Capitolul 21
„Ei nu fac parte din lume“
1. (a) Ce a cerut Isus în rugăciunea pe care a făcut-o pentru discipolii săi în noaptea dinaintea morţii sale? (b) De ce este atît de important ’să nu faci parte din lume‘?
ÎN NOAPTEA dinaintea ţintuirii sale pe stîlpul de tortură, Isus s-a rugat fierbinte pentru discipolii săi. Ştiind că ei vor fi supuşi unor încercări foarte aspre din partea lui Satan, Isus s-a adresat Tatălui său, spunînd: „Îţi cer nu să-i scoţi din lume, ci să veghezi asupra lor, din cauza celui rău. Ei nu fac parte din lume, aşa cum nici eu nu fac parte din lume“ (Ioan 17:15, 16). De ce este atît de important faptul de a fi separat de lume? Pentru că stăpînitorul ei este Satan. Cei care fac parte din lume se află sub controlul său (Ioan 14:30; 1 Ioan 5:19). Avînd în vedere acest lucru, este extrem de important ca orice creştin să înţeleagă bine ce înseamnă ’să nu faci parte din lume‘. În ce sens nu a făcut Isus parte din lume?
2. În ce sens nu a făcut Isus ’parte din lume‘?
2 Fireşte că Isus nu a trăit izolat de ceilalţi oameni. Faptul că el ’nu a făcut parte din lume‘ nu înseamnă nici că nu i-ar fi iubit pe oameni. Dimpotrivă, el mergea din oraş în oraş şi le anunţa vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. El a vindecat bolnavi, a redat vederea orbilor, a înviat morţi, dîndu-şi chiar propria lui viaţă în favoarea omenirii. Însă el nu a iubit atitudinea lipsită de devoţiune sfîntă şi faptele rele ale oamenilor, care reflectau spiritul lumii. El i-a avertizat pe oameni împotriva dorinţelor imorale, a modului de viaţă materialist, a ambiţiei izvorîte din egoism (Mat. 5:27, 28; 6:19–21; Luca 12:15–21; 20:46, 47). În loc să adopte modul de viaţă al oamenilor înstrăinaţi de Dumnezeu, Isus a umblat pe căile lui Iehova (Ioan 8:28, 29). În ce priveşte controversele politice dintre Roma şi naţiunea iudaică, Isus, deşi era şi el iudeu, nu a luat parte la ele.
„Regatul meu nu face parte din această lume“
3. (a) Ce acuzaţie contra lui Isus au adus conducătorii religioşi iudei în faţa lui Pilat, şi de ce? (b) Ce anume dovedeşte că Isus nu căuta să devină un rege uman?
3 Cu toate acestea, conducătorii religioşi ai iudeilor l-au acuzat pe Isus că ar fi subminat interesele naţionale. Ei l-au arestat şi l-au adus în faţa lui Pontius Pilat, guvernatorul roman. Ceea ce îi deranja în realitate pe ei era faptul că învăţăturile lui Isus scoteau la lumină ipocrizia lor. Dar pentru a-l determina pe guvernatorul roman să treacă la acţiune, ei au formulat următoarea acuzaţie: „L-am găsit pe omul acesta răzvrătind naţiunea noastră, interzicînd plătirea impozitelor către Cezar şi spunînd că el însuşi este Cristos, un rege“ (Luca 23:2). Realitatea era că atunci cînd, cu un an înaintea acestor evenimente, poporul voise să-l facă rege, Isus refuzase (Ioan 6:15). El ştia că urma să fie un rege ceresc şi că timpul pentru a deveni un astfel de rege nu sosise încă, şi ştia că va fi întronat nu de masele populare, printr-o acţiune democratică, ci de Iehova Dumnezeu.
4. Ce dezvăluie faptele cu privire la atitudinea lui Isus faţă de ’plătirea impozitelor Cezarului‘?
4 Cît despre plătirea impozitelor, chiar cu trei zile înainte de arestarea lui Isus fariseii au încercat să-l aducă în situaţia de a rosti nişte cuvinte compromiţătoare pe tema aceasta. Dar ca răspuns la întrebarea lor vicleană, Isus a zis: „Arătaţi-mi un dinar [o monedă romană]. A cui imagine şi inscripţie o poartă?“ Cînd ei au spus: „ale Cezarului“, el le-a zis: „Restituiţi deci neapărat Cezarului lucrurile Cezarului, iar lui Dumnezeu lucrurile lui Dumnezeu.“ — Luca 20:20–25.
