Punctul de vedere creştin cu privire la autorităţile superioare

„Orice suflet să fie supus autorităţilor superioare, căci nu există autoritate decît de la Dumnezeu; autorităţile existente sînt aşezate în poziţiile lor relative de Dumnezeu.“ — ROMANI 13:1.

 1, 2. (a) De ce era Pavel deţinut în Roma? (b) Ce întrebări suscită faptul că Pavel a apelat la Cezar?

APOSTOLUL Pavel le-a scris cuvintele de mai sus creştinilor din Roma în jurul anului 56 e.n. Cîţiva ani mai tîrziu, el însuşi se afla în Roma ca deţinut. De ce? El fusese agresat la Ierusalim de o gloată dezlănţuită din mîinile căreia l–au salvat soldaţii romani. Dus la Cezareea, el a avut de înfruntat învinuiri false, dar s–a apărat cu pricepere în faţa guvernatorului roman Felix. Acesta, sperînd să obţină o mită, l–a ţinut la închisoare timp de doi ani. În cele din urmă, Pavel i–a cerut succesorului lui Felix, guvernatorului Festus, ca acest caz al său să fie audiat de către Cezar. — Fapte 21:27–32; 24:1–25:12.

² Acesta era un drept al său de care beneficia în calitate de cetăţean roman. Dar era oare consecvent din partea lui Pavel să facă apel la acea autoritate imperială, de vreme ce Isus arătase că adevăratul «stăpînitor al lumii» era Satan, iar Pavel însuşi spusese că Satan este „dumnezeul acestui sistem de lucruri“? (Ioan 14:30; 2 Corinteni 4:4). Sau deţinea autoritatea romană vreo oarecare «poziţie relativă» în virtutea căreia era potrivit ca Pavel să caute la această autoritate apărarea drepturilor sale? Cuvintele spuse de apostoli într–o împrejurare anterioară: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca suveran decît de oameni“ au oare în vedere supunerea creştină faţă de stăpînitorii omeneşti, atunci cînd nu este implicată neascultarea faţă de Dumnezeu? — Fapte 5:29.

 3. Ce punct de vedere matur dezvăluie Pavel, şi în ce fel este implicată conştiinţa?

³ Pavel ne ajută să răspundem la aceste întrebări în scrisoarea sa adresată creştinilor din Roma, dezvăluind un punct de vedere matur cu privire la guvernarea omenească. În Romani 13:1–7, Pavel ne ajută să înţelegem cît se poate de clar care este rolul pe care trebuie să îl joace conştiinţa în stabilirea echilibrului între supunerea completă faţă de Autoritatea Supremă, Iehova Dumnezeu, şi supunerea relativă faţă de „autorităţile superioare.“

Identificarea autorităţilor superioare

 4. Ce rectificare a punctului de vedere în privinţa aceasta s–a făcut în 1962, şi ce întrebări poate suscita faptul acesta?

⁴ Un anumit timp, pînă în 1962, Martorii lui Iehova au susţinut că autorităţile superioare erau Iehova Dumnezeu şi Cristos Isus. Însă, în armonie cu Proverbe 4:18, lumina a crescut, iar acest punct de vedere a fost rectificat, fapt care poate suscita întrebări în mintea unora. Este oare corect să spunem acum că aceste autorităţi sînt regi, preşedinţi, prim–miniştri, primari, magistraţi şi alţi oameni care exercită putere politică în lume şi că trebuie să le arătăm o supunere relativă?

 5. În ce fel ne ajută contextul din care fac parte cuvintele din Romani 13:1 să identificăm autorităţile superioare, şi în ce fel confirmă această identificare diferite traduceri biblice?

⁵ Ireneu, un scriitor din secolul al doilea e. n. , a spus că, potrivit opiniei unor contemporani ai săi, Pavel vorbea la Romani 13:1 „cu privire la puteri îngereşti [sau] stăpînitori invizibili.“ Cît despre el însuşi, Ireneu considera autorităţile superioare ca fiind „autorităţile omeneşti actuale.“ Contextul din care fac parte cuvintele lui Pavel arată că Ireneu avea dreptate. În versetele de încheiere ale capitolului 12, Pavel explică în ce fel ar trebui să se comporte creştinii în faţa „tuturor oamenilor“, tratîndu–i cu iubire şi consideraţie chiar şi pe «duşmani» (Romani 12:17–21). Este limpede că prin «toţi oamenii» Pavel îi înţelege pe oamenii din afara congregaţiei creştine. Astfel, „autorităţile superioare“ despre care discută el în continuare trebuie să fie şi ele tot în afara congregaţiei creştine. În armonie cu acest fapt, să se observe cum redau diferite traduceri prima parte din Romani 13:1: „Oricine trebuie să dea ascultare autorităţilor statului“ (Today’s English Version); „oricine trebuie să se supună autorităţilor stăpînitoare“ (New International Version); „fiecare trebuie să asculte de autorităţile civile.“ — New Testament in Modern English, de Phillips.

