica puncte doctrinale. Împlinind promisiunea lui Isus consemnată la Ioan 16:13, „spiritul adevărului“ trebuia să îndrume congregaţia creştină în mod progresiv în tot adevărul. Încă de la început, cei care au acceptat cuvîntul şi au devenit creştini botezaţi şi unşi au continuat să se dedice «învăţăturii apostolilor». De fapt, motivul pentru care şapte bărbaţi recomandaţi au fost numiţi pentru preocuparea necesară de distribuire a hranei materiale a fost acela de a le permite „celor doisprezece“ să rămînă liberi pentru a «se dedica rugăciunii şi serviciului pentru cuvînt». — Fapte 2:42; 6:1–6.
9. Cum a fost redus la 11 numărul membrilor colegiului central iniţial, însă de ce numărul membrilor nu a fost restabilit imediat la 12?
9 Se pare că la început colegiul central era alcătuit în exclusivitate din apostolii lui Isus. Dar avea el să rămînă aşa? Aproximativ în anul 44 e.n., apostolul Iacob, fratele lui Ioan, a fost executat de către Irod Agripa I (Fapte 12:1, 2). Evident, nu s–a făcut nici un efort pentru a–l înlocui ca apostol aşa cum s–a făcut în cazul lui Iuda. De ce nu? Fără îndoială, acest lucru nu s–a făcut deoarece Iacob, primul care a murit dintre cei 12 apostoli, a murit fidel. Iuda, în schimb, a fost un dezertor netrebnic şi a trebuit să fie înlocuit pentru a reîntregi numărul celor 12 pietre de temelie ale Israelului spiritual. — Efeseni 2:20; Apocalips 21:14.
10. Cînd şi cum a fost extins colegiul central din secolul întîi, şi cum l–a folosit Cristos pentru a conduce casa lui Dumnezeu?
10 Primii membri ai colegiului central din secolul întîi au fost apostoli, bărbaţi care umblaseră cu Isus şi depuseseră mărturie cu privire la moartea şi învierea lui (Fapte 1:21, 22). Însă această situaţie avea să se schimbe. Cu trecerea anilor alţi bărbaţi creştini au cîştigat maturitate spirituală şi au fost numiţi ca bătrîni în congregaţia din Ierusalim. Cel tîrziu în anul 49 e.n., colegiul central fusese extins astfel încît includea nu numai pe apostolii rămaşi în viaţă, ci şi un număr de alţi bătrîni din Ierusalim (Fapte 15:2). Aşadar, alcătuirea colegiului central nu a fost fixată în mod rigid, ci Dumnezeu a condus în mod evident lucrurile astfel încît ea să se adapteze împrejurărilor poporului său. Cristos, Capul activ al congregaţiei, a folosit acest colegiu central lărgit pentru a rezolva importanta chestiune doctrinală referitoare la circumcizie şi la supunerea faţă de Legea lui Moise a creştinilor neevrei. Colegiul central a redactat o scrisoare în care a explicat hotărîrea sa şi a emis decrete care să fie respectate. — Fapte 15:23–29.
Un timp de încheiere a socotelilor pentru clasa administratorului
11. Au apreciat creştinii conducerea fermă exercitată de către colegiul central, şi ce anume demonstrează că Iehova a binecuvîntat acest aranjament?
11 Atît în mod individual cît şi la nivel de congregaţie, creştinii din secolul I au apreciat această fermă conducere exercitată de către colegiul central. După ce au citit scrisoarea din partea colegiului central, membrii congregaţiei din Antiohia Siriană s–au bucurat simţindu–se încurajaţi. Pe măsură ce şi celelalte congregaţii primeau instrucţiunile şi respectau acele decrete, ele „continuau să se întărească în credinţă şi creşteau la număr din zi în zi“ (Fapte 16:5). Evident, Dumnezeu a binecuvîntat acest aranjament. — Fapte 15:30, 31.
12, 13. Ce evenimente a prezis Isus în parabola cu minele şi în cea despre talanţi?
12 Dar să examinăm un alt aspect al acestei chestiuni importante. În ilustrarea sa cu minele, Isus s–a asemănat pe sine însuşi cu un bărbat de origine nobilă care a călătorit într–o ţară îndepărtată pentru a–şi asigura puterea regală şi apoi s–a întors (Luca 19:11, 12). După învierea sa, Isus Cristos a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu unde urma să aştepte pînă cînd duşmanii săi aveau să fie aşezaţi drept scăunel al picioarelor sale. — Fapte 2:33–35.
13 Într–o ilustrare paralelă, parabola despre talanţi, Isus a declarat că după o lungă perioadă de timp, stăpînul a venit pentru a–şi reglementa socotelile cu sclavii săi. Fiecăruia dintre sclavii care s–au dovedit fideli, stăpînul i–a zis: „Ai fost fidel peste puţine lucruri. Te voi numi peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpînului tău.“ Dar referitor la sclavul infidel el a declarat: „I se va lua chiar şi ceea ce are. Şi aruncaţi–l pe sclavul netrebnic în întunericul de afară.“ — Matei 25:21–23, 29, 30.
