Capitolul 11
Menţineţi deschise liniile de comunicare
1, 2. Ce este comunicarea, şi de ce este ea importantă?
COMUNICAREA înseamnă mai mult decît simpla vorbire. Aşa cum se exprima apostolul Pavel, dacă cuvintele tale nu sînt înţelese de ascultător, ‘atunci parc-ai vorbi în vînt’ (1 Corinteni 14:9). Înţeleg copiii tăi ceea ce le spui, iar tu înţelegi cu adevărat ceea ce încearcă ei să-ţi spună?
2 Pentru a exista o adevărată comunicare trebuie ca gîndurile, ideile şi sentimentele să fie transmise de la o minte la alta. Dacă iubirea poate fi numită inima unei vieţi fericite de familie, atunci comunicarea poate fi numită sîngele ei. Întreruperile în comunicare între partenerii conjugali atrag după sine probleme; ele sînt tot atît de grave, dacă nu chiar mai grave, atunci cînd survin între părinţi şi copii.
SĂ AVEŢI PERSPECTIVE LARGI
3. În timpul cărei perioade din viaţa copilului ar trebui părinţii să se aştepte că vor apărea probleme în comunicare?
3 Cele mai mari presiuni asupra liniilor de comunicare între părinţi şi copiii lor apar nu în primii ani din viaţa copilului, ci în cursul adolescenţei — între 13 şi 19 ani. Părinţii trebuie să recunoască faptul că aşa va fi situaţia. Este nerealist din partea lor să se aştepte ca şi anii de mai tîrziu din viaţa copiilor lor să fie relativ liberi de probleme, aşa cum au fost primii ani. Problemele vor apare în mod categoric, iar o comunicare clară şi eficientă poate fi un factor-cheie în soluţionarea sau reducerea acestora. Pentru a realiza acest lucru, părinţii trebuie să privească în perspectivă, să gîndească cu anticipaţie, căci „mai bun este sfîrşitul unui lucru decît începutul lui“. — Eclesiastul 7:8.
4. Întreaga comunicare din cadrul familiei trebuie să fie sub formă de conversaţie? Explică.
4 Multe lucruri contribuie la stabilirea, dezvoltarea şi menţinerea liniilor de comunicare din familie în stare de funcţionare. De-a lungul anilor, un bărbat şi soţia sa pot să dezvolte o încredere şi înţelegere reciprocă de mare profunzime care fac posibilă comunicarea chiar fără cuvinte — doar o privire, un zîmbet sau o atingere le poate spune enorm de mult. Ar trebui ca ei să-şi propună să dezvolte aceleaşi temelii solide pentru comunicarea cu copiii lor. Înainte ca un copil să înţeleagă vorbirea, părinţii îi comunică acestuia simţăminte de siguranţă şi iubire. În timp ce copiii cresc, dacă familia lucrează, se joacă şi, mai mult decît atît, se închină împreună, atunci se stabilesc linii de comunicare solide. Pentru a menţine însă deschise aceste linii de comunicare se pretind eforturi reale şi înţelepciune.
ÎNCURAJAŢI-VĂ COPIII SĂ SE EXPRIME
5–7. a) De ce este bine ca părinţii să fie atenţi în ce priveşte faptul de a-i opri pe copii să vorbească? b) Cum ar putea părinţii să-i înveţe pe copii să fie politicoşi şi plini de respect?
5 O veche zicală spune că „copiii ar trebui să fie priviţi, nu auziţi“. Acest lucru este adevărat — uneori. Copiii trebuie să înveţe că, aşa cum spune Cuvîntul lui Dumnezeu, „tăcerea îşi are timpul ei, şi vorbirea timpul ei“ (Eclesiastul 3:7). Dar copiii pretind atenţie, iar părinţii trebuie să se ferească să le înăbuşe exprimarea liberă dacă nu este necesar. Nu te aştepta ca reacţia unui copil mic în faţa experienţelor vieţii să fie aceeaşi ca a unui adult. Adulţii consideră un anumit incident numai ca o parte din larga panoramă a vieţii. Copilul poate deveni foarte impresionat şi atît de absorbit de o anumită problemă de interes imediat, încît uită de aproape orice altceva. Un copil mic poate da buzna în încăpere şi poate începe să relateze emoţionat tatălui sau mamei un anumit eveniment. Dacă părintele îi taie vorba copilului spunîndu-i în mod iritat „Linişteşte-te!“ sau foloseşte o altă exprimare mînioasă, entuziasmul copilului poate fi zdrobit. Vorbăria unui copil pare să nu transmită mult. Dar, încurajîndu-i pe copii să se exprime în mod natural, poţi preveni situaţia ca, mai tîrziu în viaţă, să păstreze pentru ei lucruri pe care tu, ca părinte, doreşti şi este necesar să le cunoşti.
