Să îi apreciem pe fraţi

„Avînd o afecţiune frăţească fără ipocrizie (...), iubiţi–vă unii pe alţii intens, din inimă.“ — 1 PETRU 1:22.

 1. Ce i–a convins pe numeroşi oameni că Martorii lui Iehova practică adevăratul creştinism?

IUBIREA este semnul distinctiv al adevăratului creştinism. Lucrul acesta a fost subliniat de către Isus la ultima cină luată împreună cu apostolii săi, cînd a spus: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v–am iubit eu aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:34, 35). Numeroşi oameni, asistînd la vreuna din întrunirile ţinute la una dintre Sălile Regatului sau la vreun congres, au ajuns la convingerea că Martorii lui Iehova practică adevăratul creştinism. Ei au văzut aici iubirea în acţiune, fapt care i–a convins că se află printre adevăraţii discipoli ai lui Cristos.

 2. Ce a spus apostolul Pavel cu privire la iubire, semnul distinctiv al creştinismului?

² Ne bucurăm cu toţii constatînd că acest semn distinctiv este vizibil astăzi în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, asemenea primilor creştini, înţelegem că trebuie să căutăm mereu noi şi noi modalităţi de a ne manifesta aprecierea faţă de fraţii noştri. Pavel a scris congregaţiei din Tesalonic: „Domnul să vă facă să creşteţi, da, să vă facă să abundaţi în iubirea pe care o aveţi unii faţă de alţii“ (1 Tesaloniceni 3:12). Cum putem creşte în iubire unii faţă de alţii?

Iubire şi afecţiune frăţească

 3. În afară de a duce o viaţă curată, ce le–a mai spus apostolul Petru creştinilor că trebuie să facă?

³ În scrisoarea generală adresată congregaţiilor creştine din Asia Mică, apostolul Petru a scris: „Acum, întrucît v–aţi purificat sufletele [sau viaţa] prin ascultarea voastră de adevăr, avînd ca rezultat o iubire frăţească [philadelphía] fără ipocrizie, iubiţi–vă [o formă a lui agapáō] unii pe alţii intens, din inimă“ (1 Petru 1:22). Petru arată că nu este suficient doar să ne purificăm viaţa. Ascultarea noastră de adevăr incluzînd noua poruncă, trebuie să aibă drept rezultat o afecţiune frăţească fără ipocrizie şi o iubire intensă unii faţă de alţii.

 4. Ce întrebări trebuie să ne punem, şi ce a zis Isus în legătură cu aceasta?

⁴ Avem noi oare tendinţa de a manifesta iubire şi apreciere numai faţă de fraţii pe care îi simpatizăm, fiind generoşi cu ei, acoperindu–le toate imperfecţiunile, în timp ce sîntem gata să observăm greşelile şi slăbiciunile celor faţă de care nu avem o afinitate naturală? Isus a zis: „Dacă voi îi iubiţi [o formă a lui agapáō] pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Nu fac şi încasatorii de taxe acelaşi lucru?“ — Matei 5:46.

 5. Ce distincţie face un erudit biblist între cuvîntul grec redat prin „iubire“ şi cel redat prin „afecţiune“?

⁵ În cartea sa New Testament Words, profesorul William Barclay face următorul comentariu la cuvîntul grec tradus prin „afecţiune“ şi la cel tradus prin „iubire“: „În aceste cuvinte [philía, semnificînd „afecţiune“, şi philéo, verb asociat acestuia] există un plăcut sens de căldură. Ele înseamnă a avea pentru cineva o consideraţie afectuoasă. (...) Termenii traduşi prin iubire şi folosiţi cel mai des în N[oul] T[estament] sînt substantivul agape şi verbul agapan. (...) Philia era un cuvînt foarte plăcut, dar el desemna, fără umbră de îndoială, legături călduroase, intime şi afectuoase. (...) Agape este în legătură cu mintea: nu este doar o stare emotivă, care se naşte spontan în inima noastră; este un principiu pe care îl aplicăm în mod deliberat. Agape este înainte de toate legat de voinţă. El exprimă o cucerire, o victorie, o realizare. Nimeni nu şi–a iubit niciodată în mod natural duşmanii. Faptul de a–ţi iubi duşmanii constituie o victorie asupra înclinaţiilor şi sentimentelor naturale. Acest agape (...) este de fapt puterea de a iubi ceea ce nu se poate iubi, de a iubi oameni care nu procedează în acelaşi fel faţă de noi.“

