Feriţi-vă de efectele atît de dăunătoare ale păcatului, efecte care împietresc inima!

EA ERA mult îndrăgită de fraţii şi surorile ei creştine. Persoană deschisă şi prietenoasă, ea şi inteligenta ei fetiţă erau tovarăşi nelipsiţi în serviciul de teren şi de la întruniri. Dar deodată bătrînii adunării au fost înştiinţaţi că, la locul de muncă, ea fuma sfidător chiar în faţa fraţilor ei Martori. Cînd i s-a adus la cunoştinţă această acuzaţie, ea a recunoscut atît că fuma, cît şi că practica fornicaţia, spunînd foarte liniştită: „În clipa asta nu cred că mai vreau să fiu la adevăr.“ Păcatul i-a împietrit inima.

În Evrei 3:13 apostolul Pavel a arătat că cineva putea ‘să se împietrească prin puterea înşelătoare a păcatului’. Lucrul acesta a fost confirmat de primii noştri părinţi, Adam şi Eva. Tras la răspundere pentru neascultarea lui, Adam s-a scuzat cu nepăsare: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat fruct din pom şi astfel am mîncat.“ Cît de mult se schimbase Adam de la ziua cînd, văzînd-o pentru prima dată pe frumoasa lui mireasă, s-a simţit îndemnat să spună: „Aceasta este, în sfîrşit, os din oasele mele şi carne din carnea mea.“ Manifestînd slăbiciune, Eva a dat vina pe şarpe. — Geneza 2:23; 3:1–13.

Un alt om care, fără să regrete, şi-a împietrit inima din cauza păcatului a fost Iuda Iscariot. La început el trebuie să fi avut o inimă bună, altfel Isus nu l-ar fi ales ca apostol. Dar după ce a fost mustrat de Isus la un moment dat, Iuda a complotat plin de ură să-l trădeze pe Maestrul său (Matei 26:6–16). Cînd Isus a dezvăluit că unul dintre cei doisprezece îl va trăda, Iuda, care făcea pe nevinovatul, a întrebat: „Nu cumva sînt eu, Rabi?“ (Matei 26:25). Numai un păcătos cu voia putea să simuleze cu atîta neobrăzare. Iar cînd soldaţii au venit ca să-l aresteze pe Isus, Iuda a ales — culmea! — acel simbol al cordialităţii, sărutul, ca semn de identificare. „Iuda“, a întrebat Isus, „îl trădezi pe Fiul omului printr-un sărut?“ — Luca 22:48.

Modul în care păcatul împietreşte inima

Dar cum pune păcatul stăpînire atît de categoric asupra unei persoane? În Evrei 3:7–11 Pavel arată cum păcatul a infectat naţiunea Israel din cauza lipsei de credinţă a acesteia. Citînd din Psalmul 95:7–11, Pavel spune: „Iată de ce, aşa cum spune spiritul sfînt: «Astăzi dacă auziţi vocea sa, nu vă împietriţi inimile ca în momentul cînd s-a cauzat mînie amară, ca în ziua punerii la încercare în deşert, unde strămoşii voştri m-au probat printr-o încercare cu toate că văzuseră lucrările mele timp de patruzeci de ani. Din acest motiv m-am dezgustat de această generaţie şi am spus: ‘Ei întotdeauna se rătăcesc în inima lor şi nu au cunoscut căile mele.’ Am jurat deci în mînia mea: ‘Nu vor intra în odihna mea.’»“

Momentul cînd „s-a cauzat mînie amară“ a survenit într-un loc ce se numea Meriba sau Masa (Psalm 95:8). Acolo, la scurt timp după eliberarea lor miraculoasă din Egipt, „poporul s-a luat la ceartă cu Moise şi a spus: «Dă-ne apă, ca să bem»“ (Exod 17:2). Să ne amintim că acest popor văzuse deja cele zece plăgi devastatoare care s-au abătut asupra Egiptului, despărţirea apelor învolburate ale Mării Roşii şi mana care a căzut din cer. Şi totuşi ‘ei s-au rătăcit în inima lor’. Ei erau prea mult preocupaţi de propriile dorinţe egoiste ca să mai mediteze la lucrările lui Iehova. De aceea, ei ‘nu au cunoscut căile lui Dumnezeu’ şi nu au ajuns să manifeste încrederea că Iehova putea să le asigure cele necesare vieţii, indiferent de condiţiile existente. „Dă-ne apă!“ au cerut ei, ca şi cum Dumnezeul care a despărţit marea era neputincios. Nu-i de mirare deci că, mai tîrziu, ei au preferat să creadă ştirea negativă anunţată de cei zece spioni fricoşi care au cercetat Ţara Promisă (Numere 13:32—Nu 14:4). Datorită lipsei lor de credinţă Iehova a declarat: „Nu vor intra în locul meu de odihnă.“ — Psalm 95:11.