6 Politeţea şi o atitudine plină de respect contribuie la o bună comunicare. Copiii ar trebui să înveţe să fie politicoşi, iar părinţii ar trebui să fie un exemplu pentru ei în ce priveşte propria lor comunicare cu copii, precum şi în alte privinţe. Mustrarea va fi necesară şi ar trebui acordată atunci cînd este nevoie, chiar cu severitate (Proverbele 3:11, 12; 15:31, 32; Tit 1:13). Totuşi, dacă, atunci cînd vorbesc, copiii sînt de obicei întrerupţi, corectaţi în continuu sau, şi mai rău, sînt dezapreciaţi şi chiar ridiculizaţi, probabil că ei se vor descuraja — sau vor merge la altcineva atunci cînd doresc să vorbească. Cu cît fiul sau fiica cresc mai mari, cu atît este mai adevărat acest lucru. De ce n-ai proceda astfel — la sfîrşitul acestei zile stai şi treci în revistă conversaţiile pe care le-ai avut cu fiul sau fiica ta şi apoi întreabă-te: De cîte ori i-am spus lucruri care exprimă apreciere, încurajare, felicitări sau laude? Pe de altă parte, de cîte ori i-am spus lucruri care au implicat contrariul, lucruri care au avut tendinţa ‘să îl sau o înjosească’, care au trădat nemulţumire, iritare sau exasperare? S-ar putea să rămîi surprins de ceea ce-ţi va dezvălui această trecere în revistă. — Proverbele 12:18.
7 Părinţii trebuie să manifeste în mod frecvent răbdare şi stăpînire de sine. Tinerii sînt înclinaţi să fie impulsivi. S-ar putea să spună dintr-o dată ce gîndesc, întrerupînd poate conversaţia adulţilor. Un părinte ar putea să-l mustre cu asprime pe tînăr. Dar uneori ar fi mai înţelept să asculte în mod politicos, furnizîndu-i în felul acesta un exemplu de stăpînire de sine şi apoi, după un răspuns scurt, să-i amintească în mod binevoitor copilului că trebuie să fie politicos şi plin de consideraţie faţă de alţii. Deci şi aici s-ar putea aplica sfatul de a fi „grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mînie“. — Iacov 1:19.
8. Cum ar putea părinţii să-şi încurajeze copiii să se îndrepte spre ei pentru îndrumare?
8 Tu doreşti ca copiii tăi să se simtă îmboldiţi să caute îndrumarea ta atunci cînd au probleme. Îi poţi încuraja să facă acest lucru dovedindu-le că şi tu cauţi îndrumare în viaţă şi ai pe cineva spre care priveşti cu supunere. Comentînd modul în care el stabileşte o bună comunicare cu copiii în timp ce ei sînt încă mici, un tată spunea următoarele:
„Aproape în fiecare seară mă rog cu copiii la ora de culcare. În general, ei sînt în patul lor, iar eu îngenunchez alături şi îi cuprind cu braţele. Rostesc o rugăciune, iar adesea spun şi ei una după aceea. Nu este ceva neobişnuit pentru ei să mă sărute şi să-mi spună: «Tati, te iubesc», şi apoi îmi dezvăluie un lucru pe care-l au pe inimă. În căldura patului şi în siguranţa îmbrăţişării tatălui lor, s-ar putea ca ei să vorbească despre unele probleme personale pentru care au nevoie de ajutor sau poate chiar să dea glas unor exprimări de afecţiune“.
