Cum alergaţi în cursa pentru viaţă?
„Nu ştiţi că alergătorii, într-o competiţie, aleargă toţi, dar numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel încît să-l obţineţi.“ — 1 CORINTENI 9:24, NW.
1. Cu ce compară Biblia viaţa noastră creştină?
BIBLIA compară acţiunea noastră de a căuta viaţa veşnică cu o cursă. Spre sfîrşitul vieţii sale, apostolul Pavel a spus cu privire la el însuşi: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfîrşit alergarea, am păzit credinţa“. El i-a îndemnat pe colaboratorii săi creştini să facă acelaşi lucru, cînd a spus: „Şi noi . . . să dăm la o parte orice ne îngreuiază şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor şi să alergăm cu stăruinţă în [cursa, NW] care ne stă înainte“. — 2 Timotei 4:7; Evrei 12:1.
2. Ce start încurajator observăm în cursa pentru viaţă?
2 Comparaţia este potrivită deoarece o cursă constă dintr-un start, un traseu al cursei şi o linie de sosire sau ţintă. La fel stau lucrurile cu procesul progresului nostru spiritual spre viaţă. Aşa cum am văzut, în fiecare an, sute de mii de oameni debutează promiţător în cursa pentru viaţă. În ultimii cinci ani, de exemplu, 1 336 429 de persoane au luat în mod oficial startul în cursă prin dedicare şi botez în apă. Un astfel de start hotărît este foarte încurajator. Lucrul cel mai important este însă să rămîi în cursă pînă cînd ajungi la linia de sosire. Faci tu lucrul acesta?
Cursa pentru viaţă
3, 4. a) Cum a subliniat Pavel importanţa faptului de a ne menţine în cursă? b) Cum au dat greş unii în a respecta sfatul lui Pavel?
3 Pentru a accentua importanţa faptului de a ne menţine în cursă, Pavel a sfătuit: „Nu ştiţi că alergătorii, într-o competiţie, aleargă toţi, dar numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel încît să-l obţineţi“. — 1 Corinteni 9:24, NW.
4 Este adevărat, la întrecerile sportive din antichitate numai unul singur putea primi un premiu. Dar, în cursa pentru viaţă oricine poate primi premiul. Numai că este necesar să rămîi în cursă pînă la final! Din fericire, mulţi au alergat cu fidelitate în cursă pînă la sfîrşitul vieţii lor, aşa cum a făcut şi apostolul Pavel. Iar milioane de persoane continuă să alerge. Unii însă nu au reuşit să înainteze sau să facă progrese spre linia de sosire. În loc de aceasta, ei au permis să fie împiedicaţi de alte lucruri astfel încît fie au abandonat cursa, fie au ajuns să fie descalificaţi într-un anume fel (Galateni 5:7). Acest lucru trebuie să ne determine pe fiecare dintre noi să ne examinăm modul în care alergăm în cursa pentru viaţă.
5. A comparat Pavel cursa pentru viaţă cu o competiţie sportivă? Explică.
5 S-ar putea ridica întrebarea: La ce s-a gîndit Pavel cînd a spus că „numai unul primeşte premiul“? Aşa cum s-a consemnat mai înainte, el nu a vrut să spună că, dintre toţi cei care iau startul în cursa pentru viaţă, numai unul va primi recompensa vieţii veşnice. Categoric, lucrurile nu puteau sta aşa, deoarece, de repetate ori, el a scos în evidenţă faptul că voinţa lui Dumnezeu este ca tot felul de oameni să fie salvaţi (Romani 5:18; 1 Timotei 2:3, 4; 4:10; Tit 2:11). Nu, el nu voia să spună că această cursă pentru viaţă este o competiţie în care fiecare participant încearcă să-i învingă pe toţi ceilalţi. Corintenii ştiau prea bine că acel gen de spirit competitiv exista printre concurenţii care participau la Jocurile lor Istmice, despre care se spune că erau, pe atunci, mai prestigioase decît Jocurile Olimpice. Atunci, la ce se gîndea Pavel?
