Poporul lui Iehova se întăreşte în credinţă
„Congregaţiile continuau să se întărească în credinţă şi să crească la număr din zi în zi.“ — FAPTE 16:5.
1. Cum s–a servit Dumnezeu de apostolul Pavel?
IEHOVA DUMNEZEU l–a utilizat pe Saul din Tars ca pe „un vas ales.“ În calitate de apostol Pavel, el „a suferit multe lucruri“. Dar, prin munca lui şi a altora, organizaţia lui Iehova s–a bucurat de unitate şi de o minunată extindere. — Fapte 9:15, 16.
2. De ce ne va fi de folos să examinăm Fapte 13:1–16:5?
2 Numărul păgînilor care se converteau la creştinism era în continuă creştere, şi o importantă adunare a colegiului central a contribuit mult la unitatea slujitorilor lui Dumnezeu şi la întărirea lor în credinţă. Ne va fi de mare folos să examinăm aceste evenimente, precum şi altele, care sînt consemnate în Fapte 13:1–16:5, deoarece Martorii lui Iehova trec acum printr–o etapă similară de creştere şi de binecuvîntări spirituale (Isaia 60:22). (Vă recomandăm ca în studiul individual al articolelor despre cartea Fapte, cuprinse în această ediţie, să citiţi pasajele din carte indicate cu caractere aldine [grase].)
Misionarii trec la acţiune
3. Ce lucrare era îndeplinită în Antiohia de către „profeţi şi învăţători“?
3 Bărbaţii trimişi de congregaţia din Antiohia din Siria i–au ajutat pe cei credincioşi să se întărească în credinţă (13:1–5). În Antiohia existau „profeţi şi învăţători“: Barnaba, Simeon (Niger), Lucius din Cyrene, Manaen şi Saul din Tars. Profeţii explicau Cuvîntul lui Dumnezeu şi preziceau evenimente, în timp ce învăţătorii dădeau o instruire privitoare la Scripturi şi la modul de viaţă în devoţiune sfîntă (1 Corinteni 13:8; 14:4). Barnaba şi Saul au primit o misiune specială. Luîndu–l cu ei pe Marcu, vărul lui Barnaba, ei s–au îndreptat spre Cipru (Coloseni 4:10). Ei au predicat în sinagogile din Salamina, port de pe ţărmul oriental al insulei, dar nimic nu arată că iudeii ar fi reacţionat pozitiv la mesajul lor. Întrucît se bucurau de prosperitate materială, ce nevoie aveau ei de Mesia?
4. Ce s–a întîmplat atunci cînd misionarii şi–au continuat lucrarea de predicare în Cipru?
4 Dumnezeu a binecuvîntat o altă lucrare de mărturie făcută în Cipru (13:6–12). În Pafos, misionarii îl întîlnesc pe vrăjitorul şi falsul profet iudeu Bar–Isus (Elima). Cînd acesta a încercat să–l împiedice pe proconsulul Sergius Paulus să asculte Cuvîntul lui Dumnezeu, Saul, plin de spiritul sfînt, a exclamat: „O, om plin de înşelăciune şi de ticăloşie, fiu al Diavolului, duşman al oricărui lucru drept, nu vei înceta să strîmbi căile drepte ale lui Iehova?“ În momentul acesta, însăşi mîna pedepsitoare a lui Dumnezeu l–a orbit pe Elima pentru un timp, iar Sergius Paulus „a devenit credincios şi a rămas uimit de învăţătura lui Iehova.“
5, 6. (a) Ce a spus Pavel cu privire la Isus atunci cînd a vorbit în sinagoga din Antiohia Pisidiei? (b) Ce efect a avut cuvîntarea lui Pavel?