La masă sau în alte ocazii, dacă rugăciunile tale nu sînt un lucru de rutină, ci sînt expresive, spuse din inimă şi reflectă o autentică relaţie personală cu Creatorul şi Tatăl tău ceresc, aceasta poate contribui extrem de mult la stabilirea unei bune relaţii cu copiii tăi. — 1 Ioan 3:21; 4:17, 18.
ANII DE TRANZIŢIE
9. Ce se poate spune despre problemele şi necesităţile adolescenţilor în comparaţie cu cele ale copiilor mai mici?
9 Adolescenţa este o perioadă de tranziţie, o perioadă în care fiul sau fiica ta nu mai este un copil, dar nu este încă nici adult. Corpul unui adolescent trece prin schimbări, iar acestea influenţează afectivitatea. Problemele şi necesităţile adolescenţilor diferă de cele din perioada pubertăţii. Astfel, părinţii trebuie să-şi modifice modul de abordare a acestor probleme şi necesităţi, deoarece ceea ce a fost eficient în cazul unui preadolescent nu va fi întotdeauna eficient în cazul unui adolescent. Este necesar să furnizezi mai multe motive, iar acest lucru pretinde o comunicare mai amplă, nu una redusă.
10. a) De ce explicaţiile simple despre sexualitate nu mai sînt suficiente pentru adolescenţi? b) Cum ar putea părinţii să intre în discuţie cu copiii lor pe tema sexualităţii?
10 Explicaţiile simple pe care le dădeai copilaşului tău cu privire la sexualitate, de exemplu, nu vor mai satisface necesităţile unor adolescenţi. Ei simt impulsurile sexuale, dar adeseori un sentiment de jenă îi reţine să-şi abordeze tatăl sau mama cu întrebări. Părinţii trebuie să ia iniţiativa, şi acest lucru nu va fi uşor dacă nu au dezvoltat şi nu au menţinut o bună linie de comunicare, îndeosebi făcîndu-i să se bucure de calda lor companie atît la lucru, cît şi la joacă. Apariţia poluţiei în cazul unui băiat sau a menstruaţiei în cazul unei fete nu-i va tulbura prea mult dacă li s-au explicat lucrurile dinainte (Leviticul 15:16, 17; 18:19). Un tată ar putea, eventual în timp ce face o plimbare cu fiul său, să abordeze problema masturbării, menţionînd faptul că majoritatea tinerilor au cel puţin unele probleme în acest sens şi întrebîndu-l: ‘Tu cum stai în această privinţă?’ sau ‘Ai constatat şi tu că aceasta este o problemă?’ Chiar unele discuţii cu familia pot să se refere la probleme legate de adolescenţă, discuţii în care atît tatăl, cît şi mama să contribuie cu sfaturile lor într-un mod relaxat, dar direct.
ÎNŢELEGÎND NECESITĂŢILE ADOLESCENŢILOR
11. În ce privinţe diferă adolescenţii de adulţi?
11 „Dobîndeşte înţelepciunea şi, cu tot ce ai, dobîndeşte priceperea“ (Proverbele 4:7). Ca părinţi, fiţi înţelepţi în ce priveşte căile tinerilor; arătaţi înţelegere în ce priveşte simţămintele lor. Nu uitaţi cum a fost pentru voi să fiţi tineri. Amintiţi-vă totodată că, în timp ce orice persoană în vîrstă a fost cîndva tînără şi ştie ce înseamnă acest lucru, nici o persoană tînără nu a experimentat vreodată faptul de a fi în vîrstă. Adolescentul nu mai doreşte să fie tratat ca un copil, dar el nu este încă adult şi nu are încă multe din preocupările unui adult. El este încă mult înclinat spre joacă şi are nevoie de timp pentru ea.
12. Cum doresc adolescenţii să fie trataţi de părinţii lor?
12 Există anumite lucruri pe care tinerii le doresc în mod deosebit din partea părinţilor lor în acest stadiu al vieţii. Ei doresc să fie înţeleşi; doresc mai mult ca oricînd să fie trataţi ca indivizi aparte; doresc o îndrumare şi conducere care să fie consecventă şi să ia în considerare faptul că ei se apropie de starea adultă; doresc foarte mult să se simtă utili şi apreciaţi.