6. Ce dezvăluie contextul în legătură cu dezbaterea pe care o face Pavel despre alergător şi despre cursă?
6 Prezentînd ilustrarea alergătorului, Pavel dezbătea în primul rînd propriile sale perspective de salvare. În versetele precedente, el descrisese modul în care lucrase din greu şi se străduise în multe feluri (1 Corinteni 9:19–22). Apoi, în versetul 23, el a spus: „Dar fac totul din consideraţie faţă de vestea bună, pentru a avea parte de ea cu alţii“ (NW). El îşi dădea seama că salvarea sa nu era garantată numai în virtutea faptului că fusese ales să fie apostol sau fiindcă petrecuse mulţi ani pentru a le predica altora. Pentru a avea parte de binecuvîntările veştii bune, trebuia să continue să facă pentru vestea bună tot ce-i stătea în putere. El trebuia să alerge cu hotărîrea de a cîştiga, străduindu-se cu tot atîta ardoare ca şi cum ar fi alergat într-o cursă atletică la Jocurile Istmice, unde „numai unul primeşte premiul“. — 1 Corinteni 9:24a, NW.
7. Ce anume este necesar să facem pentru ‘a alerga în aşa fel încît să-l obţinem’?
7 Avem de tras multe învăţăminte de aici. Cu toate că oricine se angajează în cursă doreşte să cîştige, numai cei care sînt absolut hotărîţi să cîştige au perspectiva să reuşească. În consecinţă, nu trebuie să avem un sentiment de mulţumire de sine doar pentru că ne-am angajat în cursă. Nu trebuie să credem că toate vor fi bune şi frumoase deoarece sîntem ‘în adevăr’. Poate că purtăm numele de creştini, dar putem noi dovedi în realitate că sîntem creştini? De exemplu, facem lucrurile pe care ştim că trebuie să le facă un creştin — asistăm la întrunirile creştine, participăm în ministerul de teren etc.? Dacă da, acest lucru este lăudabil şi trebuie să ne străduim să perseverăm în aceste deprinderi excelente. Nu este posibil însă să tragem foloase mai mari din ceea ce facem? De exemplu, sîntem pregătiţi întotdeauna să participăm cu comentarii la întruniri? Depunem eforturi pentru a aplica în viaţa noastră ceea ce învăţăm? Sîntem atenţi să ne perfecţionăm capacităţile astfel încît să putem depune o mărturie temeinică în pofida obstacolelor pe care le întîlnim pe teren? Sîntem dispuşi să acceptăm provocarea de a-i revizita pe cei interesaţi şi de a conduce studii biblice la domiciliu? „Alergaţi în aşa fel încît să-l obţineţi“, a îndemnat Pavel. — 1 Corinteni 9:24b, NW.
Exercitaţi stăpînire de sine în toate lucrurile
8. Ce anume l-a putut determina pe Pavel să-i îndemne pe colaboratorii săi creştini să ‘exercite stăpînire de sine în toate lucrurile’?
8 În timpul vieţii sale, Pavel îi văzuse pe mulţi care încetiniseră, deviaseră sau abandonaseră cursa pentru viaţă (1 Timotei 1:19, 20; Evrei 2:1). Iată de ce le amintea de repetate ori colaboratorilor săi creştini că se aflau într-o competiţie îndîrjită şi continuă (Efeseni 6:12; 1 Timotei 6:12). El a mers mai departe în ce priveşte ilustrarea despre alergător şi a spus: „De altfel, orice participant la o competiţie exercită stăpînire de sine în toate lucrurile“ (1 Corinteni 9:25a, NW). Spunînd aceasta, Pavel făcea aluzie la ceva cu care creştinii din Corint erau foarte familiarizaţi, şi anume, antrenamentele riguroase pe care le efectuau concurenţii la Jocurile Istmice.
9, 10. a) Cum îi descrie o anumită sursă pe concurenţii la Jocurile Istmice? b) Ce este foarte demn de remarcat în această descriere?
9 Iată o descriere vie a unui concurent aflat în perioada antrenamentelor:
„Mulţumit şi fără un murmur, se supune regulilor şi restricţiilor celor zece luni de antrenament, fără de care nici nu ar putea concura . . . El este mîndru de micile lui greutăţi, osteneli şi privaţiuni şi consideră că este o onoare pentru el să se abţină cu scrupulozitate de la orice lucru care ar putea să-i diminueze, fie şi în cea mai mică măsură, şansele de succes. El îi vede pe alţi bărbaţi satisfăcîndu-şi dorinţa de a mînca şi odihnindu-se în timp ce el respiră greu din cauza efortului fizic, savurînd o baie, bucurîndu-se de viaţă după placul lor; dar rareori încearcă vreun sentiment de invidie, deoarece doreşte fierbinte premiul, iar antrenamentul sever este indispensabil. El ştie că şansele sale s-ar risipi dacă în vreo privinţă sau în vreo ocazie ar slăbi rigoarea disciplinei“. — The Expositor’s Bible, volumul V, pagina 674.
