Exercitaţi credinţă bazată pe adevăr

„Fără credinţă este imposibil să–i fim plăcuţi, deoarece acela care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el este şi că devine răsplătitorul acelora care îl caută cu seriozitate.“ — EVREI 11:6, NW.

 1, 2. Cum a fost pusă la încercare credinţa lui Adam, şi care a fost rezultatul?

CREDINŢA pretinde mai mult decît a crede că există Dumnezeu. Primul om, Adam, nu a avut nici o îndoială despre existenţa lui Iehova Dumnezeu. Dumnezeu comunicase cu Adam, foarte probabil prin intermediul Fiului Său, Cuvîntul (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17). Totuşi, Adam a pierdut perspectiva vieţii eterne, deoarece nu l–a ascultat pe Iehova şi nu a exercitat credinţă în el.

² Fericirea viitoare a lui Adam părea să fie periclitată cînd soţia sa, Eva, nu a ascultat de Iehova. De fapt, însuşi gîndul că ar pierde–o a pus la încercare credinţa primului om! Putea oare Dumnezeu rezolva problema în aşa fel încît să–i asigure în continuare lui Adam fericirea şi bunăstarea? Alăturîndu–se Evei în transgresiune, Adam a arătat, evident, că el nu credea lucrul acesta. El a încercat mai degrabă să rezolve problema în felul său decît să caute cu seriozitate îndrumarea divină. Neizbutind să exercite credinţă în Iehova, Adam a adus moartea asupra lui însuşi şi asupra tuturor descendenţilor săi. — Romani 5:12.

Ce este credinţa?

 3. Prin ce se deosebeşte definiţia biblică despre credinţă de aceea dată de un dicţionar?

³ Un dicţionar defineşte credinţa drept o „încredere fermă într–un lucru pentru care nu există dovezi“. Însă Biblia, departe de a susţine această idee, subliniază exact contrariul. Credinţa se bazează pe fapte, pe realităţi, pe adevăr. Scripturile spun: „Credinţa este aşteptarea sigură a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă a realităţilor, cu toate că nu se văd“ (Evrei 11:1, NW). O persoană care are credinţă are o garanţie că orice lucru promis de Dumnezeu este ca şi împlinit. Atît de puternică este dovada convingătoare a realităţilor nevăzute încît se spune că credinţa este echivalentul acelei dovezi.

 4. Cum sprijină o lucrare de referinţă definiţia biblică despre credinţă?

⁴ În New World Translation, forma cauzativă a verbului ebraic ’a·mán este, uneori, redată prin „a exercita credinţă“. Potrivit lucrării Theological Wordbook of the Old Testament, „la baza sensului acestei rădăcini stă ideea de certitudine . . . spre deosebire de conceptele moderne care consideră credinţa drept ceva posibil, eventual adevărat, dar nu sigur“. În aceeaşi lucrare se spune: „Cuvîntul derivat ʼāmēn, «cu adevărat», este preluat în Noul Testament în cuvîntul amēn, care este cuvînt[ul] englezesc «amen». Isus a folosit frecvent acest cuvînt (Mt 5:18, 26, etc.) pentru a sublinia certitudinea unei chestiuni“. Cuvîntul redat prin „credinţă“ în Scripturile greceşti creştine înseamnă şi încredere într–un lucru bazat ferm pe un fapt sau pe adevăr.

 5. Cum era folosit în documentele de afaceri antice cuvîntul grecesc redat prin „aşteptare sigură“ în Evrei 11:1, şi ce înseamnă acest lucru pentru creştini?

⁵ Cuvîntul grecesc (hy·pó·sta·sis), redat prin „aşteptare sigură“ în Evrei 11:1, era folosit pe scară largă în vechile documente de afaceri scrise pe papirus pentru a reda ideea unui lucru care garantează o posesiune viitoare. Savanţii Moulton şi Milligan propun să fie redat astfel: „Credinţa este titlul de proprietate al lucrurilor sperate“ (Vocabulary of the Greek Testament). Evident, dacă o persoană deţine titlul de proprietate asupra unui lucru, ea poate manifesta acea «aşteptare sigură» că într–o bună zi speranţa ei de a–l dobîndi se va realiza.