13. Cum ar putea reacţiona copiii aflaţi la vîrsta adolescenţei faţă de restricţiile din partea părinţilor, şi de ce?
13 Părinţii nu ar trebui să fie surprinşi de faptul că la vîrsta adolescenţei începe să apară o oarecare împotrivire faţă de restricţii. Acest fapt se datoreşte apropierii tînărului de stadiul independenţei definitive şi dorinţei naturale de a avea o mai mare libertate de mişcare şi alegere. Sugarii neajutoraţi au nevoie de îngrijire părintească permanentă, copiii mici au nevoie de ocrotire atentă, dar pe măsură ce cresc, domeniul lor de activitate se lărgeşte, iar legăturile cu cei din afara cercului familial cresc şi se întăresc. Aspiraţiile către independenţă ar putea face ca relaţiile cu un fiu sau o fiică să devină oarecum dificile. Părinţii nu pot lăsa ca autoritatea lor să fie ignorată sau încălcată — spre binele copiilor lor. Dar ei pot face faţă situaţiei în mod înţelept şi pot menţine comunicarea dacă nu vor uita ce anume determină această posibilă conduită agitată.
14. Cum ar putea părinţii să rezolve cu succes dorinţa copilului după o mai mare independenţă?
14 Confruntaţi cu impulsul fiului sau fiicei lor spre o mai mare independenţă, ce trebuie să facă părinţii? Acest impuls este asemenea unui resort tensionat pe care îl ţii în mînă. Dacă îi dai drumul dintr-o dată, el va zbura în mod necontrolat într-o direcţie imprevizibilă. Dacă îl ţii tensionat prea mult timp, tu te vei epuiza, iar el va slăbi. Dar dacă îl vei destinde în mod treptat şi controlat, el va rămîne în locul potrivit pentru el.
15. De unde reiese faptul că creşterea lui Isus spre maturitate a avut loc sub îndrumarea părinţilor?
15 Un exemplu de asemenea înaintare echilibrată spre independenţă găsim în cazul lui Isus, cînd era un băieţandru. În anii preadolescenţei, relatarea istorică de la Luca 2:40 spune că „copilul creştea şi se întărea, fiind plin de înţelepciune, şi favoarea lui Dumnezeu era mereu peste el“ (NW). Fără îndoială că părinţii săi au avut un rol important în dezvoltarea lui, deoarece, chiar dacă era perfect, înţelepciunea sa nu avea să vină în mod automat. Ei au furnizat cu regularitate climatul spiritual propice pentru educarea lui, aşa cum consemnează în continuare relatarea. La vîrsta de 12 ani, în timp ce familia se afla în Ierusalim pentru a asista la sărbătoarea Paştelui, Isus s-a dus la templu şi s-a antrenat în conversaţie cu învăţătorii religioşi aflaţi acolo. Evident, părinţii săi i-au permis fiului lor în vîrstă de 12 ani această măsură de libertate de mişcare. Ei s-au îndepărtat de Ierusalim fără să-şi dea seama că el rămăsese în urmă, crezînd probabil că el se afla împreună cu alţi prieteni sau rude care se întorceau acasă. Trei zile mai tîrziu ei l-au găsit în templu, nu încercînd să-i înveţe pe bătrînii de aici, ci „ascultîndu-i şi punîndu-le întrebări“. Mama sa a scos în evidenţă neliniştea pe care o simţiseră, iar Isus, fără să fie lipsit de respect, a răspuns, de fapt, ce crezuse el: că ei vor şti în mod sigur unde să-l găsească atunci cînd vor fi gata de plecare. Deşi s-a bucurat de o oarecare libertate de mişcare, relatarea spune că, după aceea, Isus „a continuat să le fie supus“, conformîndu-se îndrumărilor şi restricţiilor lor pe măsură ce intra în anii adolescenţei şi că „progresa în înţelepciune şi în dezvoltare fizică şi în favoarea lui Dumnezeu şi a oamenilor“. — Luca 2:41–52, NW.