14. Ce aştepta Isus de la sclavii săi unşi cu spirit?
14 După o lungă perioadă de timp — aproape 19 secole — Cristos a fost învestit cu putere regală în 1914, la sfîrşitul „timpurilor fixate ale naţiunilor“ (Luca 21:24). La puţin timp după aceea, el „a venit şi şi–a încheiat socotelile“ cu sclavii săi, creştinii unşi cu spirit (Matei 25:19). Ce aştepta Isus de la ei la nivel individual şi colectiv? Obligaţiile administratorului au rămas aceleaşi ca şi în secolul I. Cristos şi–a încredinţat talanţii unor oameni, „fiecăruia potrivit propriei sale capacităţi“. El se aştepta, aşadar, la rezultate proporţionale (Matei 25:15). Este aplicabilă în acest caz regula de la 1 Corinteni 4:2 care spune: „Ceea ce se caută la administratori este ca fiecare să fie găsit fidel.“ Valorificarea talanţilor însemna să acţioneze cu fidelitate ca ambasadori ai lui Dumnezeu, să facă discipoli şi să le distribuie adevărurile spirituale. — 2 Corinteni 5:20.
„Sclavul“ şi colegiul său central în timp ce se apropie sfîrşitul
15. (a) Ce aştepta Cristos de la intendentul său colectiv? (b) Ce anume arată că Cristos aştepta de la clasa sclavului să facă aceasta înainte ca el să vină pentru a inspecta casa lui Dumnezeu?
15 Isus aştepta de la creştinii unşi ca ei, în sens colectiv, să acţioneze ca un administrator fidel dînd grupului său de servitori „măsura de hrană la timpul potrivit“ (Luca 12:42). La Luca 12:43, Cristos a zis: „Fericit va fi sclavul acela dacă stăpînul său la sosire îl va găsi făcînd astfel!“ Aceste cuvinte arată că sclavii unşi cu spirit ai lui Cristos aveau să înceapă să distribuie hrană spirituală membrilor congregaţiei creştine, casa lui Dumnezeu, cu un anumit timp înainte de venirea lui Isus în vederea reglementării socotelilor cu ei. Pe cine a găsit Isus făcînd astfel atunci cînd s–a reîntors cu putere regală în 1914 şi cînd a început să inspecteze casa lui Dumnezeu în 1918? — Maleahi 3:1–4; Luca 19:12; 1 Petru 4:17.
16. Atunci cînd Cristos a sosit, în 1918, pentru a inspecta casa lui Dumnezeu, de ce nu a găsit el bisericile creştinătăţii distribuind hrană spirituală la timpul potrivit?
16 În timp ce lunga perioadă de aşteptare a lui Isus la dreapta lui Dumnezeu se apropia de sfîrşit, s–a înţeles treptat cine erau cei care, încă înainte de 1914, distribuiau hrană spirituală servitorilor lui Cristos. Să fie oare vorba despre bisericile creştinătăţii? În mod sigur nu, deoarece ele erau profund amestecate în politică. Ele au fost instrumentele docile ale expansiunii coloniale şi au încurajat naţionalismul luîndu–se la întrecere în a–şi dovedi patriotismul. Curînd aceasta a adus asupra lor o gravă vinovăţie de sînge atunci cînd ele au susţinut în mod activ guvernele politice angajate în primul război mondial. Pe plan spiritual, credinţa lor a fost slăbită de modernism. A izbucnit o criză spirituală din cauză că mulţi dintre clericii lor au devenit o pradă uşoară a teoriei evoluţiei şi a înaltului criticism. Nu era de aşteptat să se primească vreun fel de hrană spirituală din partea clerului creştinătăţii!
17. De ce i–a respins Cristos pe unii creştini unşi şi cu ce rezultat pentru ei?
17 În mod asemănător nu putea proveni vreo hrană spirituală hrănitoare nici de la acei creştini unşi care erau interesaţi mai mult de salvarea lor personală decît de a valorifica talantul Stăpînului lor. Ei s–au dovedit a fi „leneşi“, nedemni de a se îngriji de bunurile Stăpînului. Aşadar, ei au fost aruncaţi „în întunericul de afară“ unde se găsesc încă bisericile creştinătăţii. — Matei 25:24–30.
18. Pe cine a găsit Stăpînul distribuind hrană spirituală la timpul potrivit grupului său de servitori, şi de unde reiese acest lucru?