 6. (a) Ce întrebări trebuie să ne punem pentru a ne cerceta pe noi înşine? (b) În conformitate cu Petru, de ce nu putem limita afecţiunea frăţească numai la cei pe care îi simpatizăm?

⁶ Sîntem noi oare înclinaţi să ne raţionalizăm sentimentele pe considerentul că Biblia ne permite să nutrim sentimente mai profunde faţă de unii fraţi decît faţă de alţii? (Ioan 19:26; 20:2). Sîntem oare înclinaţi să credem că faţă de unii putem exprima o „iubire“ rece, calculată, fiindcă ştim că trebuie să manifestăm ceva iubire, în timp ce faţă de cei pe care îi simpatizăm manifestăm o caldă afecţiune frăţească? Dacă da, noi nu am răspuns corect îndemnului lui Petru. Noi nu ne–am purificat suficient sufletul prin ascultarea noastră de adevăr, deoarece Petru spune: „Acum, întrucît v–aţi purificat sufletele prin ascultarea voastră de adevăr, avînd ca rezultat o afecţiune frăţească fără ipocrizie, iubiţi–vă unii pe alţii intens, din inimă.“ — 1 Petru 1:22.

„Afecţiune frăţească fără ipocrizie“

 7, 8. Care este originea termenului tradus prin „fără ipocrizie“, şi de ce a folosit Petru acest termen?

⁷ Apostolul Petru merge chiar şi mai departe. El spune că afecţiunea noastră frăţească trebuie să fie fără ipocrizie. Cuvîntul tradus prin „fără ipocrizie“ derivă din forma negativă a unui termen grec ce se aplica actorilor de teatru care purtau măşti în timpul spectacolului, lucru ce le permitea să interpreteze mai multe roluri în aceeaşi piesă. Cuvîntul respectiv a primit astfel sensul figurativ de ipocrizie, făţărnicie sau prefăcătorie.

⁸ Ce sentimente avem în adîncul inimii faţă de anumiţi fraţi şi anumite surori din congregaţie? Îi salutăm noi la întruniri cu un surîs forţat, privind repede în altă parte sau trecînd în grabă pe lîngă ei? Ba mai rău, facem noi oare în aşa fel încît să nu trebuiască să–i salutăm deloc? Dacă da, ce putem spune despre „ascultarea (...) de adevăr“ care trebuia să ne purifice sufletul pînă acolo încît să simţim o afecţiune sinceră faţă de tovarăşii noştri creştini? Folosind expresia „fără ipocrizie“, Petru arată că afecţiunea faţă de fraţii noştri trebuie să fie sinceră, din toată inima şi nu doar o mască.

„Intens, din inimă“

 9, 10. Ce a vrut să spună Petru atunci cînd a zis că trebuie să ne iubim unii pe alţii „intens“ sau „extins“?

⁹ Petru adaugă: „Iubiţi–vă unii pe alţii intens [literalmente „extins“], din inimă.“ Nu este necesară nici o extindere a inimii pentru a manifesta iubire faţă de cei de care simţim o atracţie naturală care mai are şi un caracter reciproc. Petru însă ne spune să ne iubim unii pe alţii „intens“. Iubirea agápē exprimată printre creştini nu este nicidecum doar o iubire provenită dintr–un calcul mintal, ca iubirea manifestată faţă de duşmanii noştri (Matei 5:44). Ea este o iubire intensă şi pretinde efort. Ea implică o extindere a inimii, o lărgire a ei, astfel încît să poată include şi persoanele faţă de care nu simţim o atracţie naturală.