16. Ce ar trebui să nu uite părinţii atunci cînd au probleme cu un adolescent?
16 În mod similar, părinţii ar trebui să le permită fiicelor şi fiilor lor, aflaţi la vîrsta adolescenţei, o anumită măsură de independenţă, mărind-o treptat pe măsură ce ei se apropie de vîrsta adultă, lăsîndu-i să ia din ce în ce mai multe decizii personale, sub îndrumarea şi supravegherea părintească. Cînd se ivesc dificultăţi, înţelegerea motivelor îi va ajuta pe părinţi să evite ca din lucruri minore să facă mari controverse. De multe ori, un adolescent nu se răzvrăteşte în mod intenţionat împotriva părinţilor săi, dar el încearcă să-şi asigure o anumită măsură de independenţă, fără să ştie cum s-o obţină. Astfel, părinţii s-ar putea să comită o greşeală, făcînd probabil o chestiune de controversă din lucrurile incorecte. Dacă problema nu este prea serioasă, las-o să treacă. Dar dacă este serioasă, fii ferm. Nu ‘strecura ţînţarul’, dar nici nu ‘înghiţi cămila’. — Matei 23:24.
17. Ce factori ar trebui să ia părinţii în considerare atunci cînd le impun restricţii copiilor lor adolescenţi?
17 Părinţii pot contribui la menţinerea unor relaţii excelente cu fiicele şi fiii lor adolescenţi manifestînd un bun echilibru în ce priveşte restricţiile pe care le impun acestora. Nu uita că dacă „înţelepciunea de sus este în primul rînd castă“, ea este totodată „raţională“, „plină de îndurare“ şi „neipocrită“ (Iacov 3:17, NW). Există unele lucruri pe care Biblia le arată că sînt totalmente inacceptabile, printre care furtul, fornicaţia, idolatria şi alte greşeli grave similare (1 Corinteni 6:9, 10). În cazul multor altor lucruri, faptul de a stabili că sînt corecte sau greşite poate depinde de măsura sau gradul în care se dă curs unei probleme. Hrana este un lucru bun, dar dacă mîncăm prea mult, devenim gurmanzi. La fel stau lucrurile cu unele forme de destindere, cum ar fi dansul, participarea la serate, practicarea unor sporturi sau alte activităţi similare. De multe ori nu este în discuţie ceea ce faci, ci felul în care o faci şi compania în care o faci. Astfel, aşa cum nu vom condamna faptul de a mînca cînd ceea ce avem în realitate în vedere este lăcomia la mîncare, nici părinţii nu vor dori să aducă o condamnare generală unor activităţi tinereşti, dacă obiecţia reală se referă la formele sau gradele extreme cărora le dau curs unii tineri sau la unele împrejurări nedorite în care s-ar putea ajunge. — Compară cu Coloseni 2:23.
18. Cum ar putea părinţii să-i prevină pe copiii lor în legătură cu anturajul?
18 Toţi tinerii simt nevoia să aibă prieteni. Puţini pot fi consideraţi „ideali“, dar oare proprii tăi copii nu au punctele lor slabe? Ai putea dori să limitezi asocierea lor cu anumiţi tineri, deoarece consideri că aceasta ar putea deveni dăunătoare pentru ei (Proverbele 13:20; 2 Tesaloniceni 3:13, 14; 2 Timotei 2:20, 21). În cazul altora, s-ar putea să observi unele lucruri care îţi plac şi altele care nu îţi plac. În loc să excluzi complet pe cineva din cauză că îi lipseşte ceva, ar fi bine să le exprimi copiilor aprecierea pentru calităţile bune ale prietenilor lor, scoţînd în acelaşi timp în evidenţă necesitatea de a fi precauţi cu părţile lor mai slabe, încurajîndu-ţi fiul sau fiica să exercite o influenţă bună în aceste domenii, spre folosul durabil al prietenului lor.
19. În armonie cu principiul consemnat la Luca 12:48, cum pot fi ajutaţi copiii să aibă un punct de vedere corect referitor la libertate?