18 Astfel, atunci cînd a venit să–i inspecteze pe sclavii săi, în 1918, pe cine a găsit Stăpînul, Isus Cristos, distribuind grupului său de servitori măsura de hrană la timpul potrivit? Cine oferea atunci căutătorilor sinceri ai adevărului înţelegerea corectă în legătură cu jertfa de răscumpărare a lui Isus, numele divin, invizibilitatea prezenţei lui Cristos şi semnificaţia anului 1914? Cine demasca falsitatea Trinităţii, a nemuririi sufletului uman şi a focului iadului? Şi cine îi avertiza pe oameni împotriva evoluţionismului şi a spiritismului? Faptele arată că era vorba de grupul de creştini unşi asociaţi editorilor revistei Zion’s Watch Tower and Herald of Christ’s Presence (Turnul de veghere al Sionului şi Mesagerul prezenţei lui Cristos) numită astăzi Turnul de veghere anunţă Regatul lui Iehova.
19. Cum a ieşit în evidenţă o clasă a sclavului fidel înainte de 1918, prin ce mijloc a distribuit aceasta hrana spirituală şi de cînd?
19 În ediţia sa din 1 noiembrie 1944 (engl.) Turnul de veghere declara: „În 1878, cu patruzeci de ani înainte de venirea Domnului la templu în 1918, exista o clasă de sinceri creştini consacraţi care se detaşaseră de organizaţiile ierarhice şi clericale şi se străduiau să practice creştinismul (. . .) Anul următor, adică în Iulie 1879, revista Turnul de veghere a început să fie publicată cu scopul ca adevărurile pe care Dumnezeu le–a furnizat prin intermediul lui Cristos ca «hrană la timpul potrivit» să poată fi distribuite cu regularitate întregii sale familii de copii consacraţi.“
20. (a) În ce mod şi–a făcut apariţia un Colegiu Central în epoca modernă? (b) Ce fac membrii Colegiului Central şi sub a cui îndrumare?
20 Explicînd modul în care a fost instituit Colegiul Central din epoca modernă, ediţia din 15 decembrie 1971 a Turnului de veghere (engl.) spunea: „Cinci ani mai tîrziu (în 1884) Zion’s Watch Tower Tract Society a fost legalizată şi a servit drept «instrument» pentru a distribui hrană spirituală miilor de oameni sinceri care se străduiau să–l cunoască pe Dumnezeu şi să înţeleagă Cuvîntul său (. . .) Creştinii unşi dedicaţi şi botezaţi s–au asociat acestei Societăţi cu sediul central în Pennsylvania. Indiferent că au fost sau nu membrii ai Comitetului de Directori ei s–au oferit pentru a efectua lucrarea specială a clasei «sclavului fidel şi prevăzător». Ei au ajutat la hrănirea şi îndrumarea clasei sclavului şi în felul acesta şi–a făcut apariţia un Colegiu Central. Acest lucru s–a făcut, fără îndoială, sub conducerea forţei active şi invizibile a lui Iehova, spiritul sfînt, şi a lui Isus Cristos, (. . .) Capul congregaţiei creştine.“
21. (a) Pe cine a găsit Cristos distribuind hrană spirituală, şi cum i–a recompensat el? (b) Ce aştepta sclavul fidel şi Colegiul său Central?
21 În 1918, cînd Isus Cristos i–a inspectat pe cei ce pretindeau a fi sclavii săi, el a găsit un grup internaţional de creştini care anunţau adevărurile biblice atît în interiorul congregaţiei cît şi în exterior prin intermediul lucrării de predicare. În 1919 s–a petrecut, într–adevăr, ceea ce profeţise Isus: „Fericit este sclavul acela dacă stăpînul său, la sosire, îl găseşte făcînd astfel! Adevărat vă spun: Îl va numi peste toate bunurile sale“ (Matei 24:46, 47). Aceşti creştini adevăraţi au intrat în bucuria Stăpînului lor. Dovedindu–se «fideli peste puţine lucruri» ei au fost numiţi de Stăpîn „peste multe lucruri“ (Matei 25:21). Sclavul fidel şi Colegiul său Central erau la postul lor, gata de a–şi asuma responsabilităţi mai mari. Ce fericiţi ar trebui să fim că lucrurile s–au întîmplat aşa, deoarece creştinii fideli trag mari foloase din lucrarea pe care o îndeplineşte cu devotament sclavul fidel şi Colegiul său Central!
Idei principale de reţinut
◻ Cine este Capul casei lui Dumnezeu, şi cui a conferit el autoritate?
◻ Ce însărcinare colectivă a încredinţat Cristos clasei sclavului?
◻ Ce alt grup colectiv exista în sînul clasei sclavului, şi care erau îndatoririle sale specifice?
◻ Atunci cînd Cristos a venit pentru a inspecta casa lui Dumnezeu, cine furniza hrană spirituală membrilor acesteia?
◻ În ce mod şi–a făcut apariţia un Colegiu Central în epoca modernă?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 52]
„Sclavul“ din secolul I avea un colegiu central format din apostoli şi bătrîni aparţinînd congregaţie din Ierusalim