¹⁰ În cartea sa Linguistic Key to the Greek New Testament, Fritz Rienecker comentează cuvîntul tradus prin „intens“ sau „extins“ din 1 Petru 1:22. El scrie: „Ideea fundamentală este aceea de fervoare, ardoare (a nu face un lucru în mod superficial (...) ci oarecum cu încordare sau efort) (Hort).“ Printre altele, încordare înseamnă „a întinde la maximum“. Aşadar, a ne iubi unii pe alţii intens, din inimă, înseamnă să depunem eforturi maxime ca să avem o afecţiune frăţească faţă de toţi fraţii noştri de credinţă. Există vreun frate sau soră care să nu poată fi cuprinşi în tandra noastră afecţiune? Dacă da, atunci trebuie să ne–o lărgim.

„Lărgiţi–vă“

11, 12. (a) Ce sfat le–a dat apostolul Pavel creştinilor din Corint? (b) Cum a dat Pavel un frumos exemplu în această privinţă?

¹¹ Evident, apostolul Pavel a observat necesitatea acestui lucru în congregaţia din Corint. El le–a scris creştinilor de acolo: „Gura noastră s–a deschis pentru voi, corintenilor, inima noastră s–a lărgit. Voi nu sînteţi la loc strîmt în noi, ci sînteţi la loc strîmt în propriile voastre sentimente tandre. Şi în schimb, ca recompensă, — vorbesc ca unor copii — lărgiţi–vă şi voi.“ — 2 Corinteni 6:11–13.

¹² Cum ne putem lărgi inima pentru a–i cuprinde pe toţi fraţii şi surorile noastre? Pavel ne–a dat un frumos exemplu în această direcţie. El, în mod vădit, a căutat ceea ce era mai bun în fraţii săi, amintindu–şi de ei nu din cauza lipsurilor, ci a calităţilor pe care le aveau. Lucrul acesta reiese clar din ultimul capitol al scrisorii sale către creştinii din Roma. Să examinăm, aşadar, capitolul 16 din scrisoarea către Romani, pentru a vedea cum reflectă ea atitudinea pozitivă a lui Pavel faţă de fraţii săi şi surorile sale.

Aprecieri pline de căldură

13. Cum şi–a exprimat Pavel aprecierea faţă de Fivi, şi de ce?

¹³ Cînd şi–a adresat scrisoarea către Romani, în jurul anului 56 e.n., în timpul celei de a treia călătorii misionare, Pavel se afla în Corint. Se pare că el a încredinţat manuscrisul unei femei creştine pe nume Fivi, care a călătorit la Roma şi care era membră a congregaţiei din Chencrea, ce era în apropiere. (Citeşte versetele 1, 2.) Să observăm cu cîtă căldură o recomandă fraţilor din Roma. Într–un fel sau altul ea i–a apărat pe mulţi creştini, inclusiv pe Pavel, probabil atunci cînd aceştia au trecut prin portul maritim aglomerat din Chencrea, în timpul călătoriei lor. Fiind şi ea imperfectă şi supusă păcatului, ca toţi ceilalţi oameni, în mod sigur că Fivi avea şi ea defectele ei. Totuşi, Pavel n–a avertizat congregaţia din Roma cu privire la aceste defecte, ci, mai degrabă, le–a cerut ‘să–i facă o primire călduroasă în Domnul, într–un mod demn de cei sfînţi’. Ce excelentă atitudine pozitivă!

14. Ce lucruri plăcute a spus Pavel despre Priscila şi Acuila?

¹⁴ De la versetul 3 la 15 Pavel trimite salutări la peste 20 de creştini, menţionîndu–i pe nume, iar pe mulţi alţii menţionîndu–i individual sau în grup. (Citeşte versetele 3, 4.) Sesizezi tu afecţiunea frăţească pe care o are Pavel faţă de Prisca (sau Priscila; compară Fapte 18:2) şi Acuila? Cuplul acesta s–a expus pericolului pentru Pavel. Acum el îi salută plin de recunoştinţă şi le transmite mulţumiri din partea congregaţiilor naţiunilor. Cît de încurajaţi au trebuit să fie Acuila şi Priscila de aceste salutări pornite din inimă!