 6. Cum arată cuvintele lui Pavel privitoare la plătirea impozitelor şi tributului că autorităţile superioare trebuie să fie autorităţile laice?

⁶ Pavel spune în continuare că aceste autorităţi pretind impozite şi tribut (Romani 13:6, 7). Congregaţia creştină nu pretinde impozite sau tribut: şi nu pretind aşa ceva nici Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos şi nici alţi „stăpînitori invizibili“ (2 Corinteni 9:7). Impozite nu le sînt plătite decît autorităţilor laice. În armonie cu aceasta, cuvintele greceşti pentru „impozit“ şi „tribut“, utilizate de către Pavel la Romani 13:7, se referă în mod exact la banii plătiţi către stat.a

 7, 8. (a) Cum se armonizează diferite versete biblice cu punctul de vedere că creştinii ar trebui să fie supuşi autorităţilor politice ale acestei lumi? (b) Numai cînd nu ar trebui să se supună creştinul ordinelor «autorităţii»?

⁷ Apoi, îndemnul lui Pavel de a fi supuşi autorităţilor superioare este în armonie cu porunca lui Isus de a înapoia „Cezarului lucrurile Cezarului“, «Cezarul» reprezentînd autoritatea laică (Matei 22:21). El este, de asemenea, în armonie cu ultimele cuvinte adresate de Pavel lui Titus: „Continuă să le aminteşti să fie supuşi guvernelor şi autorităţilor şi să asculte de ele ca stăpînitori, să fie gata pentru orice lucrare bună“ (Titus 3:1). Prin urmare, atunci cînd guvernele le poruncesc creştinilor să participe la anumite lucrări obşteşti, este foarte potrivit ca ei să se supună, atîta vreme cît acele lucrări nu reprezintă practic o substituire compromiţătoare a unui serviciu nescriptural sau atîta vreme cît nu constituie în vreun alt mod o violare a principiilor scripturale, cum este cel consemnat la Isaia 2:4.

⁸ Petru a afirmat şi el că trebuie să fim supuşi autorităţilor laice ale acestei lumi, atunci cînd a spus: „Supuneţi–vă, din cauza Domnului, oricărei creaţii omeneşti: fie regelui, ca superior, fie guvernatorilor, ca trimişi de el, pentru a–i pedepsi pe răufăcători, dar pentru a–i lăuda pe cei care fac binele“ (1 Petru 2:13, 14). În armonie cu aceasta, creştinii ar trebui să urmeze şi îndemnul dat de Pavel lui Timotei: „Îndemn deci, înainte de toate, să se facă implorări, rugăciuni, intervenţii, mulţumiri cu privire la regi şi la toţi cei care se află într–o poziţie înaltă; ca să putem continua să ducem o viaţă calmă şi liniştită.“b — 1 Timotei 2:1, 2.

 9. De ce nu diminuăm cu nimic gloria lui Iehova referindu–ne la autorităţile omeneşti cu calificativul „superioare“?

⁹ Spunînd că autorităţile laice sînt „superioare“, diminuăm oare cu ceva onoarea care i se cuvine lui Iehova? Nu, căci Iehova este cu mult mai mult decît doar superior. El este „Domnul Suveran“, „Cel Suprem“ (Psalm 73:28; Daniel 7:18, 22, 25, 27; Apocalips 4:11; 6:10). O supunere adecvată faţă de autorităţile superioare nu ştirbeşte cu nimic închinarea noastră, adusă Autorităţii Supreme, Domnului Suveran Iehova. În ce măsură sînt, aşadar, superioare aceste autorităţi? Numai în raport cu alţi oameni şi în propria lor sferă de activitate. Ele au răspunderea de a guverna şi de–a apăra comunităţile umane şi, în vederea acestui lucru, stabilesc reguli de conduită în problemele de interes public.

„Aşezate în poziţiile lor relative de Dumnezeu“

10. (a) Ce anume dovedeşte cu privire la propria autoritate a lui Iehova declaraţia lui Pavel despre «aşezarea» autorităţilor superioare? (b) Ce a permis Iehova cu privire la «aşezarea» anumitor stăpînitori, şi cum sînt încercaţi astfel slujitorii săi?

