Bucuraţi–vă în speranţa Regatului!

„Bucuraţi–vă în speranţă! Suportaţi în necaz!“ — ROMANI 12:12, NW.

 1. De ce putem găsi bucurie în asocierea cu Iehova, şi la ce i–a îndemnat pe creştini apostolul Pavel?

«FERICITUL Dumnezeu» (1 Timotei 1:11). Cît de bine îl descriu aceste cuvinte pe Iehova! De ce? Deoarece toate lucrările sale îi aduc multă fericire. Întrucît Iehova este Sursa tuturor lucrurilor bune şi aducătoare de fericire, toate creaturile sale inteligente pot găsi fericire asociindu–se cu el. În mod potrivit, apostolul Pavel i–a îndemnat pe creştini să acorde apreciere îmbucurătorului privilegiu de a–l cunoaşte pe Iehova Dumnezeu, să fie recunoscători pentru toate darurile Sale minunate de creaţie şi să se bucure de bunătatea iubitoare pe care El o manifestă faţă de ei. Iată ce a scris Pavel: „Bucuraţi–vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi–vă!“ — Filipeni 4:4; Psalmul 104:31.

 2. Ce speranţă aduce multă bucurie, şi ce sînt încurajaţi să facă creştinii cu privire la această speranţă?

² Ascultă creştinii de acest îndemn dat de Pavel? Desigur! Fraţii spirituali ai lui Isus Cristos se bucură în glorioasa speranţă pe care le–a furnizat–o Dumnezeu (Romani 8:19-21; Filipeni 3:20, 21). Da, ei ştiu că vor participa la împlinirea marii speranţe pentru viitorul omenirii, atît al celor vii, cît şi al celor morţi, prin slujirea, împreună cu Cristos, la guvernarea Regatului său ceresc. Imaginaţi–vă cît de mult se vor bucura ei de privilegiile lor de comoştenitori, slujind ca regi şi preoţi (Apocalipsa 20:6)! Ce fericiţi vor fi ei în timp ce îi vor ajuta pe oamenii fideli să ajungă la perfecţiune şi vor da îndrumări pentru restabilirea Paradisului pe planeta noastră! Într–adevăr, toţi slujitorii lui Dumnezeu au „baza speranţei vieţii veşnice pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promis-o înainte de timpuri de lungă durată“ (Tit 1:2, NW). În vederea acestei speranţe grandioase, apostolul Pavel îi încurajează pe toţi creştinii astfel: „Bucuraţi–vă în speranţă!“ — Romani 12:12, NW.a

Adevărata bucurie — o calitate a inimii

 3, 4. a) Ce înseamnă termenul „a se bucura“, şi cît de des trebuie să se bucure creştinii? b) Ce este adevărata bucurie, şi de ce depinde ea?

³ „A te bucura“ înseamnă a simţi şi a exprima bucurie; nu înseamnă a fi într–o permanentă stare de euforie, sau exuberanţă. Verbele care corespund cuvintelor ebraice şi greceşti folosite pentru „bucurie“, „veselie“ şi „exultare“ în Biblie exprimă atît simţirea interioară, cît şi manifestarea exterioară a bucuriei. Creştinii sînt încurajaţi să «continue să se bucure» şi «să se bucure întotdeauna». — 2 Corinteni 13:11, NW; 1 Tesaloniceni 5:16.

⁴ Dar cum se poate bucura cineva întotdeauna? Acest lucru este posibil deoarece adevărata bucurie este o calitate a inimii, o calitate interioară profundă, de natură spirituală (Deuteronomul 28:47; Proverbele 15:13; 17:22). Ea este un rod al spiritului lui Dumnezeu enumerat de Pavel imediat după iubire (Galateni 5:22). Întrucît este o calitate interioară, ea nu depinde de lucrurile exterioare, nici măcar de fraţii noştri. Dar ea depinde, totuşi, de spiritul sfînt al lui Dumnezeu şi provine din acea satisfacţie interioară profundă de a şti că ai adevărul, speranţa Regatului şi că faci ceea ce îi place lui Iehova. Aşadar, bucuria nu este doar o trăsătură a personalităţii cu care ne–am născut, ci face parte din „noua personalitate“ — ansamblul calităţilor prin care s–a distins Isus Cristos. — Efeseni 4:24; Coloseni 3:10.

 5. Cînd şi cum pot exista manifestări exterioare ale bucuriei?

⁵ Deşi bucuria este o calitate a inimii, ea se poate, totuşi, manifesta exterior, cînd se iveşte ocazia. Care ar fi aceste manifestări ocazionale şi exterioare ale bucuriei? Ele cuprind o gamă largă de la seninătatea feţei pînă la a sări realmente în sus de bucurie (1 Împăraţi 1:40; Luca 1:44; Faptele 3:8; 6:15). Înseamnă atunci că oamenii care nu sînt vorbăreţi sau care nu zîmbesc întotdeauna nu au nici o bucurie? Nu! A palavragi, a rîde sau a zîmbi tot timpul nu este o exprimare a adevăratei bucurii. Împrejurările determină bucuria să se manifeste în diferite feluri. Nu numai bucuria ne face amabili la Sala Regatului, ci şi, în primul rînd, afecţiunea şi iubirea noastră frăţească.