 6. Care este semnificaţia cuvîntului grecesc redat prin „demonstrare evidentă“ în Evrei 11:1?

⁶ În Evrei 11:1, cuvîntul grecesc tradus prin „demonstrarea evidentă“ (é·leg·khos) redă ideea de prezentare a dovezilor pentru a demonstra ceva, îndeosebi ceva contrar a ceea ce pare a fi în fapt. Dovezile categorice sau concrete clarifică ceea ce anterior nu s–a sesizat, prin aceasta respingîndu–se ceea ce doar părea a fi în fapt. Deci atît în Scripturile ebraice cît şi în cele greceşti credinţa nu înseamnă cîtuşi de puţin o „încredere fermă într–un lucru pentru care nu există nici o dovadă“. Dimpotrivă, credinţa se bazează pe adevăr.

Bazată pe adevăruri fundamentale

 7. Cum îi descriu Pavel şi David pe cei care neagă existenţa lui Dumnezeu?

⁷ Apostolul Pavel a exprimat un adevăr fundamental cînd a scris că „însuşirile . . . invizibile [ale Creatorului], ba chiar şi puterea sa eternă şi divinitatea sa, se văd cu claritate de la crearea lumii, deoarece ele sînt percepute prin intermediul lucrurilor care au fost făcute, aşa că [împotrivitorii adevărului] sînt de nescuzat“ (Romani 1:20, NW). Da, „cerurile declară gloria lui Dumnezeu“, iar „pămîntul este plin de produsele [sale]“ (Psalm 19:1; 104:24, NW). Dar dacă cineva nu este dispus să ia în considerare dovezile? Psalmistul David a spus: „Cel rău, potrivit mîndriei sale [cu o înfăţişare îngîmfată, Cornilescu, 1990], nu face nici o cercetare; toate ideile lui sînt: «Nu există nici un Dumnezeu»“ (Psalm 10:4; 14:1, NW). Parţial, credinţa se bazează pe adevărul fundamental că Dumnezeu există.

 8. Ce asigurare şi discernămînt pot avea cei care exercită credinţă?

⁸ Iehova nu numai că există, dar este şi demn de încredere, iar noi ne putem bizui pe promisiunile sale. El a spus: „Hotărît, ce am gîndit se va întîmpla, ce am pus la cale se va împlini“ (Isaia 14:24; 46:9, 10). Acestea nu sînt cuvinte fără sens. Există dovezi clare că sute de profeţii consemnate în Cuvîntul lui Dumnezeu s–au împlinit. Fiind astfel edificaţi, cei care exercită credinţă sînt, de asemenea, capabili să discearnă împlinirea în continuare a multor alte profeţii biblice (Efeseni 1:18). De exemplu, ei văd împlinirea «semnului» prezenţei lui Isus, semn care include predicarea într–un ritm accelerat a Regatului instaurat, precum şi a profeţitei extinderi a adevăratei închinări (Matei 24:3-14; Isaia 2:2-4; 60:8, 22). Ei ştiu că, în curînd, naţiunile vor striga „Pace şi securitate!“ şi că la scurt timp după aceea Dumnezeu îi va «distruge pe cei ce distrug pămîntul» (1 Tesaloniceni 5:3, NW; Apocalipsa 11:18). Ce binecuvîntare este să ai o credinţă bazată pe adevăruri profetice!

Un rod al spiritului sfînt

 9. Ce legătură există între credinţă şi spiritul sfînt?

⁹ Adevărul pe care se bazează credinţa se găseşte în Biblie, iar aceasta din urmă este un produs al spiritului sfînt (2 Samuel 23:2; Zaharia 7:12; Marcu 12:36). În mod logic deci, credinţa nu poate exista separat de acţiunea spiritului sfînt. Iată de ce apostolul Pavel a putut scrie: „Rodul spiritului [include] . . . credinţa“ (Galateni 5:22, NW). Însă mulţi resping adevărul divin, murdărindu–şi viaţa cu dorinţele şi concepţiile cărnii, care mîhnesc spiritul lui Dumnezeu. Astfel, „nu toţi au credinţa“, deoarece ei nu au nici o bază pe care să cultive această credinţă. — 2 Tesaloniceni 3:2; Galateni 5:16-21; Efeseni 4:30.