10 Un interes deosebit prezintă observaţia că cel ce se supune antrenamentului „consideră că este o onoare“ faptul de a urma o astfel de practică riguroasă de renegare de sine. De fapt, el „rareori încearcă vreun sentiment de invidie“ văzînd tihna şi confortul de care se bucură alţii. Putem învăţa ceva de aici? Da, cu siguranţă.
11. Ce punct de vedere nepotrivit trebuie să evităm în timp ce sîntem angajaţi în cursa pentru viaţă?
11 Să ne amintim cuvintele lui Isus: „Lată este calea care duce la pieire şi mulţi sînt cei care intră pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sînt cei care o află“ (Matei 7:13, 14). În timp ce te străduieşti să umbli pe ‘calea îngustă’, invidiezi libertatea şi tihna de care par să se bucure cei care sînt pe celălalt drum? Simţi cumva că ratezi ocazia de a face unele din lucrurile pe care le fac alţii, lucruri care, poate, nu par a fi rele în sine? Este uşor să ajungem să gîndim în felul acesta dacă nu păstrăm în minte motivul pentru care efectuăm această cursă. „Acum ei, natural, fac lucrul acesta pentru a obţine o coroană care se descompune, dar noi, una care nu se descompune“, a spus Pavel. — 1 Corinteni 9:25b, NW.
12. De ce se poate spune că gloria şi prestigiul pe care le-au căutat oamenii sînt asemenea coroanei perisabile care se acorda la Jocurile Istmice?
12 Cîştigătorul de la Jocurile Istmice primea o cunună de pin sau de vreo altă plantă din istm, care, probabil, se veştejea în cîteva zile sau săptămîni. Desigur, sportivii nu concurau pentru acea cunună perisabilă, ci pentru gloria, onoarea şi prestigiul pe care le aducea ea. O sursă relatează că, atunci cînd se întorcea acasă, învingătorul era întîmpinat ca un cuceritor. Adeseori, o porţiune din zidurile oraşului erau dărîmate pentru a-i permite să treacă cu toată procesiunea şi erau ridicate statui în cinstea sa. În pofida tuturor acestor lucruri însă, el se bucura tot de o glorie trecătoare. Astăzi, puţini oameni ştiu cine erau acei eroi cuceritori, iar pe majoritatea, de fapt, nici nu-i interesează acest lucru. Cei care îşi sacrifică timpul, energia, sănătatea şi chiar fericirea familială pentru a dobîndi putere, prestigiu şi bogăţii în lume, dar care nu sînt bogaţi faţă de Dumnezeu, vor constata că „coroana“ lor materialistă, la fel ca viaţa lor, nu este decît ceva trecător. — Matei 6:19, 20; Luca 12:16–21.
13. În ce fel se deosebeşte conduita unei persoane aflate în cursa pentru viaţă de cea a unui sportiv?
13 Se pare că sportivii care concurează la întrecerile atletice sînt dispuşi să accepte cerinţele riguroase ale antrenamentului, de felul celor descrise mai sus, dar numai pentru un timp limitat. Odată ce întrecerile se termină, ei se întorc la un mod de viaţă normal. Poate că se mai antrenează din cînd în cînd pentru a se menţine în formă, dar nu mai urmează aceeaşi conduită de severă renegare de sine, cel puţin pînă la apropierea următoarei competiţii. Nu aşa stau lucrurile cu cei care se află în cursa pentru viaţă. În cazul lor, antrenamentul şi renegarea de sine trebuie să fie un mod de viaţă. — 1 Timotei 6:6–8.
14, 15. De ce un concurent aflat în cursa pentru viaţă trebuie să exercite stăpînire de sine încontinuu?