¹⁰ Supremaţia lui Iehova Dumnezeu chiar şi faţă de autorităţile laice se vede din faptul că aceste autorităţi „sînt aşezate în poziţiile lor relative de Dumnezeu“. Această declaraţie ridică însă o întrebare. La cîţiva ani după ce Pavel a scris aceste cuvinte, împăratul roman Nero a dezlănţuit o campanie de crîncenă persecuţie împotriva creştinilor. Oare Dumnezeu, personal, l–a aşezat pe Nero în poziţia sa? Nici gînd! Nu Dumnezeu îl alege pe fiecare stăpînitor în parte şi îl aşază în poziţia sa, «prin graţia divină». Satan în schimb este cel care îi manevrează uneori pe unii oameni cruzi, aflaţi în poziţii de conducători, iar Iehova permite lucrul acesta, precum şi încercările pe care asemenea stăpînitori le aduc asupra slujitorilor Săi integri. — Vezi pentru comparaţie Iov 2:2–10.

11, 12. Ce cazuri sînt consemnate în care Iehova, personal, a manevrat autorităţile laice, aşezîndu–le sau înlăturîndu–le din poziţia lor?

¹¹ Totuşi Iehova a intervenit personal în cazul anumitor conducători sau guvernatori, cu intenţia de a–şi promova înaltul său scop. De exemplu, în timpul lui Avraam li s–a permis canaaniţilor să rămînă în ţara Canaan. Mai tîrziu însă, Iehova i–a smuls pe aceştia de acolo, iar ţara a dat–o seminţei lui Avraam. În timpul şederii israeliţilor în deşert, Iehova nu le–a permis ca ei să invadeze Edomul, Moabul şi Muntele Seir. El le–a dat însă ordin să distrugă regatele de sub conducerea lui Sihon şi Og. — Geneza 15:18–21; 24:37; Exod 34:11; Deuteronom 2:4, 5, 9, 19, 24; 3:1, 2.

¹² După ce Israel s–a stabilit în Canaan, Iehova a continuat să fie direct interesat cu privire la autorităţile care afectau poporul său. Uneori, cînd Israel păcătuia, Iehova permitea să ajungă sub o autoritate păgînă. Cînd israeliţii se căiau, El înlătura acea autoritate din ţară (Judecători 2:11–23). În cele din urmă, el a permis ca Iuda, alături de alte multe naţiuni, să ajungă sub sceptrul Babilonului (Isaia 14:28–19:17; 23:1–12; 39:5–7). După ce Israel a fost dus în exil în Babilon, Iehova a prezis ridicarea şi căderea unor puteri mondiale care aveau să afecteze poporul său din timpul stăpînirii babiloniene pînă în zilele noastre. — Daniel, capitolele 2, 7, 8 şi 11.

13. (a) Conform cîntării lui Moise, de ce a decretat Iehova un hotar pentru popoare? (b) De ce l–a restabilit Dumnezeu mai tîrziu pe Israel în ţara sa?

¹³ Moise a cîntat în felul următor despre Iehova: „Cînd Cel Preaînalt le–a dat naţiunilor o moştenire, cînd el i–a despărţit pe fiii lui Adam unii de alţii, el a fixat hotarul popoarelor cu privire la numărul fiilor lui Israel. Căci partea lui Iehova este poporul său; Iacob este porţiunea pe care o moşteneşte el.“ (Deuteronom 32:8, 9; vezi pentru comparaţie Fapte 17:26.) Da, pentru ca să îşi realizeze scopurile, Dumnezeu a decretat care  autorităţi să rămînă şi care să fie nimicite. În felul acesta, el le–a repartizat descendenţilor lui Avraam o ţară ca moştenire, iar mai tîrziu i–a restabilit în ea, astfel încît, în cele din urmă, să poată apărea acolo Sămînţa promisă, întocmai aşa cum fusese profeţit. — Daniel 9:25, 26; Mica 5:2.

14. În majoritatea cazurilor, în ce sens aşază Iehova autorităţile omeneşti în poziţiile lor relative?

¹⁴ În majoritatea cazurilor însă, Iehova îi aşază pe stăpînitori în poziţiile lor relative în sensul că el permite ca oamenii să ocupe poziţii de autoritate relativă unii în raport cu alţii, dar întotdeauna inferioară în raport cu a Sa. Astfel, atunci cînd Isus a stat în faţa lui Pontius Pilat, el i–a spus acelui stăpînitor: „Nu ai avea nici o autoritate asupra mea dacă nu ţi–ar fi fost acordată de sus“ (Ioan 19:11). Aceasta nu însemna că Pilat a fost pus personal de Dumnezeu în poziţia sa, ci însemna că autoritatea sa, prin care putea să dispună de viaţa sau de moartea lui Isus, nu o deţinea decît datorită permisiunii lui Dumnezeu.