5 Din Cipru, grupul a navigat spre oraşul Perga din Asia Minor. Pavel şi Barnaba s–au îndreptat apoi spre nord, prin trecătorile munţilor (fiind, fără îndoială, „în primejdii pe rîuri şi în primejdii din partea tîlharilor“), pînă în Antiohia din Pisidia (2 Corinteni 11:25, 26). Acolo Pavel a vorbit în sinagogă (13:13–41). El a trecut în revistă modul în care a tratat Dumnezeu cu Israelul şi l–a identificat pe Isus, descendent al lui David, ca Salvator. Deşi conducătorii iudei au cerut ca Isus să fie omorît, promisiunea făcută strămoşilor lor s–a împlinit atunci cînd Dumnezeu l–a înviat (Psalm 2:7; 16:10; Isaia 55:3). Pavel i–a avertizat pe ascultătorii săi să nu dispreţuiască darul lui Dumnezeu al salvării prin intermediul lui Cristos. — Habacuc 1:5, Septuaginta.
6 Cuvîntarea lui Pavel le–a trezit oamenilor interesul, în acelaşi fel în care se întîmplă astăzi cînd Martorii lui Iehova ţin cuvîntări publice (13:42–52). În sabatul următor, aproape tot oraşul s–a adunat să asculte Cuvîntul lui Iehova, fapt care i–a umplut de gelozie pe iudei. Şi nu e de mirare, întrucît se pare că într–o singură săptămînă misionarii au convertit mai mulţi păgîni decît au convertit iudeii într–o viaţă întreagă! Deoarece iudeii îl contraziceau pe Pavel într–un mod blasfemiator, era timpul ca lumina spirituală să strălucească în altă parte. De aceea, Pavel le–a declarat: „Deoarece respingeţi cuvîntul lui Dumnezeu şi nu vă judecaţi demni de viaţă eternă, ne întoarcem spre naţiuni.“ — Isaia 49:6.
7. Cum au reacţionat Pavel şi Barnaba în faţa persecuţiei?
7 Lucrul acesta a început să–i bucure pe păgîni şi toţi aceia care aveau o dispoziţie corectă pentru viaţă eternă au devenit credincioşi. Dar, întrucît cuvîntul lui Iehova era dus pretutindeni în ţară, iudeii le–au instigat pe femeile cu bună reputaţie (probabil pentru ca să exercite presiuni asupra soţilor lor sau asupra altora) şi pe bărbaţii de frunte să îi persecute pe Pavel şi pe Barnaba şi să–i alunge dintre hotarele lor. Faptul acesta însă nu i–a făcut pe misionari să îşi înceteze activitatea. Ei „şi–au scuturat pur şi simplu praful de pe picioare împotriva lor“ şi s–au îndreptat spre Iconium (astăzi Konya), un important oraş al provinciei romane Galatia (Luca 9:5; 10:11). Dar ce se poate spune despre discipolii lăsaţi în Antiohia Pisidiei? Întărindu–se în credinţă, ei „continuau să fie plini de bucurie şi de spirit sfînt.“ Relatarea aceasta ne ajută să înţelegem că opoziţia nu înseamnă neapărat o piedică în calea progresului spiritual.
Tari în credinţă, în pofida persecuţiei
8. Ce s–a întîmplat în urma fructuoasei mărturii depuse în Iconium?
8 Pavel şi Barnaba s–au dovedit ei înşişi tari în credinţă, în pofida persecuţiei (14:1–7). Datorită mărturiei depuse de ei în sinagoga din Iconium, numeroşi iudei şi greci au devenit credincioşi. Cînd unii dintre iudeii necredincioşi i–au instigat pe păgîni împotriva noilor credincioşi, cei doi misionari le–au vorbit cu îndrăzneală, prin autoritatea lui Dumnezeu, care arăta că ei se bucurau de aprobarea sa, prin aceea că le–a dat capacitatea de a efectua semne. Lucrul acesta a făcut ca mulţimea să se dezbine, unii fiind de partea iudeilor, iar alţii de partea apostolilor (a celor trimişi). Apostolii nu erau laşi, dar cînd li s–a adus la cunoştinţă că se complota împotriva lor, ca să fie lapidaţi, ei au dat dovadă de înţelepciune, părăsind oraşul, pentru a se duce să predice în Lycaonia, o regiune din Asia Minor, situată în sudul Galatiei. Şi noi, la fel, fiind prudenţi, putem rămîne activi în serviciu, în pofida opoziţiei. — Matei 10:23.
