17, 18. (a) În ce sens este comparabilă învăţătura apostaţilor cu cangrena? (b) Cum ne avertizează apostolul Petru referitor la cei care se străduiesc să ne abată de la închinarea curată? (c) La ce întrebări se va da răspuns în articolul următor?

¹⁷ Pavel utilizează aici o comparaţie excelentă. Într-adevăr, asemenea cangrenei, argumentaţiile apostaţilor au ca efect, nici mai mult nici mai puţin, decît răspîndirea rapidă a morţii spirituale. Pe de altă parte, întrucît membrii adunării sînt comparaţi cu un corp uman, există pericolul ca toţi să fie contaminaţi. Aşadar, dacă o persoană care răspîndeşte învăţături apostate nu-şi revine la o stare de bună sănătate spirituală, cu toate că i s-a aplicat cu blîndeţe dar şi cu fermitate un tratament din Cuvîntul lui Dumnezeu, atunci nu mai rămîne decît ca o astfel de persoană să fie îndepărtată (adică exclusă), pentru a-i proteja pe ceilalţi membri ai corpului. (Vezi Tit 1:10, 11.) Nu te lăsa deci contaminat de această cangrenă spirituală care cauzează moartea. Protejează-ţi sănătatea spirituală evitînd orice contact cu argumentele apostaţilor. Urmează sfatul înţelept din 2 Petru 3:17, 18: „Voi deci, iubiţilor, avînd această cunoştinţă anticipată, păziţi-vă ca să nu vă lăsaţi antrenaţi împreună cu ei de eroarea celor care sfidează legea şi să nu cădeţi de la propria voastră statornicie. Nu, ci continuaţi să creşteţi în favoarea nemeritată şi în cunoaşterea Domnului şi Salvatorului nostru Isus Cristos.“

¹⁸ Dar cum ne putem feri de apostazie? Ce trebuie să facem pentru a nu permite ca inima noastră să se îndrepte spre argumentele apostaţilor? Vom vedea în articolul următor.

Să nu faceţi loc Diavolului!

„Să nu apună soarele peste starea voastră de iritare, nici să nu faceţi loc Diavolului.“ — EFESENI 4:26, 27.

 1. Ce trăsături a evidenţiat apostolul Petru, descriindu-l pe Diavol, dar ce asigurare le-a dat el creştinilor?

O FIARĂ sălbatică plină de cruzime dă tîrcoale, în căutare de pradă. Împinsă de o foame nesăţioasă, aceasta caută să-i devoreze pe creştini. Din acest motiv, apostolul Petru dă următorul avertisment: „Păstraţi-vă echilibrul, fiţi vigilenţi. Adversarul vostru, Diavolul, umblă de jur împrejur ca un leu care răcneşte, căutînd să devoreze pe cineva. Dar împotriviţi-vă lui, tari în credinţă (. . .) Şi după ce veţi fi suferit puţină vreme, Dumnezeul oricărei favori nemeritate (. . .) vă va face fermi, vă va face tari.“ — 1 Petru 5:8–10.

 2. (a) Ce ne-ar putea face mai vulnerabili la atacurile lui Satan? (b) Cînd cineva cade în apostazie, de ce nu poate face răspunzător pe altcineva decît pe sine? (c) Ce declaraţie a lui Iuda Iscariot a exploatat Diavolul pentru a-i pune în inimă să-l trădeze pe Isus?

² Putem fi siguri că Diavolul şi agenţii săi, adică demonii, sau anumiţi oameni, sînt gata să exploateze orice îndoială care ne frămîntă, orice defect al personalităţii noastre sau orice neglijenţă din partea noastră care ne-ar putea face să nu rămînem tari în credinţă. Cuvîntul lui Iehova ne dă însă asigurarea că Diavolul nu ne va devora dacă ne vom împotrivi lui (Iacob 4:7). Se înţelege, aşadar, că nimeni nu cade în apostazie pur şi simplu pentru că nu poate face altfel. Nimeni nu este predestinat să abandoneze credinţa. Un rol important în această privinţă îl au motivaţiile inimii noastre. Este adevărat că, aşa cum arăta apostolul Ioan, unii „au ieşit dintre noi, dar nu erau de ai noştri“ (1 Ioan 2:19). Însă acest lucru s-a întîmplat deoarece ei înşişi au ales calea apostaziei, sau deoarece, încă de la început, au intrat în organizaţia lui Iehova avînd motive incorecte. Iuda Iscariot a avut o inimă bună atunci cînd a fost ales să facă parte dintre cei 12 apostoli ai lui Isus, dar Diavolul a profitat de înclinaţia sa spre lăcomie. Încă înainte de noaptea în care Isus a fost trădat, „Diavolul pusese deja în inima lui Iuda Iscariot, fiul lui Simon, să-l trădeze.“ — Ioan 13:2.