„Dumnezeul acestui sistem de lucruri“

15. În ce fel mînuieşte Satan autoritatea în această lume?

¹⁵ Ce putem spune însă cu privire la declaraţia Bibliei că Satan este dumnezeul sau stăpînitorul acestei lumi? (Ioan 12:31; 2 Corinteni 4:4). Şi ce se poate spune, într–adevăr, cu privire la modul în care s–a lăudat Satan atunci cînd i–a arătat lui Isus toate regatele lumii şi a zis: „Toată această autoritate (. . .) mie mi–a fost predată şi eu o dau cui vreau“? (Luca 4:6). Isus nu a contrazis lăudăroşenia lui Satan. Iar cuvintele acestuia sînt în armonie cu ceea ce le–a scris Pavel mai tîrziu efesenilor: „Noi avem de purtat o luptă nu împotriva sîngelui şi cărnii, ci împotriva guvernărilor, împotriva autorităţilor, împotriva conducătorilor mondiali ai acestui întuneric, împotriva forţelor spirituale rele din locurile cereşti“ (Efeseni 6:12). În afară de aceasta, cartea Apocalips îl descrie pe Satan ca pe un mare balaur care îi dă „puterea sa şi tronul său şi o mare autoritate“ unei fiare ce simbolizează sistemul politic al lumii. — Apocalips 13:2.

16. (a) De unde se poate vedea că autoritatea lui Satan este limitată? (b) De ce permite Iehova ca Satan să deţină autoritate asupra omenirii?

¹⁶ Să observăm însă că declaraţia lui Satan făcută lui Isus: „Toată această autoritate (. . .) mie mi–a fost predată“ arată că şi el exercită autoritate tot numai prin permisiune. De ce acordă Dumnezeu această permisiune? Cariera lui Satan de stăpînitor al lumii a început încă din Eden, atunci cînd el l–a acuzat în mod public pe Dumnezeu de minciună şi de nedreaptă exercitare a suveranităţii Sale (Geneza 3:1–6). Adam şi Eva l–au urmat pe Satan, refuzînd să–l asculte pe Iehova Dumnezeu. În acest moment, Iehova i–ar fi putut executa, perfect justificat, pe Satan şi pe cei doi proaspeţi discipoli ai săi (Geneza 2:16, 17). Cuvintele lui Satan erau însă o provocare adresată personal lui Iehova. Astfel Dumnezeu, în înţelepciunea sa, l–a lăsat pe Satan în viaţă un timp, iar lui Adam şi Eva, înainte ca ei să moară, li s–a permis să se înmulţească prin naştere de copii. În felul acesta Dumnezeu a acordat timp şi ocazii pentru a putea fi dovedită falsitatea provocării lui Satan. — Geneza 3:15–19.

17, 18. (a) De ce se poate spune că Satan este dumnezeul acestei lumi? (b) În ce fel „nu există autoritate“ în această lume „decît de la Dumnezeu“?

¹⁷ Evenimentele care au avut loc începînd din grădina Eden au arătat că acuzaţiile lui Satan nu erau nimic altceva decît minciuni sfruntate. Descendenţii lui Adam nu au găsit fericirea nici sub stăpînirea lui Satan, nici sub aceea a omului (Ecleziast 8:9). Pe de altă parte, modul lui Dumnezeu de a proceda cu propriul său popor a demonstrat superioritatea stăpînirii divine (Isaia 33:22). Dar fiindcă majoritatea descendenţilor lui Adam nu au acceptat suveranitatea lui Iehova, conştient sau inconştient ei i–au slujit lui Satan ca dumnezeu al lor. — Psalm 14:1; 1 Ioan 5:19.

¹⁸ În curînd controversele ridicate în Eden vor fi soluţionate. Regatul lui Dumnezeu îşi va asuma toată răspunderea administrării problemelor omenirii, iar Satan va fi întemniţat în abis (Isaia 11:1–5; Apocalips 20:1–6). Pînă atunci însă este necesar ca oamenii să dispună de un oarecare aranjament sau structură graţie căreia să fie posibilă o viaţă ordonată. Iehova este „un Dumnezeu nu al dezordinii, ci al păcii.“ (1 Corinteni 14:33). Prin urmare, el a permis să vină în existenţă în comunităţile umane structuri ale puterii sau autorităţii care s–au dezvoltat în afara Edenului şi El le–a permis oamenilor să exercite autoritate în cadrul acestui aranjament. În felul acesta, „nu există autoritate decît de la Dumnezeu“.