9, 10. (a) Cum au reacţionat locuitorii Lystrei la vindecarea unui şchiop? (b) Care a fost reacţia lui Pavel şi Barnaba în faţa acestei situaţii din Lystra?
9 A venit apoi rîndul oraşului Lystra din Lycaonia să primească mărturie (14:8–18). Acolo Pavel a vindecat un şchiop din naştere. Neînţelegînd că Iehova era autorul acestui miracol, mulţimile au strigat: „Zeii au devenit asemănători oamenilor şi au coborît la noi ! “ Aceste cuvinte fiind rostite în limba licaoniană, Barnaba şi Pavel nu ştiau ce se întîmpla. Şi întrucît Pavel a luat conducerea în vorbire, oamenii îl considerau drept Hermes (elocventul mesager al zeilor), iar pe Barnaba îl considerau Zeus, zeul suprem al panteonului grec.
10 Preotul lui Zeus a adus chiar tauri şi ghirlande pentru a le oferi ca jertfe lui Pavel şi Barnaba. Vorbind probabil în limba greacă, înţeleasă în general, sau prin intermediul unui interpret, vizitatorii s–au grăbit să le explice că şi ei erau tot oameni supuşi slăbiciunilor şi că ei declarau vestea bună pentru ca oamenii să se întoarcă de la „aceste lucruri deşarte“ (zei sau idoli lipsiţi de viaţă), la Dumnezeul cel viu (1 Regi 16:13; Psalm 115:3–9; 146:6). Da, odinioară Dumnezeu le–a permis naţiunilor (dar nu evreilor) să îşi urmeze propria lor cale, cu toate că el nu s–a lăsat fără o mărturie privitoare la existenţa şi bunătatea sa, „dîndu–le ploi şi anotimpuri roditoare şi umplîndu–le inimile de hrană şi bucurie“ (Psalm 147:8). Dar cu toată această argumentare, cu greu au reuşit Barnaba şi Pavel să împiedice mulţimile de a le aduce jertfe. Misionarii însă nu au acceptat să li se aducă omagii ca unor zei şi nici nu s–au folosit de o asemenea autoritate pentru a întemeia creştinismul în acea regiune. Ce frumos exemplu pentru noi în special dacă avem înclinaţia de a dori să fim admiraţi pentru lucrurile pe care Iehova ne permite să le efectuăm în serviciul său!
11. Ce putem învăţa din declaraţia: „Noi trebuie să intrăm în regatul lui Dumnezeu prin multe necazuri“?
11 Pe neaşteptate, persecuţia a izbucnit din nou (14:19–28). Cum aşa? Influenţate de iudeii din Antiohia Pisidiei şi din Iconium, mulţimile l–au lapidat pe Pavel şi l–au tîrît în afara oraşului, crezîndu–l mort (2 Corinteni 11:24, 25). Dar cînd l–au înconjurat discipolii, el s–a ridicat şi a intrat neobservat în Lystra, probabil la adăpostul întunericului. În ziua următoare el şi cu Barnaba au plecat la Derbe, unde au făcut nu prea mulţi discipoli. Revizitînd Lystra, Iconium şi Antiohia, misionarii i–au întărit pe discipoli, încurajîndu–i să rămînă în credinţă şi spunîndu–le: „În Regatul lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.“ În calitate de creştini, şi noi trebuie să ne aşteptăm să trecem prin necazuri şi să nu căutăm a le evita printr–un compromis în privinţa credinţei (2 Timotei 3:12). În această împrejurare au fost numiţi în congregaţii bătrîni, cărora Pavel le–a adresat scrisoarea sa către Galateni.