15. Cum a dat Pavel dovadă de generozitate şi smerenie cînd le–a transmis salutări lui Andronic şi Iunia?

¹⁵ Pavel a devenit un creştin devotat probabil la un an sau doi după moartea lui Cristos. Pe vremea cînd şi–a scris scrisoarea către Romani, el era folosit deja de mulţi ani de către Cristos ca un proeminent apostol al naţiunilor (Fapte 9:15; Romani 1:1; 11:13). Cu toate acestea, să fim atenţi la generozitatea sa şi la caracterul său smerit. (Citeşte versetul 7.) El îi salută pe Andronic şi pe Iunia ca fiind „bărbaţi marcanţi printre apostoli [cei trimişi]“ şi recunoaşte că aceştia au fost de mai mult timp în serviciul lui Cristos decît el. Nu se observă nici măcar o urmă cît de mică de gelozie meschină!

16. (a) Cu ce cuvinte pline de iubire s–a adresat Pavel altor creştini din Roma? (b) De ce putem fi siguri că aceste salutări erau exemple de „afecţiune frăţească fără ipocrizie“?

¹⁶ Noi cunoaştem foarte puţin sau chiar nimic despre anumiţi creştini din timpul acela, cum erau de exemplu, Epenet, Ampliat şi Stache. (Citeşte versetele 5, 8, 9.) Dar şi numai din modul în care îi salută Pavel pe toţi trei, putem fi siguri că aceştia erau bărbaţi fideli în credinţă. Ei au ajuns să fie atît de îndrăgiţi de Pavel, încît acesta i se adresează fiecăruia numindu–l „iubitul meu“. Pavel avea cuvinte pline de amabilitate şi pentru Apele şi Rufus, referindu–se la ei respectiv ca la „cel aprobat în Cristos“ şi „cel ales în Domnul“. (Citeşte versetele 10, 13.) Ce complimente frumoase pentru aceşti doi creştini! Şi cunoscînd francheţea lui Pavel putem fi siguri că acestea nu erau simple formalităţi. (Compară 2 Corinteni 10:18.) Printre altele, Pavel nu a uitat să o salute nici pe mama lui Rufus.

17. Cum şi–a exprimat Pavel adînca apreciere faţă de surorile sale?

¹⁷ Lucrul acesta ne face acum să constatăm aprecierea pe care o avea Pavel faţă de surorile sale. Pe lîngă mama lui Rufus, Pavel mai menţionează încă alte şase femei creştine. Am văzut deja amabilitatea cu care a vorbit despre Fivi şi Priscila. Dar să observăm acum cu cîtă afecţiune frăţească plină de căldură le salută el pe Maria, Trifena, Trifosa şi Persida. (Citeşte versetele 6, 12.) Se poate simţi faptul că inima sa le–a îndrăgit pe aceşte surori sîrguincioase, care „au efectuat multe munci“ pentru fraţii lor. Cît este de ziditoare aprecierea pe care Pavel o avea din adîncul inimii faţă de fraţii şi surorile sale, în ciuda imperfecţiunii lor!

Să nu punem la îndoială motivele fraţilor noştri

18. Cum ne–am putea strădui să–l imităm pe Pavel, dar ce ar putea fi necesar?

¹⁸ De ce nu l–am imita pe Pavel, încercînd să găsim şi să spunem lucruri plăcute despre fiecare frate sau soră din congregaţie? Cu privire la unii ne va fi foarte uşor s–o facem. Cu privire la alţii însă, poate va fi nevoie de puţină cercetare. De ce nu am încerca să le consacrăm puţin timp pentru a–i cunoaşte mai bine? În mod sigur, vom descoperi la ei trăsături lăudabile şi, cine ştie, s–ar putea ca şi ei să ajungă să aibă o mai mare apreciere faţă de noi decît au avut în trecut.

