Filipi — Un loc al izvoarelor

ZBURAM chiar deasupra valurilor Mării Egee în timp ce ne apropiam de Tesalonic. Deodată, pista de decolare a aeroportului a apărut brusc la marginea apei — atît de aproape de aparatul de zbor încît soţia mea credea că eram deja pe pămînt. „Aceasta a fost cea mai lină aterizare pe care am avut-o vreodată!“, a spus ea. Apoi, roţile au atins pămîntul cu o izbitură.

Macedonia, Grecia! Mă gîndeam la lumea lui Alexandru cel Mare şi la ultima bătălie de pe cîmpia din Filipi, care a hotărît viitorul Romei. Şi mă întrebam ce influenţă avuseseră acestea asupra vieţii şi ministerului apostolului creştin Pavel. În calitate de „apostol al neamurilor“, Pavel a introdus creştinismul în Europa la Filipi. (Romani 11:13) Am putea oare vedea acolo ceva care să ne lămurească? Sau istoria a măturat cîmpia de la un capăt la celălalt fără să lase vreo urmă?

La o distanţă de două ore înspre nord de la Tesalonic, autobusul nostru mergea pe drumul şerpuit de munte deasupra portului Kaválla. Deşi portul Kaválla este recunoscut în primul rînd pentru exportul de tutun, pescarii reparîndu-şi năvoadele pe chei au creat un fel de scenă pe care presupuneam că a văzut-o Pavel pe vremea cînd Kaválla era numit Neapolis. — Fapte 16:11.

Deşi Pavel nu a stat în Neapolis, la cîţiva metri mai jos de noi puteam vedea drumul abrupt de piatră pe care a călătorit el. Apoi am trecut prin defileul îngust şi împădurit şi am întrezărit ceea ce fusese cîndva oraşul Filipi. Puteam desluşi piatra masivă ce marchează locul, aproape la jumătatea distanţei dintre vale şi vîrf.

Am privit în jos spre terenurile cu tutun copt. Pavel a avut în faţă imaginea terenurilor mlăştinoase şi a primilor colonişti ai pădurilor dense. Apostolul s-a oprit probabil, din cînd în cînd în timpul coborîrii sale, pentru a-şi trage răsuflarea. Dar, el trebuie să se fi grăbit fiind, probabil, tot atît de nerăbdător cum eram noi.

Izvoare de apă

Oraşul Filipi a existat înainte de venirea lui Filip II aici în anul 356 î.e.n. pentru a curăţa pădurile, a extinde oraşul şi a-i da numele său. Cu cinci ani mai înainte, imigranţi din Thásos au venit pentru a prelucra bogatele zăcăminte din Asyla şi din Muntele Pangaeus. Ei au numit satul lor Crenides, «loc al micilor izvoare». De ce? Deoarece pretutindeni ţîşnesc izvoare de apă făcînd din vale un teren în mare parte mlăştinos.

Abia recent, terenul a fost desecat în mod corespunzător. Dar izvoarele există încă şi şuvoaiele de apă curg încă. Într-un anumit loc vechiul drum roman traversează rîul Gangites. Rîul fusese un loc special pentru Pavel, aşa că am dorit să-l vedem.

Izvoare de metale preţioase

Filip a fortificat localitatea Crenides pentru a-i proteja pe minerii thásieni care erau ameninţaţi de traci. El dorea să facă din Crenides un avanpost militar. Dar, mai mult decît orice el avea nevoie de aur pentru a-şi finanţa ambiţioasele sale planuri de război. Minele de aur i-au îmbogăţit pe Filip şi pe Alexandru cel Mare aducîndu-le un profit de peste o mie de talanţi pe an. Cînd aurul a fost epuizat, oraşul Filipi a căzut în obscuritate.

Izvoare de sînge

A trecut mai bine de un secol. Grecia a cedat locul puterii romane. Imperiul Roman avea nevoie de drumuri, şi Via Egnatia a fost construit traversînd Macedonia dintr-o parte în cealaltă. La o distanţă de 14, 5 km de coastă acesta trece prin mijlocul oraşului Filipi, trezîndu-l la viaţă cu traficul său comercial şi militar.

Filipi a devenit un loc strategic. În anul 42 î.e.n., aici s-a vărsat mult sînge cu ocazia a două bătălii ce au avut loc între Roma şi uzurpatorii care căutau să obţină stăpînirea asupra imperiului. Dar conspiraţia republicană a eşuat şi Imperiul cezarian a fost salvat. Pentru a comemora evenimentul, victoriosul rege Octavian a făcut din Filipi o colonie romană. — Fapte 16:12.

Izvoare de viaţă

Astăzi nu locuieşte nimeni în Filipi. El este doar o aşezare arheologică. În timp ce hoinăream pe Via Egnatia examinam urmele roţilor în pavaj. Am străbătut locul unde fusese piaţa şi am văzut în treacăt latrina publică cu 50 de locuri. La bibliotecă nu existau cărţi la fel cum în sala de gimnastică (actualmente palestră sau liceu sportiv) nu existau atleţi. Am văzut vestigiile templelor romane, nişele greceşti şi chiar un sanctuar egiptean aşezat la jumătatea versantului ce duce spre acropole. În timp ce şedeam în teatrul în aer liber, ne minunam de acustica acestuia. Am stat în picioare în piaţa publică şi ni i-am imaginat pe magistraţii autoritari făcîndu-şi apariţia din birourile lor, precedaţi de lictorii care purtau mănunchiuri de nuiele legate cu o cureaua în jurul securilor — ca semn al autorităţii lor. Cu ochii minţii am încercat să redăm viaţă oraşului Filipi din anul 50 e.n. care devenise aşadar colonie romană.