10. Cum au arătat unii dintre slujitorii timpurii ai lui Iehova că ei au exercitat credinţă?

¹⁰ Totuşi, din rîndul descendenţilor lui Adam, unii au exercitat credinţă. Evrei, capitolul 11, îi menţionează pe Abel, Enoh, Noe, Avraam, Sara, Isaac, Iacov, Iosif, Moise, Rahav, Gedeon, Barac, Samson, Iefta, David şi Samuel, alături de mulţi slujitori nenumiţi ai lui Iehova care „au primit mărturie prin credinţă“. Observaţi ce s–a făcut „prin credinţă“: prin credinţă Abel „i–a adus lui Dumnezeu o jertfă“ şi Noe „a construit o arcă“. Prin credinţă Avraam «a ascultat să plece într–un loc care era destinat să–l primească drept moştenire». Şi prin credinţă, Moise „a părăsit Egiptul“. — Evrei 11:4, 7, 8, 27, 29, 39, NW.

11. Ce indică Fapte 5:32 referitor la persoanele care ascultă de Dumnezeu?

¹¹ Evident, toţi acei slujitori ai lui Iehova au făcut mai mult decît doar să creadă în existenţa lui Dumnezeu. Exercitînd credinţă, ei s–au încrezut în el, deoarece El este „răsplătitorul acelora care îl caută cu seriozitate“ (Evrei 11:6, NW). Acţionînd pe baza cunoaşterii exacte a adevărului care era disponibilă, deşi într–un mod limitat, la vremea aceea, ei au făcut ceea ce spiritul lui Dumnezeu i–a îndrumat să facă. Cît de mult se deosebeau ei de Adam! El nu a acţionat printr–o credinţă bazată pe adevăr, nici potrivit îndrumării spiritului sfînt. Dumnezeu dă spiritul său numai celor care ascultă de El. — Fapte 5:32.

12. a) În ce anume avea credinţă Abel, şi cum a arătat el acest lucru? b) În pofida credinţei lor, ce nu au primit martorii precreştini ai lui Iehova?

¹² Spre deosebire de tatăl său Adam, piosul Abel a avut credinţă. El a aflat, probabil de la părinţii săi, despre prima profeţie care a fost rostită vreodată: „Voi pune [eu, Iehova Dumnezeu] duşmănie între tine şi femeie şi între sămînţa ta şi sămînţa ei. El îţi va strivi capul, iar tu îi vei strivi călcîiul“ (Geneza 3:15, NW). Dumnezeu a promis, astfel, să distrugă răutatea şi să restabilească dreptatea. Abel nu ştia cum avea să fie împlinită această promisiune. Dar credinţa sa că Dumnezeu este Răsplătitorul acelora care Îl caută cu seriozitate era destul de puternică pentru a–l îndemna să ofere o jertfă. Probabil că el meditase mult la profeţie şi crezuse ferm că vărsarea sîngelui va fi necesară pentru împlinirea promisiunii şi ridicarea omenirii la perfecţiune. Deci jertfa de animal adusă de Abel era corespunzătoare. Însă, în pofida credinţei lor, Abel şi alţi martori precreştini ai lui Iehova „n–au obţinut împlinirea promisiunii“. — Evrei 11:39, NW.

Perfecţionarea credinţei

13. a) Ce au aflat Avraam şi David despre împlinirea promisiunii? b) De ce se poate spune că „adevărul a venit prin Isus Cristos“?

¹³ Periodic, de–a lungul veacurilor, Dumnezeu a dezvăluit adevăruri suplimentare referitor la modul în care avea să fie îndeplinită promisiunea despre «sămînţa femeii». Lui Avraam i s–a spus: „Prin intermediul seminţei tale toate naţiunile pămîntului se vor binecuvînta, cu certitudine“ (Geneza 22:18, NW). Mai tîrziu regelui David i s–a spus că Sămînţa promisă va veni în linia sa regală. În 29 e.n., acea Sămînţă a apărut în persoana lui Isus Cristos (Psalm 89:3, 4; Matei 1:1; 3:16, 17). În contrast cu necredinciosul Adam, „ultimul Adam“, Isus Cristos, a manifestat o credinţă exemplară (1 Corintieni 15:45). El a dus o viaţă de slujitor devotat al lui Iehova şi a împlinit numeroasele profeţii care îl anunţau pe Mesia. Astfel, Isus a făcut mai clar adevărul despre Sămînţa promisă şi a pus lucrurile prefigurate de Legea mozaică în sfera realităţii (Coloseni 2:16, 17). S–a putut de aceea spune că „adevărul a venit prin Isus Hristos“. — Ioan 1:17.