19. De ce nu trebuie să punem la îndoială motivele fraţilor noştri, şi cum ne oferă Iehova un excelent exemplu de iubire?

¹⁹ Să nu punem niciodată la îndoială motivele fraţilor noştri. Cu toţii îl iubesc pe Iehova, altfel nu şi–ar fi dedicat viaţa pentru a–l sluji. Şi ce anume îi opreşte să nu se întoarcă în lume pentru a urma calea comodă a acesteia? Tocmai iubirea lor faţă de Iehova şi dreptatea sa şi faţă de Regatul său sub Cristos (Matei 6:33). Însă fiecare dintre ei, în mod diferit, luptă din greu pentru a rămîne fidel. Din acest motiv Iehova îi iubeşte (Proverbe 27:11). El îi acceptă ca slujitori ai săi, în ciuda lipsurilor şi slăbiciunilor lor. Aşa stînd lucrurile, cine sîntem noi, ca să le refuzăm tandra noastră afecţiune? — Romani 12:9, 10; 14:4.

20. (a) În conformitate cu scrisoarea lui Pavel către Romani, numai cu privire la cine am putea avea îndoieli, şi a cui conducere o putem urma cu toată încrederea sub acest aspect? (b) În rest, cum trebuie să îi considerăm pe fraţii noştri?

²⁰ Singurii cu privire la care am putea avea îndoieli, în conformitate cu avertismentul dat de apostolul Pavel, sînt „cei care provoacă sciziuni şi ocazii de poticnire“ şi cei care procedează „contrar învăţăturii pe care v–aţi însuşit–o“. Pavel ne spune să–i avem în vedere pe aceştia şi să îi evităm (Romani 16:17). Desigur că bătrînii congregaţiei vor fi încercat deja să îi ajute pe aceştia (Iuda 22, 23). Astfel, putem fi siguri că bătrînii ne vor informa, dacă va fi nevoie, ca cineva să fie evitat. În rest, noi trebuie să îi considerăm pe toţi fraţii noştri ca fiind vrednici de afecţiune frăţească fără ipocrizie, şi să învăţăm să–i iubim intens, din inimă.

21, 22. (a) Ce lucru ne stă în faţă? (b) Ce situaţii s–ar putea ivi, şi astfel ce este cazul să facem urgent?

²¹ Satan, demonii săi şi întregul său sistem lumesc de lucruri sînt împotriva noastră. Armaghedonul ne stă în faţă. El va fi declanşat de atacul lui Gog din Magog (Ezechiel capitolele 38, 39). Atunci vom avea nevoie mai mult decît oricînd de fraţii noştri. S–ar putea să ne aflăm în situaţia de a primi ajutor chiar din partea fraţilor faţă de care nu am avut o deosebită apreciere, sau chiar ei să fie aceia care să aibă nevoie de ajutorul nostru. Acum este timpul să ne mărim şi să ne extindem aprecierea faţă de toţi fraţii noştri.

²² Aprecierea faţă de fraţi include, bineînţeles, şi respectul cuvenit faţă de bătrînii congregaţiei. În această privinţă, bătrînii înşişi trebuie să fie un bun exemplu, dînd dovadă de aprecierea cuvenită nu numai faţă de toţi fraţii, ci şi faţă de colegii lor bătrîni.

Recapitulare

◼ Care este semnul distinctiv al creştinismului?

◼ De ce este necesară atît iubirea cît şi afecţiunea frăţească?

◼ Cum putem avea unii faţă de alţii o iubire „intensă“ sau „extinsă“?

◼ În Romani capitolul 16, cum îşi arată Pavel aprecierea faţă de fraţii săi şi surorile sale?

◼ De ce nu trebuie să punem la îndoială motivele fraţilor noştri?

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

Încearcă să descoperi calităţi atrăgătoare la cei faţă de care nu simţi o atracţie naturală