5. (a) Ce lecţie a dat Isus discipolilor săi cu ocazia arestării sale? (b) Cum i-a explicat Isus lui Pilat motivul pentru care a acţionat el astfel?
5 Chiar felul cum s-au petrecut lucrurile cu ocazia arestării lui Isus au demonstrat că el nu căuta să iniţieze vreo rebeliune împotriva Romei, şi nu voia nici ca discipolii săi să facă vreodată acest lucru. Soldaţii romani, însoţiţi de iudei, au venit să-l prindă pe Isus, înarmaţi cu săbii şi ciomege (Ioan 18:3, 12; Mar. 14:43). Cînd a văzut acest lucru, apostolul Petru a scos sabia şi a lovit pe unul dintre ei, tăindu-i urechea dreaptă. Dar Isus l-a mustrat pe Petru, spunînd: „Pune sabia la locul ei, căci toţi aceia care apucă sabia, vor pieri de sabie“ (Mat. 26:51, 52). În dimineaţa următoare, pe cînd se afla înaintea lui Pilat, Isus a explicat motivul acestei acţiuni a lui, spunînd: „Regatul meu nu face parte din această lume. Dacă Regatul meu ar face parte din această lume, subordonaţii mei ar fi luptat să nu fiu dat pe mîna iudeilor. Dar acum, regatul meu nu este de aici.“ — Ioan 18:36.
6. Care a fost rezultatul acestui proces?
6 Examinînd dovezile, Pilat a declarat că nu există ’nici un temei pentru acuzele‘ aduse împotriva lui Isus. Cu toate acestea, el a cedat în faţa revendicării mulţimii şi Isus a fost ţintuit pe stîlpul de tortură. — Luca 23:13–15; Ioan 19:12–16.
Discipolii urmează exemplul stăpînului lor
7. Cum au dovedit primii creştini că ei îi iubeau pe oameni, respingînd totodată spiritul lumii?
7 Relatările cu privire la epoca de început a creştinismului, atît în cadrul Bibliei cît şi al altor lucrări istorice, demonstrează că discipolii lui Isus au înţeles ce anume li se pretindea pentru ca ’să nu facă parte din lume‘. Ei s-au străduit să evite spiritul lumii. Întrucît respingeau spectacolele violente şi imorale din arenele şi teatrele romane, ei erau luaţi în derîdere şi etichetaţi drept mizantropi. Totuşi, departe de a-i urî pe semenii lor, creştinii aduceau mari sacrificii pentru a-i ajuta pe alţii să beneficieze de măsurile salvatoare prevăzute în mod iubitor de Dumnezeu.
8. (a) Ce au fost nevoiţi să suporte primii creştini fiindcă ’nu făceau parte din lume‘? (b) Cum i-au considerat ei însă pe conducătorii politici şi plătirea impozitelor? De ce?
8 Ca şi în cazul Stăpînului lor, creştinii au fost şi ei supuşi unor persecuţii violente, cel mai frecvent din partea unor funcţionari guvernamentali greşit informaţi (Ioan 15:18–20). Dar în jurul anului 56 e.n., apostolul Pavel le-a scris fraţilor săi creştini din Roma, întărind din nou sfatul pe care-l dăduse Isus. Pavel i-a îndemnat astfel „să fie supuşi autorităţilor superioare“, adică stăpînitorilor politici, „căci nu există autoritate decît de la Dumnezeu“. Evident că nu Iehova este cel care instituie guvernele acestui sistem de lucruri, dar ele cîrmuiesc cu permisiunea sa. Pavel a explicat că acestea „sînt aşezate în poziţiile lor relative, de Dumnezeu“, deoarece Dumnezeu a prevăzut şi a anunţat dinainte ordinea în care urmau acestea să vină la putere. Aşadar, „autorităţile superioare“ constituie „aranjamentul lui Dumnezeu“ pentru timpul prezent, pînă cînd Regatul lui Dumnezeu, încredinţat lui Isus Cristos, va deveni singura guvernare care va stăpîni pămîntul. De aceea Pavel i-a sfătuit pe creştini să acorde onoarea cuvenită reprezentanţilor guvernamentali şi să plătească impozitele la care erau supuşi. — Rom. 13:1–7; Tit 3:1, 2.
9. (a) De ce trebuie să ţinem seama atunci cînd este vorba de supunerea faţă de „autorităţile superioare“? (b) Cum dovedeşte istoria că primii discipoli au urmat cu fidelitate exemplul lui Isus?