14. Cum a arătat Pavel galatenilor că credinţa căpătase noi dimensiuni?

¹⁴ Odată ce adevărul venise prin Isus Cristos, exista acum un fundament mai larg pe care să se bazeze credinţa în «promisiune». Credinţa fusese făcută mai puternică; ea căpătase noi dimensiuni, ca să spunem aşa. În această privinţă apostolul Pavel le–a spus colaboratorilor creştini unşi: „Scriptura a pus toate lucrurile împreună în detenţie sub păcat, pentru ca promisiunea rezultată din credinţa faţă de Isus Cristos să le fie dată celor care exercită credinţă. Însă înainte de a veni credinţa, noi eram păziţi sub lege, fiind puşi împreună în detenţie, în aşteptarea credinţei care era destinată să fie revelată. Prin urmare, Legea a devenit tutorele nostru care conduce la Cristos, ca să fim declaraţi drepţi datorită credinţei. Dar acum, odată ce credinţa a venit, noi nu mai sîntem sub un tutore. De fapt, voi toţi sînteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa voastră în Cristos Isus“. — Galateni 3:22-26, NW.

15. Numai în ce fel putea fi credinţa perfecţionată?

¹⁵ Israeliţii exercitaseră credinţă în modul în care Dumnezeu tratase cu ei prin intermediul legămîntului Legii. Dar acum era necesar ca această credinţă să fie întărită. Cum? Prin exercitarea credinţei în Isus, cel uns de spirit, către care Legea fusese concepută să–i conducă. Numai în felul acesta putea credinţa precreştină să fie făcută perfectă. Era esenţial ca acei creştini timpurii să «privească cu încordare la Isus, Instrumentul Principal al credinţei lor şi Cel care le–o aduce la perfecţiune» (Evrei 12:2, NW). Într–adevăr, toţi creştinii trebuie să facă astfel.

16. Cum a venit spiritul sfînt într–un mod mai intens, şi de ce?

¹⁶ Avînd în vedere cunoştinţa sporită a adevărului divin şi credinţa perfecţionată care au rezultat de aici, urma ca şi spiritul sfînt să vină într–o formă mai intensă? Da. La Penticosta din anul 33 e.n. spiritul lui Dumnezeu, ajutorul promis despre care vorbise Isus, a fost turnat peste discipolii săi (Ioan 14:26; Fapte 2:1-4). Spiritul sfînt a început atunci să acţioneze asupra lor într–un mod cu totul nou, deoarece ei erau fraţi unşi ai lui Cristos. Credinţa lor — un rod al spiritului sfînt — a fost întărită. Aceasta i–a echipat pentru uriaşa lucrare de facere de discipoli care îi aştepta. — Matei 28:19, 20.

17. a) Cum a venit adevărul şi cum a fost credinţa perfecţionată de la 1914 încoace? b) Ce dovezi avem despre acţiunea spiritului sfînt de la 1919 încoace?

¹⁷ Credinţa a venit cînd Isus s–a prezentat, cu peste 1 900 de ani în urmă, ca Rege desemnat. Dar acum, întrucît el este un Rege ceresc care domneşte, baza credinţei noastre — adevărul revelat — a crescut în mod considerabil, perfecţionîndu–ne, astfel, credinţa. În mod asemănător, acţiunea spiritului sfînt s–a intensificat. Acest fapt a fost dovedit cu claritate în 1919, cînd spiritul sfînt i–a revitalizat pe slujitorii dedicaţi ai lui Dumnezeu dintr–o stare de inactivitate aproape totală (Ezechiel 37:1-14; Apocalipsa 11:7-12). Atunci a fost pus fundamentul pentru un paradis spiritual, care, în deceniile următoare, a devenit mai evident şi mai glorios an de an. Ar putea exista o dovadă mai mare a acţiunii spiritului sfînt al lui Dumnezeu?

De ce să ne analizăm credinţa?

18. Prin ce anume se deosebeau spionii israeliţi unul de altul în ce priveşte credinţa?

¹⁸ La scurt timp după ce israeliţii au fost eliberaţi din sclavia egipteană, au fost trimişi 12 oameni să spioneze ţara Canaanului. Totuşi, la zece dintre ei le–a lipsit credinţa şi au pus la îndoială capacitatea lui Iehova de a–şi împlini promisiunea referitoare la dăruirea ţării lui Israel. Atitudinea lor se baza pe vedere, pe lucrurile fizice. Dintre cei 12 numai Iosua şi Caleb au dovedit că umblau prin credinţă, nu prin vedere. (Compară cu 2 Corinteni 5:7.) Pentru că au exercitat credinţă, numai ei singuri au supravieţuit şi au intrat în Ţara Promisă. — Numeri 13:1-33; 14:35-38.