 6. De ce creştinii se pot bucura întotdeauna, chiar şi atunci cînd se confruntă cu situaţii neplăcute?

⁶ Latura permanentă a bucuriei rezidă în continuitatea ei interioară, ca trăsătură profundă a noii personalităţi a creştinului. Lucrul acesta ne dă posibilitatea să fim bucuroşi întotdeauna. Desigur, uneori, poate că ne tulbură ceva sau poate că ne confruntăm cu situaţii neplăcute. Dar chiar şi atunci ne este inima bucuroasă. Unii dintre primii creştini erau sclavi, iar stăpînii lor erau oameni greu de mulţumit. Oare aceşti creştini puteau fi mereu bucuroşi? Da, datorită speranţei lor în Regat şi a bucuriei din inima lor. — Ioan 15:11; 16:24; 17:13.

 7. a) Ce a zis Isus despre bucuria din timpul necazului? b) Ce ne ajută să suportăm în timpul necazului, şi cine a dat cel mai bun exemplu în această privinţă?

⁷ Îmediat după ce a spus: „Bucuraţi–vă în speranţă!“, apostolul Pavel a adăugat: „Suportaţi în necaz!“ (Romani 12:12, NW). Isus, de asemenea, a vorbit despre bucuria din timpul necazului, cînd a spus în Matei 5:11, 12: „Ferice va fi de voi cînd . . . oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni . . . Bucuraţi–vă şi săltaţi de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri.“ Aici, a se bucura şi a sălta de veselie nu trebuie să fie înţelese literalmente, ca o manifestare exterioară, ci este vorba în primul rînd de acea satisfacţie interioară pe care o simte cel care le face pe plac lui Iehova şi lui Isus Cristos atunci cînd rămîne neclintit în încercări (Faptele 5:41). De fapt, bucuria este cea care ne ajută să suportăm cînd sîntem în necazuri (1 Tesaloniceni 1:6). În acest sens, Isus a dat cel mai bun exemplu. Iată ce ne spun Scripturile: „Pentru bucuria care i-a fost pusă în faţă el a suportat stîlpul de tortură.“ — Evrei 12:2, NW.

Să ne bucurăm în speranţă în pofida problemelor

 8. Cu ce probleme se pot confrunta creştinii, dar de ce problemele nu–l privează de bucurie pe un creştin?

⁸ Faptul de a fi slujitor al lui Iehova nu înseamnă că eşti scutit de probleme. Pot exista probleme familiale, dificultăţi economice, o sănătate precară sau moartea celor dragi. Deşi asemenea lucruri ar putea cauza mîhnire, ele nu ne pot priva de fundamentul bucuriei noastre în speranţa Regatului, de acea bucurie interioară care ne umple inima. — 1 Tesaloniceni 4:13.

 9. Ce probleme a avut Avraam, şi de unde ştim că purta bucurie în inimă?

⁹ Să luăm, de exemplu, cazul lui Avraam. Viaţa nu a fost întotdeauna o plăcere pentru el. El a avut probleme în familie. Agar, concubina lui, şi Sara, soţia lui, nu se înţelegeau. Existau certuri (Geneza 16:4, 5). Ismael îşi bătea joc de Isaac, persecutîndu–l (Geneza 21:8, 9; Galateni 4:29). În cele din urmă, Sara, iubita soţie a lui Avraam, a murit (Geneza 23:2). În pofida acestor probleme, el s–a bucurat în speranţa Sămînţei Regatului — Sămînţa lui Avraam — în care toate familiile pămîntului aveau să se binecuvînteze (Geneza 22:15-18). Purtînd bucuria în inimă, el a perseverat în serviciul lui Iehova timp de o sută de ani după ce şi–a părăsit oraşul natal Ur. De aceea despre el este scris: „El aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu.“ Datorită credinţei lui Avraam în viitorul Regat Mesianic, Domnul Isus, cînd era deja Rege numit de Dumnezeu, a putut spune: „Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea; a văzut–o şi s–a bucurat.“ — Evrei 11:10; Ioan 8:56.

10, 11. a) Ce luptă avem de dus noi, în calitate de creştini, şi cum sîntem eliberaţi? b) Ce anume compensează incapacitatea noastră de a duce în mod perfect lupta împotriva cărnii noastre păcătoase?

¹⁰ Ca oameni imperfecţi, avem, de asemenea, propria noastră carne păcătoasă împotriva căreia trebuie să luptăm, iar această luptă pentru a face ce este drept poate fi foarte dureroasă. Lupta noastră împotriva slăbiciunilor noastre nu înseamnă, totuşi, că nu avem speranţă. Pavel se simţea îngrozitor din cauza acestui conflict, fapt pentru care a spus: „Cine mă va scăpa din acest trup de moarte? . . . Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!“ (Romani 7:24, 25). Prin intermediul lui Isus Cristos şi al răscumpărării furnizate de el, sîntem eliberaţi. — Romani 5:19-21.

¹¹ Jertfa de răscumpărare a lui Cristos compensează incapacitatea noastră de a purta lupta în mod perfect. Ne putem bucura de această răscumpărare deoarece ea ne dă posibilitatea să avem o conştiinţă curată şi ne înlesneşte iertarea păcatelor. În Evrei 9:14, Pavel vorbeşte despre „sîngele lui Hristos“ care are puterea «să ne curăţe conştiinţa de faptele moarte». Astfel, conştiinţa creştinilor nu trebuie să se simtă împovărată de autocondamnare şi sentimente de vinovăţie. Răscumpărarea, împreună cu speranţa pe care o avem, constituie o forţă puternică pentru a fi fericiţi şi bucuroşi (Psalmul 103:8-14; Romani 8:1, 2, 32). Reflectînd la speranţa noastră, vom fi cu toţii încurajaţi să purtăm lupta cu succes.