19 O modalitate de a-ţi ajuta fiica sau fiul aflat la vîrsta adolescenţei să dezvolte un punct de vedere corect faţă de o mai mare libertate este să-l faci să înţeleagă că o mai mare libertate atrage după sine o mai mare responsabilitate. „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult“ (Luca 12:48). Cu cît copiii se dovedesc a fi mai responsabili, cu atît mai multă încredere pot avea părinţii lor în ei. — Galateni 5:13; 1 Petru 2:16.
COMUNICAŢI SFATUL ŞI CORECTAREA
20. Ce mai este necesar, pe lîngă putere sau autoritate asupra copiilor, pentru a preveni un eşec al comunicării?
20 Dacă o persoană te sfătuieşte, dar nu-ţi înţelege poziţia, ai impresia că sfatul său este nerealist. Dacă persoana respectivă are puterea să te constrîngă să-i respecţi cerinţele, acest lucru ţi s-ar putea părea o nedreptate. Părinţii ar trebui să nu uite că „inima celor pricepuţi caută cunoştinţa“ şi că „cel cunoscător îşi măreşte puterea“ (Proverbele 15:14; 24:5). Tu poţi avea putere asupra copiilor tăi, dar dacă ea este întărită prin cunoştinţă şi înţelegere, vei fi mai eficient în comunicarea cu ei. Dacă nu vei manifesta înţelegere cînd îi corectezi pe cei tineri, acest fapt poate duce la o „prăpastie între generaţii“ şi la un eşec al comunicării.
21. Cum ar trebui să procedeze părinţii cu copiii care au ajuns implicaţi în delicte grave?
21 Ce vei face dacă copilul tău ajunge într-o dificultate, comite o greşeală gravă sau face ceva rău care te ia prin surprindere? N-ar trebui niciodată să scuzi răul (Isaia 5:20; Maleahi 2:17). Dar dă-ţi seama că acum, mai mult ca oricînd, fiul sau fiica ta are nevoie de un ajutor plin de înţelegere şi de o conducere abilă. Asemenea lui Iehova Dumnezeu, ai putea într-adevăr spune: ‘Veniţi acum să ne judecăm; situaţia este într-adevăr gravă, dar în nici un caz ireparabilă’ (Isaia 1:18). Izbucnirile de mînie sau condamnările pline de asprime ar putea pune capăt comunicării. Foarte mulţi tineri care au apucat pe căi greşite au spus: ‘Nu le-aş fi putut vorbi părinţilor mei — s-ar fi înfuriat pe mine’. Efeseni 4:26 spune: „Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi“. Ţine-ţi în frîu emoţiile în timp ce asculţi ce are de spus fiul sau fiica ta. Apoi, amabilitatea cu care l-ai ascultat va face să fie mai uşor de acceptat corectarea pe care o vei da.
22. De ce părinţii nu ar trebui niciodată să dea de înţeles că au rupt relaţiile cu copiii lor?
22 Posibil să nu fie doar un incident, ci o perioadă dificilă, o tendinţă de a manifesta o anumită trăsătură nedorită. Deşi disciplinarea este necesară, părinţii n-ar trebui niciodată să dea de înţeles prin cuvinte sau atitudine că au rupt relaţiile cu copilul. Îndelunga ta răbdare va fi măsura care va dovedi profunzimea iubirii tale (1 Corinteni 13:4). Nu combate răul cu rău, ci biruieşte răul prin bine (Romani 12:21). Nu se pricinuieşte decît pagubă dacă un tînăr este umilit în faţa altora prin afirmaţii care îl fac „leneş“, „răzvrătit“, „bun de nimic“ sau „incorigibil“. Iubirea nu încetează să spere (1 Corinteni 13:7). Un tînăr ar putea merge atît de departe încît să devină delincvent şi să părăsească căminul. Deşi nu îşi vor exprima în nici un fel aprobarea, părinţii pot menţine deschisă calea de întoarcere pentru el. Cum anume? Arătînd că ei nu îl resping pe el, ci conduita lui. Ei pot continua să-şi exprime în faţa lui încrederea că el are în interiorul lui calităţi bune şi speranţa lor că acestea vor învinge. Dacă este cazul, el va putea, asemenea fiului risipitor din ilustrarea lui Isus, să revină acasă cu siguranţa că întoarcerea sa plină de căinţă nu va fi salutată cu asprime sau răceală. — Luca 15:11–32.