 3. Ce factori pot determina pe cineva să cadă în apostazie?

³ Cînd cineva apucă pe o cale greşită, acest lucru se datorează faptului că a permis ca modul său de gîndire să fie influenţat de raţionamentele sale egoiste, de ambiţii, de dorinţe şi de relaţiile sale şi de anturajul său, permiţînd ca acestea să-i dicteze chiar modul său de a se comporta. Pavel a vorbit despre ‘cei care au fost luminaţi odată pentru totdeauna şi care au gustat din darul ceresc gratuit, dar care totuşi au căzut’ (Evrei 6:4–6). Dacă nu sîntem în permanenţă atenţi, Diavolul poate face ca inima noastră să devină receptivă la apostazie, sub influenţa propagandei perfide a acesteia. Dar cum poate el determina pe cineva să devină o victimă a apostaziei?

 4. Ce se poate întîmpla dacă cedăm acţiunii exercitate de amărăciune, resentimente şi spirit critic?

⁴ Diavolul pîndeşte anumite atitudini curente cum ar fi amărăciunea, resentimentul şi spiritul critic. Aceste înclinaţii rele se pot dezvolta în interiorul nostru pînă într-atît încît să nu mai lase decît un loc infim pentru iubire şi recunoştinţă. Unii creştini îşi simt poate inima apăsată de o problemă care n-a fost rezolvată, astfel încît ei sînt iritaţi şi se cred îndreptăţiţi să nu mai frecventeze întrunirile creştine care sînt atît de importante. Datorită faptului că rămîn mînioşi pe parcursul unei perioade lungi de timp, ei ‘fac loc Diavolului’ (Efeseni 4:27). Fiind perturbate în acest fel, aceste persoane nu mai văd altceva decît slăbiciunile omeneşti ale fraţilor lor, cu toate că ar trebui să fie gata să-i ierte pînă la „şapte zeci şi şapte de ori“. Ei nu trag folos din aceste situaţii dificile făcînd din ele nişte ocazii de a-şi perfecţiona calităţile lor creştine (Matei 18:22). Dacă în momentele în care ei se află stăpîniţi de o asemenea stare de spirit, cineva le sugerează că organizaţia lui Iehova este caracterizată prin tiranie sau constrîngere, sau că aceasta se înşeală asupra anumitor învăţături fundamentale, atunci inima plină de amărăciune a acestor creştini va fi fără îndoială înclinată să confirme aceste afirmaţii nefondate. De aici rezultă cît este de necesar să nu permitem niciodată ca amărăciunea sau resentimentele să se instaleze în inima noastră. Să nu apună soarele peste mînia noastră! Dimpotrivă, să manifestăm din plin iubire în viaţa noastră.

 5. (a) Cum se pot dovedi a fi nişte capcane orgoliul sau iritarea generată de o mustrare? (b) Cum ne ajută umilinţa să rămînem tari în credinţă?

⁵ Ce alte dispoziţii ale minţii şi inimii pîndeşte Diavolul? Orgoliul, înfumurarea sau nemulţumirea generală de faptul că cineva crede că nu i se acordă importanţa pe care ar merita-o, iată cîteva trăsături care sînt adevărate capcane pe care Diavolul le poate pune în drumul nostru (Romani 12:3). Pe de altă parte, dacă ţi se dă un sfat sau poate chiar o mustrare deoarece ai adoptat o atitudine sau conduită condamnabilă, este posibil ca Diavolul să profite de această ocazie nesperată pentru a te îndemna să te întrebi dacă te afli într-adevăr în organizaţia lui Dumnezeu. De aceea, rămîi umil, comportă-te „ca unul mic“ şi nu permite niciodată ca orgoliul să te împiedice de a te menţine tare în credinţă. — Luca 9:48; 1 Petru 5:9.

 6, 7. (a) Citează cîteva manifestări de nerăbdare de care Diavolul este gata să profite. (b) Ce trebuie să facă cineva dacă îi lipseşte înţelepciunea?