Să păstrăm viu în minte speranţa noastră

12. La ce speranţă pot reflecta creştinii unşi?

¹² Este important ca atît rămăşiţa celor unşi de spirit, cît şi alte oi să păstreze viu în minte „speranţa salvării“, purtînd–o ca pe un coif protector (1 Tesaloniceni 5:8, NW). Creştinii unşi pot reflecta la minunatul privilegiu de a dobîndi nemurirea în cer, de a avea acces la Iehova Dumnezeu şi de a se bucura de o asociere personală cu glorificatul Isus Cristos, cu apostolii şi cu toţi ceilalţi 144 000, care şi–au păstrat integritatea de–a lungul secolelor. O inexprimabilă bogăţie de asociaţi!

13. Ce cred cei unşi care se află încă pe pămînt despre speranţa lor?

¹³ Ce cred cei cîţiva unşi care se află încă pe pămînt despre speranţa lor cu privire la Regat? Această părere poate fi rezumată în cuvintele unuia dintre ei care a fost botezat în 1913: „Speranţa noastră este sigură şi ea se va împlini deplin pînă la cel din urmă dintre cei 144 000 de membri ai turmei mici într–o asemenea măsură cum nici măcar nu ne–am imaginat. Noi, membri ai rămăşiţei care eram prezenţi în anul 1914, cînd aşteptam cu toţii să mergem la cer, nu am pierdut simţul valorii acelei speranţe. Dar această speranţă este la fel de tare cum a fost întotdeauna şi o apreciem cu atît mai mult cu cît avem mai mult de aşteptat pentru ea. Este ceva care merită aşteptare, chiar dacă aceasta ar necesita un milion de ani. Eu apreciez speranţa noastră mai mult ca oricînd şi vreau ca niciodată să nu–mi pierd aprecierea faţă de ea. Speranţa turmei mici dă, de asemenea, asigurarea că aşteptarea marii mulţimi de alte oi se va îndeplini în mod absolut şi categoric, aşa cum nici nu ne imaginăm. Iată de ce ne menţinem neclintiţi pînă în clipa de faţă şi ne vom menţine neclintiţi pînă cînd Dumnezeu va dovedi efectiv că el îşi îndeplineşte «făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe».“ — 2 Petru 1:4; Numeri 23:19; Romani 5:5.

Bucurîndu–ne acum în speranţa Paradisului

14. Ce speranţă trebuie să păstreze viu în minte marea mulţime?

¹⁴ O asemenea exprimare a credinţei triumfătoare le dă celor care aparţin marii mulţimi de alte oi motive mari de bucurie (Apocalipsa 7:15, 16). Aceştia trebuie să păstreze viu în minte speranţa supravieţuirii Armaghedonului. Da, aşteptaţi cu nerăbdare să vedeţi Regatul lui Dumnezeu justificînd suveranitatea universală a lui Iehova Dumnezeu şi sfinţind gloriosul său nume prin declanşarea necazului celui mare care va curăţi pămîntul de cei răi, care îl au ca dumnezeu pe Diavolul. Ce bucurie va fi să supravieţuieşti acestui mare necaz! — Daniel 2:44; Apocalipsa 7:14.

15. a) Ce lucrare de vindecare a făcut Isus cînd se afla pe pămînt, şi de ce? b) Care vor fi nevoile de sănătate ale supravieţuitorilor Armaghedonului, şi de ce sînt acestea deosebite de ale celor care vor fi înviaţi?

¹⁵ Referitor la marea mulţime, Apocalipsa 7:17 spune: „Mielul . . . îi va păstori şi îi va duce la izvoarele apelor vieţii; şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.“ Deşi această profeţie cunoaşte o împlinire spirituală acum, supravieţuitorii Armaghedonului o vor vedea împlinindu–se literal. În ce fel? Ei bine, ce a făcut Isus cînd a fost pe pămînt? El i–a vindecat pe infirmi, i–a făcut să umble pe cei şchiopi, a desfundat urechile surzilor şi a deschis ochii orbilor, a vindecat lepra, paralizia şi „orice boală şi orice neputinţă“ (Matei 9:35; 15:30, 31). Oare nu de acest lucru au nevoie creştinii de azi? Membrii marii mulţimi vor duce cu ei în lumea nouă bolile şi neputinţele lor din lumea veche. Ce aşteptăm să facă Mielul în această privinţă? Nevoile supravieţuitorilor Armaghedonului se vor deosebi foarte mult de cele ale persoanelor care vor fi înviate. După toate probabilităţile, cei înviaţi vor fi recreaţi cu corpuri întregi, viguroase şi sănătoase, deşi ei nu vor fi încă oameni perfecţi. Datorită miracolului învierii, ei nu vor avea, evident, nevoie ulterior de repararea, prin miracolul vindecării, a nici unei boli pe care au avut–o anterior. Pe de altă parte, datorită acelui eveniment unic al supravieţuirii Armaghedonului, mulţi dintre membrii marii mulţimi vor avea nevoie şi vor beneficia efectiv de o vindecare miraculoasă. După cîte se pare, scopul principal al vindecărilor efectuate de Isus a fost să prefigureze, pentru încurajarea marii mulţimi, perspectiva plină de bucurie potrivit căreia ei nu numai că vor supravieţui, dar vor şi fi vindecaţi după aceea.

16. a) Cînd se pare că va avea loc miraculoasa vindecare a supravieţuitorilor Armaghedonului, şi care va fi rezultatul? b) În ce speranţă vom continua să ne bucurăm în timpul Mileniului?