14 „Dacă cineva vrea să vină după mine, a spus Isus Cristos la o adunare cu discipolii săi şi cu alte persoane, să se renege pe sine (sau, „trebuie să spună «Nu» eului său“, traducerea Charles B. Williams), să-şi ia stîlpul de tortură şi să mă urmeze încontinuu“ (Marcu 8:34, NW). Cînd acceptăm această invitaţie, trebuie să fim pregătiţi să facem aşa „încontinuu“, nu pentru că renegarea de sine are vreun merit deosebit, ci pentru că o imprudenţă de moment, o eroare în ce priveşte judecata sănătoasă, pot distruge tot ce a fost clădit, punînd în pericol chiar fericirea noastră eternă. Progresul spiritual are loc, de obicei, într-un ritm destul de lent, dar cît de repede poate fi acesta anulat dacă nu sîntem atenţi în permanenţă!
15 În plus, Pavel ne-a îndemnat să exercităm stăpînire de sine „în toate lucrurile“, adică, să facem acest lucru cu consecvenţă, în toate aspectele vieţii. Acest lucru este foarte logic, deoarece, dacă cel ce se antrenează face abuz de ceva sau trăieşte în depravare, la ce îi sînt de folos suferinţele fizice şi osteneala pe care le îndură? Tot astfel şi în cursa noastră pentru viaţă, trebuie să exercităm stăpînire de sine în toate lucrurile. Cineva ar putea exercita stăpînire de sine cu privire la unele lucruri, cum ar fi beţia şi fornicaţia, dar valoarea acestui fapt este diminuată dacă este arogant şi certăreţ. Sau, cum ar sta lucrurile dacă ar fi îndelung răbdător şi binevoitor faţă de alţii, însă ar ascunde un păcat în viaţa sa particulară? Pentru ca stăpînirea de sine să fie pe deplin folositoare, trebuie exercitată „în toate lucrurile“. — Compară cu Iacov 2:10, 11.
A alerga într-un mod care „nu este incert“
16. Ce înseamnă să alergi într-un mod care „nu este incert“?
16 Avînd în vedere eforturile sîrguincioase necesare pentru a avea succes în cursa pentru viaţă, Pavel spune în continuare: „De aceea, modul în care alerg nu este incert; modul în care îmi dirijez loviturile este de aşa manieră încît să nu lovesc în vînt“ (1 Corinteni 9:26, NW). Cuvîntul „incert“ înseamnă în sens propriu „neclar“ (Kingdom Interlinear), „neobservat“, „nemarcat“ (Lange’s Commentary). Aşadar, a alerga într-un mod care „nu este incert“ înseamnă că, pentru orice observator, trebuie să fie foarte evident încotro se îndreaptă alergătorul. The Anchor Bible traduce această expresie „nu în zig-zag“. Dacă ai vedea pe o plajă nişte urme care şerpuiesc în sus şi în jos, învîrtindu-se din cînd în cînd de jur împrejur şi chiar întorcîndu-se uneori înapoi, ţi-ar fi foarte greu să crezi că persoana respectivă alerga şi cu atît mai puţin că ştia încotro se îndrepta. Dar dacă ai vedea nişte urme alcătuind o linie lungă şi dreaptă, toate una după alta, la distanţă egală, ai trage concluzia că urmele aparţin unei persoane care ştie exact încotro se duce.
17. a) Cum a dovedit Pavel că a alergat într-un mod „care nu este incert“? b) Cum îl putem imita pe Pavel în această privinţă?
17 Viaţa lui Pavel arată limpede că modul în care alerga el ‘nu era incert’. El a prezentat dovezi evidente prin care a demonstrat că era ministru creştin şi apostol. El a avut un singur obiectiv şi, toată viaţa, s-a străduit în mod energic să-l atingă. Nu s-a lăsat niciodată atras de prestigiu, de putere, de bogăţii sau de confort, chiar dacă ar fi putut, probabil, să atingă oricare dintre aceste ţeluri (Faptele 20:24; 1 Corinteni 9:2; 2 Corinteni 3:2, 3; Filipeni 3:8, 13, 14). Privind înapoi la cursul vieţii tale, ce fel de urme observi? O linie dreaptă cu o direcţie clară, sau una care rătăceşte fără un ţel? Dai dovadă că concurezi în cursa pentru viaţă? Să nu uităm că ne aflăm în această cursă nu doar pentru a încerca să facem ceva, cum s-ar spune, dar fără nici un entuziasm, ci pentru a ajunge la linia de sosire.