12. Cînd a luat sfîrşit prima călătorie misionară a lui Pavel, ce au făcut cei doi misionari?
12 Traversînd Pisidia, Pavel şi Barnaba au vorbit cuvîntul în Perga, important oraş al Pamfiliei. După aceea, ei s–au întors în Antiohia siriană. Prima călătorie misionară a lui Pavel fiind acum încheiată, cei doi misionari au informat congregaţia cu privire la „multele lucruri pe care Dumnezeu le făcuse prin intermediul lor şi că le deschisese naţiunilor uşa către credinţă.“ Ei şi–au petrecut cîtva timp cu discipolii din Antiohia, iar faptul acesta a contribuit fără îndoială în mare măsură la întărirea lor în credinţă. În zilele noastre, vizitele supraveghetorilor călători au un efect spiritual asemănător.
Rezolvarea unei chestiuni importante
13. Ce era necesar pentru ca creştinismul să nu se divizeze într–o facţiune ebraică şi una neiudaică?
13 Tăria în credinţă presupune unitate de gîndire (1 Corinteni 1:10). Pentru ca creştinismul să nu se divizeze într–o facţiune ebraică şi una neiudaică, colegiul central trebuia să decidă dacă păgînii care se revărsau spre organizaţia lui Dumnezeu trebuiau să respecte legea mozaică şi să fie circumcişi sau nu (15:1–5). Anumiţi bărbaţi din Iudeea sosiseră deja în Antiohia siriană şi începuseră să–i înveţe pe credincioşii neiudei că nu puteau fi salvaţi dacă nu se lăsau circumcişi (Exod 12:48). De aceea, Pavel şi Barnaba precum şi alţii au fost trimişi la apostolii şi la bătrînii din Ierusalim. Chiar şi acolo, unii credincioşi, care fuseseră odinioară farisei cu mentalitate legalistică, insistau în a susţine că păgînii trebuiau circumcişi şi obligaţi să respecte Legea.
14. (a) Cu toate că au existat discuţii în contradictoriu la consiliul ţinut în Ierusalim, ce bun exemplu s–a dat?(b) Care a fost în esenţă, în acea împrejurare, raţionamentul lui Petru?
14 Pentru a stabili care era voinţa lui Dumnezeu, s–a reunit un consiliu (15:6–11). Fără îndoială că au avut loc discuţii în contradictoriu, dar acei bărbaţi, deşi aveau convingeri ferme, şi le–au exprimat fără să izbucnească nici un fel de ceartă, — un excelent exemplu pentru bătrînii de astăzi! La un moment dat, Petru a spus: „Dumnezeu a făcut o alegere pentru ca oamenii naţiunilor [cum era Cornelius] să audă prin gura mea vestea bună şi să creadă. El a depus mărturie, dîndu–le spiritul sfînt şi nefăcînd nici o distincţie între noi şi ei [Fapte 10:44–47]. Astfel, de ce să–l puneţi pe Dumnezeu la încercare, punînd un jug pe gîtul lor [obligaţia de a respecta Legea] pe care nici strămoşii noştri şi nici noi nu am fost în stare să–l purtăm? Noi [iudeii după carne] ne punem încrederea într–o salvare prin intermediul bunătăţii nemeritate a Domnului Isus, la fel ca aceşti oameni.“ Faptul că Dumnezeu i–a acceptat pe păgînii necircumcişi a dovedit că circumcizia şi respectarea Legii nu erau necesare pentru a obţine salvarea. — Galateni 5:1.