¹⁶ În mod logic, o astfel de vindecare miraculoasă a supravieţuitorilor Armaghedonului va avea loc curînd după Armaghedon şi cu mult înainte de începerea învierii (Isaia 33:24; 35:5, 6; Apocalipsa 21:4; compară cu Marcu 5:25-29). Atunci oamenii se vor descotorosi de ochelarii de vedere, de bastoane, de cîrje, de cărucioarele pentru invalizi, de protezele dentare, de aparatele auditive şi de altele asemenea lor. Ce motiv de bucurie! Cît de bine se potriveşte această acţiune de vindecare timpurie întreprinsă de Isus cu rolul pe care îl vor avea supravieţuitorii Armaghedonului în calitate de fundament al noului pămînt! Infirmităţile vor fi înlăturate din cale pentru ca aceşti supravieţuitori să poată înainta cu elan, aşteptînd cu nerăbdare minunata activitate a Mileniului care le stă înainte, fără a fi împiedicaţi de suferinţele pe care le–au avut, poate, în lumea veche. Da, chiar şi după Armaghedon, marea mulţime va continua să se bucure în minunata speranţă a dobîndirii vieţii umane perfecte la sfîrşitul celor o mie de ani. Pe tot parcursul Mileniului ei se vor bucura în speranţa realizării acestui ţel fericit.

17. Ce bucurii se vor înregistra pe măsură ce se desfăşoară lucrarea de restabilire a Paradisului?

¹⁷ Dacă aceasta este şi speranţa ta, reflectează şi la bucuria de a participa la restabilirea Paradisului pe pămînt (Luca 23:42, 43). Fără îndoială că supravieţuitorii Armaghedonului vor ajuta la curăţarea pămîntului şi, astfel, vor furniza locuri plăcute, unde vor fi înviaţi cei morţi. Funeraliile pot fi înlocuite cu momentele de întîmpinare a celor aduşi în existenţă prin înviere, inclusiv a dragilor noştri care s–au cufundat în moarte. Şi gîndeşte–te la îmbogăţirea comunităţii frăţeşti cu bărbaţi şi femei credincioase din timpurile străvechi. Cu cine ai dori să vorbeşti în mod deosebit? Cu Abel, cu Enoh, cu Noe, cu Iov, cu Avraam, cu Sara, cu Isaac, cu Iacov, cu Iosif, cu Moise, cu Iosua, cu Rahav, cu Debora, cu Samson, cu David, cu Ilie, cu Elisei, cu Ieremia, cu Ezechiel, cu Daniel sau cu Ioan Botezătorul? Ei bine, atunci această perspectivă încîntătoare face şi ea parte din speranţa ta. Vei putea să conversezi cu ei, să înveţi de la ei şi să lucrezi împreună cu ei la transformarea întregului pămînt într–un paradis.

18. La ce alte bucurii putem să reflectăm?

¹⁸ Reflectează, de asemenea, la mîncarea sănătoasă, la apa limpede şi aerul curat, precum şi la pămîntul readus la un echilibru ecologic perfect, aşa cum Iehova l–a creat să existe. Viaţa în perfecţiune nu va fi atunci doar o bucurie pasivă, ci o participare activă şi plină de sens la activităţi care aduc bucurie. Imaginează–ţi o societate mondială de oameni liberi de infracţiune, egoism, invidie, certuri — o fraternitate în care rodul spiritului este cultivat şi produs de către toţi. Ce emoţionant! — Galateni 5:22, 23.

Speranţa care face viaţa demnă de a fi trăită

19. a) Cînd urmează să fie trăită bucuria menţionată în Romani 12:12? b) De ce trebuie să acţionăm hotărîţi pentru a nu permite poverilor vieţii să ne răpească speranţa?

¹⁹ O aşteptare realizată nu mai este o speranţă, deci bucuria la care ne îndeamnă Pavel în Romani 12:12 trebuie trăită acum (Romani 8:24). Chiar şi gîndul la viitoarele binecuvîntări pe care Regatul lui Dumnezeu le va aduce este pentru noi un motiv de a ne bucura în această speranţă acum. Deci acţionează hotărît pentru a nu lăsa ca poverile vieţii dintr–o lume degradată să–ţi răpească glorioasa speranţă. Nu te lăsa epuizat şi nu ceda, nu pierde din vedere speranţa care îţi stă înainte (Evrei 12:3). Abandonarea căii creştine nu îţi va rezolva problemele. Aminteşte–ţi că dacă cineva părăseşte acum serviciul lui Dumnezeu din cauza greutăţilor vieţii, el tot va rămîne împovărat de acele greutăţi, dar va pierde speranţa şi, astfel, va pierde posibilitatea de a se bucura de minunatele perspective care îi stau înainte.

20. Ce efect are speranţa Regatului asupra celor care o deţin, şi de ce?

²⁰ Membrii poporului lui Iehova au toate motivele să ducă o viaţă fericită. Speranţa lor luminoasă, înălţătoare, face viaţa demnă de a fi trăită. Şi ei nu ţin această speranţă bucuroasă numai pentru ei. Nu, ei sînt nerăbdători să o împărtăşească altora. (2 Corinteni 3:12). Aşadar, cei care deţin speranţa Regatului sînt, într–adevăr, un popor sigur de sine şi ei caută să–i încurajeze pe alţii spunîndu–le vestea bună de la Dumnezeu. Aceasta umple viaţa celor care acceptă mesajul cu cea mai frumoasă speranţă care a fost dată vreodată omenirii în general — speranţa Regatului care va restabili Paradisul pe pămînt. Dacă oamenii nu o acceptă, noi continuăm, totuşi, să ne bucurăm deoarece avem speranţă. Cei care se fac că nu aud sînt păgubaşii, nu noi. — 2 Corinteni 4:3, 4.