⁶ Nerăbdarea constituie o altă trăsătură de caracter pe care Diavolul ar dori să o vadă la noi. Poate ni se întîmplă să considerăm că ar fi necesar să fie operate anumite schimbări. Noi am dori ca să fie luate măsuri în mod urgent sau să se răspundă imediat întrebărilor noastre. Uneori se pot auzi unele reflecţii de acest gen: „Această problemă trebuie să fie rezolvată acum, în caz contrar voi abandona totul. Am nevoie de răspuns la această chestiune imediat, altfel nu merg mai departe. Au trecut deja ani de zile de cînd Har-Maghedonul şi noul sistem sînt foarte aproape. Eu m-am săturat să aştept.“ Fii sigur că Diavolul este foarte dispus să semene îndoiala şi revolta în mintea persoanelor nerăbdătoare. Iată de ce avem nevoie de perseverenţă şi de credinţă. — Evrei 10:36, 39.

⁷ Discipolul Iacob a scris: „Dar răbdarea ei să-şi aibă completă lucrarea, pentru ca voi să fiţi compleţi şi sănătoşi în toate privinţele, neducînd lipsă de nimic. Aşadar, dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, să continue să ceară de la Dumnezeu, căci el dă tuturor cu generozitate şi fără să reproşeze; şi ea îi va fi dată. Dar să continue să o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască de loc, fiindcă cel care se îndoieşte este ca valul mării mînat de vînt şi bătut încoace şi încolo. Omul acesta să nu-şi închipuie că va primi ceva de la Iehova; el este un om nehotărît, instabil în toate căile sale“ (Iacob 1:4–8). Nu-i permite Diavolului să profite de nerăbdarea ta, de pretenţiile şi îndoielile pe care le-ai putea avea în legătură cu promisiunile lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să facă din tine un candidat la apostazie. Manifestă deci răbdare, fii recunoscător, bizuieşte-te pe Iehova. — Psalm 42:5.

 8. Cum se foloseşte Diavolul de tendinţa unora de a se răzvrăti împotriva autorităţii, pentru a-i determina să respingă restricţiile impuse de Scripturi?

⁸ Care sînt alte mijloace de care se va putea servi Diavolul pentru a încerca să ne abată de la închinarea adevărată? Ce altceva a încercat el întotdeauna decît să stîrnească la revoltă pe slujitorii lui Iehova îndemnîndu-i să-i critice pe cei ce se află în fruntea lor? Unii creştini s-ar putea plînge: „Bătrînii nu înţeleg. Sînt prea severi, prea intransigenţi.“ Alţii s-ar putea să meargă chiar mai departe şi să afirme că Colegiul central al Martorilor lui Iehova sau alţi creştini cu misiuni de răspundere le încalcă libertatea lor de conştiinţă şi „dreptul“ lor individual de a interpreta Scripturile aşa cum li se pare că este bine. Să ne amintim însă remarca pe care a făcut-o Iosif într-un mod foarte umil: „Nu aparţin oare lui Dumnezeu interpretările?“ (Geneza 40:8). Mai mult decît atît, nu a anunţat Isus, referitor la zilele din urmă în care trăim noi că, o organizaţie de creştini unşi formînd „sclavul fidel şi prevăzător“ va avea misiunea să distribuie hrană spirituală la timpul potrivit? (Matei 24:45–47). Prin urmare, fereşte-te de cei care caută să-ţi avanseze opiniile lor personale contrare învăţăturii „sclavului“. Ia seama deopotrivă la cei care manifestă dorinţa de a respinge orice restricţie, la cei care proslăvesc libertatea afirmînd că Martorii lui Iehova sînt nişte sclavi. Cu privire la aceşti învăţători falşi, Petru a declarat: „În timp ce vă promit libertatea, ei înşişi sînt sclavi ai descompunerii. Căci oricine este biruit de un altul devine sclavul aceluia.“ — 2 Petru 2:1, 19.

 9. Care este deseori atitudinea acelora care îi critică pe fraţii aflaţi în fruntea adunării?

⁹ Care sînt, în general, motivele acelora ce critică Societatea sau pe creştinii care se află în fruntea acesteia? Nu cumva ei acţionează deseori în acest fel deoarece modul de aplicare al unui pasaj biblic îi deranjează pe ei înşişi? În loc să se conformeze doctrinei sănătoase şi instrucţiunilor salvatoare care le sînt date, ei ar dori să se facă schimbări în cadrul organizaţiei. Să ilustrăm aceste cuvinte prin cîteva exemple:

