17, 18. (a) Cum ne–a îndemnat Isus să cerem spirit sfînt, şi ce anume conferă o şi mai mare putere cuvintelor sale? (b) Cum a comparat Isus atitudinea unui părinte pămîntesc cu aceea a lui Dumnezeu?

¹⁷ Pentru a ne bucura de o relaţie intimă cu Dumnezeu, avem nevoie de spiritul său sfînt sau forţa sa activă. Astfel, Isus continuă: „Într–adevăr, cine este printre voi tatăl care, dacă fiul său îi cere un peşte, el îi va da un şarpe în loc de peşte? Sau dacă el îi cere, de asemenea, un ou, îi va da un scorpion? Deci dacă voi, cu toate că sînteţi răi, ştiţi să le daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl care este în cer le va da spiritul sfînt celor care i–l cer!“ (Luca 11:11–13). Matei 7:9–11 vorbeşte despre faptul de a da o piatră în loc de pîine. Puterea cuvintelor lui Isus creşte dacă înţelegem faptul că pîinea în ţările biblice antice era de mărimea şi forma unei pietre rotunde şi plate. Anumite soiuri de şerpi se asemănau cu anumite soiuri de peşti şi exista o varietate de scorpioni mici şi albi care, întrucîtva, aveau aspectul unor ouă. Dar dacă un copil şi–ar ruga tatăl să–i dea o pîine, un peşte sau un ou, care ar fi tatăl care i–ar da propriului său copil o piatră, un şarpe sau un scorpion?

¹⁸ Isus compară apoi atitudinea unui părinte cu aceea a lui Dumnezeu faţă de membrii familiei sale de închinători. Dacă noi, cu toate că sîntem mai mult sau mai puţin răi, din cauza păcatului moştenit, le dăm daruri bune copiilor noştri, cu cît mai mult ne putem aştepta ca Tatăl nostru ceresc să le dea minunatul dar al spiritului sfînt slujitorilor săi loiali, care i–l cer cu toată umilinţa!

19. (a) Ce ne este făcut cunoscut prin cuvintele lui Isus consemnate la Luca 11:11–13 şi Matei 7:9–11? (b) Dacă sîntem conduşi de spiritul sfînt, cum vom privi încercările prin care trecem?

¹⁹ Cuvintele lui Isus ne fac cunoscut faptul că noi ar trebui să–l rugăm pe Dumnezeu pentru mai mult spirit sfînt. Dacă noi sîntem conduşi de către acest spirit, nu ne vom plînge de «soarta noastră din viaţă» şi nici nu vom privi încercările sau decepţiile ca fiind nişte lucruri deosebit de păgubitoare pentru noi (Iuda 16). Este adevărat că „omul, născut din femeie, are viaţa scurtă şi plină de frămîntare,“ şi mulţi nu au mai apucat să vadă sfîrşitul problemelor şi al frămîntărilor lor (Iov 14:1). Dar să nu privim niciodată încercările prin care trecem ca pe nişte pietre, şerpi şi scorpioni pe care Cel ce ascultă rugăciunea ni le–ar fi dat în vreun mod oarecare. El este adevărata esenţă a iubirii şi nu încearcă pe nimeni cu lucruri rele. Dimpotrivă, el ne oferă „orice dar bun şi desăvîrşit.“ În final, el va întoarce toate lucrurile în folosul acelora care îl iubesc şi se tem de el (Iacob 1:12–17; 1 Ioan 4:8). Cei care au umblat în adevăr timp de ani de zile cunosc din experienţă că, prin rugăciune şi credinţă, unele dintre cele mai grele încercări pe care le–au avut au acţionat spre binele lor, făcînd să se înmulţească roadele spiritului lui Dumnezeu în viaţa lor (3 Ioan 4). De fapt, care altă cale ar fi mai bună, pentru ca noi să putem învăţa dependenţa de Tatăl nostru ceresc şi să fim ajutaţi să cultivăm roadele spiritului: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea şi stăpînirea de sine? — Galateni 5:22, 23.

20. Ce efect ar trebui să aibă asupra noastră cuvintele lui Isus consemnate la Luca 11:5–13?

²⁰ Cuvintele lui Isus consemnate la Luca 11:5–13 ne oferă astfel o îmbucurătoare asigurare despre iubirea şi grija tandră a lui Iehova. Lucrul acesta ar trebui să ne umple inima de cea mai adîncă recunoştinţă şi iubire. Ea ar trebui să ne fortifice credinţa şi să ne intensifice dorinţa de a ne pleca frecvent în faţa scăunelului picioarelor Regelui Etern, zăbovind în prezenţa sa iubitoare. Ba mai mult, cuvintele lui Isus ne asigură că niciodată nu vom pleca de acolo cu mîinile goale. Tatăl nostru ceresc se bucură nespus dacă ne descărcăm povara pe umerii săi (Psalm 55:22; 121:1–3). Şi atunci cînd noi, ca slujitori dedicaţi ai săi, îl rugăm să ne acorde spiritul său sfînt, el ni–l dă fără rezerve. Acesta este Dumnezeul nostru iubitor, şi putem avea încredere deplină că el este Cel ce ne ascultă rugăciunile.

“Învaţă–ne să ne rugăm“

„Unul dintre discipolii săi i–a zis: «Doamne, învaţă–ne să ne rugăm.»“ — LUCA 11:1.

 1–3. (a) De ce voiau discipolii lui Isus să primească instruire în privinţa rugăciunii? (b) Ce întrebări se ridică referitor la rugăciune?

UNII oameni sînt dotaţi cu o voce frumoasă. Alţii au un talent natural ca muzicieni. Dar pentru a atinge potenţialul maxim de care dispun, chiar şi aceşti cîntăreţi sau instrumentişti au nevoie de instruire. La fel stau lucrurile şi în privinţa rugăciunii. Discipolii lui Isus Cristos au ajuns să înţeleagă faptul că aveau nevoie de instruire dacă doreau ca Dumnezeu să le asculte rugăciunile.

² Isus obişnuia să se îndrepte spre Tatăl său în mod individual prin rugăciune, aşa cum a făcut o noapte întreagă înainte de a–i alege pe cei 12 apostoli (Luca 6:12–16). El şi–a îndemnat însă şi discipolii să se roage în mod individual. Ei l–au auzit rugîndu–se în public şi au observat că el nu era ca religioşii ipocriţi care se rugau pentru a fi văzuţi de oameni (Matei 6:5, 6). Este logic, aşadar, ca discipolii lui Isus să dorească să fie instruiţi în concepţia sa avansată despre rugăciune. Astfel, citim: „Acum, aflîndu–se într–un anumit loc pentru a se ruga, cînd a terminat, unul dintre discipolii săi i–a zis: «Doamne, învaţă–ne să ne rugăm, aşa cum şi Ioan [Botezătorul] i–a învăţat pe discipolii săi.»“ — Luca 11:1.

³ Ce le–a răspuns Isus? Ce putem învăţa din exemplul său? Şi cum putem trage foloase din instruirea pe care a oferit–o cu privire la rugăciune?