21. Ce este foarte aproape, şi cum ar trebui să considerăm speranţa noastră?

²¹ Promisiunea lui Dumnezeu este: „Iată, Eu fac toate noi“ (Apocalipsa 21:5). Lumea nouă cu toate atrăgătoarele şi nenumăratele ei binecuvîntări este aproape. Speranţa noastră — într–o viaţă cerească sau într–un paradis pămîntesc — este preţioasă; perseverează în ea. În aceste ultime zile critice, consider–o, mai mult ca oricînd, „ca o ancoră pentru suflet, atît sigură, cît şi fermă“. Cu această speranţă ancorată în Iehova, „o stîncă veşnică — Stînca veacurilor“, avem, cu siguranţă, un motiv temeinic şi entuziasmant ca, încă de pe acum, să «ne bucurăm în speranţa» care ne este pusă înainte. — Evrei 6:19, NW; Isaia 26:4, The Amplified Bible.

Staţi aproape de Iehova!

„Perseveraţi în rugăciune!“ — ROMANI 12:12, NW.

 1. Care este voinţa lui Iehova cu privire la rugăciune, şi ce îndemn a dat apostolul Pavel referitor la rugăciune?

IEHOVA este „Dumnezeul care dă speranţă“ tuturor celor care îi sînt fideli. În calitate de „Ascultător al rugăciunii“, el le ascultă cererile de ajutor făcute pentru a dobîndi fericita speranţă pe care le–o pune înainte (Romani 15:13, NW; Psalmul 65:2). Şi prin Cuvîntul său, Biblia, el îi încurajează pe toţi slujitorii săi să vină la el oricînd doresc. El este mereu prezent, dorind să recepteze cele mai profunde preocupări ale lor. De fapt, el îi încurajează să «persevereze în rugăciune» şi «să se roage neîncetat»a (Romani 12:12, NW; 1 Tesaloniceni 5:17, NW). Voinţa lui Iehova este ca toţi creştinii să apeleze mereu la el în rugăciune, descărcîndu–şi inima înaintea lui şi făcînd aceasta în numele iubitului său Fiu, Isus Cristos. — Ioan 14:6, 13, 14.

 2, 3. a) De ce ne–a îndemnat Dumnezeu să «perseverăm în rugăciune»? b) Ce asigurare avem că Dumnezeu vrea să ne rugăm?

² De ce ne dă Dumnezeu acest îndemn? Deoarece presiunile vieţii şi responsabilităţile ne pot împovăra atît de mult, încît am putea uita să ne rugăm. Sau s–ar putea ca problemele să ne copleşească şi să ne facă să încetăm a ne mai bucura în speranţă şi a ne ruga. Avînd în vedere aceste lucruri, avem nevoie de avertismente care să ne încurajeze să ne rugăm şi să ne apropiem foarte mult de sursa de ajutor şi mîngîiere, Iehova, Dumnezeul nostru.

³ Discipolul Iacov a scris: „Apropiaţi–vă de el şi El Se va apropia de voi“ (Iacov 4:8). Da, în pofida stării noastre de imperfecţiune, Dumnezeu nu este nici prea sus, nici prea departe ca să audă ceea ce îi spunem (Faptele 17:27). Pe lîngă aceasta, el nu este indiferent sau nepăsător. Iată ce spune psalmistul: „Ochii DOMNULUI sînt peste cei drepţi şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.“ — Psalmul 34:15; 1 Petru 3:12.

 4. Cum ar putea fi ilustrată atenţia pe care Iehova o acordă rugăciunii?

⁴ Iehova ne invită să ne rugăm. Am putea compara acest lucru cu o adunare, unde mai mulţi oameni discută împreună. Şi tu eşti acolo, ascultîndu–i pe ceilalţi ce vorbesc. Rolul tău este de observator. Dar cineva se întoarce spre tine, îţi pronunţă numele şi ţi se adresează. Aceasta îţi atrage atenţia într–un mod deosebit. La fel, Dumnezeu este întotodeauna atent la membrii poporului său oriunde s–ar afla ei (2 Cronici 16:9; Proverbele 15:3). Deci el aude cuvintele noastre, observîndu–ne şi manifestînd ocrotire şi interes faţă de noi, ca să spunem aşa. Cînd însă chemăm în rugăciune numele lui Dumnezeu, noi îi atragem atenţia şi el se concentrează asupra noastră în mod evident. Cu puterile sale, Iehova poate chiar să sesizeze şi să înţeleagă cererile neformulate ale omului, cereri care se găsesc în colţurile ascunse ale minţii şi ale inimii acestuia. Dumnezeu ne asigură că el se va apropia de toţi cei care invocă în mod sincer numele său şi caută să stea aproape de el. — Psalmul 145:18.

Răspuns potrivit scopului lui Dumnezeu

 5. a) Ce arată sfatul „perseveraţi în rugăciune“ cu privire la rugăciunile noastre? b) Cum răspunde Dumnezeu la rugăciuni?