18. a) Cu ce s-ar putea compara în cazul nostru faptul de ‘a lovi în vînt’? b) De ce este periculos să urmăm această linie de conduită?
18 Făcînd o paralelă cu o altă întrecere sportivă, Pavel spune în continuare: „Modul în care îmi dirijez loviturile este de aşa manieră încît să nu lovesc în vînt“ (1 Corinteni 9:26b, NW). În lupta noastră pentru viaţă avem mulţi adversari, printre care Satan, lumea şi propria noastră imperfecţiune. Asemenea unui boxer din vechime, trebuie să fim în stare să-i doborîm prin lovituri bine plasate. Din fericire, Iehova Dumnezeu ne antrenează şi ne ajută în luptă. El furnizează instrucţiuni în Cuvîntul său, în publicaţiile bazate pe Biblie şi cu ocazia întrunirilor creştine. Totuşi, dacă citim Biblia şi publicaţiile şi mergem la întruniri, dar nu punem în practică ceea ce învăţăm, nu ne risipim oare eforturile ‘lovind în vînt’? Procedînd aşa ne punem într-o situaţie foarte periculoasă. Considerăm că ne aflăm în luptă şi astfel avem un sentiment de falsă securitate, dar nu îi învingem pe adversarii noştri. Iată de ce discipolul Iacov a avertizat: „Fiţi împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri“. Întocmai după cum ‘lovind în vînt’ nu-i vom scoate din luptă pe adversarii noştri, la fel faptul de a ‘fi numai ascultători’ nu garantează că înfăptuim voinţa lui Dumnezeu. — Iacov 1:22; 1 Samuel 15:22; Matei 7:24, 25.
19. Cum putem avea grijă să nu ajungem dezaprobaţi într-un mod oarecare?
19 În final, Pavel ne-a arătat secretul succesului său: „Îmi lovesc corpul cu pumnii şi îl conduc ca pe un sclav, pentru ca, după ce am predicat altora, să nu ajung eu însumi să fiu dezaprobat într-un mod oarecare“ (1 Corinteni 9:27, NW). La fel ca Pavel, şi noi trebuie să dobîndim stăpînire asupra cărnii noastre imperfecte, mai degrabă decît să-i permitem să ne fie ea stăpîn. Trebuie să extirpăm orice tendinţe, aspiraţii şi dorinţe carnale (Romani 8:5–8; Iacov 1:14, 15). Faptul de a face aşa poate fi dureros, deoarece cuvîntul tradus cu ‘a lovi cu pumnii’ înseamnă în sens propriu ‘a lovi sub ochi’ (Kingdom Interlinear). Nu este mai bine deci să suferi, figurativ vorbind, să ai un ochi vînăt şi să trăieşti, în loc să cedezi în faţa dorinţelor cărnii decăzute şi să mori? — Compară cu Matei 5:28, 29; 18:9; 1 Ioan 2:15–17.
20. De ce este deosebit de urgent acum să ne examinăm modul în care alergăm în cursa pentru viaţă?
20 În prezent, ne apropiem de linia de sosire a cursei. Momentul acordării premiilor este aproape. Creştinilor unşi le este rezervat „premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus“ (Filipeni 3:14). Celor din marea mulţime le este rezervată viaţa veşnică pe un pămînt paradiziac. Întrucît se află în joc lucruri atît de importante, să fim hotărîţi, aşa cum era Pavel, ‘să nu ajungem să fim dezaprobaţi într-un mod oarecare’. Fiecare dintre noi să ţină minte şi să acţioneze conform sfatului: „Alergaţi în aşa fel încît să-l obţineţi“. — 1 Corinteni 9:24, 27, NW.
Vă amintiţi?
◻ De ce este potrivit să comparăm viaţa creştină cu o cursă?
◻ În ce fel se deosebeşte cursa pentru viaţă de o cursă atletică?
◻ De ce trebuie să exercităm stăpînire de sine încontinuu şi „în toate lucrurile“?
◻ Cum aleargă cineva într-un mod care „nu este incert“?
◻ De ce este periculos doar să ‘loveşti în vînt’?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]
Cununa de campion, ca şi gloria şi onoarea care o însoţesc, se veştejeşte