9 Însă Pavel nu le-a spus să se poarte faţă de aceştia într-o supunere absolută, fără a mai ţine cont de Dumnezeu, de Cuvîntul său şi de conştiinţa lor creştină. Ei ştiau că Isus îi adusese închinare numai lui Iehova, că Isus refuzase să fie făcut rege prin acţiunea maselor populare şi că tot el îi spusese lui Petru să pună sabia la locul ei. De aceea, ei au urmat cu conştiinciozitate exemplul Stăpînului lor. O lucrare istorică On the Road to Civilization — A World History (de Heckel şi Sigman, 1937, pag. 237, 238) relatează: „Creştinii refuzau să îndeplinească anumite îndatoriri ale cetăţenilor romani. Creştinii (. . .) considerau că intrarea în serviciul militar este o violare a credinţei lor. Ei nu ocupau funcţii politice. Ei nu aduceau închinare împăratului.“
10. (a) Ce au făcut în anul 66 e.n. creştinii din Ierusalim şi de ce? (b) Sub ce aspect constituie faptul acesta un minunat exemplu?
10 În ceea ce priveşte controversele politice şi militare din timpul lor, discipolii lui Isus au menţinut o strictă neutralitate. În anul 66 e.n., iudeii din provincia romană Iudeea s-au răsculat împotriva Cezarului. Armata romană a înconjurat fără întîrziere Ierusalimul. Ce au făcut atunci creştinii care se aflau în oraş ? Ei şi-au amintit sfatul dat de Isus de a rămîne neutri şi de a ieşi dintre forţele aflate în conflict. De aceea, atunci cînd armata romană s-a retras temporar, creştinii au profitat imediat de ocazie şi au fugit dincolo de Iordan, în regiunea munţilor Pella (Luca 21:20–24). Prin neutralitatea lor, ei au servit drept model pentru creştinii de mai tîrziu.
Creştini neutri în timpul sfîrşitului
11. (a) Cu ce lucrare se ocupă Martorii lui Iehova şi de ce? (b) Cu privire la ce se menţin ei neutri?
11 Dar s-a remarcat oare vreo grupare care, potrivit relatărilor istoriei contemporane din acest „timp al sfîrşitului“ care a început în 1914 e.n., să imite neutralitatea creştinilor din primul secol? Da, martorii lui Iehova au făcut acest lucru. Preocuparea lor a fost să predice pe întregul pămînt Regatul lui Dumnezeu — drept singura speranţă de pace, prosperitate şi fericire durabilă pentru oamenii iubitori de dreptate de pe tot pămîntul (Mat. 24:14). Ei însă şi-au păstrat o neutralitate strictă în ce priveşte conflictele dintre naţiuni.
12. (a) Cum contrastează neutralitatea Martorilor cu practicile clerului? (b) Cum se manifestă neutralitatea politică a Martorilor lui Iehova?
12 În contrast cu ei, clerul creştinătăţii este foarte angajat în afacerile politice ale lumii. În unele ţări clericii militează activ în cadrul campaniilor electorale, fie în favoarea, fie împotriva unor candidaţi. Unii reprezentanţi ai clerului ocupă chiar funcţii politice. Alţii exercită presiuni asupra politicienilor pentru a favoriza anumite programe propuse de ei. În unele locuri, clericii „conservatori“ sînt aliaţi cu oamenii politici aflaţi la putere, în timp ce preoţii şi slujitorii religioşi „progresişti“ susţin mişcările de guerilă care luptă pentru răsturnarea celor de la putere. Însă Martorii lui Iehova, indiferent în ce ţară trăiesc, nu se amestecă în politică. Ei nu-i împiedică pe alţii în ce priveşte aderarea la un partid politic, urmărirea unei funcţii politice sau participarea la alegeri. Dar, întrucît Isus a zis că discipolii săi nu ’fac parte din lume‘, Martorii lui Iehova nu iau parte în nici un fel la activităţile politice.
13. Ce arată faptele cu privire la poziţia pe care au luat-o Martorii lui Iehova faţă de războaie?
13 După cum a profeţit Isus, în acest „timp al sfîrşitului“ naţiunile au purtat de repetate ori războaie unele împotriva altora; ba chiar în sînul aceleiaşi naţiuni unele fracţiuni au ridicat armele împotriva altora (Mat. 24:3, 6, 7). Ce poziţie au luat Martorii lui Iehova în asemenea situaţii? În toate părţile lumii este binecunoscută neutralitatea lor cu privire la asemenea conflicte. Rămînînd statornic lîngă poziţia adoptată de Isus Cristos, şi demonstrată mai tîrziu de primii săi discipoli, revista „Turnul de veghere“ [engleză] scria în numărul său din 1 noiembrie 1939: „Toţi cei care sînt de partea Domnului vor rămîne neutri faţă de naţiunile care se află în război şi vor lua poziţie în totalitate şi fără rezerve de partea Marelui Teocrat [Iehova] şi a Regelui său [Isus Cristos].“ Faptele arată că, în toate naţiunile şi în toate împrejurările, Martorii lui Iehova continuă să-şi menţină această poziţie. Ei n-au permis ca politica şi războaiele provocatoare de disensiuni să destrame relaţia lor frăţească de închinători ai lui Iehova. — Is. 2:3, 4; compară 2 Corinteni 10:3, 4.