UN SIMŢ AL VALORII PERSONALE
23. De ce este important ca adolescenţii să simtă că sînt membri preţioşi ai familiei?
23 Toate creaturile umane simt nevoia unei recunoaşteri, nevoia de a fi acceptaţi şi aprobaţi, de a aparţine unui grup. Pentru a dobîndi acceptarea şi aprobarea necesară, cineva nu poate deveni fireşte prea independent. El trebui să se încadreze în limitele de conduită aprobate de grupul căruia îi aparţine. Copiii ajunşi la vîrsta adolescenţei simt că trebuie să facă parte din familie. Faceţi-i să simtă că sînt membri preţioşi în cadrul cercului familial, care contribuie la bunăstarea ei, permiţîndu-le chiar să ia parte la întocmirea planurilor şi luarea deciziilor în familie.
24. Ce anume ar trebui să evite părinţii astfel încît un copil să nu devină invidios pe altul?
24 „Să nu devenim egoişti, spune apostolul Pavel, suscitînd rivalităţi între noi, invidiindu-ne unii pe alţii“ (Galateni 5:26, NW). Lauda adresată de un părinte atunci cînd fiul sau fiica sa face binele va fi un ajutor în prevenirea apariţiei unui astfel de spirit; dar compararea nefavorabilă a unui adolescent cu un altul, care este prezentat în mod frecvent ca fiind superior, va produce invidie sau resentimente. Apostolul a spus că fiecare ar trebui „să constate care este lucrarea lui personală şi atunci va avea motiv de exultare numai cu privire la el singur, şi nu prin comparaţie cu altă persoană“ (Galateni 6:4, NW). Adolescentul doreşte să fie acceptat pentru ceea ce este şi cine este el însuşi şi pentru ceea ce poate să facă, fiind iubit de părinţii săi pentru aceste lucruri.
25. Cum pot să-i ajute părinţii pe copii să dezvolte un simţ al valorii?
25 Părinţii pot să-şi ajute fiul sau fiica să dezvolte un sentiment al valorii personale instruindu-l să-şi asume responsabilităţile vieţii în toate domeniile. Ei şi-au educat copiii din fragedă copilărie într-un spirit de cinste, încredere şi de relaţii corecte cu alţii; ei clădesc pe acest fundament iniţial arătîndu-le cum pot fi aplicate aceste calităţi în societate. În aceasta se include şi modul în care să-şi asume responsabilitatea la un loc de muncă şi să fie demni de încredere. În timp ce Isus, în anii adolescenţei sale, „progresa în înţelepciune“, el a învăţat în mod evident o meserie alături de tatăl său adoptiv, Iosif, deoarece, chiar atunci cînd a ajuns la vîrsta de 30 de ani şi a început lucrarea sa publică pentru Regat, oamenii se refereau la el numindu-l „tîmplarul“ (Marcu 6:3). În perioada adolescenţei, îndeosebi băieţii ar trebui să înveţe ce înseamnă să munceşti şi să-l mulţumeşti pe un patron sau pe un client, chiar dacă munca este de natură foarte simplă, cum ar fi efectuarea de comisioane. Adolescenţilor li se poate arăta că dacă vor fi lucrători harnici, serioşi şi demni de încredere, vor cîştiga respectul de sine, precum şi respect şi apreciere din partea altora; că ei vor fi nu numai o onoare pentru părinţii şi familia lor, ci, totodată, ‘vor împodobi în toate lucrurile învăţătura Salvatorului nostru, Dumnezeu’. — Tit 2:6–10, NW.
26. Ce vechi obicei atestă faptul că o fiică era un membru valoros al familiei?
26 Fetele pot învăţa, de asemenea, arta de a întreţine o locuinţă şi de a lucra în gospodărie, şi pot dobîndi aprecieri şi laude atît în cadrul familiei, cît şi din afara ei. Cît de valoroasă poate fi o fată pentru familia ei este ilustrat de practica existentă în timpurile biblice de a se pretinde o dotă, sau un preţ de mireasă, atunci cînd o fată era dată în căsătorie. Acest lucru era privit, fireşte, ca o compensaţie pentru pierderea serviciilor ei în folosul familiei. — Geneza 34:11, 12; Exodul 22:16.