Trăgînd învăţăminte din toate acestea, Pavel a avertizat: „Fiţi atenţi fraţilor, ca nu cumva să se dezvolte în vreunul dintre voi o inimă rea, lipsită de credinţă, prin faptul că se îndepărtează de Dumnezeul cel viu; ci continuaţi să vă îndemnaţi unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se poate numi ‘Astăzi’, ca nu cumva vreunul dintre voi să se împietrească prin puterea înşelătoare a păcatului“ (Evrei 3:12, 13). „Păcatul“ israeliţilor era lipsa de credinţă. (Să se compare Evrei 3:19 cu Evrei 12:1.) Această lipsă de credinţă i-a determinat să se ‘îndepărteze de Dumnezeul cel viu’, adică să-şi piardă toată încrederea în Iehova, în pofida tuturor miracolelor pe care el le-a înfăptuit. Astfel, alunecarea în delincvenţă morală era inevitabilă.

Lipsa de credinţă i-ar putea determina şi pe creştinii de astăzi să lase ‘să li se rătăcească inima’, adică să cedeze la înclinaţiile fireşti ale inimii. „Inima este mai trădătoare decît orice altceva şi este fără remediu. Cine o poate cunoaşte?“ (Ieremia 17:9, 10). Gînduri şi dorinţe nesănătoase încep să umple inima, declanşînd o reacţie în lanţ care are efect distrugător. „Ci fiecare este încercat cînd se lasă antrenat şi sedus de propria sa dorinţă. Apoi dorinţa, cînd a devenit fecundă, dă naştere păcatului; la rîndul său, păcatul, cînd a fost înfăptuit, generează moartea.“ — Iacob 1:14, 15.

Cînd păcatul împietreşte inima unei persoane

O persoană se bucura de mari privilegii în calitate de bătrîn de adunare deşi îşi tăinuia cu abilitate păcatul de fornicator. Chiar şi după ce s-a căsătorit a continuat să ducă o viaţă imorală. Şi totuşi adopta cu multă dibăcie o figură de nevinovat, slujind chiar şi în diferite comitete juridice, pentru judecarea altora. Însă păcatul începuse să-i împietrească inima. În scurt timp el a început să pună la îndoială chiar şi învăţăturile biblice fundamentale. În cele din urmă, fiind obligat să-şi mărturisească păcatul, el nu a putut să facă altceva decît să ridice din umeri şi să spună: „Ce importanţă mai are acum?“

Ipocrizia poate să desensibilizeze conştiinţa unui om la fel cum ar cauteriza-o „cu un fier înroşit în foc“ (1 Timotei 4:2). În Proverbe această situaţie este ilustrată astfel: „Iată calea femeii adultere: ea a mîncat, şi şi-a şters gura şi a spus: «N-am făcut nici un rău»“ (Proverbe 30:20). Păcătosul cu inima împietrită îşi imaginează chiar că: „Dumnezeu a uitat. Şi-a ascuns faţa“ (Psalm 10:11). Cu cît practică cineva mai mult păcatul, cu atît mai mult îşi expune inima la riscul de a deveni „insensibilă ca grăsimea“ (Psalm 119:70). Un tînăr a recunoscut următoarele: „Prima dată cînd am comis fornicaţie am simţit că ceva mă sfîşie pe dinăuntru. Dar de fiecare dată după aceea îmi era mai uşor, pînă cînd am ajuns ca lucrul acesta să nu mă mai deranjeze deloc.“