14. (a) Ce altceva au refuzat să facă Martorii, datorită poziţiei lor neutre? (b) Cum au explicat ei motivele unei asemenea luări de poziţie?
14 O examinare a faptelor istorice dovedeşte că Martorii lui Iehova nu numai că au refuzat să îmbrace haina militară şi să facă uz de arme, ci, de peste o jumătate de secol încoace, ei au refuzat, de asemenea, să îndeplinească servicii de necombatanţi sau să accepte alte munci, care să înlocuiască serviciul militar. De ce oare? Deoarece ei au studiat cerinţele lui Dumnezeu şi apoi au luat o decizie în mod personal şi conştient. Nimeni nu le dictează ce trebuie să facă. Şi nici ei nu se amestecă în deciziile altora. Dar atunci cînd au fost invitaţi să-şi explice poziţia lor, Martorii lui Iehova au făcut cunoscut faptul că, întrucît ei s-au prezentat lui Dumnezeu prin dedicare, se simt obligaţi să-şi folosească trupurile lor în serviciul său şi nu le pot pune la dispoziţia unor stăpînitori pămînteşti care acţionează în opoziţie cu scopul lui Dumnezeu. — Rom. 6:12–14; 12:1, 2; Mica 4:3.
15. (a) Ce au fost nevoiţi să suporte Martorii lui Iehova din cauza separării lor de lume? (b) Ce principii au respectat ei chiar atunci cînd s-au aflat în detenţie?
15 Isus a anunţat care va fi consecinţa luării unei asemenea atitudini, spunînd: „Deoarece nu faceţi parte din lume (. . .) din această cauză vă urăşte lumea“ (Ioan 15:19). Mulţi dintre Martorii lui Iehova au fost întemniţaţi pentru că nu au vrut să-şi violeze neutralitatea lor creştină. Unii au fost trataţi cu brutalitate, uneori chiar pînă la moarte. Alţii au continuat să-şi demonstreze neutralitatea în cursul unor ani grei de închisoare. Cartea intitulată Values and Violence in Auschwitz („Valori şi violenţă la Auschwitz“, de Anna Pawelczynska, pagina 89) relatează: „Oricine ştia că nici un Martor al lui Iehova [din lagărul de concentrare] nu ar fi executat un ordin care era contrar credinţei şi convingerilor sale religioase, nici vreo acţiune îndreptată împotriva altei persoane, chiar dacă acea persoană ar fi fost un criminal sau un ofiţer SS. Pe de altă parte, el ar fi executat cît se poate de bine orice altă muncă, chiar şi cea mai umilitoare, dacă aceasta nu încălca neutralitatea sa morală.“
16. (a) Spre ce eveniment se află în marş toate naţiunile? De aceea, asupra cărui lucru veghează Martorii lui Iehova să-l evite? (b) De ce este deci o chestiune atît de serioasă separarea de lume?
16 Martorii lui Iehova îşi dau seama că toate naţiunile sînt în marş spre „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic“, de la Armaghedon. Ca un popor unit, slujitorii lui Iehova au luat poziţie în favoarea Regatului Său mesianic. De aceea ei veghează, pentru ca nu cumva să se lase antrenaţi în vreo situaţie care i-ar face să devină nişte duşmani ai Regatului (Apoc. 16:14, 16; 19:11–21). Ei apreciază cît de importante şi de serioase sînt cuvintele lui Isus cu privire la discipolii săi, şi anume că ei „nu fac parte din lume“. Ei ştiu că această lume veche va trece în curînd şi că numai aceia care îndeplinesc cu adevărat voinţa lui Dumnezeu vor rămîne pentru totdeauna. — 1 Ioan 2:15–17.
Recapitulare
● Cum a arătat Isus ce înseamnă să nu faci „parte din lume“?
● Ce ştim despre atitudinea primilor creştini faţă de (1) spiritul lumii? (2) conducătorii politici şi plătirea impozitelor? (3) serviciul militar?
● Cum şi-au dovedit neutralitatea lor creştină Martorii lui Iehova din timpurile moderne?