27. De ce ar trebui să fie utilizate cu folos posibilităţile de a da educaţie?
27 Posibilităţile de a da educaţie ar trebui utilizate cu folos pentru a-i echipa pe tineri să înfrunte dificultăţile vieţii în prezentul sistem de lucruri. Inclusiv astfel de tineri sînt vizaţi de încurajarea apostolului Pavel ca „şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintîi în fapte bune pentru cele necesare şi să nu fie neroditori“. — Tit 3:14.
PROTECŢIA DIN PARTEA CODULUI MORAL AL BIBLIEI
28, 29. a) Ce sfat dă Biblia în legătură cu asocierile? b) Cum pot să-i ajute părinţii pe copiii lor să ţină cont de acest sfat?
28 Este explicabil faptul ca părinţii să fie îngrijoraţi atunci cînd împrejurările, poate cartierul în care locuiesc sau şcoala pe care o frecventează copiii lor, îi obligă pe aceştia să fie în anturajul unor tineri care sînt delincvenţi şi se autodistrug. Părinţii îşi pot da seama de adevărul declaraţiei biblice care spune că „asocierile rele strică obiceiurile folositoare“. Ei nu sînt dispuşi deci să accepte argumentul insistent al copilului: ‘Toţi ceilalţi pot să facă acest lucru; eu de ce nu pot?’ Probabil că nu toţi îl fac, dar chiar dacă ar fi aşa, acesta nu este un motiv suficient pentru ca şi copilul tău să facă un lucru dacă acesta este greşit sau neînţelept. „Nu invidia pe oamenii [sau copiii] cei răi şi nu dori să fii cu ei; căci inima lor se gîndeşte la distrugere şi buzele lor vorbesc nelegiuiri. Prin înţelepciune se înalţă o casă şi prin pricepere se întăreşte“. — 1 Corinteni 15:33, NW; Proverbele 24:1–3.
29 Nu poţi să stai pe urmele copiilor prin şcoală sau prin viaţă. Dar dacă-ţi clădeşti căsnicia cu înţelepciune, le poţi transmite un bun cod moral şi principii călăuzitoare drepte. „Cuvintele înţelepţilor sînt ca nişte ţepuşe“ (Eclesiastul 12:11). În timpurile antice, aceste ţepuşe erau nişte beţe de lemn cu vîrful ascuţit. Ele erau utilizate pentru a îndemna animalele să continue să meargă în direcţia bună. Cuvintele înţelepte ale lui Dumnezeu ne vor ajuta să înaintăm în mod corect, iar dacă ne rătăcim, ne vor provoca conştiinţa să ne îmboldească la o schimbare a conduitei noastre. În vederea unei bunăstări de durată a copiilor tăi, transmite-le această înţelepciune. Comunică-le-o atît prin cuvinte, cît şi prin exemplu. Întipăreşte în ei un ansamblu de adevărate valori şi acest lucru îl vor căuta şi copiii tăi la alţii pe care şi-i vor alege ca prieteni. — Psalmul 119:9, 63.
30. Cum pot părinţii să le transmită copiilor lor un cod moral provenit de la Dumnezeu?
30 În toate acestea, nu uita că este cu mult mai probabil ca valorile morale să fie insuflate dacă există o atmosferă familială în care acele principii sînt respectate şi urmate. Să ai atitudinea pe care doreşti să o aibă copiii tăi. În propriul tău cămin, în cadrul cercului familial, fii atent ca ei să găsească înţelegere matură, iubire şi iertare, o măsură rezonabilă de libertate şi independenţă, însoţită de dreptate şi echitate, precum şi sentimentul atît de necesar că sînt acceptaţi şi că fac parte din familie. În aceste moduri le comunici un cod moral provenit de la Dumnezeu pe care să şi-l însuşească în cadrul cercului familial. Nu există o mai bună moştenire pe care le-ai putea-o da. — Proverbele 20:7.