10. Cum ar putea cineva ‘să facă loc Diavolului’ persistînd în a se îmbrăca şi a-şi aranja părul într-un mod excentric?

¹⁰ Un creştin oarecare persistă în a se îmbrăca sau în a-şi aranja părul într-o manieră excentrică. Bătrînii apreciază că el nu oferă un exemplu bun şi decid, drept urmare, să nu-i încredinţeze anumite privilegii, cum ar fi acela de a preda în faţa adunării. Din acest motiv fratele în cauză începe să dezvolte resentimente şi pretinde că ceilalţi fraţi încearcă să atenteze asupra libertăţii sale creştine. Dar ce se află la baza acestui mod de a gîndi? Nu este de obicei orgoliul, spiritul de independenţă sau dorinţa copilărească de a urma propria sa cale? Chiar dacă acest lucru ar putea să pară de mică importanţă, o persoană care gîndeşte în acest mod se expune pericolului de ‘a-i face loc Diavolului’. În schimb, iubirea şi umilinţa ne vor determina să ne îmbrăcăm şi să ne aranjăm părul cu modestie, într-o manieră corectă. Noi vom dori, să facem totul pentru a contribui la progresul veştii bune şi nu pentru a ne plăcea nouă înşine. — Romani 15:1, 2; 1 Corinteni 10:23, 24.

11. Ce anume ar putea să-l determine pe un creştin să conteste legea lui Iehova care ne ordonă să ne abţinem de la sînge?

¹¹ Să examinăm un alt exemplu: Poate că ai auzit deja vreun creştin întrebîndu-se dacă interdicţia biblică referitoare la consumarea sîngelui se aplică într-adevăr în cazul transfuziilor. Ce se ascunde însă în spatele acestei îndoieli? Nu cumva este vorba despre frică: frica de a-şi pierde viaţa sa prezentă sau viaţa unei fiinţe dragi? Un creştin care ar gîndi în acest fel nu se află cumva pe cale de a uita speranţa învierii? Creştinii fideli nu fac nici un compromis şi nu încearcă să atenueze legea divină. Faptul de a se abţine de la sînge, de a nu se servi de el pentru hrănirea corpului, este tot atît de important ca şi abţinerea de la fornicaţie şi de la idolatrie. Toate aceste lucruri sînt condamnate în acelaşi decret pe care apostolii şi bătrînii din Ierusalim l-au emis sub conducerea spiritului sfînt. — Fapte 15:19, 20, 28, 29.

12. De ce nu trebuie să permitem ca o concepţie eronată despre fidelitate să ne determine să încălcăm cerinţa biblică conform căreia nu trebuie să întreţinem relaţii amicale cu persoanele excluse?

¹² Persoanele care critică organizaţia apreciază uneori că aceasta este prea strictă atunci cînd ne cere să nu întreţinem relaţii amicale cu persoanele excluse (2 Ioan 10, 11). Dar din ce motiv au aceşti creştini sentimentul acesta? Nu cumva datorită faptului că permit ca legăturile familiale sau o concepţie eronată despre prietenie să treacă mai presus decît fidelitatea faţă de Iehova, faţă de principiile şi cerinţele sale? Să ne amintim de asemenea faptul că dacă noi continuăm să întreţinem relaţii amicale cu o persoană exclusă, chiar dacă ar fi vorba despre ceva foarte apropiat, cum ar fi o rudă, aceasta ar putea ajunge la concluzia că modul său de comportare nu este atît de grav, fapt care i-ar cauza un prejudiciu suplimentar. În schimb, dacă noi vom înceta să căutăm societatea ei, s-ar putea ca persoana respectivă să manifeste dorinţa de a găsi din nou ceea ce a pierdut. Căile lui Iehova sînt întotdeauna cele mai bune şi ele contribuie la protecţia noastră. — Proverbe 3:5.

13. Cum ar trebui să considerăm predicarea publică din casă în casă?

¹³ Alţi creştini susţin în mod greşit că predicarea din casă în casă nu este întemeiată pe Scripturi. Dar nu cumva aceştia gîndesc astfel deoarece nu le face plăcere să ia parte la această lucrare de cea mai mare importanţă şi caută din acest motiv o scuză pentru a se sustrage de la efectuarea ei? Iubirea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru trebuie să ne îndemne să discernem caracterul urgent al acestei lucrări salvatoare. Trebuie să dăm dovadă în acelaşi timp de perseverenţă în acest domeniu. Apostolul Pavel a arătat cu cîtă perseverenţă ‘depuse o mărturie temeinică atît iudeilor cît şi grecilor’, învăţîndu-i atît în public cît şi din casă în casă (Fapte 20:18–21). Nu ar fi cu atît mai mult în interesul nostru ca în loc să aducem critici lucrării, să urmăm mai degrabă excelentul exemplu al lui Pavel? Să ne gîndim la miile de persoane care au fost adunate într-o „singură turmă“ graţie binecuvîntării pe care Iehova a acordat-o lucrării de predicare din casă în casă (Ioan 10:16). Să nu uităm de asemenea marile binefaceri care decurg pentru noi înşine atunci cînd facem cunoscută vestea bună din casă în casă: noi primim instruire şi disciplinare şi ne întărim credinţa. — Vezi Fapte 5:42; 1 Timotei 4:16.