⁵ Sfatul de a persevera în rugăciune arată că Iehova poate permite uneori să continuăm a ne ruga un timp pentru un lucru pînă cînd răspunsul său se face simţit. Am putea chiar înclina să obosim a–i cere lui Dumnezeu favoare sau bunătate iubitoare care par să fie foarte necesare, dar sînt prea mult amînate. De aceea Iehova Dumnezeu ne imploră să nu cedăm unei asemenea înclinaţii, ci să continuăm a ne ruga. Trebuie să continuăm să–l solicităm cu privire la preocupările noastre, fiind convinşi că el acordă atenţie rugăciunii noastre şi că ne va satisface cerinţele noastre reale, nu pur şi simplu ceea ce am putea noi considera că ne este necesar. Fără îndoială, Iehova Dumnezeu echilibrează cererile noastre potrivit scopului său. De exemplu, poate că alţii sînt afectaţi de cererea noastră. Am putea asemăna situaţia aceasta cu aceea a unui tată căruia fiul îi cere o bicicletă. Tatăl ştie că dacă îi cumpără acestui fiu o bicicletă, celălalt fiu al său va vrea şi el una. Întrucît unul dintre fii este prea mic pentru bicicletă, el poate hotărî să nu cumpere nici o bicicletă la data aceea. În mod asemănător, în lumina scopului său şi a timpului fixat pentru toate lucrurile, Tatăl nostru ceresc hotărăşte care este cu adevărat cel mai bun lucru atît pentru noi, cît şi pentru alţii. — Psalmul 84:8, 11; compară cu Habacuc 2:3.

 6. Ce ilustrare a făcut Isus cu privire la rugăciune, şi ce arată perseverenţa în rugăciune?

⁶ Demnă de remarcat este ilustrarea pe care o face Isus privitor la necesitatea ca discipolii săi „să se roage întotdeauna şi să nu renunţe“: O văduvă căreia nu i se făcea dreptate a perseverat în cererea ei la un judecător uman, pînă cînd, în cele din urmă, i s–a făcut dreptate. Isus a adăugat: „Nu le va face atunci Dumnezeu, cu certitudine, dreptate aleşilor săi?“ (Luca 18:1-7, NW). Perseverenţa în rugăciune arată credinţa noastră, faptul că ne bizuim pe Iehova, faptul că sîntem dispuşi să stăm aproape de el şi să exprimăm cereri, lăsînd pe seama lui rezultatul final. — Evrei 11:6.

Exemplul celor care au rămas aproape de Iehova

 7. Cum putem imita credinţa lui Abel în ce priveşte faptul de a sta aproape de Iehova?

⁷ Biblia consemnează din abundenţă rugăciuni rostite de slujitorii lui Dumnezeu. Acestea „au fost scrise pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mîngîierea pe care le dau Scripturile, să avem nădejde“ (Romani 15:4). Speranţa noastră este întărită prin analizarea cîtorva exemple ale celor care au rămas aproape de Iehova. Abel a oferit o jertfă plăcută lui Dumnezeu şi, deşi nu este menţionată nici o rugăciune, el a apelat, fără îndoială, la Iehova, pentru ca jertfa lui să fie acceptată. În Evrei 11:4 se spune: „Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decît Cain. Prin ea a primit el mărturia că este drept.“ Abel ştia de promisiunea lui Dumnezeu din Geneza 3:15, dar, în comparaţie cu ce ştim noi acum, el ştia foarte puţin. Totuşi, Abel a acţionat pe baza cunoştinţei pe care o avea. La fel şi azi, unii dintre cei care au manifestat recent interes faţă de adevărul lui Dumnezeu nu au încă prea multă cunoştinţă, dar se roagă şi profită cît mai mult de cunoştinţa pe care o au, aşa cum a făcut Abel. Da, ei acţionează pe baza credinţei.

 8. De ce putem fi siguri că Avraam a rămas aproape de Iehova, şi ce întrebare ar tebui să ne punem?

⁸ Un alt slujitor fidel al lui Dumnezeu a fost Avraam, „tatăl tuturor celor care au credinţă“ (Romani 4:11, NW). Azi, mai mult ca oricînd, avem nevoie de o credinţă puternică şi este nevoie să ne rugăm în credinţă, aşa cum a făcut Avraam. Geneza 12:8 (NW) spune că el a construit un altar „lui Iehova şi a început să invoce numele lui Iehova“. Avraam cunoştea numele lui Dumnezeu şi îl folosea în rugăciune. Tot timpul el persevera cu sinceritate în rugăciune, invocînd „numele lui Iehova, Dumnezeul de durată indefinită“ (Geneza 13:4; 21:33, NW). Avraam îl invoca pe Dumnezeu cu credinţă, fapt pentru care a devenit celebru (Evrei 11:17-19). Rugăciunea l–a ajutat pe Avraam să continue să se bucure mult în speranţa Regatului. Urmăm noi exemplul lui Avraam în ce priveşte perseverenţa în rugăciune?

 9. a) De ce sînt rugăciunile lui David de mult folos pentru poporul lui Iehova de azi? b) Ce ar putea rezulta din faptul că ne rugăm, aşa cum a făcut David, pentru a sta aproape de Iehova?

⁹ David a fost remarcabil în ce priveşte perseverenţa în rugăciune, iar psalmii săi ilustrează cum ar trebui să fie rugăciunile. De exemplu, este potrivit ca slujitorii lui Dumnezeu să se roage pentru lucruri ca: salvare sau eliberare (3:7, 8; 60:5), îndrumare (25:4, 5), ocrotire (17:8), iertarea păcatelor (25:7, 11, 18) şi o inimă curată (51:10). Cînd a fost îndurerat, David s–a rugat astfel: „Înveseleşte sufletul slujitorului Tău“ (86:4). Noi ne putem ruga în mod asemănător pentru bucuria inimii, ştiind că Iehova doreşte să ne bucurăm în speranţa noastră. David a rămas aproape de Iehova şi s–a rugat: „Sufletul meu Te urmează de aproape; dreapta Ta mă susţine“ (63:8). Vom sta aproape de Iehova, aşa cum a făcut David? Dacă da, el ne va susţine şi pe noi.