15. Ce idei fundamentale a exprimat Iacob, şi ce a recomandat el să li se scrie creştinilor neiudei?
15 Cînd Petru şi–a sfîrşit cuvîntarea, congregaţia a rămas tăcută, dar mai erau de prezentat şi alte argumente (15:12–21). Barnaba şi Pavel au relatat despre semnele pe care Dumnezeu le–a efectuat prin intermediul lor în mijlocul păgînilor, apoi fratele vitreg al lui Isus, Iacob, cel care prezida acea întrunire, a spus: „Simeon [numele ebraic al lui Petru] a relatat cum Dumnezeu şi–a îndreptat atenţia spre naţiuni ca să–şi scoată dintre ele un popor pentru numele său.“ Iacob a explicat că profeţia care anunţa anticipat rezidirea „cortului lui David“ (restabilirea regalităţii în linia davidică) era în curs de împlinire prin adunarea discipolilor lui Isus (moştenitorii Regatului) atît dintre iudei, cît şi dintre păgîni (Amos 9:11, 12, Septuaginta; Romani 8:17). Deoarece Dumnezeu îşi fixase drept scop această adunare, discipolii trebuiau să o accepte. Iacob a recomandat să li se scrie creştinilor neiudei să se abţină de la: (1) lucrurile murdărite prin idoli, (2) fornicaţie şi (3) sînge şi de la ceea ce a fost strangulat. Aceste interdicţii erau conţinute în scrierile lui Moise care erau citite în sinagogi în fiecare zi de sabat. — Geneza 9:3, 4; 12:15–17; 35:2, 4.
16. Care sînt cele trei puncte ale scrisorii colegiului central din secolul I care le furnizează pînă astăzi creştinilor o bună îndrumare?
16 Colegiul central le–a trimis apoi o scrisoare creştinilor neiudei din Antiohia siriană şi din Cilicia (15:22–35). Spiritul sfînt şi redactorii acestei scrisori le cereau să se abţină de la lucrurile sacrificate idolilor, de la sînge (pe care unii îl consumau de regulă), de la lucrurile strangulate fără să fi fost stoarse de sînge (carne pe care mulţi păgîni o considerau drept o delicatesă) şi de la fornicaţie (în greceşte porneiʹa, termen ce indica relaţii sexuale ilicite în afara căsătoriei scripturale). Abţinîndu–se de la aceste lucruri, aceşti creştini aveau să cunoască prosperitatea spirituală, cum este cazul şi în ce îi priveşte pe Martorii lui Iehova de astăzi, care respectă „aceste lucruri necesare“. Cuvintele „să fiţi sănătoşi!“ echivalează cu «adio» şi nu trebuie să se tragă de aici concluzia că aceste exigenţe aveau de a face în principal cu măsurile sanitare. Cînd scrisoarea a fost citită la Antiohia, congregaţia s–a bucurat de încurajarea pe care le–o insufla. Poporul lui Dumnezeu din Antiohia acelei epoci s–a întărit în credinţă datorită cuvintelor încurajatoare ale lui Pavel, Sila, Barnaba şi ale altora. Să ne străduim şi noi, la fel, să ne încurajăm şi să ne zidim fraţii de credinţă.
Începutul celei de a doua călătorii misionare
17. (a) Ce dificultate s–a ivit atunci cînd s–a propus ideea unei a doua călătorii misionare? (b) În ce fel au aplanat Pavel şi Barnaba disputa dintre ei?
17 Cînd s–a propus ideea unei a doua călătorii misionare, s–a ivit o dificultate (15:36–41). Pavel i–a propus lui Barnaba să reviziteze împreună congregaţiile din Cipru şi din Asia Minor. Barnaba a fost de acord, dar voia să îl ia şi pe vărul său Marcu. Pavel însă nu era de aceeaşi părere, întrucît Marcu îi abandonase în Pamfilia. Atunci s–a produs „o aprigă izbucnire de mînie“ între Pavel şi Barnaba. Totuşi, nici unul dintre ei nu a căutat să se justifice, încercînd să–i implice pe alţi bătrîni sau colegiul central în această chestiune a lor personală. Ce minunat exemplu!