Potrivit Bibliei, Pavel şi asociaţii săi «au stat în cetatea aceasta cîteva zile». (Fapte 16:12) Nu este relatat nici un conflict deosebit. Apoi, într-o zi, Pavel a auzit despre un mic grup de oameni care nu-i urmau nici pe zeii vechi, nici pe cei noi şi care pretindeau totuşi că sînt evlavioşi. Ei s-au întîlnit în partea cealaltă a arcului colonial în afara oraşului aproape de locul unde drumul traversează cursul de apă.

„În ziua sabatului“, a scris Luca, „am ieşit afară pe poarta cetăţii, lîngă un rîu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am stat jos şi am vorbit femeilor care erau adunate.“ Discuţia a inclus speranţa salvării şi a vieţii veşnice prin intermediul lui Isus Cristos. Îndeosebi „o femeie cu numele Lidia, vînzătoare de purpură, . . . asculta. Domnul [Iehova, NWT] i-a deschis inima ca să ia aminte la cele vorbite de Pavel.“ — Fapte 16:13, 14; compară cu Filipeni 2:12, 16; 3:14.

După cîteva zile, şederea lui Pavel în Filipi a ajuns la un sfîrşit dramatic. În timp ce străbătea distanţa de aproximativ un kilometru şi jumătate spre locul de rugăciune, el a întîlnit o fată care provoca tulburare fiind posedată de un spirit rău. Cînd Pavel a expulzat demonul, stăpînii fetei s-au înfuriat din cauză că le-a fost spulberată sursa de cîştig datorată prezicerii. Care a fost rezultatul?

Ei „au pus mîna pe Pavel şi pe Sila şi i-au tîrît în piaţă, înaintea autorităţilor.“ «Sînt evrei», i-au acuzat ei. (Oricine ştia că Claudius tocmai îi izgonise pe toţi evreii din Roma.) «Ei ne tulbură cetatea vestind nişte lucruri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le practicăm», au adăugat aceştia. Mulţimile vociferau; magistraţii au dat sentinţa. Lictorii au dezlegat nuielele şi „le-au dat multe lovituri“ lui Pavel şi Sila. Apoi i-au aruncat într-o închisoare, plini de sînge şi lipsiţi de vlagă şi cu picioarele puse în butuci. Chiar în acea noapte un mare cutremur de pămînt a dus la eliberarea lui Pavel şi a lui Sila şi la acceptarea creştinismului de către temnicerul lor şi de către familia acestuia. — Fapte 16:16–34.

În dimineaţa următoare, judecătorii erau, oh, atît de necăjiţi din cauza unei anumite confuzii, dar vor fi oare străinii amabili să părăsească oraşul? Pavel şi Sila au mers mai întîi la casa Lidiei pentru a-i încuraja pe discipolii credincioşi înainte de a pleca în Tesalonic. Luca a mai rămas pentru a se îngriji de congregaţia nou formată. — Fapte 16:35–40.

Izvoare de generozitate

Ea „ne-a constrîns să intrăm“ în casa ei, a scris Luca despre Lidia. Chiar temnicerul lui Pavel a fost foarte ospitalier îndată ce a înţeles corect situaţia. (Fapte 16:15, 33, 34) În timpul şederii lui Pavel în Tesalonic, prietenii din Filipi i-au trimis de două ori lucruri de care avea nevoie.

Mai tîrziu, în timp ce el îi slujea lui Dumnezeu în mod curajos în Corint, filipenii l-au căutat din nou. Chiar după ani de zile, cînd Pavel era în închisoare la Roma, un mesager din Filipi a venit cu daruri şi şi-a oferit serviciul în favoarea apostolului. Pavel s-a simţit mişcat. El ştia că filipenii nu posedau multe lucruri materiale. Astfel el a scris: «Sărăcia lor lucie a adus un belşug de dărnicie din partea lor.» — 2 Corinteni 8:1, 2; 11:8, 9; Filipeni 2:25; 4:16–18.

Plecarea noastră

Zăboveam lîngă Gangites, şi spintecam apa cu mîna. Era surprinzător de rece. Am privit în jur. Pe undeva prin apropiere a fost „locul de rugăciune“ unde se întîlneau Pavel şi alţii pentru închinare.

Dar apoi m-am întrebat: Ce face din Filipi un loc deosebit pentru mine? Să fie oare acest loc de trecere peste apă? Ar putea fi oare locul pieţii cu biblioteca ei goală, cu sala de gimnastică liberă, cu templele păgîne şi cu prăvăliile lipsite de bunuri?

Să fie izvoarele? Într-adevăr, Filipi este cu adevărat un „loc al izvoarelor“. El abundă încă în apă. Cîndva a abundat în aur, într-o perioadă tristă a abundat în sînge. Dar a existat şi o perioadă bună cînd izvoare de viaţă, iubire şi generozitate au ţîşnit de la nişte oameni cu totul deosebiţi cum au fost Pavel, Lidia, temnicerul şi alţii. Sînt oamenii, nu-i aşa? Aceşti oameni deosebiţi au făcut din Filipi un loc deosebit pentru mine. Ei mă pun pe gînduri. Ei mă fac să reflectez. Vreau — soţia îmi atinse braţul. „Să mergem“, îmi spuse ea încetişor. „Este timpul să plecăm.“ — Un colaborator

[Harta/Fotografiile de la pagina 19]

Stînga sus: „bema” (locul de judecată) din anticul Filipi; dreapta sus: locul unde „Via Egnatia” traversează rîul Gangites; jos: piaţa publică

[Harta Greciei/Filipi]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)