10. Ce idei greşite avea psalmistul Asaf la un moment dat, dar ce a ajuns el să–şi dea seama?

¹⁰ Dacă vrem să stăm aproape de Iehova, trebuie să evităm a–i invidia pe cei răi din cauza vieţii lor materialiste şi lipsite de griji. Psalmistul Asaf a considerat la un moment dat că serviciul său pentru Iehova era lipsit de valoare deoarece cei răi sînt „totdeauna fără grijă“. Totuşi, el a înţeles că judecata sa era greşită şi că cei răi sînt „în locuri alunecoase“. El şi–a dat seama că nu era nimic mai bun ca faptul de a sta aproape de Iehova, şi el s–a adresat lui Dumnezeu astfel: „Eu sînt totdeauna cu Tine; Tu m–ai apucat de mîna dreaptă. Căci iată, cei care sînt departe de Tine vor pieri. . . . Cît pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. În Stăpînul DOMNUL mi–am pus încrederea, ca să istorisesc toate lucrările Tale“ (Psalmul 73:12, 13, 18, 23, 27, 28). În loc să invidiem viaţa lipsită de griji a celor răi, a oamenilor fără speranţă, să–l imităm pe Asaf, care a rămas aproape de Iehova.

11. De ce este Daniel un minunat exemplu în ce priveşte faptul de a sta aproape de Iehova, şi cum putem să–l imităm?

¹¹ Daniel a perseverat cu hotărîre în rugăciune, chiar şi în faţa pericolului de a sta în groapa cu lei din cauza desconsiderării restricţiilor oficiale privitoare la rugăciune. Dar Iehova „a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor“, salvîndu–l pe Daniel (Daniel 6:7-10, 22, 27). Daniel a fost mult binecuvîntat datorită perseverenţei în rugăciune. Perseverăm şi noi în rugăciune, îndeosebi cînd întîmpinăm opoziţie la predicarea Regatului?

Isus, exemplul nostru

12. a) Referitor la rugăciune, ce exemplu a dat Isus la începutul ministerului său, şi cum pot trage creştinii foloase din aceasta? b) Ce ne dezvăluie rugăciunea–model a lui Isus cu privire la rugăciune?

¹² Chiar de la începutul ministerului său pămîntesc, relatarea arată că Isus se ruga. Rugăciunea sa rostită în timp ce era botezat a dat un minunat exemplu pentru cei care sînt botezaţi în apă în timpurile moderne (Luca 3:21, 22). Cineva s–ar putea ruga pentru ajutor de la Dumnezeu ca să poată îndeplini ceea ce este simbolizat prin botezul în apă. Isus i–a ajutat, de asemenea, pe alţii să se apropie de Iehova în rugăciune. La un moment dat, cînd Isus se afla într–un anumit loc rugîndu–se, unul dintre discipolii săi i–a spus după aceea: „Doamne, învaţă–ne să ne rugăm.“ Atunci Isus a rostit ceea ce este acum cunoscut în mod curent sub numele de rugăciunea–model, în care ordinea temelor arată că numelui şi scopului lui Dumnezeu trebuie să i se acorde prioritate (Luca 11:1-4). Astfel, în rugăciunile noastre trebuie să păstrăm proporţiile şi echilibrul, fără să neglijăm „lucrurile mai importante“ (Filipeni 1:9, 10, NW). Desigur, există momente cînd se manifestă o necesitate deosebită sau cînd trebuie să te rogi pentru o anumită problemă. Asemenea lui Isus, creştinii pot să se adreseze lui Dumnezeu în rugăciune pentru a găsi tăria de a îndeplini anumite însărcinări sau de a face faţă anumitor încercări sau pericole (Matei 26:36-44). De fapt, rugăciunile personale pot include, practic, orice aspect al vieţii.

13. Cum a arătat Isus importanţa faptului de a ne ruga pentru alţii?

¹³ Prin exemplul său excelent, Isus a arătat importanţa de a ne ruga în folosul altora. El ştia că discipolii săi vor fi urîţi şi persecutaţi, aşa cum a fost şi el (Ioan 15:18-20; 1 Petru 5:9). De aceea el i–a cerut lui Dumnezeu «să vegheze asupra lor, din cauza celui rău» (Ioan 17:9, 11, 15, 20, NW). Şi cunoscînd încercarea deosebită care îl aştepta pe Petru, el i–a spus acestuia: „Eu M–am rugat pentru tine ca să nu ţi se micşoreze credinţa“ (Luca 22:32). Cît de folositor este dacă şi noi persistăm în rugăciune pentru fraţii noştri, gîndindu–ne la alţii şi nu numai la propriile noastre probleme şi interese! — Filipeni 2:4; Coloseni 1:9, 10.

14. De unde ştim că Isus a rămas foarte aproape de Iehova pe toată durata ministerului său pămîntesc, şi cum îl putem imita în acest sens?

¹⁴ Pe tot parcursul ministerului său, Isus a perseverat în rugăciune, stînd foarte aproape de Iehova (Evrei 5:7-10). În Faptele 2:25-28, apostolul Petru citează din Psalmul 16:8 şi îl aplică Domnului Isus Cristos: „David zice despre El: «Eu aveam totdeauna pe [Iehova] înaintea Mea, pentru că El este la dreapta Mea, ca să nu fiu clătinat.»“ Noi putem face la fel. Ne putem ruga lui Dumnezeu ca el să fie aproape de noi şi ne putem dovedi încrederea în Iehova prin faptul că îl păstrăm permanent, din punct de vedere mintal, în faţa ochilor (compară cu Psalmul 110:5; Isaia 41:10, 13). Atunci vom evita toate necazurile, deoarece Iehova ne va sprijini şi nu ne vom clătina niciodată.