18. Ce a rezultat din despărţirea lui Pavel de Barnaba, şi ce ar trebui să învăţăm din acest incident?
18 Această dispută a provocat însă o despărţire. Barnaba l–a luat pe Marcu împreună cu el în Cipru. Cît despre Pavel, însoţit de Sila, „a traversat Siria şi Cilicia, întărind congregaţiile.“ Barnaba s–a lăsat probabil influenţat de legăturile de familie, dar a trebuit să recunoască apostolatul lui Pavel şi faptul că el era „un vas ales“. (Fapte 9:15). Dar cum stau lucrurile cu noi? Acest incident ar trebui să ne aducă aminte de necesitatea de a recunoaşte autoritatea teocratică şi de a colabora din plin cu „sclavul fidel şi prevăzător.“! — Matei 24:45–47.
Progres în condiţii paşnice
19. Ce exemplu au tinerii creştini de astăzi în persoana lui Timotei?
19 Acest diferend nu a tulburat pacea congregaţiei. Poporul lui Dumnezeu continua să se întărească în credinţă (16:1–5). Pavel şi Sila au plecat la Derbe şi de acolo la Listra. Aici locuia Timotei, fiul Eunicei, o credincioasă iudeică, soţie a unui grec necredincios. Timotei era foarte tînăr, căci chiar după 12 pînă 15 ani Pavel îi spunea încă: „Nimeni să nu–ţi dispreţuiască tinereţea“ (1 Timotei 4:12). Avînd în vedere că „fraţii din Listra şi Iconium [oraşe situate la o distanţă de circa treizeci de kilometri] depuneau o bună mărturie despre el“, deducem că era bine cunoscut pentru excelentul său serviciu şi pentru calităţile sale plăcute lui Dumnezeu. Tinerii creştini din zilele noastre ar trebui să caute ajutorul lui Iehova pentru a–şi cîştiga o reputaţie asemănătoare. Apostolul Pavel l–a circumcis pe Timotei deoarece ei aveau să intre în sinagogile şi în casele iudeilor, care ştiau că tatăl lui Timotei era păgîn, iar apostolul nu voia să fie împiedicat de nimic în străduinţa sa de a le vorbi bărbaţilor şi femeilor dintre iudei care aveau nevoie să fie învăţaţi cu privire la Mesia. Fără să violeze principiile biblice, şi Martorii lui Iehova de astăzi fac tot posibilul pentru ca oamenii de orice fel să poată accepta vestea bună. — 1 Corinteni 9:19–23.
20. Ce a rezultat din faptul că, în secolul I, congregaţiile au respectat scrisoarea colegiului central, şi ce influenţă credeţi că ar trebui să aibă acest lucru asupra noastră?
20 Însoţiţi de Timotei, Pavel şi Sila le transmit discipolilor, pentru a fi respectate, decretele emise de colegiul central. Cu ce rezultat? Referindu–se după cît se pare la Siria, la Cilicia şi la Galatia, Luca scrie: „Congregaţiile continuau să se întărească în credinţă şi să crească la număr din zi în zi.“ Într–adevăr, respectarea scrisorii colegiului central a favorizat unitatea şi prosperitatea spirituală. Ce frumos exemplu, în timpurile noastre critice, pentru poporul lui Iehova, care trebuie să rămînă unit şi tare în credinţă!
Cum aţi răspunde?
◻ Cum au reacţionat Pavel şi Barnaba în faţa persecuţiei?
◻ Ce putem învăţa din declaraţia: „Noi trebuie să intrăm în regatul lui Dumnezeu prin multe necazuri“?
◻ Ce sfat desprindem din cele trei puncte ale scrisorii trimise de colegiul central în secolul I?
◻ Ce anume întăreşte credinţa Martorilor lui Iehova astăzi, la fel ca în secolul I?