Într-adevăr inima caută modalităţi prin care să-şi scuze faptele nelegiuite. După ce a comis fornicaţie cu prietena sa, a împiedicat-o să meargă să ceară ajutor bătrînilor, spunîndu-i: „O să ne căsătorim! Şi tu ştii că Biblia spune că în momentul în care doi oameni hotărăsc între ei că sînt unul pentru altul, atunci în ochii lui Iehova ei sînt ca şi căsătoriţi.“ Ce mod de gîndire egoist şi înşelător! Din nefericire, o dată ce păcatul devine o practică, aceasta, la rîndul ei, duce la crimă — avortul! Adolescenta din cazul acesta a recunoscut ulterior: „Începi efectiv să devii foarte insensibil şi începi să crezi că te poţi mustra singur.“ Un alt tînăr care începuse să practice fornicaţia a mărturisit: „Este ca şi cum ai fi un alcoolic care spune: «Mă pot lăsa oricînd vreau. Dar să mai iau numai un pahar.» În felul acesta amîni de fiecare dată să te duci la bătrîni.“ Păcătosul devine atît de abil în a-i înşela pe alţii, încît începe să se înşele pe el însuşi. „Căci el a acţionat prea îngăduitor faţă de sine însuşi, în proprii săi ochi, pentru a-i descoperi eroarea, ca să o urască.“ — Psalm 36:2.

Să evităm capcana păcatului

Întrucît „cu inima se exercită credinţă“, un creştin trebuie să facă tot ce-i stă în putere pentru a-şi proteja inima (Romani 10:10; Proverbe 4:23). Rugăciunea, întrunirile şi studiul personal ne ajută să ne umplem inima cu idei constructive. Este adevărat că, din cînd în cînd, ne vin în minte idei dăunătoare, dar cînd se întîmplă astfel, putem, pur şi simplu să refuzăm a medita la ele. Dacă totuşi ne simţim ispitiţi să facem ceva rău, trebuie să-i adresăm imediat o rugăciune lui Iehova (Psalm 55:22). Iar ‘fornicaţia şi orice fel de necurăţenie sau lăcomia să nu fie nici măcar menţionate printre voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi’ (Efeseni 5:3). Astfel, reacţia în lanţ care „dă naştere păcatului“ şi morţii este oprită înainte de a începe.

Nu uitaţi, de asemenea, că bucuria păcatului este doar „temporară“ (Evrei 11:25). Mai devreme sau mai tîrziu „păcatul vostru vă va ajunge din urmă“ şi va trebui să suportaţi consecinţele (Numere 32:23). Întrebaţi-vă: ‘Vreau cu adevărat să mi se împietrească inima din cauza păcatului?’ Deşi momentan poate că acesta îmi procură plăcere, ce influenţă va avea el asupra mea mai tîrziu?’

Dar dacă cineva constată că a căzut în capcana nelegiurii? Să nu trageţi concluzia că el îşi poate „ispăşi“ păcatul printr-un efort brusc de activitate creştină. „Jertfele pentru Dumnezeu sînt un spirit frînt“, a spus regele David care se căia (Psalm 51:17). Sfatul biblic pentru cei bolnavi din punct de vedere spiritual este: Mergeţi la bătrîni! (Iacob 5:14, 15). Aceşti bărbaţi maturi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a-i reda celui bolnav sănătatea spirituală. Este exact ceea ce citim în Biblie: „Cel care îşi acoperă încălcările de lege nu va reuşi, dar celui care le mărturiseşte şi le abandonează i se va arăta îndurare“ (Proverbe 28:13). Iată ce a spus un bărbat după ce, în cele din urmă, şi-a mărturisit păcatul în faţa bătrînilor: „A fost ca şi cum mi s-ar fi luat de pe umeri o imensă povară.“ — Vezi şi Psalm 32:1–5.

Deoarece lumea aceasta devine din ce în ce mai rea, creştinilor le va veni din ce în ce mai greu să-şi păstreze integritatea. Totuşi, nu uitaţi: „Chiar dacă păcătosul face rău de o sută de ori şi continuă mult timp să acţioneze după bunul lui plac (. . .) faptul acesta se va întoarce spre binele acelora care se tem de adevăratul Dumnezeu“ (Ecleziastul 8:12). Aşadar, temeţi-vă de Iehova Dumnezeu! El vă va scăpa de efectele atît de dăunătoare ale păcatului, efecte care împietresc inima.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]

Cînd i-au cerut apă lui Moise, israeliţii au dovedit că aveau inima împietrită