15. a) Referitor la ce anume trebuie să nu încetăm niciodată a persevera în rugăciune? b) Ce avertisment ni se dă privitor la exprimarea recunoştinţei?

¹⁵ Fie ca niciodată să nu încetăm a–i exprima mulţumiri lui Iehova pentru toată bunătatea sa faţă de noi, da, pentru «extraordinara bunătate nemeritată a lui Dumnezeu», care include darul Fiului său ca jertfă de răscumpărare pentru păcatele noastre (2 Corinteni 9:14, 15, NW; Marcu 10:45; Ioan 3:16; Romani 8:32; 1 Ioan 4:9, 10). Într–adevăr, în numele lui Isus, «să–i mulţumim totdeauna Celui care este Dumnezeu şi Tatăl, pentru toate» (Efeseni 5:19, 20; Coloseni 4:2; 1 Tesaloniceni 5:18). Trebuie să avem grijă ca să nu lăsăm ca recunoştinţa noastră pentru ceea ce avem să devină amară fiindcă sîntem prea preocupaţi de problemele noastre personale sau de ceea ce nu avem.

Să ne aruncăm poverile asupra lui Iehova

16. Ce trebuie să facem dacă ne tulbură vreo povară?

¹⁶ Persistenţa în rugăciune arată profunzimea devoţiunii noastre. Cînd îl invocăm pe Dumnezeu, efectul acestui fapt asupra noastră este binefăcător chiar înaintea venirii unui răspuns de la el. Dacă vreo povară ne tulbură mintea, putem sta aproape de Iehova prin faptul că urmăm sfatul: „Aruncă–ţi sarcina asupra DOMNULUI şi El te va sprijini!“ (Psalmul 55:22). Aruncîndu–ne toate poverile — neliniştile, îngrijorările, decepţiile, temerile şi aşa mai departe — asupra lui Dumnezeu şi avînd încredere deplină în el, inima noastră beneficiază de tihnă — „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere“. — Filipeni 4:4, 7; Psalmul 68:19; Marcu 11:24; 1 Petru 5:7.

17. Cum putem obţine pacea lui Dumnezeu?

¹⁷ Dar vine această pace a lui Dumnezeu dintr–odată? Deşi s–ar putea să obţinem imediat o oarecare uşurare, ceea ce a zis Isus despre rugăciunea pentru spiritul sfînt are valabilitate şi aici: „Continuaţi să cereţi şi vi se va da; continuaţi să căutaţi şi veţi găsi; continuaţi să bateţi şi vi se va deschide“ (Luca 11:9-13, NW). Întrucît spiritul sfînt este mijlocul prin care înlăturăm neliniştea, trebuie să perseverăm în a cere pacea lui Dumnezeu şi ajutorul său în ce priveşte poverile noastre. Putem fi siguri că, persistînd în rugăciune, vom găsi mult dorita uşurare şi tihnă a inimii.

18. Ce face Iehova pentru noi dacă nu ştim exact pentru ce să ne rugăm într–o anumită situaţie?

¹⁸ Dar dacă nu ştim exact pentru ce să ne rugăm? Suspinele noastre interioare rămîn deseori neexprimate deoarece nu înţelegem pe deplin situaţia în care ne aflăm sau nu ştim ce să–i prezentăm lui Iehova. Dar tocmai aici poate interveni spiritul sfînt pentru noi. Iată ce a scris Pavel: „Nu ştim să ne rugăm cum trebuie. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite“ (Romani 8:26). În ce sens? În Cuvîntul lui Dumnezeu se găsesc profeţii inspirate şi rugăciuni care au legătură cu situaţia noastră. El lasă ca acestea să intervină pentru noi, ca să spunem aşa. El le acceptă ca fiind lucrurile pentru care ne–am ruga dacă le–am şti semnificaţia în cazul nostru, şi, ca atare, el le îndeplineşte.

Rugăciunea şi speranţa vor continua

19. De ce rugăciunea şi speranţa vor continua să existe veşnic?

¹⁹ Vom continua să ne rugăm veşnic Tatălui nostru ceresc, îndeosebi pentru a ne exprima recunoştinţa pentru lumea nouă şi pentru toate binecuvîntările ei (Isaia 65:24; Apocalipsa 21:5). Vom continua, de asemenea, să ne bucurăm în speranţă, deoarece speranţa va rămîne, într–un anumit fel, veşnic (compară cu 1 Corinteni 13:13). Nu ne putem nici măcar imagina ce lucruri noi va produce Iehova cînd nu va mai fi sub ziua de odihnă autoimpusă a sabatului faţă de pămînt (Geneza 2:2, 3). El va avea pe veşnicie surprize pregătite cu iubire pentru membrii poporului său, iar viitorul le rezervă lucruri grandioase în ce priveşte înfăptuirea voinţei sale.

20. Care ar trebui să fie hotărîrea noastră, şi de ce?

²⁰ Avînd această speranţă emoţionantă în faţă, fie ca toţi să stăm aproape de Iehova prin perseverenţă în rugăciune. Să nu încetăm niciodată a–i mulţumi Tatălui nostru ceresc pentru toate binecuvîntările pe care le primim. La timpul potrivit şi producînd bucurie, aşteptările noastre se vor realiza chiar peste ceea ce ne–am fi putut imagina sau anticipa, fiindcă Iehova poate „să facă nespus mai mult decît cerem sau gîndim noi“ (Efeseni 3:20). Avînd în vedere acest lucru deci, să aducem numai laudă şi glorie şi mulţumiri pentru eternitate lui Iehova, Dumnezeul nostru, «Ascultătorul rugăciunii»!