19. În ce fel este fundamentul pe care se edifică credinţa astăzi mai solid ca niciodată, şi, totuşi, ce trebuie să facem?

¹⁹ Astăzi sîntem la graniţa lumii noi a dreptăţii instituite de Dumnezeu. Dacă vrem să intrăm în ea, credinţa joacă un rol esenţial. Din fericire, fundamentul adevărului pe care se bazează această credinţă nu a fost niciodată mai solid. Noi avem întregul Cuvînt al lui Dumnezeu, exemplul lui Isus Cristos şi al continuatorilor săi unşi, aportul fraţilor şi al surorilor şi sprijinul spiritului sfînt al lui Dumnezeu într–o măsură fără precedent. Totuşi, este bine dacă ne analizăm credinţa şi luăm măsuri să o întărim cît încă mai putem.

20. Ce întrebări ar fi potrivit să ne punem?

²⁰ «O, sînt convins că acesta este adevărul», ai putea spune. Dar cît de puternică este credinţa ta? Întreabă–te: «Este pentru mine Regatul ceresc al lui Iehova la fel de real ca un guvern omenesc? Recunosc eu şi sprijin deplin organizaţia vizibilă a lui Iehova şi Corpul ei Guvernator? Văd eu cu ochii credinţei că naţiunile sînt acum manevrate spre starea finală pentru Armaghedon? Se aseamănă în mod favorabil credinţa mea cu aceea a «marelui nor de martori» menţionat în Evrei, capitolul 11?» — Evrei 12:1; Apocalipsa 16:14-16.

21. La ce îi îndeamnă credinţa pe cei care o au, şi cum sînt ei binecuvîntaţi? (Include comentariile din chenarul de la pagina 13.)

²¹ Cei care posedă credinţă bazată pe adevăr se simt îndemnaţi la acţiune. Asemenea jertfei plăcute oferite de Abel, jertfele lor de laudă sînt plăcute lui Dumnezeu (Evrei 13:15, 16). Asemenea lui Noe, un predicator al dreptăţii care a ascultat de Dumnezeu, ei au urmat o cale dreaptă ca predicatori ai Regatului (Evrei 11:7; 2 Petru 2:5). Asemenea lui Avraam, cei a căror credinţă se bazează pe adevăr ascultă de Iehova în pofida neplăcerilor, şi chiar a celor mai chinuitoare condiţii (Evrei 11:17–19). Asemenea slujitorilor fideli ai lui Iehova din antichitate, cei care au credinţă astăzi sînt bogat binecuvîntaţi şi îngrijiţi de Tatăl lor ceresc iubitor. — Matei 6:25-34; 1 Timotei 6:6-10.

22. Cum poate fi întărită credinţa?

²² Dacă eşti sliujitor al lui Iehova, dar constaţi că credinţa ta este oarecum slabă, ce poţi să faci? Întăreşte–ţi credinţa printr–un studiu sîrguincios al Cuvîntului lui Dumnezeu şi lasă ca din gura ta să ţîşnească învolburatele ape ale adevărului care îţi umplu inima (Proverbe 18:4). Dacă credinţa ta nu este întărită cu regularitate, ea poate slăbi, poate deveni inactivă şi poate chiar muri (1 Timotei 1:19; Iacov 2:20, 26). Fii hotărît ca aceasta să nu se întîmple niciodată cu credinţa ta. Imploră–l pe Iehova pentru ajutor, rugîndu–te: „Ajută-mă unde am nevoie de credinţă!“ — Marcu 9:24, NW.

Ce vei răspunde?

◻ Ce este credinţa?

◻ De ce credinţa nu poate exista separat de adevăr şi de spiritul sfînt?

◻ Cum a devenit Isus Cristos Acela care ne perfecţionează credinţa?

◻ De ce trebuie să analizăm cît de puternică este credinţa noastră?

[Chenarul de la pagina 13]

CEI CARE AU CREDINŢĂ . . .

◻ Vorbesc despre Iehova. — 2 Corinteni 4:13.

◻ Fac lucrări asemănătoare cu cele ale lui Isus. — Ioan 14:12.

◻ Sînt surse de încurajare pentru alţii. — Romani 1:8, 11, 12.

◻ Biruie lumea. — 1 Ioan 5:5.

◻ Nu au nici un motiv să se teamă. — Isaia 28:16.

◻ Sînt în situaţia de a primi viaţa veşnică. —Ioan 3:16.