Învăţăminte din Scripturi: Maleahi 1:1—4:6
Adevăratul Domn vine pentru judecată
„NU ARE nici o valoare să–i slujim lui Dumnezeu“ (Maleahi 3:14). Aceste cuvinte sceptice au fost rostite de propriul popor al lui Dumnezeu, în timpul profetului Maleahi, în secolul al V–lea î.e.n. De ce s–au exprimat ei în felul acesta? Din cauza condiţiilor deplorabile care existau în Iuda, în special în rîndul preoţilor al căror scop principal era acela de a obţine cîştiguri egoiste. Maleahi i–a demascat pe aceşti conducători religioşi ipocriţi şi a avertizat poporul că adevăratul Domn avea să vină pentru judecată. — Maleahi 1:6–8; 2:6–9; 3:1.
Profeţia lui Maleahi are o împlinire şi în zilele noastre. Iată de ce avem tot interesul să analizăm învăţăturile pe care le conţine ea.
Dispreţ faţă de numele lui Dumnezeu
Iehova aşteaptă ca poporul său să–i ofere tot ce are mai bun. Dumnezeu şi–a exprimat mai întîi iubirea faţă de poporul său. Însă, preoţii au dispreţuit numele său, acceptînd din partea poporului, pentru jertfe, animale oarbe, bolnave şi şchioape. Iehova nu a găsit plăcere nici în aceşti preoţi care slujeau, nici în ofrandele lor de calitate inferioară. Dar, indiferent ce ar face ei, „numele lui Iehova va fi inspirator de teamă printre naţiuni“. — Maleahi 1:1–14.
Cei care îi învaţă pe alţii au o grea responsabilitate (Iacob 3:1). Preoţii au ’făcut ca mulţi să se poticnească în lege‘. Cum anume? Întrucît nu i–au instruit poporul în legea divină şi au dat dovadă de părtinire. Iehova s–a mîniat pe bună dreptate pe ei, „căci buzele preotului sînt acelea care trebuie să păzească cunoştinţa şi legea este ceea ce poporul trebuie să caute din gura sa“. — 2:1–9.
Iehova nu îi priveşte îngăduitor pe cei ce dispreţuiesc aranjamentul căsătoriei. Contrar legii lui Dumnezeu, bărbaţii lui Iuda şi–au luat soţii străine (Deuteronom 7:3, 4). Ei au acţionat în mod neloial faţă de soţia tinereţii lor, divorţînd de ea. Iehova „a urît divorţul“, avertizează Maleahi. — 2:10–17.
Judecată şi rafinare
Iehova nu va tolera la infinit răul. „Domnul adevărat“, va veni în templul său, însoţit de „mesagerul legămîntului“. El îi va rafina şi îi va purifica pe fiii lui Levi. Iehova va deveni un martor neîntîrziat împotriva vrăjitorilor, al bărbaţilor adulteri, al acelora care fac jurăminte mincinoase, care înşeală şi îi asupresc pe alţii. — 3:1–5.
Cei care se reţin să–i aducă ofrande lui Iehova vor deveni săraci. Iehova nu se schimbă. Dacă poporul său îndărătnic se reîntoarce la el, el se va întoarce spre el cu milă. Aceştia îl jefuiesc pe Dumnezeu, refuzînd să–i aducă zeciuiala şi contribuţiile. Dacă ei îi aduc a zecea parte, Iehova le promite că–i va binecuvînta „pînă cînd nu va mai fi nevoie“. Ei vor avea, cu siguranţă, recolte frumoase. — 3:6–12.
Ochii lui Iehova sînt asupra slujitorilor săi. Iehova are o controversă cu cei care rostesc cuvinte tari la adresa lui. În schimb, el le acordă o mare atenţie celor care se tem de el. „O carte de amintire“ va fi scrisă pentru „cei care se gîndesc la numele său“. Poporul lui Dumnezeu va vedea deosebirea dintre cei drepţi şi cei răi. — 3:13–18.
Ziua lui Iehova vine!
Ziua lui Iehova va însemna o distrugere completă pentru cei răi. Ziua lui Iehova vine şi cei răi vor fi mistuiţi aşa cum este mistuită miriştea de focul unui cuptor aprins. Ei vor fi mistuiţi, aşa că nu le va mai rămîne ’nici rădăcină, nici ramură‘. Cît despre cei care se tem de numele lui Iehova, ei vor beneficia de efectul sănătos al ’soarelui dreptăţii‘. Înainte de venirea acestei zile inspiratoare de teamă, Iehova îl va trimite pe Ilie, profetul, pentru a îndeplini o lucrare de restaurare. — 4:1–6.
