Nestemate din Evanghelia lui Matei

IEHOVA DUMNEZEU l–a inspirat pe fostul încasator de taxe, Matei, să aştearnă în scris o emoţionantă relatare despre naşterea, viaţa, moartea şi învierea lui Isus Cristos. Autografele de pe diferite manuscrise ce au fost redactate după secolul al X–lea atestă că această evanghelie a fost scrisă aproximativ după opt ani de la înălţarea lui Isus (cca 41 e.n.). Aceasta nu vine în conflict cu conţinutul Evangheliei, deoarece relatarea se încheie cu porunca lui Isus de a face discipoli, poruncă dată în anul 33 e.n., şi nu spune nimic despre distrugerea Ierusalimului de către romani din anul 70 e.n.

În cartea sa Historia Ecclesiastica (Istoria ecleziastică), istoricul Eusebiu care a trăit în secolul al IV–lea îi citează pe Papias şi Ireneus din secolul al II–lea şi pe Origene din secolul al III–lea, toţi aceştia atribuind Evanghelia aceasta lui Matei şi afirmînd că el a scris–o în ebraică. Să fi fost însă oare scrisă aceasta în realitate în aramaică? Nu, conform documentelor menţionate de George Howard, profesor de religie la Universitatea din Georgia. El scrie: „Această supoziţie se datorează în primul rînd conceptului că ebraica nu mai era folosită în Palestina în zilele lui Isus, ci fusese înlocuită cu aramaica. Descoperirea ulterioară a sulurilor de la Marea Moartă, multe din ele fiind compoziţii ebraice, precum şi alte documente ebraice din Palestina, care provin în general din aceeaşi perioadă în care a trăit Isus, arată că ebraica era o limbă vorbită curent în secolul întîi.“ Evident, Matei a scris evanghelia sa în folosul creştinilor evrei dar este posibil totodată să o fi tradus şi în limba greacă.

Te îndemnăm să citeşti evanghelia lui Matei. În timp ce analizăm cîteva dintre nestematele pe care le conţine ea, observă modul în care materialul informativ clarifică relatarea.

Naşterea şi serviciul timpuriu

Evanghelia lui Matei începe cu genealogia şi naşterea lui Isus. Cînd a aflat că Maria este însărcinată, logodnicul ei Iosif „şi–a pus de gînd să divorţeze pe ascuns“ (1:19). Dar cum putea să facă acest lucru din moment ce ei erau doar logodiţi? Ei bine, la evrei o femeie logodită avea aceleaşi obligaţii ca şi o femeie căsătorită. Dacă ea întreţinea relaţii sexuale cu cineva putea fi omorîtă cu pietre, la fel ca şi o persoană adulteră (Deuteronom 22:23–29). Dat fiind caracterul obligatoriu al logodnei, Iosif s–a hotărît să divorţeze de Maria, cu toate că nici o ceremonie nu i–a unit prin căsătorie.

Primele capitole ale Evangheliei lui Matei cuprind Predica lui Isus de pe Munte. Aici Isus avertizează că dacă cineva îi adresează unui frate un „inexprimabil cuvînt de dispreţ“, va trebui să răspundă în faţa „Curţii Supreme“ (5:22). O astfel de vorbire ar echivala cu a–i spune unui frate că este un idiot nepriceput.

Dar ce anume era „Curtea Supremă“? Aceasta era Sanhedrinul din Ierusalim, format din 71 de membri. Ce condiţii erau cerute pentru a fi calificat drept un membru al acestuia? Cyclopedia de McClintock şi Strong spune: „Candidatul trebuia să fie ireproşabil atît din punct de vedere moral cît şi fizic. El trebuia să fie de vîrstă mijlocie, înalt, chipeş, bogat, instruit (. . .) Trebuia să cunoască mai multe limbi (. . .) Persoanele foarte în vîrstă, prozeliţii, eunucii şi netinimii nu puteau fi aleşi din cauza particularităţilor lor caracteristice; nu puteau fi aleşi nici candidaţii care nu aveau copii, deoarece ei nu puteau înţelege în profunzime problemele legate de familie (. . .); nu corespundeau nici cei care nu puteau dovedi că sînt descendenţi legitimi ai unui preot, a unui levit sau a unui israelit. (. . .) Unui candidat pentru Marele Sanhedrin i se pretindea, în primul rînd, să fi fost un judecător în oraşul său natal; să fi fost transferat de acolo la Micul Sanhedrin (. . .), de acolo să fi fost avansat din nou la al doilea Mic Sanhedrin (. . .) înainte ca el să poată fi primit ca membru al celor şaptezeci şi unu.

Astfel, Isus a înţeles că „oricine îi adresează fratelui său un inexprimabil cuvînt de dispreţ“, este vinovat la fel ca şi cel care este dovedit ca vinovat şi condamnat la moarte de către Curtea Supremă a evreilor. Ce avertisment de a nu–i vorbi de rău pe fraţii noştri! Să ne ţinem, aşadar, în frîu limba pentru ca să nu merităm niciodată condamnarea din partea Celei mai înalte curţi, din partea lui Iehova, „Judecătorul întregului pămînt“ (Geneza 18:25; Iacob 3:2–12).

