Întrebări de la cititori

● Cînd se afla pe stîlp, Isus a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai abandonat?“ I-a lipsit lui credinţa, crezînd că Dumnezeu îl părăsise?

Citind aceste cuvinte în Matei 27:46 sau Marcu 15:34, unii au tras concluzia că atunci cînd Isus s-a aflat în faţa morţii dureroase, încrederea lui în Dumnezeu a devenit şovăielnică. Alţii au spus că acesta a fost doar răspunsul omenesc al lui Isus, adică strigătul firesc de disperare al unui om în carne şi oase care se lupta cu moartea. Totuşi avem motive bine întemeiate pentru a pătrunde dincolo de aceste aprecieri omeneşti bazate pe aparenţe. Deşi nici unul dintre noi nu cunoaşte cu exactitate toate implicaţiile strigătului lui Isus, putem observa două motive plauzibile.

Isus ştia foarte bine că trebuia să „meargă la Ierusalim şi să îndure multe suferinţe (. . .) şi să fie omorît şi în a treia zi să fie sculat din morţi“ (Matei 16:21). Din cer, Fiul lui Dumnezeu observase cum oamenii imperfecţi suferiseră o moarte chinuitoare pentru că şi-au păstrat integritatea (Evrei 11:36–38). Deci nu exista absolut nici un motiv să credem că Isus, un om perfect, a fost cuprins de frică în faţa a ceea ce avea să i se întîmple; nici moartea pe stîlp nu-i dădea de înţeles că Tatăl său îl respinse. Isus ştia dinainte „de ce fel de moarte avea să moară“, adică moarte prin ţintuire (Ioan 12:32, 33). El era sigur, de asemenea, că, în cea de a treia zi el va fi sculat. Atunci cum putea Isus să spună că Dumnezeu îl părăsise?

În primul rînd poate că el a vrut să spună, pe bună dreptate, că Iehova îşi retrăsese mîna protectoare de la Fiul său, pentru ca integritatea lui Isus să fie testată la maximum printr-o moarte înjositoare şi dureroasă. Dar faptul că Dumnezeu l-a lăsat pe Isus pradă mîniei duşmanilor conduşi de Satan nu a însemnat totala lui abandonare. Iehova a continuat să manifeste afecţiune faţă de Isus, dovadă fiind faptul că în a treia zi el l-a înviat pe Fiul său, lucru despre care Isus ştia că se va întîmpla. — Fapte 2:31–36; 10:40; 17:31.

Strîns legat de primul motiv, există un al doilea motiv plauzibil pentru cuvintele pe care le-a rostit Isus cînd se afla pe stîlp, şi anume, faptul că, enunţînd aceste cuvinte, el a putut împlini un semn profetic referitor la Mesia. Cu cîteva ore mai devreme, Isus le-a zis apostolilor că lucrurile se vor întîmpla „după cum este scris cu privire la el“ (Matei 26:24; Marcu 14:21). Da, el voia să îndeplinească lucrurile care fuseseră scrise, inclusiv cele din Psalmul 22. Puteţi găsi drept revelatoare comparaţiile dintre Psalm 22:7, 8 şi Matei 27:39, 43; Psalm 22:15 şi Ioan 19:28, 29; Psalm 22:16 şi Marcu 15:25; Ioan 20:27; Psalm 22:18 şi Matei 27:35. Psalmul 22, care cuprinde atît de multe semne profetice referitoare la viaţa lui Mesia, începe astfel: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?“ Deci cînd Isus a strigat cuvintele consemnate în Scriptură, el nu făcea decît să adauge încă un element la lista de profeţii pe care el le împlinise. — Luca 24:44.

Psalmistul nu credea că Dumnezeul său nu făcuse nimic altceva decît să-l respingă sau să-l abandoneze, întrucît David a spus în continuare că el va ‘anunţa numele lui Dumnezeu fraţilor săi’, şi i-a îndemnat pe alţii să-l laude pe Iehova (Psalm 22:22, 23). În mod asemănător, Isus, care cunoştea bine Psalmul 22, avea şi el motiv să creadă că Tatăl său îi dădea încă aprobarea şi că îl iubea, în pofida faptului că permisese ca Fiul său să sufere pe stîlp.

Poligam şi vraci el a acceptat adevărul

Împreună cu mulţi alţi, bărbaţi, un african numit Isaac a părăsit Biserica apostolică pentru că aceasta nu practica ceea ce învăţa. Mai tîrziu toţi aceşti bărbaţi împreună cu soţiile lor au devenit toţi martori ai lui Iehova în afară de Isaac. Ei au decis să-l viziteze pe acesta, pentru a-i spune că au găsit adevărul. Între timp Isaac devenise un vrăjitor abil; de asemenea, el avea mai multe soţii. După ce a studiat broşura „Bucură-te pentru totdeauna de viaţă pe pămînt!“ şi mai ales pasajele care priveau modul său de viaţă, Isaac a încetat să mai practice vrăjitoria care îi aducea mulţi bani; el a renunţat la soţii cu excepţia primeia cu care şi-a legalizat căsătoria. Ea era în vîrstă de 65 de ani iar el de 68 de ani. Isaac spune că în prezent se simte „foarte bucuros şi liber, nemaiavînd teamă de spirite“.