atît teologii protestanţi cît şi cei catolici nu au reuşit să ajungă la nici o înţelegere cu privire la ce înseamnă, dacă totuşi ea înseamnă ceva, moartea lui Isus Cristos.

Poate consideri că este vorba doar de o sfadă între cîţiva specialişti în teologie şi că aceasta nu are nici o legătură cu viaţa ta. Dar gîndeşte-te puţin: Dacă moartea lui Isus are totuşi legătură cu poziţia ta înaintea lui Dumnezeu şi cu perspectiva ta de viaţă veşnică (în cer sau în altă parte), atunci această controversă trebuie luată în consideraţie.

De ce continuă teologii să se certe în această privinţă? Să luăm, de exemplu, cazul Bisericii Romano-Catolice. Ea are dogme precise despre nemurirea sufletului şi despre trinitate. Şi totuşi, ea este, lucru curios, nehotărîtă în ce priveşte răscumpărarea prin intermediul morţii lui Cristos. Iată ce declară New Catholic Encyclopedia: „Au fost elaborate multe sisteme menite să explice cum este eliberat omul din urgia păcatului şi restabilit în graţia divină (. . .) Dar nici unul dintre ele nu a avut succes deplin. (. . .) Teologia Răscumpărării este, într-o anumită măsură, nerealizată şi continuă să constituie o problemă în teologie“.

Aşadar, nu ar trebui să te surprindă faptul că dintre milioanele de oameni care recită monoton «Isus a murit pentru noi» foarte puţini au mai mult decît o idee vagă despre ceea ce înseamnă practic acest lucru. Sau, după cum afirmă Anglican Theological Review: „Cînd este presat (. . .), creştinul credincios este deseori incapabil să citeze sursa biblică a doctrinei, sau să explice cum acţionează ea“. Împovăraţi de o învăţătură pe care nici nu o înţeleg, nici nu o pot explica, enoriaşii din biserici sînt incapabili să înţeleagă ce semnifică pentru viaţa lor moartea lui Cristos.

Eşecul creştinătăţii de a elabora o doctrină clară despre răscumpărare a zădărnicit şi eforturile ei de a-i aborda pe evrei, hinduşi şi budişti, precum şi pe alţii cu mesajul creştin. În timp ce mulţi dintre aceştia admiră şi respectă multe dintre învăţăturile lui Isus, confuzia care învăluie moartea lui Cristos şi semnificaţia ei constituie un obstacol în calea credinţei.

Oare semnificaţia morţii lui Cristos este pur şi simplu un mister — ceva ce depăşeşte puterea de înţelegere a omului? Ori există, probabil, o explicaţie logică, bazată pe Biblie? Merită să acorzi atenţie acestor întrebări, deoarece Biblia face următoarea afirmaţie uluitoare cu privire la Cristos: «Oricine crede în el nu va pieri, ci va avea viaţă veşnică». — Ioan 3:16.

Răscumpărarea — doctrina pierdută a creştinătăţii

RĂSCUMPĂRAREA — credinţa că Isus a murit în schimbul omenirii păcătoase — constituie fundamentul adevăratului creştinism. Totuşi, teologii creştinătăţii au criticat şi batjocorit de mult timp această doctrină.

De ce? Doar nu a zis Isus însuşi, în Marcu 10:45 că „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi“?

Unii au afirmat că Isus nu a rostit niciodată aceste cuvinte şi că ele au fost inventate după moartea sa, sub influenţa apostolului Pavel. Alţii susţin că, în acest context, „preţul de răscumpărare“ este o figură de stil sau că doctrina provine din mitologia greacă! Deci răscumpărarea a dispărut practic din învăţăturile bisericii.

Dar s-ar putea să te întrebi, pe bună dreptate, cum au înţeles primii creştini moartea lui Isus. Iată ce spune Pavel în 2 Corinteni 5:14, 15: „Dragostea lui Cristos ne constrînge, încît socotim că, (. . .) Unul a murit pentru toţi, (. . .) pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care a murit şi a înviat pentru ei“. Această doctrină era simplă şi clară—totalmente liberă de complicatele modificări ulterioare pe care avea să le sufere din partea teologilor bisericii.

Este oare posibil ca Pavel să fi inventat această doctrină? Nu, deoarece el explică în 1 Corinteni 15:3: următoarele: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi“. Este clar că cu mult înainte ca Pavel să-şi scrie epistolele, creştinii înţelegeau deja că moartea lui Isus era o jertfă, un preţ real, plătit pentru a răscumpăra omenirea păcătoasă: o răscumpărare. În plus, aşa cum arată Pavel, ei înţelegeau că moartea lui Cristos era o împlinire a «Scripturilor», adică a profeţiilor din Psalmul 22 şi din Isaia, capitolul 53, consemnate în Scripturile ebraice, sau „Vechiul Testament“.

Întrebări rămase fără răspuns

Dacă preferi să cercetezi singur faptele, vei constata că învăţăturile apostate s-au infiltrat în creştinism încă din perioada apropiată de timpul apostolilor (Fapte 20:29, 30; 2 Timotei 4:3, 4). Totuşi, credinţa în jertfa de răscumpărare a lui Cristos a persistat, după cum arată scrierile părinţilor timpurii ai bisericii. Însă, cînd unii teologi de mai tîrziu au studiat amănunţit doctrina răscumpărării, ei au întîmpinat cîteva întrebări dificile cum ar fi: Către cine s-a plătit preţul de răscumpărare? şi De ce a fost necesară această plată?

În secolul al IV-lea e.n., Grigore din Nysa şi alţii au emis părerea potrivit căreia preţul de răscumpărare i-a fost plătit lui Satan Diavolul! Ei susţineau că Satan deţinea controlul asupra omului şi că preţul de răscumpărare i-a fost plătit lui pentru a elibera omenirea. Totuşi, Grigore din Nazianzus, un contemporan al celor de mai sus, a sesizat marea deficienţă a respectivei teorii. Ea lăsa să se înţeleagă că Dumnezeu îi era supus Diavolului — un lucru într-adevăr absurd! Iată însă că ideea despre o răscumpărare plătită Diavolului a prins şi a rezistat secole în şir.

Dar s-ar putea ca preţul de răscumpărare să-i fi fost plătit lui însuşi Dumnezeu? Grigore din Nazianzus a considerat că şi această concepţie genera probleme. Întrucît «noi nu eram sclavii lui [Dumnezeu]», de ce era necesar să I se plătească o răscumpărare? Pe lîngă aceasta, «îşi găsea oare Tatăl plăcere în moartea Fiului său» pretinzînd o răscumpărare? În aparenţă întrebări dificile a căror apariţie pune la îndoială însăşi răscumpărarea.

Moartea răscumpărării

Cercetările tale asupra acestei chestiuni te-ar putea duce apoi la începutul secolului al XII-lea. Anselm, arhiepiscop de Canterbury, a încercat să răspundă la întrebările respective în cartea sa Cur Deus Homo (De ce Dumnezeu a devenit om). Cartea ne învăţa că moartea lui Cristos a servit ca mijloc de