Isus, un Învăţător eficient

Această evanghelie îl zugrăveşte pe Isus ca fiind şi un Învăţător capabil să răspundă cu abilitate la întrebări. De exemplu, drept răspuns la o întrebare, el a explicat motivul pentru care discipolii săi nu posteau (9:14–17). Ei nu aveau nici un motiv să postească, cît timp el era în viaţă. Dar, aşa cum a profeţit el, ei au postit şi au jelit atunci cînd el a murit, deoarece ei nu au înţeles de ce a fost permisă moartea sa. Însă, după ce au primit spiritul sfînt cu ocazia Sărbătorii Zilei a Cincizecea, ei au fost edificaţi şi nu au mai postit cu întristare.

Tot în legătură cu acest subiect, Isus a adăugat că nimeni nu coase la o haină veche un petic de stofă nebăgată la apă, deoarece durabilitatea acesteia din urmă cauzează o ruptură şi mai mare. El a mai spus că vinul nou nu se pune în burdufuri vechi. Un burduf pentru vin era format din pielea tăbăcită a unui animal, cusută în întregime cu excepţia unei eventuale deschizături la un picior. Fermentînd, vinul nou eliberează bioxid de carbon care exercită o presiune suficient de mare pentru a face să crape burdufurile vechi sau uscate. În mod asemănător, adevărul pe care l–a predicat Cristos era prea puternic pentru vechiul şi inflexibilul iudaism. În plus, el nu a încercat să cîrpească sau să facă să continue învechitele sisteme religioase cu obiceiurile lor de a posti şi cu alte ritualuri. Dimpotrivă, Dumnezeu l–a utilizat pe Isus pentru a institui un nou sistem de închinare. Bineînţeles, în acest caz nici noi nu trebuie să facem nimic ce ar sprijini mişcările interconfesionale sau promovarea falsei religii.

Să dăm atenţie sfatului ce vine de la Fiul lui Dumnezeu

În conformitate cu relatarea lui Matei cu privire la transfigurare, Dumnezeu a declarat că Isus este Fiul său aprobat şi a spus că noi trebuie să ascultăm de el (17:5). Aşadar, se cuvine să acordăm atenţie oricărui sfat ce provine de la Cristos, cum ar fi, de exemplu, avertismentul său că oricine face să se poticnească o persoană care şi–a pus încrederea în el ar fi mai bine să fie aruncat în mare cu o piatră de moară atîrnată de gît (18:6). Ce fel de piatră era aceasta? Nu una mică, deoarece Isus s–a referit la o mare piatră de moară care are un diametru de l m sau 1,50 m. Pentru a da drumul unei astfel de pietre ameninţătoare era necesară forţa unui animal. Nimeni nu ar putea supravieţui în mare cu o astfel de povară uriaşă legată de gît. Isus ne–a sfătuit, aşadar, să evităm vinovăţia de a–l poticni pe vreunul din discipolii săi. Cu o intenţie similară, apostolul Pavel a scris: „Este bine să nu mănînci carne, sau să nu bei vin, sau să nu faci nimic ce îl poticneşte pe fratele tău.“ — Romani 14:21.

Fiul lui Dumnezeu ne–a dat un sfat indirect atunci cînd a pronunţat un blestem împotriva scribilor şi fariseilor spunînd că ei se aseamănă cu mormintele văruite (23:27, 28). Era ceva obişnuit ca mormintele şi cavourile să fie văruite pentru ca oamenii să nu le atingă în mod accidental şi să devină necuraţi. Făcînd aluzie la această practică, Isus a arătat că fariseii şi scribii apăreau drepţi în exterior dar că pe dinăuntru erau „plini de ipocrizie şi nelegiuire“. Acordînd atenţie acestui sfat indirect vom evita să fim nesinceri şi vom acţiona „dintr–o credinţă fără ipocrizie“. — 1 Timotei 1:5; Proverbe 3:32; 2 Timotei 1:5.

Exemplul nostru în păstrarea integrităţii

După relatarea profeţiei lui Isus despre ’semnul prezenţei sale‘, Matei vorbeşte despre trădarea, arestarea, procesul, moartea şi învierea lui Isus. Pe stîlpul de tortură, Isus a refuzat vinul amestecat cu fiere, o substanţă cu efect narcotic (27:34). Femeile dădeau de obicei un astfel de vin criminalilor pentru a le calma durerea cînd erau ţintuiţi pe stîlp. La Marcu 15:23 se spune că vinul era ’amestecat cu smirnă‘ care avea să–i îmbunătăţească gustul. Se pare că în vinul pe care l–a refuzat Isus era şi fiere şi smirnă. Întrucît ajunsese la punctul culminant al alergării sale pămînteşti Isus nu dorea să fie drogat sau să i se administreze narcotice. Isus dorea să fie în deplinătatea controlului asupra facultăţilor sale mintale în scopul de a rămîne loial pînă la moarte. Imitîndu–l ca Exemplu al nostru, trebuie să fim şi noi întotdeauna interesaţi de păstrarea integrităţii faţă de Iehova Dumnezeu. — Psalm 26:1, 11.