Autorităţi corecte

19. Este oare direct sub controlul lui Satan fiecare stăpînitor omenesc?

¹⁹ Încă din Eden, Satan a avut o mare libertate de acţiune în mijlocul omenirii şi el şi–a utilizat această libertate pentru a manevra evenimentele de pe pămînt în sensul afirmaţiilor lăudăroase făcute în faţa lui Isus (Iov 1:7; Matei 4:1–10). Aceasta nu înseamnă însă că fiecare stăpînitor din această lume se supune direct conducerii lui Satan. Unii — cum a fost Nero în primul secol sau Hitler în secolul nostru — au manifestat într–adevăr un spirit satanic. Dar alţii nu au manifestat un asemenea spirit. Sergius Paulus, proconsulul Ciprului, era „un bărbat inteligent“, care „căuta să audă cuvîntul lui Dumnezeu“ (Fapte 13:7). Gallio, proconsulul Ahaiei, a refuzat să cedeze la presiunile făcute asupra lui de acuzatorii iudei ai lui Pavel (Fapte 18:12–17). Mulţi alţi conducători şi–au exercitat autoritatea într–un mod onorabil şi conştiincios. — Vezi Romani 2:15.

20, 21. Ce evenimente din secolul al XX–lea demonstrează că stăpînitorii omeneşti nu îndeplinesc întotdeauna voinţa lui Satan?

²⁰ Cartea Apocalips a prezis că în cursul „zilei Domnului“, începînd de la 1914, Iehova avea să manevreze autorităţile omeneşti de aşa manieră încît să contracareze scopurile lui Satan. Apocalipsul descrie un potop de persecuţii, declanşat de către Satan împotriva creştinilor unşi, potop care avea să fie înghiţit de „pămînt“ (Apocalips 1:10; 12:16). Elemente din cadrul acestui „pămînt“, care este societatea omenească existentă în prezent pe planeta noastră, aveau să ocrotească poporul lui Iehova de persecuţia cauzată de Satan.

²¹ S–a întîmplat în realitate aşa ceva? Da. De exemplu, în anii 1930 şi 1940 Martorii lui Iehova din Statele Unite au fost supuşi la mari presiuni, avînd de suferit atacuri din partea mulţimilor dezlănţuite şi fiind arestaţi adesea în mod nejustificat. Ei au fost eliberaţi de toate acestea atunci cînd Curtea Supremă a luat o serie de hotărîri prin care se recunoştea legalitatea lucrării lor. Şi în alte părţi autorităţile au venit în ajutorul poporului lui Dumnezeu. Cu vreo 40 de ani în urmă, în Irlanda, un grup de agresori romano–catolici i–au atacat pe doi Martori în oraşul Cork. Un poliţist local a venit în ajutorul Martorilor, iar o curte de justiţie i–a pedepsit pe agresori. Nu mai departe decît anul trecut, în Fiji, o reuniune a unor înalte oficialităţi a audiat o propunere de interzicere a activităţii Martorilor lui Iehova. Una dintre persoanele oficiale a vorbit cu îndrăzneală în favoarea Martorilor, iar propunerea a fost respinsă fără probleme.

22. Ce întrebări vom discuta în continuare?

²² Nu, autorităţile laice nu slujesc întotdeauna scopurilor lui Satan. Creştinii pot fi supuşi autorităţilor superioare, fără să fie supuşi lui Satan. Şi ei se vor supune, într–adevăr, acestor autorităţi atîta vreme cît Dumnezeu permite să existe autorităţi. Ce înseamnă însă o asemenea supunere? Şi ce pot aştepta creştinii în schimb de la autorităţile superioare? Aceste întrebări vor fi discutate în celelalte articole de studiu ale acestei reviste.

[Note de subsol]

Cum aţi răspunde?

◻ Cine sînt autorităţile superioare?

◻ De ce se poate spune că „nu există autoritate decît de la Dumnezeu“?

◻ De ce permite Iehova ca lumea să fie sub autoritatea lui Satan?

◻ În ce fel aşază Dumnezeu autorităţile omeneşti „în poziţiile lor relative“?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

După incendierea Romei, Nero a manifestat un spirit cu adevărat satanic

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Sergius Paulus, proconsulul Ciprului, a căutat să audă cuvîntul lui Dumnezeu