Învăţăminte pentru timpul nostru: În ceea ce priveşte închinarea, Iehova pretinde ca slujitorii săi să–i aducă ce au mai bun. (Compară Matei 22:37, 38.) Cei care studiază Cuvîntul lui Dumnezeu au responsabilitatea de a–i instrui în mod corespunzător şi pe alţii şi de a–i conduce spre închinarea adevărată. Să ne amintim că ochii Dumnezeului dreptăţii sînt asupra acelora care nu manifestă un respect cuvenit faţă de căsătorie şi a acelora care comit fărădelegea. Să ne supunem cu umilinţă procesului de rafinare şi curăţire efectuat de adevăratul Domn, aşteptînd cu nerăbdare „ziua mare şi inspiratoare de teamă a lui Iehova“!
[Chenarul de la pagina 28]
TEXTE BIBLICE ANALIZATE
○ 1:10 — Preoţii egoişti şi lacomi de bani îşi îndeplineau serviciul pentru un cîştig personal. Ei pretindeau o retribuţie şi pentru cele mai neînsemnate munci efectuate în templu, cum ar fi închiderea uşilor sau aprinderea focului la altar. Nu este de mirare că lui Iehova ’–nu–i face plăcere ofranda din mîna lor‘.
○ 1:13 — Preoţii infideli au ajuns să considere jertfele drept nişte ritualuri obositoare, o povară. Ei desconsiderau, dispreţuiau lucrurile sacre ale lui Iehova. Niciodată să nu ne permitem să–i oferim „taurii tineri ai buzelor noastre“ într–un mod pur formal. — Osea 14:2; Evrei 13:15.
○ 2:13 — Mulţi evrei divorţau de soţia tinereţii lor, probabil pentru a se căsători cu femei mai tinere păgîne. Altarul lui Iehova era acoperit cu lacrimi — evident, lacrimi ale soţiilor respinse care veneau la sanctuar pentru a–şi vărsa durerea înaintea lui Dumnezeu. — Maleahi 2:11, 14, 16.
○ 3:1 — „Domnul adevărat“ este Iehova Dumnezeu, iar „mesagerul legămîntului“ este Isus Cristos. Această profeţie a cunoscut o primă împlinire atunci cînd Isus a curăţat templul (Marcu 11:15–17). Acest lucru s–a întîmplat la trei ani şi jumătate după ce el fusese uns ca Rege numit dar neinstalat. În mod asemănător, la trei ani şi jumătate după ce a fost încoronat ca Rege în toamna anului 1914, Isus l–a însoţit pe Iehova în templul spiritual şi a constatat că poporul lui Dumnezeu avea nevoie de rafinare şi purificare.
○ 3:2, 3 — Procesul de rafinare utilizat în antichitate pretindea mult timp. De aceea, adeseori, rafinatorul ’se aşeza‘ şi aştepta pînă cînd metalul topit reflecta imaginile la fel ca o oglindă perfect lustruită, şi el putea să–şi vadă reoglindită propria–i imagine. Tot la fel, în timpul nostru, Iehova a continuat să–şi rafineze poporul, curăţindu–l de învăţăturile şi practicile impure. Aceasta i–a ajutat să reflecte cu mai multă acurateţe imaginea sa. — Efeseni 5:1.
○ 4:2 — Aceasta este o descriere a viitoarelor binecuvîntări de care vor avea parte cei care se tem de numele lui Dumnezeu. Ei au perspectiva de a se scălda în strălucirea soarelui favorii divine atunci cînd familia umană va fi fost vindecată de bolile fizice, mintale şi afective de care suferă în prezent. — Apocalips 21:3, 4.
○ 4:5 — Profetul Ilie a trăit cu circa 500 de ani înainte ca să fie rostită această profeţie. În secolul I e.n. Isus Cristos l–a identificat pe Ioan Botezătorul ca fiind acest Ilie profeţit (Matei 11:12–14; Marcu 9:11–13). Însă „Ilie“ trebuia să vină înainte de „ziua lui Iehova“. Acest lucru arată că profeţia avea să cunoască încă o împlinire în acest timp al „prezenţei“ lui Cristos. — 2 Tesaloniceni 2:1, 2.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]
În timpul serviciului său pămîntesc, Isus a curăţat templul. În 1918 el l–a însoţit pe Iehova la templul spiritual pentru a purifica poporul lui Dumnezeu