14. După părerea ta, care trebuie să fie reacţia noastră atunci cînd detractorii îi acuză pe Martorii lui Iehova că sînt profeţi falşi?

¹⁴ În sfîrşit, este oportun să amintim ceea ce a publicat în trecut Societatea referitor la problema cronologiei. Din această cauză, unele persoane îi califică pe Martorii lui Iehova drept profeţi falşi. După opinia acestor adversari, Martorii lui Iehova au anunţat anumite evenimente pentru anumite date, dar nu s-a întîmplat nimic din toate acestea. Referitor la această problemă ridicăm şi noi aceste întrebări: Care sînt intenţiile acestor detractori? Doresc aceştia să-i încurajeze pe slujitorii lui Dumnezeu să rămînă treji, sau, mai degrabă caută numai să se justifice pe ei înşişi, care sînt căzuţi în somnul inactivităţii? (1 Tesaloniceni 5:4–9). Lucrul cel mai important care intră în discuţie este însă acesta: ce vei face tu dacă vei auzi într-o zi asemenea critici? Dacă cineva are îndoieli referitor la faptul că trăim realmente „zilele din urmă“ ale prezentului sistem de lucruri sau dacă îşi zice că Dumnezeu este atît de îndurător încît cu certitudine, nu va permite să moară atîtea milioane de oameni în decursul „marelui necaz“, dacă deci aşa stau lucrurile cu un creştin, înseamnă că el şi-a pregătit deja inima pentru a da ascultare unor critici asemănătoare celor menţionate mai sus. — 2 Timotei 3:1; Matei 24:21.

15. Ce anume dovedeşte că, departe de a fi nişte profeţi falşi, Martorii lui Iehova au credinţă în Cuvîntul lui Iehova Dumnezeu şi în promisiunile sale sigure?

¹⁵ Este adevărat că poporul lui Iehova a trebuit, din cînd în cînd, să-şi revizuiască punctul de vedere. Ardoarea noastră ne-a îndemnat cîteodată să sperăm că noul sistem va fi instaurat mai devreme decît prevedea în realitate calendarul lui Iehova. Dar noi ne dovedim credinţa în Cuvîntul lui Dumnezeu şi în promisiunile sale sigure anunţîndu-le semenilor noştri mesajul pe care-l conţine acest Cuvînt. Pe de altă parte, chiar dacă uneori a trebuit să ne revizuim întrucîtva punctul nostru de vedere, prin aceasta noi nu sîntem de loc nişte profeţi falşi. Aceasta nu schimbă cu nimic faptul că noi trăim realmente „în zilele din urmă“, şi că ne aflăm în ajunul „marelui necaz“ care va deschide calea către paradisul pămîntesc. Ar fi absolut iraţional să gîndim că cele cîteva revizuiri care s-au dovedit a fi necesare ar pune sub semnul întrebării adevărul în ansamblul său. Toate faptele indică mai degrabă că Iehova continuă să folosească o singură organizaţie, organizaţie care are în fruntea sa „sclavul fidel şi prevăzător“. Din aceste motive noi împărtăşim sentimentele care l-au animat pe apostolul Petru atunci cînd a exclamat: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.“ — Ioan 6:68.

16, 17. (a) Cum ne permit cuvintele lui Isus consemnate la Matei 7:15–20 să identificăm organizaţia pe care o binecuvintează Iehova? (b) Să se citeze cîteva dintre roadele excelente pe care le produc în viaţă lor adevăraţii slujitori ai lui Iehova.

¹⁶ Iubirea dezinteresată care trebuie să-i identifice pe adevăraţii discipoli ai lui Isus, aşa cum afirmase acesta, se întîlneşte în exclusivitate în cadrul paradisului spiritual, în rîndurile Martorilor lui Iehova (Ioan 13:34, 35). Profeţii falşi sînt demascaţi prin fructele rele pe care le poartă. Dar Isus a spus că pomii buni se recunosc după fructele lor excelente (Matei 7:15–20). Şi ce roade excelente observăm în paradisul spiritual! În aproape toate naţiunile asistăm la o creştere spectaculoasă. În prezent, pe întregul pămînt există peste 3 000 000 de supuşi fericiţi ai Regatului lui Dumnezeu. Iată o dovadă vie că Iehova Dumnezeu are un popor aici pe pămînt.

¹⁷ Întrucît sînt învăţaţi de Iehova Dumnezeu, Martorii lui Iehova produc realmente în viaţa lor roadele creştinismului (Isaia 54:13). Numai slujitorii lui Iehova s-au eliberat complet de superstiţiile de origine babiloniană. Ei constituie unica organizaţie care respectă realmente ceea ce afirmă Cuvîntul lui Dumnezeu referitor la imoralitatea sexuală, avort, beţie, furt, idolatrie, discriminare rasială şi alte practici ale acestei lumi. Nici o altă grupare nu dă ascultare lui Iehova predicînd vestea bună a Regatului său (Matei 24:14). Nu încape nici o îndoială că, în Cuvîntul său, Dumnezeu arată că Martorii lui Iehova constituie singurul popor organizat care se bucură de binecuvîntarea sa.

18. Care trebuie să fie poziţia Martorilor lui Iehova faţă de învăţăturile apostaţilor?

¹⁸ Da, noi sîntem convinşi că pentru toţi aceia care îşi continuă cu fidelitate alergarea creştină, adevărul divin este întotdeauna frumos şi aducător de cunoştinţe, chiar într-o măsură cu mult mai mare decît a fost în momentul în care l-au descoperit. Din acest motiv să fim cu toţii absolut decişi să nu ne atingem sub nici un pretext de otrava pe care apostaţii doresc să ne determine să o sorbim. Să-i dăm ascultare lui Iehova cînd ne ordonă cu înţelepciune dar şi cu fermitate să fugim ca de ciumă de acele persoane care urmăresc să ne înşele, să ne rătăcească, să ne abată pe căile morţii. Dacă îl iubim pe Iehova din toată inima noastră, din tot sufletul nostru şi cu toată mintea noastră, iubindu-l pe aproapele nostru ca pe noi înşine, nu va exista niciodată loc înăuntrul nostru pentru apostazie (Matei 22:37–39). Noi nu ‘vom face loc Diavolului’ şi nici măcar nu vom resimţi dorinţa de a ne îndrepta privirile în altă parte. Noi nu ne vom lăsa ‘repede clătinaţi în raţiunea noastră’ de nişte învăţături perfide. — 2 Tesaloniceni 2:1, 2.

19. Cum putem acţiona astfel încît ‘nici un om să nu ne priveze de premiul’ vieţii veşnice?

¹⁹ Să fim aşadar întotdeauna recunoscători lui Iehova pentru privilegiul pe care îl avem de a trăi încă de pe acum într-un paradis spiritual în cadrul căruia ne bucurăm de o mulţime de binefaceri. Noi îi cunoaştem pe cei care rămîn fidel ataşaţi cuvintelor vieţii veşnice. Să continuăm deci să menţinem legături strînse cu aceştia, ştiind că ei sînt realmente fraţii şi surorile noastre, fideli în credinţă. Dorim să resimţim mereu cu tot atîta intensitate bucuria şi satisfacţia pe care le-am simţit cînd am descoperit adevărul, şi să păstrăm siguranţa de a obţine premiul inestimabil al vieţii veşnice în noul sistem de lucruri promis de Iehova! Da, aşa cum afirma pe drept cuvînt apostolul Pavel, „nici un om (. . .) să nu vă priveze de premiu“! — Coloseni 2:18.

Cum vei răspunde?

◻ De ce se poate spune că nimeni nu este predestinat să abandoneze credinţa?

◻ Cum anume pot deschide Diavolului un loc de a se strecura în inima noastră trăsături cum ar fi orgoliul, resentimentele şi nerăbdarea?

◻ Ce îi îndeamnă pe unii creştini să critice sfaturile date de către cei care se află în fruntea organizaţiei?

◻ Ce roade produse de către Martorii lui Iehova dovedesc că aceştia constituie singura organizaţie utilizată de Dumnezeu?

[Legenda fotografiei de la pagina 30]

Slujitorii activi şi fericiţi ai lui Iehova ‘nu fac loc Diavolului’ şi nici învăţăturilor apostaţilor